INVESTIGAȚIE: Betoane sau apă? Pe urmele marilor profitori ai marilor proiectelor inutile ale Hidroelectrica, care ne-au umflat factura la curent

Toamna care ne-a adus prima notă de plată umflată

• 5 septembrie 2026: ”Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, dar și furnizor de energie pentru mai mult de 1,2 milioane de clienți casnici, pe fondul celui mai mic preț din țară, crește prețul din noua ofertă pentru populație” (Economica).
• 6 septembrie 2026: ”ANRE a avizat noi baterii de stocare a energiei de 670 MW într-o singură zi. “Decalajul față de Bulgaria poate fi recuperat rapid” (Economica).
• 8 septembrie 2026: ”Începe marea scumpire a electricității. Cu cât au crescut deja prețurile și la ce trebuie să fie atenți cei cu contracte aproape de expirare. Noile oferte de toamnă ale furnizorilor de energie pentru consumatorii casnici sunt mai scumpe decât cele din vară, în unele cazuri cu până la 15% (Hotnews).

Sunt câteva dintre titlurile începutului toamnei anului 2026, strecurate printre știrile despre obositoarea și multe prea lunga criză guvernamentală și despre dronele de război care ajung pe plajele și pe deasupra localităților din România. E o toamnă în care nu se mai numără bobocii, ci inevitabila scumpire a energiei electrice în facturile consumatorilor finali.

Creșterea facturii la energie pentru consumatorii casnici este, însă, doar primul efect și cel mai vizibil pentru cetățeni al scumpirii curentului electric. Pe termen mediu urmează creșterea prețurilor tuturor bunurilor și serviciilor care utilizează energie mai scumpă, iar pe termen lung o lipsă de competitivitate și o pierdere a investițiilor în diferite industrii, care se vor orienta către țări cu energie mai ieftină. Iar energia mai ieftină – arată specialiștii consultați de proiectul de mediu Verde Curat de pe România Curată – este energia regenerabilă bazată pe noile tehnologii.

Cea mai simplă explicație a creșterii prețului la energie fost aruncarea responsabilității pe seceta care a dus Dunărea la minime istorice, care a forțat închiderea celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, în lipsa apei care să le răcească. Mă rog, a mai fost și alternativa conspiraționistă, potrivit căreia nemții și austriecii ne-ar fi ”sechestrat” apa din Dunăre în barajele lor, care a avut și ea fanii ei, care s-au mai rărit după ce și apa din râurile interioare ale României au coborât la minime care n-au mai fost înregistrate vreodată.

Aruncarea în aer a unor stânci din albia fluviului pentru menținerea unor centimetri în plus al nivelului apei s-a transformat într-un reality-show menit să transmită mesajul că ”autoritățile lucrează”. Dar nu a fost suficient de spectaculos pentru a acoperi, cu totul, cauza reală a problemei – faptul că suntem la finalul a cel puțin un deceniu, în care decidenții politici au pariat greșit, cheltuind sute de milioane de euro pentru împingerea înainte a unor proiecte gândite în urmă cu mai bine de jumătate de veac, bazate pe tehnologii și mai vechi, de cel puțin un secol, cu efecte distructive uriașe asupra mediului și a unor comunități locale.

Asta în vreme ce, doar într-un singur an, vecinii din Bulgaria au devenit campionii europeni ai instalării de baterii de stocare, conform unui raport al Solar Power Europe, pentru anul 2025, cu o creștere a capacității instalate de 1.152%. Acest lucru a arătat ”cât de gol e împăratul” – Bulgaria cumpără, în timpul zilei, energie solară la un preț derizoriu din România, o stochează și o revinde, seara, foarte scump, tot în România, la orele de consum maxim.

Experții au taxat ceea ce decidenții politici refuză să recunoască public – un eșec sistemic de proporții uriașe, care a dus la cheltuirea unor sume colosale în mega-proiecte inutile și în direcții greșite. ”Proiectele-fantezie și întoarcerea la tehnologii care fie sunt și ele vulnerabile la schimbările climatice (noi hidrocentrale, noi reactoare, etc), fie ne adâncesc dependența de combustibili fosili (gaz întregii Românii, cărbune, etc.), nu rezolvă problema. Ci ne sapă mormântul”, a explicat Corina Murafa, expertă în politici energetice și membră a Comitetului Politic și Social European, într-o analiză publicată pe România Curată.

Criza energetică nu a fost o criză generată de lipsa apei, ci una cauzată de incompetență, lipsă de viziune, calcule politicianiste populiste și, nu în ultimul rând, interesele unei rețele de afaceri strâns conectate la banii, rentele și contractele publice.

O investigație transfrontalieră, realizată de Mihai Goțiu (pentru Verde Curat/ România Curată) și Vladimir Kovacević (Detektor), cu sprijinul Journalismfund Europe, pe parcursul a mai bine de jumătate de an, a încercat să răspundă la întrebarea de ce proiecte hidroenergetice vechi de mai bine de jumătate de veac, din perioada comunistă, bazate pe tehnologii și mai vechi, sunt continuate acum, în ciuda analizelor experților, a opoziției localnicilor și a organizațiilor de mediu, a deciziilor Justiției, a schimbărilor politice și, mai ales, climatice și, nu în ultimul rând, în ciuda apariției unor tehnologii noi, mai eficiente, mai puțin costisitoare și mai puțin distructive de mediu?

În Bosnia și Herțegovina, investigația a vizat mega-proiectul Upper Horizons, care afectează bazinul râului Neretva, unde, anul trecut, darea în folosință a unuia dintre părțile acestuia a provocat deja un dezastru de mediu. „Acel proiect conceptual are deja 60 de ani. În acești 60 de ani, multe s-au schimbat, atât în ​​ceea ce privește ceea ce știm, cât și în ceea ce privește protecția mediului și a naturii, în ceea ce privește cantitatea de apă, precipitații și zăpadă pe care o avem în timpul anului. Disponibilitatea apei este mult mai mică decât era acum 60 de ani, când a fost construit acel proiect”, a declarat Matej Vucić, profesor la Facultatea de Științe din Zagreb, pentru Vladimir Kovacević.

Impact nu doar la construire, ci mai ales după punerea lor în funcțiune

Cornel Ilinca este lector universitar la Universitatea Tehnică de Construcții București și are trei decenii de experiență în proiectarea și execuția lucrărilor hidroenergetice. Printre altele a proiectat câteva din micro-hidrocentralele din Munții Făgăraș care au stat la baza deschiderii unei proceduri de infringement împotriva României, din cauza încălcării normelor comunitare din domeniul protecției mediului. Acum recunoaște că a minimalizat impactul asupra mediului al acestor proiecte și, mai ales, că acesta se va resimți nu doar în faza construirii lor ci și, mai ales, ulterior dării lor în folosință.

”Există percepția greșită că centralele hidroelectrice au un impact foarte mare în timpul execuției, nu și al exploatării. De ce este greșită? Pentru că problemele de mediu, ceea ce înseamnă un regim hidrologic modificat, antropizat, se manifestă în timpul exploatării. Pe un râu pe care înainte aveam un debit (mai mare – n.a.), vom avea un debit mult mai mic față de regimul natural, cu impact asupra ihtiofaunei, cu impact asupra biodiversității. Deci centralele hidroelectrice pe toată perioada lor de exploatare au un impact mare”, explică expertul în ingineria apei.

Conform acestuia, măsurile pentru atenuarea impactului asupra mediului nu produc efectele proiectate și promise. ”Prin reducerea debitului și prin întreruperea conectivității longitudinale, chiar dacă se încearcă să se realizeze scări de pești, pasaje pentru ihtiofaună, de multe ori acestea nu sunt eficiente, cu toate eforturile depuse de inginerii proiectanți. Hidrocentralele modifică foarte mult mediul natural și au un impact care le face, astăzi, improprii în tendințele europene pentru a le promova ca fiind o energie verde. Ele sunt doar o energie regenerabilă”, e distincția pe care o face Cornel Ilinca cu privire la definirea corectă a hidroenergiei.

