Sorin Paveliu

Vor medicii să-și omoare pacienții? Nu, dar sunt forțați de sistem!

Orice cititor al unui articol de ziar privind infecţiile intraspitaliceşti poate cădea un pic pe gânduri. Oare ce se întâmplă? Nu avem antibiotice? Nu ştim să întreţinem curăţenia? Sunt spitalele noastre atât de infectate încât nu se mai poate face nimic? Este o răfuială între doctori, îşi varsă unii frustrările lansând acuze fără noime sau ăştia chiar vor să ne omoare cu zile?

În luna decembrie 2015, abordam acest subiect „De ce ascund medicii români infecţiile nosocomiale?” şi poate că nu aş fi revenit asupra celor spuse atunci dacă Ministerul Sănătăţii nu ar fi produs dovada că este principalul vinovat de situaţia actuală.

Iată dovada spuselor mele!

Sub presiunea părinţilor victimelor din Colectiv, în 10 ianuarie 2016, din ordinul noului ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, se declanşează un control având drept obiect tocmai infecţiile din spitale. Controlul s-a efectuat timp de o lună şi jumătate în TOATE spitalele din România. Ministrul, el însuşi director de spital până la numirea în funcţie şi probabil viitor director după ce i se va fi sfârşit mandatul, a dat dovadă de o colegialitate prost înţeleasă şi nu a nominalizat spitalele găsite cu infecţii nedeclarate. Spre exemplu, în capitală, 7 (doar) spitale ar fi avut infecţii, însă se pare că ministrul nu a considerat că este adecvat ca pacienţii, care au dreptul de a opta pentru o unitate sau alta, să ştie la ce riscuri vitale se expun.

În informarea Nr. 751/29.03.2016 privind acest control se menţionează că:

s-au aplicat contravenţii în toate cele 487 de spitale controlate,  că 123 (25%) din unităţile sanitare controlate funcţionează cu Planuri de conformare (adică nu îndeplinesc condiţiile, însă au avut un termen de 6 luni pentru a se remedia încălcările legii), şi că nu se respectă etapele sterilizării în 147 (30%) din totalul de unităţi controlate.

Informarea omite să se refere tocmai la tematica stabilită a controlului – respectarea normelor privind infecţiile nosocomiale. Totuşi acestea sunt relativ uşor de verificat şi retroactiv – fie doar solicitând buletinele de analiză de la laboratoarele de microbiologie, fie căutând antibioticele de rezervă folosite, acestea fiind destinate unor astfel de infecţii, sau luând la mână fiecare foaie de observaţie.

După numai 10 zile, ministrul decide reluarea controlului, folosind personal de control din alte judeţe decât cele unde se aflau unităţile sanitare.

În informarea Nr. ACP 2873 /12.04.2016 înaintată la final, de această dată cifrele se modifică. Se aplică un număr de 626 de sancţiuni contravenţionale (din nou, după numai câteva zile!) numărul spitalelor descoperite că funcţionează cu planuri de conformare (adică cele care nu îndeplinesc cel puţin în prezent cerinţele legii, în special în ceea ce priveşte siguranţa) se dublează, crescând spectaculos la 212 (57,4%) din unităţile sanitare controlate.

De această dată, chiar dacă nici acum nu au fost date publicităţii spitalele care au infecţii, diagnosticul este unul tranşant:

„La cele mai multe dintre unităţile sanitare inspectate s-au constatat neconformităţi la normele de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale precum şi în gestionarea activităţilor de curăţenie dezinfecţie şi sterilizare, deficienţe care cumulativ duc la apariţia infecţiilor intraspitaliceşti cu diferite tipuri de germeni precum şi la creşterea numărului acestora.”   În aceste zile, cel puţin declarativ sub supravegherea procurorilor, asistenţii de epidemiologie nu se rezumă la inspecţii vizuale, ci iau probe din aceleaşi spitale de unde laboratoarele nu au raportat infecţii în urmă cu zile sau săptămâni. A obţine rezultate pozitive ar fi nu numai surprinzător, ci chiar autoacuzator. Nu vor găsi nimic!

Acum să recapitulăm, aruncându-ne un ochi şi pe un material anterior, postat în decembrie 2015.

Ce ne preved legile aflate sub girul şi puterea de modificare a Ministerului Sănătăţii?

– indicatori „de performanţă” pentru şefii de secţie şi manager – prin care aceştia se obligă ca spitalul să nu aibe infecţii nosocomiale;

– prevederi care permit pacienţilor care contractează o infecţie în spital să angajeze răspunderea civilă a spitalului şi, implicit, a managerului dacă se infectează în spital;   – epidemiologul să fie angajatul directorului, pe care teoretic îl controlează;

– achiziţia antibioticelor contra infecţiilor cu germeni de spital, dezinfecţia generală în caz de nevoie şi salariile personalului aflat în şomaj tehnic pe timpul intervenţiei să se plătească din banii destinaţi tratării „normale” a bolnavilor (spre exemplificare, tratamentul pe două zile cu antibiotice de rezervă poate depăşi suma primită de la CNAS pentru îngrijirea pacientului neinfectat);

– ca acolo unde există neconformităţi (repet – a se citi lipsă de siguranţă pentru pacienţi) – autorităţile au timp până în 2018 să le remedieze (prevedere introdusă prin ordin de ministru in urmă cu 18 luni după ce a constatat ca nimeni, nici măcar MS, nu a catadicsit să se incadreze în termenele de 6 luni de la constatare!).

