Interviu Romania Curata: proasta guvernare are gusturi bune in materie de cultura. Povestea Centrului National al Dansului.

CND este ca o Cenușăreasă, care iese la
bal doar când este vorba de scandal sau când este folosit ca instrument de
presiune politică. A fost înființat pe hârtie în 2004, are spațiu din 2005 și
buget din 2006, dar scurta sa existență a fost marcată de lupte pentru salvarea
instituției din calea unor decizii arbitrare, făcute
fără expertiză sau evaluări, ci din lipsă de viziune. În acest moment,
instituția și-a piedut sediul, fiind mutată în trei locuri diferite, fără
perspective strălucite. România Curată vă prezintă o poveste de succes din
categoria proastă guvernare, prin ochii unui “terorist cultural” – Mihai
Mihalcea, director interimar al instituției, coregraf și vizionar.

La început a fost o hotărâre de Guvern.

Cum a apărut Centrul Național al Dansului?

În 2004 a
fost dată o hotărâre de Guvern. Era contextul în care urmau alegerile, era
PSD-ul la putere. Noi,
o mână de artiști, destul de neliniștiți și nemulțumiți oarecum. Eram prezenți
în foarte multe contexte internaționale și veneam acasă, unde nu aveam nimic.
Nu era o acțiune de grup sau de generație, ci de creatori independenți. Nu
aveam nici măcar un spațiu, niciun fel de modalitate de a ne finanța lucrările,
de a le produce.

Colaborați cu alte instituții?

Ani de zile am făcut asta din resurse personale, bani de buzunar sau bani
din străinătate. Am avut instituții care ne-au susținut.

Și toată tensiunea asta a explodat la un moment dat. Am făcut la Palatul Parlamentului,
Casa Poporului că nu pot să îi zic altfel, cu politicieni, ambasadori,
directori de instituții culturale străine la București și am încercat să spunem
că este nevoie de ceva, am oferit modele. De-a lungul timpului am făcut tot
felul de demersuri oficiale, cuminți, care au rămas fără niciun fel de răspuns.
Lucrurile astea au rămas fără rezultat.

Am încercat să ducem informația asta în mod public, dar tot fără rezultat,
până ne-am înfuriat foarte tare și am început un fel de ofensivă. Cosmin Manolescu, cu Fundația DCM a început să
scoată afișe pentru proiectele pe care le realiza, pe care scria: acest proiect este realizat fără sprijinul Ministerului
Culturii și Culterlor. Domnul Răzvan Theodorescu au pus mâna pe telefon și a
întrebat: Dar ce proiecte aveți pe viitor?

Ce ați primit de la Minister?

Astfel s-au tulburat apele și Răzvan Theodorescu a inițiat o întâlnire la Ministerul Culturii,
cu reprezentanți din lumea dansului. La acea întâlnire, dincolo de toate lucrurile
discutate, au fost oferite ajutoare, ca alea trimise din elicopter către
populațiile defavorizate și către zona independenților, adică noi, care nu eram
subvenționați de stat. Companiile existente, vor primi, pentru că aveau minimum
necesar, și vouă, mulțimea de indepedenți, vă dăm 17.000 de euro să faceți un
proiect mare, de anvergură națională.

Ne-am gândit la o stagiune de 6 luni, Ministerul a zis: vă dăm Sala
Atelier să vă prezentați spectacolele. Și am muncit trei luni, noi, singuri de
capul nostru, însă Ministerul nu a precizat că va da banii sub forma unei
finanțări în care trebuia să dăm de la noi 10%. Când totul era gata ne-a chemat
să semnăm contractul și atunci am realizat că noi trebuie să avem 10%. Pur și
simplu nu am acceptat ideea. Lucrurile au explodat. Era momentul în care toată
presa se folosea de noi. Am avut presa de parte noastră, pentru că era momentul
în care Năstase era foarte criticat. Și atunci cumva, orice nouă declarație era
luată și folosită împotriva P.S.D-ului.

Guvernul nu susține cultura!