Autorizații de construire ilegale, după desemnarea regimului de protecție

Problemele de mediu au fost cele de la care a pornit contestarea continuării proiectelor din perioada comunistă, pe râurile din România. Iar opoziția s-a concentrat în special în zonele în care acestea s-au suprapus peste eforturile de conservare a naturii intensificate foarte târziu după conștientizarea schimbărilor climatice, în special după aderarea țării, în 2007, la Uniunea Europeană. De altfel, acesta este unul dintre argumentele susținătorilor proiectelor comuniste – că ar fi fost inițiate înainte de atribuirea vreunui statut de arie protejată zonelor respective. Ca și cum ar trebui să renunțăm la tratarea unei boli dacă, din ignoranță și/sau iresponsabilitate, s-ar fi plătit (”investit”) pentru cauzele declanșării ei.

Oricum, factual, argumentul este doar parțial susținut de realitate. Parcul Național (PN) Defileul Jiului a dobândit acest statut în 2005. În 2007, a fost desemnat și situl de interes comunitar Natura 2000 ROSCI0063 Defileul Jiului. Chiar dacă ideea captării Jiului și devierea lui printr-o țeavă de zeci de kilometri datează de dinainte de 1990, iar Hidroelectrica (compania cu capital majoritar de stat, beneficiară a proiectelor) a efectuat lucrări și după 2003, costurile cele mai mari le-a avansat după emiterea a două autorizații de construire, de către consiliile județene Hunedoara și Gorj, în 2012.

Când, în decembrie 2017, a anulat definitiv autorizațiile de construire din 2012, Curtea de Apel București (CAB) a reținut că acestea au fost eliberate fără un studiu de evaluare adecvată și fără un acord de mediu, în condițiile în care proiectul a fost modificat substanțial DUPĂ instituirea regimurilor de protecție. Altfel spus, dacă lucrările inițiale de pe Jiu au pornit de la ideea din perioada comunistă, în care problema degradării și distrugerii mediului (cu toate efectele ei nocive pentru sănătate și economie) era aproape complet ignorată, ele au continuat, ilegal, în baza unui proiect modificat ulterior instituirii regimului de protecție.

”Credeam că se face încă un supermarket”

Însă nu doar schimbarea radicală a contextelor sociale, economice și climatice, legile și statutul de protecție al zonelor respective au fost ignorate, ci și cetățenii. Într-o primă fază, nu a existat vreun fel de informare, locuitorii din zonele afectate aflând întâmplător despre acestea. Când, în urma deciziei de anulare a autorizațiilor de construire de către CAB pentru proiectul din PN Defileul Jiului, s-a forțat intrarea în legalitate prin proceduri de evaluare adecvată și emiterea de acorduri de mediu, s-au organizat dezbateri și consultări mai mult pentru bifarea acestei formalități obligatorii, cu angajați ai Hidroelectrica pe post de ”localnici interesați” și de galerie, și cu intimidarea opozanților.

”Personal, am aflat de proiect atunci când am vrut să mă implic mai mult în Valea Jiului și am și început demersurile să fondez o organizația neguvernamentală acasă. Eu stăteam la București și vedeam din tren când veneam (trenul străbate Defileul Jiului – n.a.) că sunt mișcări, că erau lumini și mă gândeam că se face un alt supermarket, pentru că în perioada aceea se tot construiau supermarketuri noi de câte ori veneam eu acasă. Ulterior am aflat de la un prieten că de fapt uite ce se face pe Jiu”, își amintește Adina Vințan, de la Valea Jiului Society, una dintre organizațiile locale care a ajuns să conteste proiectul.

”Mi-a fost foarte greu să aflu detalii pentru că online nu găseam nimic. Am aflat de la Călin Dejeu (biolog, activist de mediu și contributor al platformei România Curată – n.a.), care scrisese pe România Curată. Dintr-un singur articol am văzut în mare despre ce este vorba. L-am contactat pe Călin Dejeu, am luat legătura cu mai multe organizații active pe mediu, cu Bankwatch, cu WWF, Greenpeace, și de acolo am început să ne documentăm despre proiect”, reconstituie Adina Vințan modul în care a apărut opoziția locală.

Ea mărturisește că în prima fază, dar și apoi, în timpul dezbaterilor și consultărilor legate de proiecte, dorea, pur și simplu, să afle mai multe detalii despre proiect, organizația pe care a înființat-o nefiind una cu specific de mediu, ci de implicare comunitară. De aceea, a fost surprinsă să-și dea seama că proiectul nu este unul de energie verde, dar și de faptul că și acum informațiile publice legate de acesta sunt foarte sumare. ”La început nici eu nu înțelegeam de ce nu e ok proiectul. Credeam că e energie verde, folosim apa ca să producem energie și să creăm locuri de muncă în regiune. Problema este că nici acum nu poți să găsești (public – n.a.) proiectul, să-ți dai seama cum este planificat și ce presupune, de fapt”, explică Adina Vințan.

În ciuda diferitelor activități legate de proiect (solicitări de informații, scrisori, acțiuni de protest pentru salvarea Jiului), societatea civilă și comunitatea din Valea Jiului afla doar indirect, de la organizațiile naționale de mediu, de consultările publice din zonă pe care beneficiarul și autoritățile le-au organizat, de voie, dar mai mult de nevoie (că sunt obligate prin lege să le ”bifeze”).

Angajații Hidroelectrica, pe post de localnici și galerie

Cea mai recentă serie de consultări la care a participat a fost organizată în noiembrie 2024. ”La Bumbești-Jiu, noi am fost vreo zece organizații neguvernamentale din Hunedoara, Gorj și Dolj, dar am fost surprinsă să vedem că sala era plină. După aceea ne-am dat seama că era plină, de fapt, cu angajați Hidroelectrica, cărora li se spunea să nu treacă compania la care lucrează, ci că sunt localnici. Era un grup care mai mult încerca să aprindă spiritele, aplaudau tot timpul dacă cineva vorbea în favoarea proiectului, chiar dacă nu se spunea nimic concret, iar când erau întrebări la obiect despre proiect, se huiduia ori începeau să facă mișto de noi, cei care întrebam. Consultările au fost transmise live pe social media și există încă înregistrările. Se vede clar că n-au fost transparente consultările, n-au fost corecte, dezbaterile nu au răspuns întrebărilor noastre, nu s-a întâmplat nimic. Autoritățile au mers mai departe, fără să se țină cont de lucrurile care nu erau neapărat legale”, spune Adina Vințan.

”Ce s-a întâmplat la consultarea din Bumbești a fost să se transmită informații care nu aveau nicio legătură cu realitatea. Primarul din Bumbești transmitea oamenilor că odată finalizat proiectul ei pot să aibă o energie gratis sau foarte ieftină. Un alt politician, care pretindea că face parte din grupul de pescari a spus că toți pescarii susțin proiectul, dar noi știm că pescarii nu susțin de fapt proiectul, chiar am vorbit cu câteva grupuri ulterior și nici măcar nu știau de dezbatere pentru că nu a fost promovată, nu s-a transmis organizațiilor locale că are loc Au fost foarte mulți politicieni prezenți acolo. Probabil erau învățați, cum se întâmplă la partid, orice spunea cel din față să se aplaude, fără să se înțeleagă de fapt despre ce e vorba”.

Adina Vințan, Valea Jiului Society

La sute de kilometri depărtare, în cazul proiectului Surduc – Siriu, de pe Bâsca Mare, scenariul și atmosfera ”consultărilor” publice au fost similare. ”În comunitate a existat o pseudo-consultare, pentru că ea a fost anunțată doar cu câteva zile înainte și s-a desfășurat nu în comunitatea din Gura Teghii, în satele de aici, începând de la Vișani, Varlam, Argăselești, Ionaști, Gura Teghii, Nemertea, Furtunești, Roșcoi, Păltiniș, Bâsca Rusilei, ci la Casa de Cultură din Nehoiu, adică în aval față de amenajarea de la Nehoiaș, la vreo 7-8 km în aval (și într-o zi lucrătoare – n.a.)”, povestește Ștefan Petriceanu, conferențiar la Universitatea Politehnică din București, originar din Gura Teghii.