Ministrul avea obligaţia de a demite managerii care se fac vinovaţi de încălcarea legislaţiei privind infecţiile nosocomiale, iar ascunderea acestora este o faptă gravă – pentru că împiedică luarea măsurilor pentru eradicarea focarelor. Desigur, o asemnea măsură ar fi fost considerată ca fiind una excesivă. La ce ne-ar folosi să concediem sute de manageri pentru aceeaşi faptă, cutumiară, chiar dacă ilegală?

Da, dar atunci Ministrul Sănătăţii, că de aia este ministru, avea obligaţia de a pune în practică, prin modificări normative imediate, sugestia de a elimina din lege sancţionarea managerilor care ascund infecţiile şi să înlocuiască aceste prevederi cu stimularea, dacă nu chiar premierea lor.

De asemenea, în loc să găsească peste noapte peste 30 de milioane de lei pentru instruirea personalului, ar fi trebuit să ţină cont de recomandarea de a crea un fond de intervenţie a MS în caz de focare de infecţii nosocomiale. În aceste condiţii, domnia sa ar fi trebuit să stea cu demisia în mână la uşa premierului Cioloş, sau chiar a preşedintelui Johannis, şi să spună răspicat că avem o problemă pe care nu a creat-o domnia sa şi care este similară unei calamităţi. Într-adevăr, putem estima numărul pacienţilor care se aleg anual cu o infecţie în spital ca fiind între 150 şi 300 de mii, adică între 400 şi 800 pe zi! Astăzi nu ştim câţi dintre aceştia mor, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să trecem fenomenul sub tăcere. Trebuie să ne luptăm cu moartea cu toate armele, să respectăm toate măsurile de asepsie, să punem dispersoare de substanţe biocide în toate saloanele şi să verificăm ca în ele se găsesc ceea ce trebuie, nu apă colorată, sterilizarea trebuie să se facă cum trebuie şi acolo unde nu se poate trebuie să se ia măsurile adecvate, inclusiv închiderea. Antibioticele de rezervă, scumpe de ustură, trebuie să fie asigurate de MS prin programe speciale pentru a nu dezechilibra bugetul spitalului, lasându-i pe toţi ceilalţi pacienţi fără medicamente!

Este opţiunea între a spune adevărul şi a băga mizeria, cu tot cu făraş, sub covor!

Peste toate însă, anunţata amânare a măsurilor până în noiembrie 2016, când teoretic va expira mandatul domniei sale de ministru, este o adevărată ruşine şi jignire a inteligenţei noastre.

Dincolo de acţiunea sau inacţiunea ministrului, mă aştept ca odată ce realitatea ascunsă atâţia ani a fost adusă la suprafaţă de victimele clubului Colectiv – candidaţii la primării, viitorii gospodari ai urbei, să-şi inhibe gândurile legate de panseluţe şi borduri şi să promită asumarea unei părţi a luptei împotriva mizeriei văzute sau nevăzute din spitale. Poate unii se vor ţine de cuvânt!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Vor medicii să-și omoare pacienții? Nu, dar sunt forțați de sistem!

  1. George P

    Vårdrelaterade infektioner (nosokomiala infektioner), populärt kallade sjukhussjuka definieras som infektioner som drabbar patienter eller personal i samband med undersökningar, behandlingar eller vård inom hälso- och sjukvården samt tandvården.
    Varje år drabbas uppskattningsvis omkring 6 miljoner patienter av vårdrelaterade infektioner (VRI) enbart i USA och EU[1], varav 150 000 dör till följd av infektionen.

    Tatalui meu, care (totusi) nu e analfabet, i s-a scris o recomandare pretioasa pe foaia de externare, anume sa evite ,,decubitul dorsal”. M-a pus pe ginduri, mai ales pe o persoana umila ca mine. Ce sa fie? Primul gind a fost la vreo pozitie mai periculoasa de sex.
    Evident, exista dictionare, dar asa cum sunt redactate unele informatii ar trebui sa ne implantam un chip.

    Reply
  2. medic

    Exista un act numit : autorizatie sanitara . Acest act se emite in urma unui control riguros . Poarta semnatura unor medici (astia chiar sunt functionari bugetari-epidemiologii) care certifica ca unitatea sanitara e ok .
    Sosirea controlului e anuntata din timp : se spala , se dezinfecteaza, se chema personalul de acasa , ca sa faca frumos. Daca nu fac destul de frumos , mai vine politrucul spitalului cu o fripturica pentru cei aflati in control .
    Cine comenteaza e amenintat cu demisia !
    Iata cum se inlatuiesc complicitati . Iata cum micile complicitati de la capatul serviciilor medicale , devin compicitati de la capataiul mortului :(

    Reply
  3. AlinaP

    Citesc si ma minunez pana unde poate merge coruptia in Romania. Nimeni in lantul sanitar nu are nici o scuza pentru ceia ce s-a intamplat in spitale. Doctorii au stiut sa iasa in greva pentru marirea salariilor dar nu pentru faptul ca bolnavii lor se imbolnaveau pe capete in spitale lipsite de dezinfectanti. Ei aveau datoria sa nu se lase „fortati” de sistem si sa reactioneze la aceste conditii de practicare a profesiei lor. Ei ar fi trebuit sa fie primii care sa faca cunoscuta public situatia reala din spitale. Realitatea e ca s-au complacut si ei in „sistem” ca si administratia toata, iar intre timp, bolnavii lor s-au prapadit. Cum poti fi doctor, cum poti practica profesia asta in astfel de conditii si sa taci, supus „sistemului”?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *