”Protestez astăzi și mâine și cât va mai fi nevoie”. Mesajul unei tinere care aseară s-a urcat în avion la Londra pentru a se alătura manifestanților din România

”Acum îmi iau bilet să zbor de la Londra! (…) vreau să mă alătur protestelor! Numai bine și multă baftă astăzi. (…) Acum am luat biletul, ajung mâine de dimineață. Nu pot sta departe!” – acesta e mesajul pe care l-am primit aseară de la o prietenă a României Curate, Andra-Lucia Martinescu. În avionul de la Londra la București, Andra a scris și o scurtă motivație, pe care o puteți citi mai jos. (România Curată)

Recunosc ca nu din dorinta de a ierta am luat primul zbor de la Londra spre Bucuresti pentru a ma alatura protestelor, ci pe fondul impulsiv al mahnirii. O decizie abrupta, dar implacabila. In scurta calatorie, am decis sa scriu, sa reflectez asupta tragediei si suferintei inimaginabile, in care trupul si spiritul ne-au fost mistuite. Pe altarul ignorantei si al complacerii, la care ne-am facut partasi au fost sacrificate iremediabil deja prea multe vieti. Dar acest sacrificiu (in)voluntar nu va fi uitat.

Acum nu mai putem esua in a face ceea ce trebuie, iar reintorcandu-ma realizez ca ma alatur celor ce isi reclama pe buna dreptate istoria, iar o data cu ea demnitatea individuala si colectiva. Aceasta gaura neagra, masa amorfa a celor fara de vina si responsabilitate, a hazardului institutionalizat nu isi mai au locul in noua noastra geografie morala si spirituala. Acum nu mai exista granite fizice sau imaginate intre cei din tara si cei dincolo de ea, protestul transcende impasibilitatea asumata a celor care indura. La fel, rifturile dintre cei ce ar trebui sa se aplece neconditionat in fata interesului colectiv fara fabricarea unor ‘merite’ care sa le valideze autoritatea absoluta, selectiv benevola, si cei care i-au ‘inscaunat’ si investit cu incredere, trebuie sa dispara!

Acest sacrificiu nemasurat a deschis posibilitatea actiunii, dar pentru asta trebuie sa ne reapropriem istoria. Altfel, eforturile si suferinta vor fi fost in zadar, la fel cum promisiunea revolutiei trecute a fost sufocata sub talpa unui regim care a institutionalizat voit o represiune mascata, dar continua. Istoria tranzitiei a asigurat aceasta continuitate insidioasa si dezonoranta. Politizarea sacrificiului si a victimelor a inceput cu aceasta tagma izolata fizic si moral prin cordoane de securitate, coloane, tacere si absenteism. Anatomia acestor relatii de putere, subterfugii, a acestui lant trofic prin care vina se deleaga cosmetic in josul ierarhiei lasand varful imun si impenetrabil trebuie distrusa. Atunci vom putea reconstrui statul de drept, de facto, nu nominal, onorand victimele ignorantei endemice.

Protestez astazi si maine si cat va mai fi nevoie si in virtutea geografiei morale in care spiritul civic a renascut. Demisia nu este punctul terminus, ci inceputul unei constientizari profunde, ca cei care pleaca astazi de la putere nu pot institui o continuitate mascata. Demisia nu va cumpara tacerea si nici acceptarea tacita a termenilor acelorasi vinovati moral. Ranile sunt colective, la fel si responsabilitatea!