”Acolo au venit oameni organizați, aduși de Hidroelectrica și angajați de la Hidroconstrucția (firmă privată, contractoare a lucrărilor de execuție a proiectelor – n.a.), pe care i-am recunoscut în sală. Când din comunitatea noastră am reușit să ne mobilizăm în jur de 10 persoane, aproape că nu mai aveam loc. Ni s-a spus că o să avem acces în limita locurilor disponibile. Am insistat și am spus că nu e nicio problemă, rămânem în picioare, stăm în vârful degetelor dacă nu este loc, doar ca să putem să ne spunem punctul de vedere la această consultare vitală pentru comunitatea din Gura Teghii și pentru apa care va dispărea din comunitatea noastră”, își amintește Ștefan Petriceanu.

O comunitate de mii de oameni care depinde apă

Din punctul de vedere al efectelor directe asupra vieții oamenilor, proiectul Surduc – Siriu va avea cel mai dramatic impact. Practic, câteva mii de locuitori vor rămâne fără o mare parte din apa în jurul căreia s-a dezvoltat comunitatea de sute de ani. ”Din cele mai vechi timpuri, oamenii au adăpat animalele în acest râu (Bâsca Rozilei, format din confluența râurilor Bâsca Mare și Bâsca Mică – n.a.), pășunile au crescut datorită acestui râu și toată viața a fost centrată în jurul acestui râu. Mai nou, pensiunile și alte facilități de cazare care s-au dezvoltat în zonă se bazează tocmai pe peisajul natural pe care îl oferă acest râu celor care vin aici în Gura Teghii”, susține conferențiarul universitar.

Potrivit acestuia, vor fi afectate în primul rând sursele de apă potabilă, din fântâni și prelevări individuale, dar și serviciul public care asigură apa potabilă pentru comunitate. ”Corpul de apă va fi afectat major de această amenajare. Destul de posibil, oamenii vor rămâne fără apă în fântâni, vor rămâne fără apă în prelevările lor individuale, cum, de altfel, probabil vor rămâne fără apă și prelevările din serviciul public care asigură apa potabilă în comunitate”, susține Ștefan Petriceanu.

Spre deosebire de proiectele hidroenergetice cu mari rezervoare în spatele lor, în care apa uzinată e deversată în aval imediat după baraj, cele de pe Jiu, din PN Defileul Jiului, și de pe Bâsca Mare (Surduc – Siriu) sunt cu derivație. ”Barajul” e, de fapt, un stăvilar al cărui rol e să devieze apa prin țevi amplasate în tuneluri săpate în stâncă, pe zeci de kilometri. Afirmațiile potrivit cărora astfel de proiecte ar avea vreun potențial de stocare (acumulezi apa într-un rezervor și o uzinezi pentru producerea de energie când e nevoie) n-au nicio legătură cu realitatea. Poți folosi doar câtă apă e în râu la un moment dat (sau, mă rog, cât ai dreptul să captezi).

Efectele cele mai dramatice se produc, astfel, în aval de stăvilare, după darea în folosință a hidrocentralelor, într-un mod ireversibil pentru habitatele naturale și comunitățile umane care depind de apa respectivă. Practic, în cazul proiectului Bumbești – Livezeni, vor rămâne fără apă habitatele pentru care s-a instituit regimul de protecție de parc național, respectiv de Sit Natura 2000. În cazul Surduc – Siriu, pe lângă afectarea gravă a mediului, apa din Bâsca Mare va ocoli toate localitățile din aval, cu mii de locuitori, până la Nehoiu.

”Să mai facă și statul” (!?)

Bogdan Popa, de la Urban Lab Valea Jiului, o asociație axată pe regenerare urbană, dar și pe protecția spațiilor verzi, a participat la consultările legate de proiectul Bumbești – Livezeni. ”Am pus o întrebare care, ca peisagist, mi se pare logică: ce se va întâmpla cu habitatul de importanță comunitară alnus glutinosa și fraxinus excelsior, adică arinul și frasinul, pentru protecția căruia s-a și instituit regimul de sit Natura 2000? E o asociere de specii care trăiesc pe malul apei și oferă habitat, în același timp, pentru pești, păsări și alte animale. Aceste două specii cresc în zona inundabilă a râului și îmi imaginam oare ce se va întâmpla când va rămâne un simplu firicel de apă pe aici. Acest habitat nu cred că va mai rezista în timp, dacă zona inundabilă se reduce considerabil”, explică Bogdan Popa.

”I-am întrebat, în timpul consultărilor, pe cei care au prezentat studiul ce măsuri s-au luat pentru refacerea acestui tip de habitat și mi s-a răspuns sec, într-un mod care nu m-a convins: să mai facă și statul”, spune el. Bogdan Popa a remarcat și afirmațiile din studiile de mediu potrivit cărora impactul proiectului asupra speciilor protejate va fi nesemnificativ.

În paranteză fie zis, răspunsul ”să mai facă și statul” evidențiază, involuntar (din partea celui care l-a oferit), unul dintre costurile ascunse și de care se vorbește cel mai puțin în cazul proiectelor care afectează ariile naturale protejate. Pentru că nu ar fi nici primul, nici ultimul proiect în care costurile de mediu sunt externalizate către ”stat”.

Susținătorii continuării proiectelor hidroenergetice comuniste invocă permanent banii care au fost deja cheltuiți pentru realizarea lor, dar ignoră sumele investite în protecția mediului. Măsurile de protecție, administrarea zonelor protejate, compensările plătite (sau care ar trebui plătite) sunt investiții publice (suportate din bugetele publice ori din cel al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva). Practic, prin eliminarea protecției și prin distrugerile de mediu ulterioare, toate aceste investiții care s-au făcut în ultimele decenii se pierd. Se pierd banii cheltuiți, se pierd beneficiile pentru mediu și se pierd beneficiile economice ale afacerilor din jurul parcurilor naționale și a altor arii naturale protejate.

În cazul Bumbești – Livezeni, lucrările proiectului s-au făcut în paralel cu un drum național și calea ferată care traversează Defileul Jiului dintr-un capăt în altul. Din mașină sau tren, șantierele au putut fi văzute, au stârnit curiozități, apoi întrebări legitime printre localnici. Stăvilarul de pe Bâsca Mare, care va direcționa apa, prin tunel, către barajul de la Nehoiu, e amplasat mult în amonte de Gura Teghii, iar pentru a ajunge la el, altfel decât din piatră în piatră, trebuie ocolit pe drumul național și apoi pe un drum forestier cu acces limitat, pe unde circulă doar mașinile constructorului, ale firmelor de exploatare a lemnului și ale hoților de păduri.

Astfel, în luna august, când am ajuns la Gura Teghii, nu a fost chiar o surpriză că o parte a localnicilor cu care am discutat habar nu au ce-i așteaptă. Unii dintre ei știau de proiectul din perioada comunistă, dar îl credeau abandonat cu totul. Alții auziseră de el, și aveau temeri serioase cu privire la diminuarea dramatică a debitului de apă care va ajunge în sat. Cei mai mulți, din ambele categorii, aveau însă o mare reticență de a accepta să le fie înregistrat punctul de vedere.

Un râu de care depinde viitorul unei comunități

Printre cei care au acceptat să vorbească în fața camerei de filmat a telefonului a fost Sorin Dumitrache, care, în ultimii ani, după pandemie, venind din altă parte a țării, a investit aici într-o afacere turistică de tip glamping, mai exact cazare la cort. Însă corturi care aduc, unele dintre ele, cu wigwam-urile apașilor din romanele lui Karl May, altele cu igloo-urile eschimoșilor, dar la dimensiunile iurtelor mongole și cu facilitățile și confortul unor hoteluri contemporane – podea, scaune, măsuțe, aer condiționat, paturi confortabile.

