CLUJ: Prima oră a mandatului noului președinte al României, Klaus Iohannis, a adus și primul protest. Peste100 de clujeni au protestat, în ciuda frigului, în Piața Unirii, împotriva proiectului de lege referitor la Securitatea Cibernetică, botezată și Legea Big Brother 3. Oamenii sunt revoltați de faptul că acest proiect de lege permite accesul autorităților la datele stocate pe serverele, calculatoarele, tabletele sau telefoanele mobile ale cetățenilor, fără un mandat judecătoresc. Din acest motiv, protestatarii îi cer noului președinte al României, Klaus Iohannis, să nu promulge acest proiect de lege.
”Dacă acest proiect de lege va intra în vigoare, va fi ca și cum tot timpul cineva s-ar uita peste umărul tău, ca să vadă ce faci, ce scrii. Poate că o fac și în momentul de față. Însă acum fac acest lucru ilegal și nu pot folosi nimic împotriva noastră. Dacă proiectul de lege va intra în vigoare, absolut tot ceea ce facem, tot ceea ce scriem poate fi folosit împotriva noastră”, a explicat unul dintre protestatari, Cornel Vâlcu, cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai.
”Argumentul că această lege privește doar persoanele juridice este fals. Eu nu am stat până acum de vorbă cu vreo persoană juridică, ci doar cu persoane fizice. Această lege ne privește pe toți”, a spus un alt protestatar, artistul clujean Szakats Istvan.
***
Citește și:
Mihai Goțiu: Capcană pentru Iohannis: parlamentarii scot oamenii în stradă în ziua investirii lui și îl obligă să aleagă între cetățeni și servicii. Ce va face președintele?
Dollores Benezic: O unanimitate pentru securitatea noastră
***
Protestatarii au oferit și o argumentație juridică pentru faptul că protestatarii fac apel la noul președinte, Klaus Iohannis. ”Sunt trei factori care pot să atace un proiect de lege la Curtea Constituțională. În primul rând, ar fi parlamentarii, însă am văzut că ei au votat în unanimitate la Senat acest proiect de lege. Apoi, ar fi Avocatul Poporului, care nu este cu adevărat al poporului, pentru că nu este ales de popor. Avocatul Poporului este Victor Ciorbea, care este un politician. Am ajuns să folosesc acest cuvânt ca pe o ocară… Apoi, mai este președintele României”, a spus Cornel Vîlcu.
Cei mai mulți dintre protestatari sunt veterani ai mitingurilor de la Cluj. Ei au ieșit în stradă pentru a protesta pentru Roșia Montană sau pentru dreptul la vot, în contextul problemelor legate de votul românilor din diaspora. Oamenii spun că vor ieși din nou în stradă, duminica viitoare, de la ora 17.00, dacă doleanțele lor nu vor fi ascultate.
BUCUREȘTI. Câteva zeci de protestatari s-au adunat și în fața Palatului Parlamentului din Capitală, motivele lor fiind similare cu cele ale clujenilor.
Foto & Video: Claudiu Pădurean/ Luca Avădani

















Sa nu amestecam problemele.Fiecare isi va gasi rezolvarea separat si la rimpul sau.