După cum ne-am obișnuit deja, în România nici măcar cele mai importante elemente de patrimoniu natural, protejate de un cumul de acte normative și salvate prin hotărâri judecătorești definitive, nu sunt salvate pentru posteritate (cum ar trebui să se întâmple fără vreun proces și fără vreun efort din partea cetățenilor/ONG-urilor). Hotărârile definitive sunt ignorate și se ajunge la alte procese.
In 20 ianuarie a fost ultima înfățișare în dosarul 863/240/2018, la Tribunalul Hunedoara, iar pronunțarea s-a amânat pe data de 04.02.2020.
Despre firmele din grupul ABI și gașca lor de bătăuși, care asediază valea Râului Alb, s-a tot scris, tupeul lor este de notorietate mondială. Au fost amintiți recent chiar și de BBC: „Four years ago I was investigating close to Retezat National Park and a bunch of thugs attacked me and tried to kill me …”
O altă fațetă a acestui tupeul este faptul că ABI Ecoacvacultura a dar în judecată fix instituția care s-a purtat cu ei ”cu mănuși” ani în șir, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara. Ar fi culmea ca Garda Națională de Mediu să fie neutralizată chiar în unul dintre puținele cazuri în care și-a făcut, cel puțin parțial, datoria. Și despre acest proces am mai scris.
ABI Ecoacvacultura a dat în judecată Garda ca să anuleze un proces verbal de contravenție (nr. 03445/23.04.2018), uitând cât de indulgentă a fost Garda Națională de Mediu cu ei de-a lungul anilor, chiar și la acest proces verbal întocmit pe baza sesizărilor din partea ONG-urilor și din partea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.
În anul 2014 am trimis o sesizare la Garda Națională de Mediu, privind demararea lucrărilor la microhidrocentralele ilegale, iar prin adresa 3116/HD/17.12.2014 domnul comisar șef Bogdan Sever m-a informat că Garda nu are de gând să facă nimic. Da, știm cu toții că Garda verifică doar existența actelor de reglementare, nu legalitatea emiterii lor, și ignoră încălcarea legilor, considerând că niște acte administrative sunt deasupra legilor, convențiilor, directivelor etc. Dar în acest caz teancul de hârtii de acoperire nu era complet, lipsea avizul administrației geopacului pentru jumătate din proiect (adică pentru MHC Râul Alb), deci nu exista avizul administrației pentru proiectul MHC, în întregul său. Deci lipsea ceea ce, într-o țară normală, ar reprezenta principalul act. Pentru că administrația unei arii naturale protejate este cea care are rolul principal în protejarea acesteia. Repet, într-o țară normală, nu la noi. Chiar de ministrul de atunci, d-na Grațiela Gavrilescu, a recunoscut în mod public, la o emisiune TV, că nu aveau aviz pentru toate hidrocentralele din proiect.
Garda Națională de Mediu a ignorat atunci și faptul că au săpat ilegal, fără aviz de gospodărirea apelor, un canal artificial prin care curge acum o parte a debitului Râului Alb, pe parcela nr. 60755. Trebuia deschis un dosar penal, conform art. 87, alin. 1) din Legea 107/1996. Mai mult, acel canal artificial reprezintă o daună de mediu, iar Garda Națională de Mediu trebuia să constate prejudiciul asupra mediului, conform art. 9 din OUG. 68/2007, pentru ca apoi făptuitorul să fie obligat ”să ia măsurile reparatorii necesare”, în acest caz să astupe canalul artificial. Canalul nu a fost astupat nici măcar acum, după 5 ani de când a fost săpat! Considerând valoarea științifică a văii, mutilarea geomorfologiei și alterarea hidrologică încalcă grav ghidul UNESCO pentru geoparcuri.
Revenind la procesul verbal de contravenție nr. 03445/23.04.2018, ABI Ecoacvacultura s-a apucat de amenajarea terenului pentru păstrăvărie, fără să aibă acord de mediu! Au devastat lunca și zona din proximitate săpând un șanț de drenaj, răscolind microrelieful, tăiând arbori din habitatul prioritar și au făcut un gard de sute de metri. Șanțurile de drenaj reprezintă, prin definiție, moartea luncii. Iar lunca oricărui râu jocă un rol esențial în ecologia râului.
Gardul ridicat ilegal ar putea părea o problemă minoră, dar realitatea este alta. Gardul blochează, stânjenește mișcarea mamiferelor (cu excepția micromamiferelor), afectând conectivitatea. Este unanim acceptat în comunitatea științifică faptul că doar prin simpla conservare a ariilor naturale protejate așa, ca niște insule, nu avem nicio șansă să salvăm biodiversitatea și implicit pe noi înșine, ca specie. Se pune tot mai mare accent pe conectivitate, pe a asigura legătura între ariile naturale protejate. A fost scris un ghid al IUCN pe această temă. Dar în România nu doar că nu se face nimic pentru asigurarea conectivității între ariile naturale protejate, iată că nu suntem în stare să menținem conectivitatea nici măcar în interiorul acestor arii!
Lunca Râului Alb ar trebui să reprezinte, în întregul ei, cu coridor verde între situl Natura 2000 Strei-Hațeg și situl Natura 2000 Grădiștea Muncelului – Ciclovina.
Chiar și ONU declară că trebuie să accelerăm demersurile pentru conservarea biodiversității, dar în România demersurile dominante sunt în continuare în sens invers.
Peste tot, chiar și în inima ariilor naturale protejate, chiar și unde se suprapun mai multe arii naturale protejate cu obiective de conservare diferite, cum este cazul în lunca Râului Alb, vedem doar degradare. Dar la ce să ne așteptăm într-o societate cu o clasă politică anacronică, în care ariile naturale protejate nu au fost declarate din inițiativă internă, conștientizând importanța lor esențială pentru prezent și pentru posteritate, ci prin presiune externă.
ABI Ecoacvacultura a pierdut deja, în primă instanță, procesul cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara, la Judecătoria Hațeg. Acum este apelul.