”Mi se pare că este o zonă neexploatată, care merită promovată, care poate oferi foarte multe și am zis ok, eu vreau să vin în sălbăticia asta, să o prezint mai departe turiștilor. Ideea de glamping nu a fost neapărat prioritatea mea. Inițial gândisem un alt proiect, să facem un hotel, dar când am văzut atâta natură, atâta frumusețe aici am zis nu, stop! Hotel, pensiuni sunt peste tot, am zis cumva să facem lucrurile altfel, diferite”, explică Sorin Dumitrache.

Din punctul lui de vedere, râul reprezintă una dintre atracțiile esențiale ale afacerii lui. ”Faptul că ai libertate, că ai natură, că ai râul ăsta, Bâsca, aici, pe care acum îl auzi (în timpul înregistrării interviului – n.a.), pe mine mă ajută foarte tare în partea de promovare. Turiștii vin și pentru acest lucru. Sunt atrași de natură, de libertate, să facă un grătar, chiar dacă noi avem propriul restaurant, cu mâncare cât mai naturală, cu propria fermă, propria noastră grădină de legume”, mărturisește cel care a deschis resortul.

Apoi recunoaște că dacă râul ar fi afectat, acest lucru se va răsfrânge și asupra investiției lui. ”Mie o parte din turiști îmi vin după ce văd fotografiile, din tot ceea ce află în media, ce ne înconjoară aici ca și zonă, iar unul din repere este râul Bâsca. Pe mine, sincer, m-ar afecta (reducerea debitului râului – n.a.). M-ar afecta, pentru că, uite, dacă acum noi filmăm, râul Bâsca fiind aici lângă noi, se aude. Seara este spectaculos de-a dreptul. Lumea stă aici pe terase, pe plasă, pentru a se relaxa. Dacă mi se duce din debitul ăsta, nu știu dacă mai sunt la fel de valoros. Pentru mine, răul Bâsca are o valoare. Chiar are o valoare și mi-aduce un plus”, spune Sorin Dumitrache.

Oferta turistică a localităților din aval de stăvilarul de pe Bâsca Mare este, însă, mult mai diversificată. Sunt pensiuni și camere de închiriat pentru diferite bugete, iar printre motivele care îi atrag în mod special pe turiști aici sunt traseele (și taberele) de escaladă și raftingul, Bâsca Mare fiind unul dintre puținele râuri din România care, pe de o parte, are un peisaj spectaculos și sălbatic capabil să îi atragă pe iubitorii acestui sport, pe de altă parte, are un debit suficient de mare pentru a permite practicarea lui. Debit care e amenințat, acum, nu doar de secetă și de schimbările climatice, ci și de proiectul Hidroelectrica.

Râuri pentru oameni

Când vorbesc despre impactul proiectelor hidroenergetice asupra ariilor naturale protejate, susținătorii acestora încearcă să minimizeze importanța protejării unor specii de faună ori floră, încercând să ducă dezbaterea în derizoriu. În toamna anului 2025, un fost ministru al Economiei, apoi al Energiei, Bogdan Ivan, a dat vina pe… moluște pentru blocarea finalizării construcției acestor obiective și, implicit, pentru creșterea facturii la energie. E același ministru care, cu câteva luni mai devreme, după dezastrul prăbușirii Salinei Praid, a dat vina pe castori pentru faptul că SALROM nu a luat măsuri pentru a preveni dezastrul. Asta chiar dacă monitorizările n-au indicat vreo familie de castor în zonă și chiar dacă ar fi existat, asta n-ar fi împiedicat lucrările de deviere a râului Praid.

În luna martie acestui an, în timpul dezbaterii unei legi cu dedicație pentru proiectele în discuție, în Comisia pentru Industrii și servicii a Camerei Deputaților, parlamentarul George Mădălin Borș a adus în discuție ”peștișorii aurii și râmele mov”. ”Trebuie să existe și peștișorii aurii, și râmele mov și orice vietate, dar cred că omul trebuie să aibă întâietate”, a argumentat domnul Borș.

Dar, pe lângă lostrițe și raci, arini și frasini de luncă, salvarea râurilor vizate de proiectele Hdidroelectrica are legătură cu oameni. E vorba de oameni, de comunități întregi care depind în modul cel mai direct de apă și care se gândesc să-și construiască un viitor cu ajutorul apei. Iar în lipsa ei, să plece. Nimeni nu face turism ca să vadă gura unei galerii prin care apa e captată, nici nu se relaxează admirând peisaje post-apocaliptice cu albii de râuri secate ori reduse la un firicel de apă. Fie că e vorba de ocupații tradiționale și ancestrale, cum e creșterea animalelor, fie de surse de venituri moderne, cum e turismul, viața comunităților din aceste zone depinde de apă. Deopotrivă, arbori, pești, animale și oameni nu pot trăi fără apă.

Iar pentru revitalizarea unei zone vitregite (cum a fost cea din Valea Jiului) ori dezvoltarea unei rurale (cum e Gura Teghii) apa reprezintă un avantaj major.

”Să ne imaginăm, de exemplu, că cele două râuri majore care formează Jiul, Jiul de Est și Jiul de Vest, pot fi un factor de conectivitate între orașe, între oameni și natură, în sensul că le putem folosi foarte ușor, dacă tot vorbim de dezvoltarea turismului în Valea Jiului. Se pot folosi pentru ecoturism, se pot face trasee pietonale pe malurile lor, în care să ne bucurăm efectiv de natură, chiar în mediul urban”, explică Bogdan Popa, de la UrbanLab Valea Jiului.

”Ar trebui să oferim mai multă importanță relației noastre cu râurile, pentru că s-a pierdut. De multe ori le vedem doar ca pe niște canale, le betonăm, spunem că ele trebuie să treacă pe aici și pe aici, dar în realitate ele sunt niște ecosisteme complexe pe care ar trebui să le protejăm și să ne bucurăm de ele”, argumentează peisagistul.

”Valea Jiului pentru noi este cel mai frumos loc din lume și de aceea ne implicăm pentru regiunea asta să o facem tot mai atractivă și pentru locuitori, și pentru turiști, și pentru noi toți”, spune și Adina Vințan, de la Valea Jiului Society, care după studii în străinătate și locuri de muncă la București a ales să se întoarcă acasă tocmai datorită naturii. ”Așa a fost contextul, din Valea Jiului au plecat foarte mulți oameni. Acum, ce a rămas aici? Avem oamenii și natura. Dacă stricăm natura, ne pleacă și oamenii. Și atunci e foarte, foarte important să avem grijă de natură pentru noi, pentru oameni. E foarte important este ca lumea să conștientizeze asta, să se oprească dezinformarea, să se promoveze cât mai mult și transparent lucrurile care se fac pentru oameni și asta să prioritizăm: oamenii”, punctează Adina Vințan.

”Fechet + Burduja + Ceaușescu = Love”

Localnicii din Valea Jiului și cei din Gura Teghii nu au fost singuri în apărarea apelor de care depind comunitățile lor. Pe lângă organizațiile de mediu care au deschis procese în justiție (Bankwatch România, Agent Green, Declic, EcoLegal) li s-au adăugat zeci de mii de cetățeni din întreaga țară, care au semnat petițiile lansate pe platforma Declic. Mulți dintre aceștia au donat pentru susținerea proceselor, dar și pentru realizarea unor acțiuni de impact care să atragă atenția asupra acestor proiecte, a riscurilor lor, dar și pentru a-i sancționa public pe politicienii care le susține.

Astfel, în septembrie 2024, pe barajul proiectului de la Răstolița, din Parcul Național Călimani și din Situl Natura 2000 Gurghiu Călimani, au fost proiectate mesaje luminoase uriașe, care îi asociau pe fostul dictator Nicolae Ceaușescu, în timpul căruia au fost lansate proiectele megalomanice, cu miniștrii Energiei și Mediului, Sebastian Burduja, respectiv Mircea Fechet (în Guvernul Ciolacu), care puneau presiune pe instituțiile publice cu rol de reglementare să elibereze avizele și autorizațiile necesare.