Da, era un pretext de a mai da în ei. Chestie care a funcționat pentru noi,
pentru că era o presiune incredibilă. Azi dădeam noi un comunicat, Ministerul
Culturii mâine unul, era un război al comunicatelor. În cele din urmă,
chestiunea a produs un blocaj, pentru că toți colaboratorii și partenerii au
trimis scrisori de protest față de situația creată. Răzvan Theodorescu a spus:
nu am văzut așa ceva în viața mea, au venit sute de scrisori. Nu eram încă
membri U.E. și atunci încă mai foloseau lucrurile acestea.

Atunci am avut demonstrația cinismului maxim al puterii, în cadrul unei
întâlniri la minister. Am
ridicat problema unei instituții care să rezolve toate aceste probleme. A zis:
dați-mi trei minute! Probabil a verificat bugetul, a stat de vorbă cu
Theodorescu și a spus da, facem ce vreți voi, C.N.D. Ni s-a părut halucinant!

Și a continuat cu ignorarea unei hotărâri
de guvern!

Aș lega ce se întâmpla atunci cu situația
actuală. Dacă dețineți acest spațiu, cum v-au dat afară?

Dacă privim distinct proiectul T.N.B, pot comenta – personal – că este
megalomanic. Dar e directorul unei instituții publice, care are un proiect, o
viziune, vrea să facă ceva din instituția respectivă. Dar este o problemă de
moralitate, pentru că unei instituții i se face un bastion. Suntem același tip
de instituție, avem “național” în denumire.

Ni s-a reproșat în raportările pe care le-am avut la Minister că ne
comportăm ca un ONG, în sensul că suntem atipici.

Nu încercați să aveți audiență. Carmen
Croitoru, consilierul ministrului afirma că aveți de 100 de ori mai puțini
spectatori decât cel mai mic teatru din București.

Aici ai două soluții. Te poți justifica rațional și cu argumente sau poți
merge așa, orbește. Dacă este vorba despre asta, le pot închide gura imediat.
Așa pot face o producție care se vinde și o joc numai pe aia. Dar nu este vorba
despre altceva aici? Este vorba de a propune alte valori și principii, pentru
că se consumă inerțial același lucru și se finanțează pe baza unor reflexe dobândite
înainte de ‘89.

În ce măsură contează în bugetul
instituției numărul de spectatori sau numărul de spectacole?

E o chestiune care ține de politici, de strategii. Nu poți să compari
Teatrul Național sau Opereta, instituții care sunt în contextul acesta de zeci
sau sute de ani. Vorbim de tradiție, de așezare, ele sunt absorbite de memoria
colectivă. Dar o instituție nouă, care
vine și cu un discurs total atitpic, nu poți să îi cere același lucru.

Teatrul Național are în frunte un personaj
cu influență politică. Credeți că dacă ați avea în frunte pe cineva de același
statut, ar fi altceva?

Ne place sau nu ne place, contează mai mult să te placă pe tine cineva,
direct, personal, acolo decât să se uite cineva la toate lucrurile pe care
le-ai făcut. Am încercat să deranjăm,
dar nu pentru că vrem să zgândărim, ci doar pentru că suntem altfel, suntem
altă generație, suntem alții. Nu pot să am viziunea lui Caramitru.

Niciun ministru de până acum nu a venit să facă o radiografie a întregului
peisaj de la zero, pentru că ar constata că peisajul este fundamental schimbat
față de ‘89. Nu au fost luate în calcul toate mutațiile existente. Sunt o grămadă
de inițiative, care ar putea avea un impact sau au un impact mult mai mare
decât răsuflatele proiecte pe care le propun tot felul de instituții publice
ofilite, care sunt rămase în aceleași scheme de comportament.

Ni se bagă pe gât că este un serviciu public. De acord. Dar toate
instituțiile astea răspund serviciului public? Cine a făcut o cercetare?

Cu actuala configurație a Ministerului Culturii
cum colaborați?

Primul contact l-am avut anul trecut, când în minister a apărut ideea
restructurărilor. C.N.D. este primul pe listă, pentru că poate fi luat cu penseta
pe nebăgare de seamă și scos din peisaj. Când e vorba de instituții mamut, cum
e T.N.B. unde sunt 500 de angajați sau Opera Română, unde sunt o gramadă de
trepăduși care zac în subsoluri, este foarte greu să te atingi, pentru că sare
sindicatul.

