Ce bună și ce umană ar fi fost trezirea atunci! Au fost mai multe momente cînd Monica Iacob Ridzi ar fi putut să evite închisoarea. Pe la începutul scandalului, ministrul era gata să încaseze o poșetă în cap.
Vorba vine să încaseze, pentru că Mirela Neag, colega mea, era departe de prezidiu și geanta ei ar fi descris o parabolă înainte să cadă în fața mesei, ca o navetă rămasă fără combustibil, cu rujuri și creioane cu tot. Ministrul tineretului și sportului vorbea de la o masă cățărată pe un podium.
Eram în sala de conferințe de la etajul 8 al MTS, alături de alți zeci de jurnaliști. Ridzi repeta, exasperant, poezia. O oră am auzit aceleași lucruri: că ”se putea și mai scump” și că ”nu știu cît a costat scena”. Apăruse înconjurată de oamenii ei cei noi din minister, cu toții costumați sever. Unii purtau insignele steagului României la rever.
Cînd publicasem, pe 13 mai 2009, rezultatele unui concurs de la MTS, înainte ca acesta să aibă loc, nu se clintise nici o cută pe fața lor. Șefii politici ai sportului trecuseră impasibili peste șmenul evident dezvăluit de ziar. Afișînd un ego meseriaș, rataseră o altă ocazie să scape. Dar ei erau Stăpînii și vopsiseră tot sportul în portocaliu. Nimic nu le stătea în cale.
Apoi a venit iunie 2009. În sala ”Hagi” din MTS, Ridzi și echipa și-au conservat același aer superior, de tehnocrați care ar fi putut oricînd să lucreze la Chase Manhattan, dar ne fac un hatîr să ne explice cît de proști sîntem pentru că nu înțelegem cazul ”2 Mai”.
Îi arăt unuia dintre directori, Paul Diaconu, poza scenei exorbitante, formată din cîteva scînduri. Zice că nu sînt suficient de bărbat ca să pricep. Nici n-am scris asta atunci. Mi s-a părut ceva degradant pentru un demnitar.
Cînd Ridzi adaugă “Am realizat obiectivul şi l-am şi depăşit. Am scos în stradă 100.000 de tineri. Costurile nu sînt problema mea”, o văd pe Mirela că cedează.
Jurnalista se ridică și pleacă din sală, ”nu mai rezist, îmi vine să arunc cu geanta în ei!”, scrîșnind cîteva scaune în drumul ei către ieșire.
Eu eram imobil, ca și cum mi se injectase lidocaină în pleoape. Mă tot gîndeam să merg la Diaconu și să ne-o măsurăm pe masă.
Mirela, mai sinceră, își băgase picioarele în ea de conferință de presă.
Bine pentru Ridzi ar fi fost să i se arunce cu ceva! Poate că se trezeau din somnul puterii. Poate că nu se apucau, două săptămîni mai tîrziu, cînd bulgărele se mărea în fiecare zi, să falsifice contractele și să șteargă urmele din calculator!
Dacă nu cu poșeta, măcar cu balerinul din picior merita să arunce Mirela, ca în conferințele de presă din Orient, cînd se termină argumentele. A pățit-o Bush la Bagdad, i-ar fi folosit și lui Ridzi. Mai bine indignare decît închisoare!
citește continuarea pe Tolo.ro
Foto: gsp.ro