În iunie 2025, în perioada negocierilor pentru formarea Guvernului Bolojan și a desemnării propunerilor de miniștri în interiorul partidelor, peste 40.000 de cetățeni au semnat petiția prin care se solicita ca Sebastian Burduja să nu mai primească un nou portofoliu. Aproape 400 dintre ei au donat pentru închirierea unui spațiu publicitar extrem de vizibil, pe magazinul Cocor din centrul Capitalei României, București, pe care, alături de imaginea lui, erau afișate mesajele ”Protecția mediului NU e în natura lui” și ”40.000 de oameni cer: Burduja fără minister”.

”Implicarea oamenilor este ieșită din comun, având în vedere cât de mare este de fapt dezinformarea pe acest subiect. Este o campanie uriașă de dezinformare care este orchestrată de politicieni, trebuie să spunem foarte, foarte clar”, explică Antoniu Bumb, campaigner Declic.

Acesta a dat exemple și legat de dezinformările care îi privesc pe activiștii de mediu, dar și cu privire la proiecte. ”Mesajul este că hidrocentralele ar fi bune, că hidrocentralele ar fi verzi și cei care se luptă cu hidrocentrale, adică ONG-urile, o fac urmărind, pur și simplu, interese străine. Am fost acuzați chiar că urmărim interesele Rusiei, că ne interesează ca România să nu aibă independență energetică pentru că asta își dorește Putin. O aberație mai mare este greu să ne închipuim”, exemplifică Antoniu Bumb.

În ciuda disproporției uriașe de resurse și luptele care trebuie duse pe mai multe direcții, el arată că situația a fost echilibrată de determinarea celor care susțin salvarea râurilor și comunitățile locale care depind de ele. ”Dezinformarea este uriașă și a trebuit să ne luptăm în două direcții. Pe de o parte să convingem politicienii să oprească aceste proiecte criminale și ilegale și pe de altă parte să convingem opinia publică că nu, hidrocentralele nu sunt proiecte verzi, că hidrocentralele sunt adevărate zone de infarct care opresc curgerea apei și care sunt o pacoste pentru natură. În niciun caz, verdele pe care îl vedem pe Instagram nu este un verde și din punct de vedere al valorii lor pentru energie verde. Nu, hidrocentralele nu sunt verzi, și reușim să convingem tot mai mulți oameni de acest fapt. Ne-am apropiat cu fiecare petiție pe care am avut-o pe acest subiect de 20.000 de semnături și oameni extraordinari de implicați, oameni care nu doar că au semnat, dar când a fost cazul au scris autorităților, au scris Curții Constituționale și mai ales au donat pentru ca procesele Declic prin care blocăm ilegalitățile să fie duse la capăt”, detaliază Antoniu Bumb.

Distincția între blocarea proiectelor și blocarea ilegalităților legate de aceste proiecte este una esențială. Unul dintre argumentele preferate ale propagandei favorabile continuării construcțiilor comuniste e, așa cum a arătat și Antoniu Bumb, că organizațiile de mediu ar fi plătite de puteri străine ostile României ori de miliardari celebri, precum George Soros, și oculta din jurul lor (în realitate, Declic se bazează pe donațiile cetățenilor români – iar acesta e și unul dintre motivele pentru care, pe rolul Parlamentului României, există o inițiativă legislativă menită să oblige organizații neguvernamentale să facă publice numele micilor donatori; ”deconspirarea” micilor donatori români ai ONG-urilor și finanțarea acestora de către mari miliardari globali e o contradicție care nu pare să-i deranjeze pe cei care le susțin în același timp).

Procesele societății civile și legile cu dedicație ale parlamentarilor

Aceeași propagandă susține că ”ONG-urile blochează proiectele”, ceea ce e total fals. Organizațiile neguvernamentale pot apela la Justiție pentru a sesiza ilegalitățile, însă doar Justiția poate bloca proiectele în sine, prin deciziile prin care constată încălcarea legii. Și au făcut asta deja de mai multe ori. Pe lângă anularea autorizaților de construire în cazul proiectului din Parcul Național Defileul Jiului, din decembrie 2017, au urmat altele, legate actele pentru proiectul Surduc – Siriu, de pe Bâsca Mare, și cel de la Răstolița, de pe râul cu același nume.

Tentativa Hidroelectrica de a obține declasarea sitului ROSCI0019 Călimani-Gurghiu pentru amenajarea hidroenergetică de la Răstolița, pentru a-i putea modifica limitele și, astfel, să poată defrișa pădurile din aria viitorului lac de acumulare, a fost oprită, definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în februarie 2025, în urma unei acțiuni a Agent Green. Acordul de mediu și, apoi, Hotărârea de Guvern nr. 327 din aprilie 2025, pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de 37,5 hectare pentru defrișare și continuarea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Răstolița au fost suspendate, definitiv, în septembrie 2026, de ÎCCJ, în procesele deschise de Bankwatch România, filiala Cluj, și Declic.

După acțiunile în suspendare vin cele în anulare ale acordurilor de mediu pentru proiectele amintite, care au intrat pe ordinea de zi a instanțelor de judecată în această toamnă. Anularea HG 327/2025, care ar permite defrișările de la Răstolița se va judeca doar după ce se finalizează anularea acordului de mediu pentru același proiect. Avocata Roxana Mândruțiu, care reprezintă Asociația Declic în aceste litigii, a decis să ceară în aceste procese și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (

”Vom avea o cerere de sesizare a CJUE. Pentru că cei de la Hidroelectrica susțin că este aplicabil acel regulament din 2022 privind accelerarea investițiilor în energie regenerabilă (Regulamentul (UE) 2022/2577 – n.a.) și noi zicem că hidroenergia nu intră în domeniul de aplicare a regulamentului, că acolo intră doar eolian, retehnologizare, pompe de căldură și așa mai departe. Să spună CJUE dacă hidroenergia este vizată de acest regulament și, mai ales, dacă acesta se aplică unor proiecte de cu 20-30 de ani de dinaintea adoptării lui”, explică Roxana Mândruțiu.

”Vrem să completăm cererea de sesizare în sensul invocării lipsei de validitate a regulamentului în situația în care se interpretează că poate include în domeniul de aplicare sine die, proiecte și de acum 30 de ani. Considerăm că nu e valabil pentru că se încalcă principiul neretroactivității”, adaugă avocata Asociației Declic, menționând că întrebările vor fi puse în toate cele trei dosare de anulare a acordurilor de mediu de la Răstolița, Bumbești – Livezeni și Surduc – Siriu.

În paralel cu litigiile care contestă acordurile și autorizările proiectelor în discuție, după decizia CAB din decembrie 2017, în Parlament au fost înregistrate mai multe inițiative legislative cu dedicație pentru proiectele hidroenergetice care afectează arii naturale protejate, care să evite aplicarea normelor pentru protecția mediului. O primă lege și-a propus să le declare ca fiind ”de interes public major”, în ciuda faptului că directivele europene definesc protecția mediului ca fiind de interes public major, pentru a putea modifica limitele ariilor naturale protejate.

După un prim eșec la Curtea Constituțională (legea fiind declarată neconstituțională), liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a reușit să promoveze o altă lege cu același obiectiv. Președintele României, Nicușor Dan, a sesizat, însă, CCR, cu privire la această lege, în noiembrie 2025. ”Legea trimisă spre promulgare ridică probleme de constituționalitate și contravine obligațiilor României ca stat membru al Uniunii Europene. Aceasta permite reducerea limitelor ariilor protejate și eliminarea evaluării de mediu pentru categorii întregi de proiecte energetice sau declarate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării ca fiind de interes pentru securitatea națională”, a explicat Nicușor Dan, într-o postare pe rețelele de socializare.

