O noua zi, acelasi prieten. Statul

Guvernele care s-au perindat la putere au definit de-a lungul anilor o strategie coerentă prin care își bat joc de plătitorii de taxe, impozite, salarii, TVA și lista, îmi imaginez, vă este cunoscută. Măcar asupra acestui aspect toate partidele au căzut de acord.

Strategiile economice coerente, care să ne scoată din groapă, au întârziat să apară. Zeci de analiști fac zilnic recomandări cu privire la ce ar trebui făcut. Poate să ne fie mai bine. Nimeni nu îi aude.

Câte editoriale sau plângeri nu ați citit pe această temă? Bloguri, texte de opinie argumentate, forumuri cu plângerile cetățenilor nemulțumiți, înjurături golănești, oameni decenți care își plâng de milă online și offline.

Nimic. Articolele despre codul fiscal sau impozitare ajung să fie o alinare pentru muribunzi.

Dar o întrebare nu îmi dă pace. De ce nu reușesc acești oameni (politicieni), toți cu doctorate, să presupunem neplagiate, (și facultăți în afară sau măcar câteva cursuri de vară) să găsească un sistem de impoziate și taxare din care toată lumea să iasă câștigată?

Răspunsul la întrebare, cred, ar presupune mai multe variante. Prima e: nu vor. Dar nu aș mai avea despre ce să scriu.

Concluzia mea este că acești indivizi nu au muncit un minut în viața lor. Dacă sunt excepții, le puteți semnala. Mă refer la faptul că nu au avut un serviciu sau un șef (altul decât tata, tata socru, nașa, unchiul și alte personaje cu grade de rudenie) care să le ceară socoteală. Și au ajuns cum nu se poate mai bine! În fruntea unor instituții. Pe ce au mizat? Pe același lucru ca și până acum: nimeni nu le cere socoteală.

Prin urmare, oamenii acești indivizi sunt rupți de realitate. Și nu ar putea să o vadă nici măcar dacă cineva le-ar proptii ochii în scobitori.

Angajații din sistemul bugetar, cu puține excepții, sunt oameni care s-au descurcat. Au sărutat mâna aia bună, au avut unchiul/mătușa potrivită la locul potrivit sau, pur și simplu, nu au deranjat pe nimeni și nimeni nu i-a deranjat pe ei. Există instituții publice cu 90 de angajați din care vezi muncind 10. Ceilalți sunt pe teren. Nu degeaba ne place expresia: timpul trece, leafa merge!

Cum ar putea politicienii să înțeleagă nevoile unui tânăr antreprenor când își petrec mare parte din timp încercând să prostească oamenii la televizor? Partea tristă este că vorbim mult și facem puțin. Este un mare defect al nostru. Poate cad în păcatul generalizării, dar am ajuns din niște motive la concluzia asta. Chiar dacă nu apar în presă sau la televizor, există în România oameni excepționali care vorbesc puțin și fac mult. Mai mult decât am făcut noi vreodată pentru ei.

Dar o nouă zi în vechiul turn arată altfel.

O firmă amendată cu 50.000 de lei pentru că nu a anunțat la timp posturile vacante; o somație de plată la pensii din 2008 pe care o primești în 2012 (asta în condițiile în care statul a investit milioane de euro în sisteme infromatice care, chipurile, ar trebui să centralizeze rezultatele).

– Și la asigurări am ceva de plată, întreb la Finanțe?

– A, mergeți dvs. să vedeți că primim situația la vară.

Bonus, unchiul meu, pensionar de drept, s-a angajat după ce a ieșit la pensie pentru că nu se poate obișnui cu șahul din parc. Deși angajatorul îi plătește contribuțiile, a avut de achitat peste 1.000 de lei + penalizări, datorii la pensii. Nu și le poate explica, dar le-a plătit.

Din episodul următor: cum arată șoseaua Bârnova după ce a fost asfaltată în noiembrie? Trebuie să se încălzească puțin ca să fac poze.