În 2010, am fost propuși spre comasare, am aflat și am mers în audiență la ministru. A înțeles, i
s-a părut de bun simț că nu avem ce căuta la grămadă cu celelalte instituții. Ulterior,
am fost dezamăgit, pentru că s-au organizat două întâlniri alături de ceilalți
trei directori, Caramitru, Dincă,
la Operetă și Mihai Oroveanu, pentru M.N.A.C. S-au discutat 90% despre problemele
celorlalte instituții, noi fiind de altfel singura instituție care își pierde
total sediul și nu are perspective clare. S-a spus că noi ne vom muta la Sala Palatului. Am
spus că este imoral ca Teatrului Național să i se facă 6 săli de spectacol, iar
noi să pierdem unica sală.

Cum a primit Ministerul protestul
organizat de voi săptămâna trecută?

După protest am fost chemați la minister. Impresia
mea este că de acolo realitatea este total diferită. Ei au impresia că au
rezolvat lucrurile. Ni s-a spus: păi nu v-a dat tot ce voiați? Am răspuns că
singura certitudine este că voi pierde un spațiu pentru care sunt administrator
prin H.G. S-a ajuns la situații aberante, a fost folosit spray paralizant împotriva
unui vizitator, iar eu am fost legitimat.

Cine se ocupă de toată munca de renovare?
Sau cine e vinovat de situația conflictuală care a izbucnit?

T.N.B. avea sarcină să predea frontul de lucru către firma care realizează
proiectul. Au predat spațiul, dar eu mă întreb: cum au predat un spațiu care nu
este al lor? La a doua întâlnire cu ministrul am ridicat această problemă: cum
vom face, pentru că eu pot sta aici, legal, pot să nu ies din spațiu. Se pare
că se lucrează la o HG
care va reglementa problema asta.

S-ar putea să fie reglementată în sensul
celălalt. Să nu mai fiți administratori pe spațiu.

Am fost asigurat că vom primi acele trei birouri de la C.N.C., dar este
absolut ridicol. Pornim de la 3500 de metri pătrați și vom avea trei birouri de
câțiva metri pătrați, acces temporar la un studio de repetiții în Sala Palatului
și o zi săptămână, marți, să jucăm la Sala Atelier. Conform
protocolului, până la găsirea unui alt spațiu. Dar mă întreb: ce se va întâmpla când sala va intra în
reparații?

Două cârciumi primesc sediul înapoi.
Centrul, ba!

Pe termen lung, ce vi se oferă? Peste trei
ani, ce se întâmplă cu Centrul?

Noi nu vom recupera spațiul. Și, dacă vreți, aberația secolului este că
niște entități private, cu care nu am nimic, pentru că avem o relație foarte
bună, am colaborat cu Lăptăria Enache și cu Terasa La Motoare, își vor recupera
spațiile actuale. Și sunt niște SRL-uri, care nu au profil cultural.

Cântă Johnny Răducanu…

Cântă Johnny Răducanu, dar în timp ce se face consumație. Nu mă leg de alte
lucruri, dar lor li s-a promis spațiu în viitoarea clădire, dar o instituție
publică ce are o HG de partea ei dispare din peisaj.

În continuare, ce va face Centrul? Care
este planul de atac?

Am inițiat un proiect pentru realizarea unui cub, făcut după modelul
Teatrului Național din Iași. Se poate realiza repede, după ce sunt banii
aprobați. Până în vara viitoare ar fi gata. Ar fi vorba de 700.000 de euro și
am promisiunea verbală că ministrul va susține printr-un memorandum suplimentarea
bugetului în fața Guvernului.

Soluții au fost. Nu a avut cine să le
asculte.

În trei ani, de când se știe că va trebui
să eliberați spațiul, ce le-ați mai propus?