”Independența energetică a țării noastre este un obiectiv deosebit de important, însă acesta trebuie realizat într-o manieră sustenabilă, iar România are obligația constituțională și europeană de a proteja patrimoniul natural și de a garanta fiecărui cetățean dreptul la un mediu sănătos. Adoptarea unor norme care slăbesc aceste garanții ar însemna un regres legislativ periculos, contrar principiilor statului de drept”, a mai precizat președintele României.

Șapte luni mai târziu, în iunie 2026, CCR a respins, însă sesizarea lui Nicușor Dan. În motivarea hotărârii, față de care doi judecători, Simina Tănăsescu (președinta CCR) și Dacian Dragoș au făcut opinie separată, CCR menționează că legea n-ar încălca directivele europene, pe motiv că desemnarea limitelor parcurilor naționale sau naturale ține de dreptul intern, spre deosebire de limitele siturilor Natura 2000, care sunt gândite și stabilite ca o rețea coerentă și unitară la nivelul Uniunii Europene. Ceea ce înseamnă că și dacă se va pierde protecția oferită de regimul de parc național sau natural, nu se va putea elimina (prin modificarea limitelor) cea oferită de regimul de sit Natura 2000, acolo unde este cazul.

Securitate națională sau șmecherie pentru fentat UE?

Mai mult, chiar și cu această lege în vigoare, proiectele nu pot fi continuate fără a fi declarate ca fiind de ”securitate energetică națională” de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de o altă lege, care să ofere CSAT prerogativa de a stabili care proiecte hidroenergetice (și în baza căror criterii) vor fi desemnate ca fiind de securitate națională. Iar faptul că Legea Zamfir (cea care a supraviețuit controlului CCR) nu e suficientă pentru a debloca proiectele, a recunoscut-o chiar fostul ministru al Energiei Sebastian Burduja, care, în calitate de deputat PNL a depus, în primăvară, o inițiativă legislativă în acest sens.

”Declararea proiectelor hidroenergetice ca fiind de securitate națională e singura portiță din regulamentul european care permite derogări. Este singura cale de a finaliza aceste proiecte. CSAT va decide, dar sintagma de securitate națională este singura acceptată la nivel european, singura cale de a duce la bun sfârșit investiții care sunt la 80, 90, 98% finalizate”, a recunoscut chiar inițiatorul legii, pe 24 martie 2026, în timpul ședinței Comisiei pentru Industrii și servicii a Camerei Deputaților.

Claudiu Manta (PSD, a subliniat și el că e o altă încercare după mai multe modificări legislative care au eșuat: ”Nu este primul proiect de lege care își propune să rezolve această problemă. Și noi, cei de la PSD, am avut chiar mai multe. Cred că niciodată nu este prea puțin ca să încercăm măcar să dăm drumul construirii acestor hidrocentrale. Este un proiect de genul ”hai să mai facem o încercare”, pentru că este păcat de ce este acolo”, a spus Manta.

Ulterior dezbaterilor din Comisia pentru Industrii lu servicii a Camerei Deputaților, CSAT a transmis un punct de vedere prin care a desființat propunerea legislativă, subliniind că e neconstituțională, restrânge exercițiul drepturilor cetățenilor, produce perturbare juridică și instituțională majoră și implică riscuri de infringement. Altfel spus, chiar CSAT, instituția care ar trebui să aplice legea dacă va fi adoptată și va rezista unei previzibile sesizări a CCR, este cea care consideră că e neconstituțională și… neaplicabilă. După transmiterea acestui punct de vedere, inițiativa legislativă nu a mai ajuns să primească raport și să fie votată în plenul Camerei Deputaților, dar a trecut mai departe, la Senat, prin împlinirea termenului de adoptare tacită. La Senat, camera decizională, legii i s-a aprobat procedura de urgență, dar nu a mai avansat din luna mai, așteptând, probabil, depășirea crizei guvernamentale pentru a fi reluată.

Fără apă, betoanele, tunelurile și țevile nu ajută cu nimic

Dar chiar sunt proiectele hidroenergetice în discuție de securitate națională? Criza energetică din această vară a spulberat acest mit. După oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă (1.400 MW capacitate instalată), România a ajuns să importe, la orele de consum maxim, de seară, peste 2.200 MW instantaneu (în unele zile către 3.000 MW).

Capacitatea instalată cumulată a tuturor celor 9 proiecte controversate (nu doar a celor trei documentate în prezenta investigație) este, teoretic, de aproximativ 220 MW. Seceta și deficitul de apă a făcut ca hidroenergia să producă mult sub capacitatea instalată (în jur la o treime). Chiar și dacă ar fi stocat apa (ceea ce, în cazul proiectelor cu derivație Bumbești – Livezeni și Surduc – Siriu, nu se pune problema) pentru a o uzina la orele de seară, când consumul a fost maxim, iar solarul s-ar fi oprit, aportul ar fi fost, în cel mai fericit caz, de câteva zeci de MW. Absolut nesemnificativ în comparație cu deficitul.

Mai mult, un proiect ca cel din Parcul Național Defileul Jiului nu ar fi produs nimic. La sfârșitul lunii august, debitul Jiului, mult în aval de proiect (așadar după ce primește și alți afluenți), la Filiași, a înregistrat un minim istoric de 5,5 mc/ sec. Debitul luat în considerare în calcularea capacității instalate a amenajării hidroenergetice (mult în amonte de Filiași) este de 36 mc/sec. Mai mult, conform acordului de mediu primit în 2025, debitul ecologic (cel care trebuie asigurat în aval de captare) este de 7,5 mc/ sec. În condițiile în care debitul real este sub cel minim de care Hidroelectrica nu se poate atinge, practic, aducțiunea n-ar fi putut capta pentru producerea de energie nici măcar un centimetru cub.

Dar doar în acest proiect, compania cu capital majoritar de stat Hidroelectrica a cheltuit aproximativ 1,2 miliarde de lei (aproximativ 240 milioane de euro, la cursul lunii iunie 2026, data ultimei actualizări a indicatorilor tehnico-economici, prezentați la AGA Hidroelectrica din luna iulie). Alte 400 de milioane de lei (80 de milioane de euro) ar mai trebui cheltuiți pentru finalizarea lui (sumă care, probabil, este deja mult mai mare, raportată la creșterea prețurilor la materiale de construcții și petrol în ultimii doi ani).

Conform estimărilor presei de business (estimare care trebuie privită cu reținere, ținând cont că lucrările s-au efectuat în perioade lungi de timp, cu fluctuații mari de prețuri și cursuri valutare), până acum în toate proiectele controversate suma cheltuită ar fi fost de aproximativ 650 milioane de euro. O sumă cu care, într-un singur an, dacă e să privim la vecinii bulgari și să calculăm la un preț maximal de 1,5 milioane de euro/ MW instalat/ solar + stocare în baterii, s-ar fi putu obține capacități instalate și stocare de aproximativ 430 de MW. De vreo douăori mai mult decât cea mai optimistă estimare pentru proiectele comuniste.

Argumentul potrivit căruia hidrocentralele în discuție ar fi finalizate în proporție de 90% sau chiar mai mult, așadar ar trebui să investim restul de 10% nu rezistă unei analize mai atente. Mai întâi, pentru că acel stadiu fizic de finalizare de 90% este discutabil. În motivarea legilor cu dedicație se vorbește de amenajări hidroenergetice realizate în proporție de cel puțin 60%, nu de 90%. Într-un drept la replică solicitat de Hidroconstrucția – compania privată care a contractat majoritatea proiectelor în discuție – și care face referire la cel de pe Jiu vorbește de un stadiu de realizare de 75%, sub cel de 89% avansat de Hidroelectrica în rapoartele către acționari.

Și doar diferența e perdantă economic

Mai apoi, există diferențe mari (evidențiate chiar în rapoartele Hidroelectrica) între stadiul fizic și cel financiar. În același document în care susține că proiectul de pe Jiu e finalizat în proporție de 89%, arată că s-au investit 1,2 miliarde de lei și ar mai fi de cheltuit 400 de milioane de lei (nota bene, fără TVA).

