Cele nu foarte multe rânduri care urmează sunt toate informații publice. Unele, de foarte mulți ani. Toată lumea a preferat să întoarcă capul în altă parte în momentele respective, aproape nimeni nu vrea să le aducă în contextul de azi. Așa că hai să facem acest serviciu public.
Povestea începe cu un tânăr și ambițios spion STASI: Mathias Warnig, nume de cod „Arthur”.
Povestea continuă cu un tânăr și ambițios spion KGB: Vladimir Putin, nume de cod „Platov”.
Drumurile lor s-ar fi intersectat în Dresda, Germania de Est. Părinții lor se bătuseră până la exterminare în război, dar iată, noua generație era ținută să găsească împreună drumul către pace.
Arthur și Platov ar fi lucrat împreună în RDG să recruteze surse pentru KGB, potrivit presei germane, informație pe care ce-i drept nici unul nu ar fi confirmat-o.
Apoi, când Zidul Berlinului și Cortina de Fier au căzut, drumurile celor doi s-au despărțit pentru o vreme. Arthur a devenit bancher de top. Platov a început să-și croiască drumul spre vârful țării lui ruinate.
Oficial, abia în 1991 s-au văzut. Prietenia s-a tot înnodat sau reînnodat, până în 2009, când fostul Platov l-a rugat pe fostul Arthur să găsească o soluție de a ocoli recalcitranta Ucraină cu tranzitul de gaze. Zis și făcut: începe proiectul Nord Stream, care funcționează acum la capacitate maximă, apoi chiar un Nord Stream 2, căruia deocamdată îi mai lipsește o semnătură.
Astăzi, Vladimir Putin „menține pacea” cu tancurile printre blocurile din Kiev.
Tot astăzi, Mathias Warnig este șeful a două consorții din Elveția (deși poate ‘offshore’ ar fi numele mai ușor de înțeles): Nord Stream AG și Nord Stream 2 AG, cele care operează infamele gazoducte omonime de sub Marea Baltică.
Atât consorțiul cât și Mathias Warnig în persoană au fost ținta sancțiunilor americane începând cu 2019.
Dar doar până în mai 2021, când Statele Unite au anunţat că renunță la sancțiuni, la insistența Germaniei.
„Măsurile adoptate astăzi demonstrează angajamentul administraţiei (Biden) faţă de securitatea energetică în Europa, în conformitate cu promisiunea preşedintelui de a restabili relaţiile cu aliaţii şi partenerii noştri din Europa, o chestiune de securitate naţională”, a declarat atunci şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.
„Opoziţia noastră faţă de gazoductul Nord Stream 2 este neclintită”, a adăugat secretarul de stat al SUA, dar „deşi nu suntem întotdeauna de acord, alianţele noastre rămân puternice”.
Într-o scrisoare adresată Congresului, Antony Blinken a explicat că Nord Stream 2 AG şi directorul ei, Matthias Warnig s-au angajat în „activităţi sancționabile”, dar că este în interesul Statelor Unite ca aceste sancţiuni să fie ridicate.
Abia ieri, după ce Putin zbura în jurul Kiev-ului, aceste sancțiuni au fost puse la loc.
Cum a fost posibil? Cu presiunea întregii industrii germane în spate, cu concursul unor politicieni ca Gerhard Schroder care n-a avut vreo reținere să-și completeze pensia de cancelar cu salariul de la Gazprom, cu o structură financiară insidioasă care nu doar că îl scutește pe Putin de sancțiuni dar îi permite chiar să ceară despăgubiri…
Forța lui Warnig de a-i strânge cu ușa pe politicienii germani și indirect un întreg continent este de neînchipuit.
Așadar, de exemplu chiar în diplomația românească sunt voci care spun cu toată seriozitatea că Nord Stream 2 AG ar putea da în judecată Germania la tribunalul arbitral internațional ICSID, în cazul în care sancțiunile contra gazoductului ar fi formalizate ca atare, în loc să fie lăsate în ambiguuitate, ca acum.
Admit că la început mi s-a părut absolut caraghios scenariul care urmează, dar apoi mi s-a explicat că există persoane chiar mai bine pregătite care cred aceleași lucruri. Indiferent de părerile noastre, dacă experții așa gândesc înseamnă că în procesul decizional asta-i tot ce contează cu aevărat, fie și atunci când lucrurile ar putea începe să sune a pamflet suprarealist.
Adică „Arthur” să dea în judecată statul pentru care a lucrat cândva, cu șanse să câștige miliarde de dolari în beneficiul lui „Platov”? Da, pentru că schema financiară a fost gândită impecabil. Chiar dacă Gazprom aparține statului rus, fantoșa sa elvețiană poate pretinde cu succes că este o entitate privată și că i-au fost încălcate drepturile de investitor.
Ar fi ceva umilitor și fără precedent. Un lider paria, sancționat mult prea blând pentru o agresiune nedemnă de secolul XXI, reușește cumva să obțină miliarde exact de la cei care l-au sancționat. Și cu atât mai mult cu cât Rusia nici măcar n-a catadicsit să ratifice tratatul ICSID, deci ea n-ar putea niciodată să pățească așa ceva.
Să ne închipuim, numai, titlul de pe prima pagină a Wall Street Journal: Germania datoare miliarde de euro lui Putin, după procesul câștigat offshore-ul elvețian al Gazprom condus de un fost spion STASI.
Între timp, ce poate fi mai odios decât că în Ucraina, acum, pe fața pământului mor oameni, dar în subteran gazul curge nesingherit dinspre Neo-URSS-ul lui Platov spre Europa lui Arthur. Nici măcar ucrainenii, care se întrec în a doborî cât mai multe avioane inamice și a omorî cât mai mulți invadatori, nu se îndură să strângă robinetele.
Iar prin eter, banii zboară în sens invers spre Putin, printr-un sistem Swift pe care aliații nu s-au putut înțelege să-l oprească.
„Naivul” Neville Chamberlain se dovedește azi un adevărat pragmatic cu al său infam notoriu „Peace in our lifetime” / „Am obținut pacea pentru restul vieților noastre”. Iar acum suntem la capătul opus al naivității: un cinic și rece ca moartea „Avem bani pentru 100 de vieți, dar totuși hai să nu lăsăm mărunțiș pe masă”… / „Money in our lifetime!”
Niciunul nu va mai trai suficient de mult. Nu vor exista nici un fel de despagubiri. Arthur si Platov si-au trait traiul, si-au mancat malaiul. Partea proasta este ca vor sa ne ia cu ei pe lumea cealalta.