Cu siguranță fac parte din categoria bloggerilor indisciplinați care scriu un articol o data la două sau trei săptămîni. Unii ar spune că nici măcar nu sînt blogger în cazul ăsta. N-am cum să îi contrazic. Am citit și eu toate ghidurile și articolele care te învață cum să devii blogger în trei, cinci, șapte pași, dar nimic nu s-a prins de mine. Ei, în condițiile astea, fac și eu ce pot. Scriu cînd mă trage inima, pentru că oricum se varsă destul de multe vorbe goale în spațiul virtual și, sincer, la un moment dat devine obositor.
Aș fi vrut să scriu despre parcul din Tătărași, amenajat recent, grație campaniei electorale, și umplut cu coji de semințe de părinții copiilor care aleargă într-un suflet dintr-un tobogan în altul, aș fi vrut să scriu despre cît mi-ar fi plăcut să fac o școală de corecție pentru părinții care își învață plozii de mici să dea coate-n ficat doar ca să ajungă primii la un leagăn și despre părinții care nu iau atitutdine atunci cînd copiii lor sînt maltratați la școală sau la grădiniță, de teamă să nu fie marginalizați. Ei sînt complici ai unui sistem al cărui rău nu o să dispară nici măcar tăiat de la rădăcină.
Dar nu. Vreau să scriu despre lucruri frumoase. Așa, melancolic.
Despre oamenii buni și frumoși ale căror exemple le port cu mine de cînd i-am cunoscut. Oamenii aceștia care ne sînt alături fără să le cerem. Oameni pe care i-am întîlnit într-un moment al vieții și care nu au ezitat să ne îndrume, să ne dea un sfat, să ne certe, să ne fie prieteni, părinți, frați sau surori. Oameni deschiși pe care îi suni o data pe an, dar știi că se gîndesc la tine măcar o data pe lună.
Îi știți și voi. Oamenii aceștia te fac să rîzi cînd ar trebui să plîngi în hohote sau te enervează cînd îți spun adevărul verde-n față. Oamenii aceștia nu te invidiază, nu sînt ipocriți și te țin de mîna atunci cînd lumea în jurul tău se destramă.
Oamenii aceștia îți sînt mereu în minte și de fiecare data cînd iei o decizie te gîndești ce ar spune ei. Oamenii aceștia îți scriu e-mailuri cu emoticonuri și te pupă virtual, iar tu te liniștești la gîndul că sînt bine, sănătoși.
Te întrebi uneori dacă tu i-ai ales pe ei sau ei pe tine. Dar ce mai contează? Poate ar fi bine să ne oprim din cînd în cînd și să le mulțumim. Oamenii aceștia fără de care azi am fi mai săraci.