Conform datelor colectate de Declic, doar pentru proiectele Răstolița, Bumbești – Livezeni și Surduc – Siriu, ar mai fi de cheltuit peste 440 de milioane de euro, pentru o capacitate instalată (teoretică) cumulată de 155 MW. Cu aceeași sumă, s-ar putea instala și obține (într-un termen mult mai scut), aproximativ 480 MW solar + 240 MW baterii de stocare (BESS), sau 330 MW eolian + 160 MW baterii de stocare.

Expertul hidroenergetician Cornel Ilinca subliniază cât de mult a crescut diferența de costuri investiționale (dincolo de distrugerile de mediu) între noile tehnologii și cele clasice. ”De exemplu, prețul pentru 1 MW instalat pe hidroenergie este de la 5 milioane euro, iar pe noile tehnologii fotovoltaic plus baterii ar fi sub 1,2-1,5 milioane euro cel mult pe MW instalat”, spună cadrul universitar.

El explică și de ce această diferență va continua să crească. ”Costurile centralelor hidroelectrice sunt mari în comparație cu noile tehnologii. Acest cost este mare datorită faptului că e o tehnologie matură, dar presupune lucrări de construcții, lucrări de transport, de terasamente, care fac ca aceste centrale hidroelectrice să fie scumpe, comparativ cu noile tehnologii pe energie regenerabilă, de exemplu fotovoltaic cuplate cu baterii pentru stocare. Costurile pe tehnologiile mature au crescut, costurile pe noile tehnologii au scăzut foarte mult. Și atunci este clar pentru oricine că rentabilitatea construcțiilor hidroenergetice este mult mai mică față, de exemplu, fotovoltaic și baterii”, arată Cornel Ilinca.

Practic, raportat la costurile din 2024 (conform celei mai ”recente” actualizări de indicatori tehnico-economici făcută publică de Hidroelectrica), doar din restul de rămas de investit (fără a lua în calcul creșterile de prețuri din ultimii doi ani), s-ar putea obține o capacitate instalată de solar și/sau eolian combinată cu stocare (reală) mai mare, într-un timp mult mai scurt, cu distrugeri de mediu incomparabil mai mici și fără a pune în pericol sursele de venit și resursele de dezvoltare economică pentru comunități de zeci de mii de oameni.

În aceste condiții, întrebarea legitimă care se pune e de ce se insistă cu continuarea acestor proiecte? De ce sunt ignorate punctele de vedere ale experților? De ce sunt negate calcule economice simple? De ce se dau legi speciale? De ce sunt inițiate campanii de denigrare a activiștilor de mediu ori a unor oameni strict interesați de dezvoltarea comunităților din care fac parte?

Proiect cu dedicație pentru o companie canadiană de minerit

Înainte de a se implica în proiectele Hidroelectrica care afectează ariile naturale protejate, comunitatea Declic la vizat pe cel de la Mihăileni, de pe Crișul Alb, construit de Apele Române. ”Asta datorită faptului că acolo ,în zonă, în Hunedoara, lângă orașul Brad, urmează să fie construită cea mai mare mină de aur și cupru, după cea de la Roșia Poieni”, explică Roxana Pencea-Brădățan, de la Declic.

”Această mare mină are nevoie de extrem de multă apă, pe care ar lua-o din acumularea de la Mihăleni, care se tot construiește de ani de zile. Deși a fost începută în perioada comunistă, această hidrocentrală nu a avansat. Și fiind preocupați de faptul că acest proiect ar urma să funcționeze doar pentru a satisface interesele unei companii miniere, am început să ne uităm mai în detaliu cu specialiști la ce ar presupune proiectul acesta de hidrocentrală. Și așa am aflat că, de fapt, este în termeni moderni o micro-hidrocentrală, ar funcționa astfel încât să producă pe an 1,2 MW. Asta este o cantitate infimă pentru ce ar produce în prezent o hidrocentrală cu un cost foarte mare de mediu. De ce cost foarte mare? Pentru că o hidrocentrală, fie ea și cu putere mică instalată, întrerupe un coridor verde, o arteră vie, așa cum sunt descrise de specialiști râurile”, explică activista Declic.

Potrivit acesteia, continuarea unui proiect, precum acelui de la Mihăileni, pentru o mină de aur și cupru, nu are nicio rațiune pentru noi oamenii din România. ”Ar avea sens doar pentru niște investitori de la Bursa din Canada, care ar vrea cu orice preț să dea drumul la această exploatare minieră și să utilizeze și să epuizeze la maxim resursele care există în zonă, inclusiv apa Crișului Alb. Avem aici bani publici, investiții din bani publici, de la bugetul de stat, banii voștri, ai mei, ai tuturor, care sunt îngropați în betoanele de la Mihăileni”, subliniază Roxana Pencea-Brădățan.

“Barajul Mihăileni este, în esență, un „proiect fosilă”, o relicvă a ingineriei hidrotehnice de tip stalinist, concepută în 1987 și executată cu intermitențe până în prezent. Configurația sa tehnică ignoră standardele moderne privind conectivitatea râurilor, hidromorfologia și protecția biodiversității. Discursul public care îl prezintă drept un proiect de „dezvoltare durabilă” nu este susținut de studii tehnico-economice actualizate, accesibile specialiștilor sau publicului”, este punctul de vedere al lui Cornel Ilinca, într-o intervenție publică de demistificare a justificărilor oficiale legate de investițiile în acest proiect.

Diferiți politicieni, de diferite culori, până la rang de parlamentari și miniștri, au susținut că acest proiect ar produce energie, ar asigura apă pentru populație și ar putea reduce riscurile de inundații. În februarie 2026, într-un atac politic la adresa ministrei Mediului, Diana Buzoianu, supărat din cauza blocării proiectului, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a recunoscut, însă, că rolul acumulării e să asigure apă pentru viitoarea exploatare minieră de la Rovina. ”Având în vedere activitatea pe care o desfășoară cei de la Samax (subsidiara din România a companiei canadiene Euro Sun Mining, care deține licența de exploatare de la Rovina – n.a.), pentru că despre ei vorbiți, 100% este afectată, pentru că ei consumă apă foarte multă. De unde să o ia? Din fântâni de la oameni? Sau să le-o duc din Deva până acolo? Este imposibil”, a fost răspunsul lui Laurențiu Nistor, când a fost întrebat dacă blocarea dării în funcțiune a amenajării de la Mihăileni va afecta proiectul minier.

Lege cu dedicație pentru aceeași companie canadiană

În acest an, proiectul de investigații de mediu Verde Curat, de pe România Curată, a prezentat mai multe dezvăluiri legate despre conexiunile dintre interesele din spatele afacerilor miniere cu cele legate de proiectele Hidroelectrica din arii naturale protejate și cu decidenții politici.

Astfel, sub pretextul (fals) al implementării Regulamentului european Critical Raw Materials Act (CRMA), 118 parlamentari, de la aproape toate partidele parlamentare (dar preponderent de la PSD și AUR) au inițiat o lege cu dedicație pentru proiectul Euro Sun Mining de la Rovina (care ar urma să utilizeze apa din acumularea de la Mihăileni, după cum recunoaște Laurențiu Nistor), care ar merge până la exproprierea cetățenilor români în interesul companiilor private. Legea a fost promisă chiar de președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, după o întâlnire cu directorii Euro Sun Mining, la sediul din județul Hunedoara al subsidiarei lor. În urma mobilizării civice și a dezvăluirilor de pe Verde Curat/ România Curată, o parte dintre inițiatori și-au retras semnăturile, iar propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, ca primă cameră sesizată.

În prezent, se află în proceduri la Camera Deputaților (cameră decizională) și, cel mai probabil va fi respinsă și aici. În timpul dezbaterilor din Comisia pentru Mediu, un parlamentar PSD a transmis, însă, că inițiativa va fi reluată într-o altă formă.

