Moise Guran

Un C.A.P. neasumat numit România

Am observat că cetăţenii ţării noastre, uneori pe bună dreptate, nu prea fac diferenţa între evaziune fiscală şi corupţie. Poate şi pentru că, de multe ori, cele două sunt corelate. Pe de altă parte, am observat că nu numai cetăţenii, dar şi numeroşi lideri de opinie, jurnalişti sau politicieni, nu fac diferenţa între evaziunea fiscală şi neplata taxelor la stat.

Sunt societăţi mari, unele de stat, altele private, care nu-şi plătesc la timp sau nu-şi mai plătesc deloc taxele şi impozitele, dar asta nu înseamnă că încearcă să le ascundă. Televiziunea publică este într-o astfel de situaţie. Pe de altă parte, evaziunea fiscală este atunci când îţi ascunzi taxele de stat. Dacă le declari şi nu le plăteşti, ţi se calculează penalităţi. Dacă nu le declari şi eşti prins încercând să le ascunzi, abia atunci ai comis evaziune fiscală şi, în funcţie de gravitate, această fapta poate fi o contravenţie, cazul bonului fiscal neemis, alteori, în funcţie de sumele ascunse statului, evaziunea poate fi infracţiune, şi se pedepseşte cu închisoare până la şase ani.

Dacă, de exemplu, Fiscul poate dovedi că, în mod constant, vinzi în magazin marfă neînregistrată şi că pe casa fiscală baţi, doar de formă, sume mult mai mici, atunci asta este infracţiune, şi nu rişti doar suspendarea activităţii pe o lună sau trei luni, ci dizolvarea firmei, interdicţia de a mai putea desfăşura alte activităţi de comerţ şi, aşa cum spuneam, şase ani după gratii.

Trecând la nivelul următor, este interesant că, deşi faptele de corupţie sunt întotdeauna infracţiuni, niciodată contravenţii, legiuitorii noştri au considerat că ele nu ar trebui pedepsite cu mai mult de cinci ani de puşcărie, o pedeapsă mai mică decât cea pentru un buticar ce nu-şi trece marfa prin contabilitate.

Este, desigur, ţara valorilor răsturnate, dar cred că înţelegem cu toţii de ce …Până de curând, era mai puţin riscant să iei o şpagă, decât să furi TVA-ul.Ştim cu toţii că, în cele mai multe cazuri, furtul de TVA era protejat de cei care primeau şpagă şi, mai mult decât atât, ăi’ cu riscul mai mare de a fi prinşi aveau şi un risc de puşcărie mai lungă.

Desigur că aceste precizări tehnice nu au o mare valoare pentru noi cetăţenii. Cu adevărat important este că, în toate cazurile, şi în cele de evaziune, şi în cele de corupţie, ba chiar şi atunci când nu este vorba de evaziune, ci doar de neplata taxelor, statul nu încasează. Este o chestiune de bun-simţ, până la urmă, să accepţi esenţialul, iar esenţialul este lipsa banilor la buget.

De aici încolo însă, bunul simt şi logica se fracturează deseori în minţile cetăţenilor patriei noastre. Rareori cineva, de exemplu, face o corelaţie cauză-efect între pensiile mici şi evaziunea fiscală, sau între o reţetă fictivă, eliberată pentru o şpagă modică, şi fondurile insuficiente pentru medicamente compensate. Fiecare e cu treaba lui, iar şomerul rareori dă vina pentru lipsa locurilor de muncă pe cel care are angajaţi la negru. Şi, totuşi, evaziunea în domeniul muncii este cea care a dus la creşterea taxelor pe muncă şi, implicit, la scăderea ofertei de joburi.

Pensionarul sau bolnavul fără bani de medicamente pot fi vecini, prieteni buni, ba chiar, în cele mai multe cazuri, sunt şi clienţi ai comerciantului care devine evazionist.

Suntem prieteni cu toţii, la fel cum, pe vremuri, la colectiv, bunicii noştri nu se supărau dacă un alt cooperator fura un sac de grâu. Fura de foame, nu fura ca să se îmbogăţească şi, oricum, ei, membrii cooperatori, nu mai aveau nicicum sentimentul proprietăţii obşteşti.