Caramitru a stat de vorbă cu Romeo Belea, care este arhitectul întregului
proiect și a propus un corp de clădire, în spatele Naționalului. S-a făcut un
studiu de fezabilitate, un proiect de echipa de arhitecți cu care lucrează T.N.B.
Dar am senzația că am fost trași pe sfoară, pentru că bugetul respectiv, deși
am cerut un sediu minimal, ceva fără nicio decorație, fără draperii, numai
beton, ca la Centrul
Dansului din Paris. Bugetul a ajuns la suma fabuloasă de 27
de milioane de euro, chestie care cred că a fost făcută pe modelul noi am avut
cele mai bune intenții, dar nu se poate. Când a auzit Paleologu, a căzut pe
spate. A fost o soluție anunțată în presă, arhitecții au arătat planuri presei,
au explicat clar.

Ulterior, s-a schimbat directoratul. Am găsit o clădire. Am negociat cu
proprietarul, era vorba de 1 milion de euro, un fost cinematograf. Când i-am
spus asta lui Paleologu a mai tras un fum din pipă și s-a mai gândit nițel la Mircea Eliade, cu
ochii întredeschiși.

Am găsit un alt sediu, propus domnului Kelemen Hunor în vara trecută. Am
negociat cu proprietarul, mai mult era un sediu cu tradiție, un spațiu pe
Eminescu unde în interbelic juca Birlic. Era un fost teatru privat. Am negociat
cu agenția care se ocupa de vânzare, am fost la ministru, a fost de acord ca
principiu, am făcut un plan, dar guvernul Boc a trântit ordonanța prin care
erau stopate achizițiile publice de orice natură.

Cu Primăria ați inițiat vreun dialog?

Nu, dar ni se pare de datoria unui ministru să pună mâna pe telefon și să
zică: domnule primar, hai să colaborăm! Eu mă duc, dar sunt no
name, nu deschid ușa cu vârful pantofului.

Ați fost la vreun parlamentar să vă susțineți cauza?

Am fost tot timpul în presă în acești ultimi cinci ani. Impresia mea este că
numai de asta m-am ocupat, și nu de managementul instituției. 80% din timp l-am
folosit pentru a mă apăra de soluții tîmpite, de idei cretine de la Minister. Toată
energia mea s-a dus în asta, nu am avut timp să reprezint instituția.

Ministerul trebuie să organizeze concurs?

Nu vor să organizeze concurs, pentru că ar avea nevoie să stabilească obiective,
indicatori, care trebuie asumate de viitorul director. Iar în situația asta, nu
se poate face.

Comisia de evaluare pentru numirea noului
director este formată din reprezentați ai ministerului?

Da, sunt reprezentanți, de la minister și specialiști. Dar este de râsul
curcilor, pentru că la evaluări am avut un eveniment foarte “plăcut”. În 2005,
mi-au pus membru în comisie un coregraf de notorietate, Sergiu Anghel, care
sigur, conform regulilor, poate să facă parte din comisie. Întrebarea mea a
fost cum un personaj, care încă de la înființarea instituției este împotriva
acelui care o conduce, ce credibilitate poate avea. Plus că nu are nicio
expertiză în management, niciun fel de experiență în lucruri de tipul acesta.
Am făcut o contestație. Am dovadă negru pe alb, semnată de cinci oameni din
minister, că regulamentul nu prevede criterii de imparțialitate și necesitatea
echidistanței. În Uniunea Europeană, în 2010, o instituție publică spune că nu
trebuie să fie echidistanți. Urmarea acestei contestanții, la finalul celor
cinci ani de mandat, îl am din nou în comisie pe domnul Sergiu Anghel.

Puteti urmari aici toate hotararile de Guvern care au reglementat
functionarea institutiei.

Centrul Național al Dansului a inițiat o petiție online pentru susținerea
instituției. Vezi detalii aici.

* Intertitlurile aparțin redacției

Citeste si despre: Centrul National al Dansului, guvernare, cultura, evacuari, decizii arbitrare.

---

Articole cu aceeasi tema:
Ne trebuie o noua strategie anticoruptie
Anticoruptia ca revolutie
Dilema lui Boc: bugetarii sau clientii