Conexiunile constructorilor cu proiectele miniere controversate

La începutul lunii septembrie, compania Mineral Proiect Invest (MPI) a anunțat că a obținut licența de exploatare de serpentinit dintr-o carieră din județul Sibiu, de la Rășinari, în vederea rafinării de magneziu de calitate superioară într-o altă localitate din Mărginimea Sibiului, Săliște. Reacția localnicilor a fost fermă și, în urma opoziției lor, Consiliul Local Săliște a adoptat o hotărâre de respingere a solicitării MPI de concesionare a 100.000 mp pentru realizarea uzinei de prelucrare, iar Consiliul Local Rășinari a votat o hotărâre pentru organizarea unui referendum local pe data de 8 noiembrie, prin care cetățenii să spună dacă sunt sau nu de acord cu exploatarea minieră.

Dincolo de riscurile exploatării și a prelucrării serpentinitului, atât asupra sănătății, cât și a veniturilor pe care le obțin din creșterea animalelor, valorificarea produselor (brânzeturi și mezeluri), precum și din turism, temerile localnicilor sunt legate de istoricul celor care controlează MPI și implicarea foștilor directori ai Afacerii Roșia Montană în firmă.

Un fost ministru PSD, monopol pe contractele Hidroelectrica

Hidroconstrucția, societate pe care familia Bîlteanu o controlează, de asemenea, prin diferite vehicule, este beneficiara principală a contractelor proiectelor comuniste ale Hidroelectrica. Partener (ca proiectant), în cele mai multe proiecte, apar Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice (ISPH) și/sau Romelectro, controlate de fostul ministru PSD al economiei (între 2000 și 2004), Dan Ioan Popescu. În 2010, Alianța pentru o România Curată atrăgea atenția că ISPH deține monopol pe proiectele Hidroelectrica, pentru ca în 2013, Hotnews să dezvăluie că ISPH continuă să aibă contracte preferențiale cu compania de stat, într-o perioadă în care aceasta a ajuns în insolvență, dar, printre altele, a obținut și autorizațiile de construire ilegale pentru proiectul din PN Defileul Jiului.

Dan Ioan Popescu s-a confruntat cu mai multe procese și/sau dosare de cercetare penală, cel mai recent dintre ele, deschis în 2022, de către DIICOT, pentru fraudarea Hidroelectrica.

Pentru Hidroconstrucția, continuarea controversatelor proiecte Hidroelectrica este esențială pentru a ieși din insolvență. Într-un comunicat de presă, din noiembrie 2024, compania a prezentat un plan de reorganizare pentru ieșirea din insolvență în care continuarea lucrărilor la proiectele comuniste sunt menționate în mod expres. La data transmiterii comunicatului, procedurile de evaluare și de eliberare a acordurilor de mediu se aflau, însă, în desfășurare, Hidroconstrucția neavând de unde să știe când vor fi finalizate și, mai ales, dacă vor fi favorabile. Într-un drept la replică la un articol în care a fost comentat comunicatul de presă, compania a invocat faptul că respectivele contracte sunt încheiate înainte de 1989.

Fierăstrăul Codrilor, la Răstolița. Și un cadou de la Ciolacu

Investigarea proiectelor Hidroelectrica din arii naturale protejate ne-a scos în cale și cea mai mare firmă de exploatare a lemnului din România Austro Someș, cea care a preluat afacerile celebrei Frasinul, deținută de Traian Larionesi. În mai 2025, când s-a dat HG 327, care permitea scoaterea din fondul forestier național și defrișarea a peste 30 de hectare de pădure pentru amenajarea hidroenergetică de la Răstolița, Austro Someș a fost una din firmele care s-a prezentat de urgență pentru a ”elibera” zona de pădure.

Drujbele au intrat fără milă în arborii din situl Natura 2000 Gurghiu Călimani, făcând prăpăd, iar camioanele au transportat lemnul la foc automat. Nu e întâmplător că s-a apelat la Austro Someș, în condițiile în care e firma cu cea mai mare capacitate de exploatare a pădurilor, preluată de la Frasinul, cu care, de altfel, împarte sediul de la Anieș (jud. Bistrița-Năsăud). Nu a reușit să-și ducă la final defrișarea, HG 327/2025 fiind suspendată definitv prin procesul deschis de Declic, dar verificările făcute în SUMAL 2.0 arată că Austro Someș a continuat să transporte lemn de aici și ulterior, argumentând că erau arborii deja tăiați.

Austro-Someș a fost înființată în 2008, până în 2020 cu denumirea Austroforest, de către Traian Larionesi, care apare ca administrator al acesteia până în 2023. Conform mai multor surse, Traian Larionesi este cel care controlează, în continuare, Austro-Someș, care a preluat activitatea principală a firmei emblematice a celui supranumit Fierăstrăul Codrilor. Ani la rând Frasinul a fost marele furnizor al companiei austriece Holzindustrie Schweighofer (mai nou denumită HS Timber), parte a Cartelului Lemnului, sancționat, în 2021, co amendă record, de 26,6 milioane de euro, de către Consiliul Concurenței.

În ultimii ani, Frasinul a renunțat, însă, la exploatarea forestieră (activitate preluată de Austro-Someș) și s-a reorientat către contracte de publice pe care le câștigă, în diferite asocieri, pe bandă rulantă (săli de sport, stadioane, campusuri universitare, școli, drumuri și, mai nou, centuri ocolitoare și intrarea în licitațiile pentru autostrăzi). În 2025, cifra de afaceri a explodat, ajungând până la 700 de milioane de lei, cu un profit de aproape 100 de milioane. În primăvara acestui an, Traian Larionesi are calitate de suspect, iar firma Frasinul este cercetată penal pentru dare de mită, într-un dosar în care e vizat și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și în care Iacob Larionesi (fratele lui Traian) a și fost reținut inițial sub acuzația de dare de mită.

Frasinul, iar acum Austro-Someș, a avut/are contracte în mod constant în pădurile din județul Mureș. Mai mult, Traian Larionesi are și păduri cumpărate aici. În 2024, el a beneficiat de un favor major din partea Guvernului Ciolacu, care i-a permis să achiziționeze, la un preț special, de preempțiune o pădure extrem de valoroasă, de 1.074 de hectare, din moștenirea familiei Banffy. O pădure care, la același preț, ar fi putut să ajungă pădure publică, în administrarea Romsilva. Dar legat de acest cadou primit de la Guvernul Ciolacu, vom reveni separat.

După mai bine de trei decenii și jumătate de când au fost moșite de comuniștii lui Ceaușescu, într-o perioadă în care impactul activităților umane asupra mediului era mai puțin cunoscut și, oricum, ignorat și de cei care îl înțelegeau, proiectele Hidroelectrica sunt împinse înainte. Paradoxal (dar nu e singura contradicție) cei care le susțin îi acuză pe cei care vor să se renunțe la ele că vor să trăiască în peșteră ori la lampă. Asta în condițiile ei sunt cei care neagă atât știința climatică, cât și dezvoltările tehnologice. Dar, ca în atâtea alte cazuri care au legătură cu protecția mediului și acțiunea climatică, în spatele acestei negări se ascunde o rețea paralizantă de interese convergente.

Decizia finală este, încă, departe de a fi luată în privința lor. Cum am avut ocazia însă să vedem în această vară și în acest început de toamnă, factura e mult mai mare decât sutele de milioane de euro cheltuite deja pe proiecte inutile. Inutile, desigur, pentru cei mai mulți dintre noi, nu și pentru conturile unui fost ministru, ale unui fost condamnat penal, ale acționarilor unor companii miniere și ale patronilor firmelor de exploatare a lemnului.

VA CONTINUA!

Precizare. Am solicitat puncte de vedere la Hidroelectrica pe mai multe aspecte ale acestei investigații. Îl puteți citi mai jos, fără alte comentarii:

Proiect susținut de Journalismfund Europe