Bravo! Acum spunem că trăim în economia capitalistă. Aici fiecare e pe barba lui, nu-i aşa? Ei bine nu, nu este. Deşi, noi, capitaliştii de azi, avem sentimentul independenţei şi libertăţii de acţiune, suntem mult mai legaţi între noi, ca membrii ai aceleiaşi societăţi, care, de fapt, nici n-a ieşit vreodată din solidaritatea socialistă. Plătim taxe ca să plătim pensii pentru părinţii noştri, ca să avem sănătate publică pentru cei care nu îşi permit privată, ca să avem armata, învăţământ, poliţie… Şi cu cât plătim mai puţini, cu atât taxele sunt mai mari.

Cu adevărat eliberaţi din comunism au fost, de fapt, haiducii care au furat statul, indiferent că vorbim de corupţia mare sau mică, de evaziunea cu tirul sau de cea mică de la buticul de la ţară… Ei sunt băieţi buni şi simpatici, care nu datorează nimic nici bătrânilor, nici medicilor, profesorilor sau poliţiştilor… că doar fură de la stat, nu de la vreunul dintre noi.

 

sursa: biziday.ro


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Un C.A.P. neasumat numit România

  1. mocoteo

    Like articolul,ca de obicei d-le Guran,cu o ‘mica mentiune’ la,citez:’ Şi, totuşi, evaziunea în domeniul muncii este cea care a dus la creşterea taxelor pe muncă şi, implicit, la scăderea ofertei de joburi.”Io zic ca e’ tocmai invers,taxarea excesiva in Romania a dus la proliferarea excesiva a muncii la negru,o taxare decenta de 50% contributie angajat-angajator o sa rezolve o buna parte din acest fenomen!

    Reply
    • mihai

      nici pe departe 50% nu este un procent corect ci din fondul de salarii 30% sa ia statul prin companie sau direct de la angajat si restul de 70% sa ia angajatul… si pentru mai putina birocratie ar fi bine ca taxele pe salariu sa fie luate 100% de la angajat direct

      Reply
  2. Dumitru Drinceanu

    Sistemul deviant care a abatut societatea pe alte carari, colaterale este putin si frumos spus, cam la 120 grade fata de cursul democratic real, european, la care ne raportam ca si tinta virtuala a cultivat si perfectionat formele de furt si evaziune la scara mare. Exemplele cu cap-istii care furau in fratietate definesc, cred, desi la nivel hilar fata de ce se intampla astazi, nu atat spiritul de imbogatire, ci cel de supravieturie, pe de o parte, si de protest si penalizare sociala a exproprierilor fortate din anii ’50. Sistemul actual, prin confiscarea sensului revolutiei si deturnarea de la obiectivele prezentate si asteptate de populatie dupa 1990 nu a facut decat sa promoveze un alt tip de om nou, nu unul socialist, cum il voia Ceausescu, utopic, ci unul mutant, neosecucomunist, un hominid modern, calculat si rece in unicul scop al vietii sale, zambitor si cu aer de cumsecadenie camaradereasca, in care fiecare poate obtine un tort al tacerii. Acest sistem a evoluat si s-a complicat dicotiledonal, multidimensional prin complicitati care au prins in paienjenis mai intai varfurile politicii si fostei securitati, extrem de informate, versatile si, ca atare omnipotente, apoi reprezentanti ai institutiilor statului, pana au invaluit corpul slabit al acestuia din urma, aservindu-si-l si parazitandu-l pana la sufocare si reducere la o umbra democratica in care papusarii fac in spate jocuri cinice, umpland tigve goale ale ignorantilor cu lingouri stropite bine cu licorile ultimului dezmat. Toleranta, conservatorismul de tip obsesiv, o incapatanare persistenta care tine turma pe o singura carare pana la prabusirea in mare, respectiv filonul rural iliescian usor convins, lipsa de reactie civica sau insuficienta acesteia, nedublata de cea a societatii in ansamblu, de sindicate si de opozitie care trebuie sa isi suflece mainile si sa lupte in transeele care brazdeaza frontul politic, fara dubla masura, ,,caderi” la pace reciproce si alte compromisuri grave au facut posibila asemenea osmoza pestilentiala greu de epurat si tratat cu mijloacele actuale lente: asteptarea sine die a venirii cu aceeasi viteza a electoratului in carul viitorului de aur…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *