Andra-Lucia Martinescu

”Protestez astăzi și mâine și cât va mai fi nevoie”. Mesajul unei tinere care aseară s-a urcat în avion la Londra pentru a se alătura manifestanților din România

”Acum îmi iau bilet să zbor de la Londra! (…) vreau să mă alătur protestelor! Numai bine și multă baftă astăzi. (…) Acum am luat biletul, ajung mâine de dimineață. Nu pot sta departe!” – acesta e mesajul pe care l-am primit aseară de la o prietenă a României Curate, Andra-Lucia Martinescu. În avionul de la Londra la București, Andra a scris și o scurtă motivație, pe care o puteți citi mai jos. (România Curată)

Recunosc ca nu din dorinta de a ierta am luat primul zbor de la Londra spre Bucuresti pentru a ma alatura protestelor, ci pe fondul impulsiv al mahnirii. O decizie abrupta, dar implacabila. In scurta calatorie, am decis sa scriu, sa reflectez asupta tragediei si suferintei inimaginabile, in care trupul si spiritul ne-au fost mistuite. Pe altarul ignorantei si al complacerii, la care ne-am facut partasi au fost sacrificate iremediabil deja prea multe vieti. Dar acest sacrificiu (in)voluntar nu va fi uitat.

Acum nu mai putem esua in a face ceea ce trebuie, iar reintorcandu-ma realizez ca ma alatur celor ce isi reclama pe buna dreptate istoria, iar o data cu ea demnitatea individuala si colectiva. Aceasta gaura neagra, masa amorfa a celor fara de vina si responsabilitate, a hazardului institutionalizat nu isi mai au locul in noua noastra geografie morala si spirituala. Acum nu mai exista granite fizice sau imaginate intre cei din tara si cei dincolo de ea, protestul transcende impasibilitatea asumata a celor care indura. La fel, rifturile dintre cei ce ar trebui sa se aplece neconditionat in fata interesului colectiv fara fabricarea unor ‘merite’ care sa le valideze autoritatea absoluta, selectiv benevola, si cei care i-au ‘inscaunat’ si investit cu incredere, trebuie sa dispara!

Acest sacrificiu nemasurat a deschis posibilitatea actiunii, dar pentru asta trebuie sa ne reapropriem istoria. Altfel, eforturile si suferinta vor fi fost in zadar, la fel cum promisiunea revolutiei trecute a fost sufocata sub talpa unui regim care a institutionalizat voit o represiune mascata, dar continua. Istoria tranzitiei a asigurat aceasta continuitate insidioasa si dezonoranta. Politizarea sacrificiului si a victimelor a inceput cu aceasta tagma izolata fizic si moral prin cordoane de securitate, coloane, tacere si absenteism. Anatomia acestor relatii de putere, subterfugii, a acestui lant trofic prin care vina se deleaga cosmetic in josul ierarhiei lasand varful imun si impenetrabil trebuie distrusa. Atunci vom putea reconstrui statul de drept, de facto, nu nominal, onorand victimele ignorantei endemice.

Protestez astazi si maine si cat va mai fi nevoie si in virtutea geografiei morale in care spiritul civic a renascut. Demisia nu este punctul terminus, ci inceputul unei constientizari profunde, ca cei care pleaca astazi de la putere nu pot institui o continuitate mascata. Demisia nu va cumpara tacerea si nici acceptarea tacita a termenilor acelorasi vinovati moral. Ranile sunt colective, la fel si responsabilitatea!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “”Protestez astăzi și mâine și cât va mai fi nevoie”. Mesajul unei tinere care aseară s-a urcat în avion la Londra pentru a se alătura manifestanților din România

  1. Vasi Cojocaru

    Demisia parlamentarilor acuzati de coruptie. Demisia din parlament a lui Dragnea, demisia de onoare a lui Blaga (ginere acuzat de corputie), demisia coruptilor din toata sfera politica: Sova, Udrea, Borbely, Vosganian, etc.

    Reply
  2. Ioana Damian

    da, de accord sa ne reprezinte Andra/ Neaparat sa fie inclusa in lista : recuperarea furturilor, sechestrarea averilor nejustificate, schimbarea legii alegerilor asa ca sa poata participa mai usor si independentii, max.300 parlamentari, reexaminarea beneficiilor parlamentarilor, reducerea nr. de personae care au dreptul la „alai domnesc”, atentionarea si apoi excluderea parlamentarilor absenti nemotivat mai mult de 4 zile consecutive,.. mai sunt multe, dar ma oprescc . Succes si sper intr-o Romanie Curata!!!

    Reply
  3. Robert

    Catre Andra-Lucia Marinescu,

    este un articol deosebit de precis side valoros. Adica nu se poate cumpara tacerea prin demisie. Sunt mult prea multi care trebuie sa demisioneze si sa plece definitiv. Mult succes si darjenie. Din partea diasporei germane.

    Reply
  4. N!ck

    Eu cred ca este nevoie de un guvern de tehnocrati care nu poate sa functioneze fara un pact de sustinere intre principalele partide. Iar un astfel de pact de sustinere poate fi obtinut acum sub presiunea strazii. Cu alte cuvinte, sper ca pot fi “convinse” partidele sa semneze sub arbitrajul presedintelui un pact de sustinere al unui guvern de tehnocrati care sa “depoletizeze” toate structurile centrale si locale.

    Este foarte important ca acest guvern de tehnocrati, 100% curati, sa nu se schimbe in urma alegerilor parlamentare din 2016. Astfel incat acele alegeri sa reprezinte “resetarea” clasei politice, o clasa politica ce va functiona fara miza unui “guvern” al lor.

    Eu cred ca acest guvern de tehnocrati va fi sprijinit de toti (Academia Romana, Consiliul Fiscal, etc) astfel incat sa-si duca la bun sfarsit multe obiective printre care si obiectivul principal, depolitizarea tuturor structurilor centrale si locale…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *