Andrei Astefanesei

SCHEMA REȚELEI Încă un dosar pe numele lui Nicușor Constantinescu, baronul de Constanța! ANI: conflict de interese și fapte de corupție

Baronul Nicușor Constantinescu este cercetat într-un nou dosar penal. Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată de Agenția Națională de Integritate în urma afacerilor făcute de șeful Consiliului Județean Constanța cu firme la care Nicușor Constantinescu a fost sau este asociat.

Agenția Națională de Integritate a constatat indicii privind posibila săvârșire de către Constantinescu Nicușor Daniel, Președintele Consiliului Județean Constanța, a infracțiunilor de conflict de interese și a celor asimilate infracțiunilor de corupție, motiv pentru care Agenția a sesizat Direcția Națională Anticorupție. În urma evaluării, au rezultat indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, întrucât, în perioada exercitării funcției, Constantinescu Nicușor Daniel a încheiat prin atribuire directă un contract de prestări servicii și 10 acte adiționale, semnate între C.J. Constanța și S.C. CONPRESS HOLDING S.R.L. În baza contractului, asociații acestei societăți comerciale au obținut un folos patrimonial, în valoare de 2.404.913,24 Lei (aprox. 556.260,16 Euro). Constantinescu Nicușor Daniel a deținut în cadrul S.C. CONPRESS HOLDING S.R.L. calitatea de asociat (23 mai 1994 – 04 aprilie 2002) și funcția de administrator (03 – 04 aprilie 2002), fiind asociat cu Strutinsky Gabriel Sorin, Ciocoiu Sanda, Cârciog Mihail Gheorghe, persoane fizice cu care este asociat și în prezent în cadrul altor societăți comerciale“, se arată într-un comunicat al ANI.

De altfel, inspectorii ANI au realizat și o schimă a rețelei prin care s-au acordat contracte de peste 550.000 de euro prin încredințare directă:

ANEXA 1

„Centura de Aur“ aducea bani direct în firma baronului

„De asemenea, cu ocazia desfășurării evenimentului „Centura de Aur”, organizat în Constanța în perioada 4 – 8 septembrie 2013, C.J. Constanța, prin Președintele Constantinescu Nicușor Daniel, a încheiat cu agenția de turism S.C. ICAR TOURS CONSTANȚA S.R.L. un contract cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice. Astfel, prin încheierea acestui contract, s-a creat un folos patrimonial, în valoare de 22.000 Lei, în favoarea S.C. XENOTI S.R.L., societate comercială ce a asigurat, cu ocazia evenimentului menționat, servicii de cazare la Complexul „FLORA” din Mamaia, și în cadrul căreia Constantinescu Nicușor Daniel deține calitatea de asociat. Anterior, în anul 2007, S.C. ICAR TOURS CONSTANȚA S.R.L. a  încheiat cu S.C. XENOTI S.R.L. – Complex „FLORA” Mamaia un contract de prestări servicii hoteliere pe durată nedeterminată. Astfel, pentru efectuarea plăților, Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de Președinte al C.J. Constanța și ordonator principal de credite, a semnat documentele financiar-contabile constând în cinci ordonanțări de plată, două angajamente bugetare și două propuneri de angajare.

 

Mai mult, susțin inspectorii ANI, în calitate de Președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu a folosit informațiile referitoare la bugetul instituției publice și serviciile ce urmează a fi achiziționate, informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii unor sume de bani (2.404.913,24 Lei, echiv. a 556.260,16 Euro) pentru asociații S.C. CONPRESS HOLDING S.R.L. Constanța, societate care aparține acelorași persoane cu care Președintele C.J. Constanța se află în relații de asociere și colaborare în ultimii cinci ani, în mai multe societăți comerciale. În același sens, NICUȘOR CONSTANTINESCU, folosind informații ce nu sunt destinate publicității, a favorizat și direcționat, prin intermediul agenției de turism ICAR TOURS CONSTANȚA plata sumei în valoare de 252.899,00 Lei pentru serviciile de cazare oferite în timpul competiției sportive „Centura de Aur”, din care, ulterior, suma de 22.000 Lei a fost direcționată către propria firmă, S.C. XENOTI S.R.L.

ANEXA 2

Suspiciuni și de evaziune fiscală

„Totodată, având în vedere neconcordanțele sesizate cu privire la unele facturi fiscale, constatate ca urmare a comunicării acestora de către S.C. XENOTI S.R.L. – Complex „FLORA” Mamaia și S.C. ICAR TOURS CONSTANȚA S.R.L., a fost sesizată și Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), în vederea declanșării acțiunii de control fiscal la S.C. XENOTI S.R.L., în conformitate cu  prevederile Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală. Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare. NICUȘOR CONSTANTINESCU nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare“, se arată în comunicatul ANI.

Ce spune legea

Potrivit art. 301 din Codul Penal al României, „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. De asemenea, conform art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, „sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii“.

Dosarele lui Nicușor și lupta lui pentru desființarea DNA

Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata, a fost trimis in judecata de DNA. El a fost cercetat intr-un dosar cu mai multi inculpati, alaturi de primarul Radu Mazare si alte 35 de persoane, sub acuza de restituire si atribuire nelegala a unor mari suprafete de teren.

Conform dosarului intocmit de procurorii DNA, Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta si ordonator principal de credite, a refuzat in perioada mai-iulie 2008 executarea obligatiilor de plata care reveneau Consiliului Judetean Constanta conform Memorandumului de finantare nerambursabil (memmornadum semnat intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana), aplicat prin Contractul de Implementare a Masurii ISPA. Constractul prevedea reabilitarea retelei de canalizare si a facilitatilor de epurare a apelor uzate in Constanta si investitia pentru realizarea lucrarii la conductele de descarcare in mare pentru statiile de epurare Constanta Nord si Eforie Sud.

Finanţarea ilegală a campaniei electorale

Şeful suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal. Este acuzat de 13 infracţiuni de abuz în serviciu, conflict de interese și constituire de grup infracţional organizat. Veterani de război, ruși lipoveni, cursanții școlilor de șoferi, copiii și părinții lor. Nicușor Constantinescu a cumpărat tot ce era de cumpărat. Evident, cu bani de pe tejghereaua publică.

Una dintre acuzaţiile de abuz în serviciu se referă la finanţarea cu bani publici a campaniei sale electorale din iunie 2012, când a câştigat al treilea mandat de preşedinte al CJ Constanța. Potrivit rechizitoriului DNA, pe 14 mai 2012, Nicuşor Constantinescu ar fi virat ilegal 22.000 de lei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Filiala Constanţa pentru ca foştii combatanţi şi familiile lor să voteze listele PSD la alegerile locale din 10 iunie 2012.

Presa locală, la picioarele baronului

Jurnaliştii de la cotidianul “Telegraf” din Constanţa şi televiziunea TV Neptun scriau la comanda baronului de Constanţa Nicuşor Constantinescu, ţinta fiind procurorii DNA. Ziariştii aveau misiunea să-i spele imaginea lui Constantinescu, mai ales după ce pe numele lui au fost deschise mai multe dosare penale. (CLICK pentru STENOGRAME)

În rechizitoriul prin care Nicuşor Constantinescu a fost trimis joi în judecată de DNA, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu şi conflict de interese, apar interceptări ale unor convorbiri telefonice, în care baronul de Constanţa îi apostrofează de ziarişti că nu l-au apărat cum trebuie.


Articole recente

Recomandări

One thought on “SCHEMA REȚELEI Încă un dosar pe numele lui Nicușor Constantinescu, baronul de Constanța! ANI: conflict de interese și fapte de corupție

  1. CETATEANUL

    Cum sunt spulberati banii contribuabililor si cum ii secretizeaza institutiile EXISTENTE daunatoare bunului mers al societatii. Asa numita Comisie ATOP constituita la nivelul fiecarui Consiliu judetean -Institutia prefectului ar fi suficienta ca structura administrativa teritoriala- (pentru asigurarea teritoriala a ordinii publice ) este formata din :
    – seful Inspectoratului Judetean de Politie
    – reprezentant al Corpului National al Politistilor
    – subprefect al Judetului
    – seful Politiei Comunitare
    – 6 consilieri judeteni
    – 2 reprezentanti ai comunitatii
    – reprezentant al comunitatii – ziarist
    Ei bine, fiecare dintre membrii acestia incaseaza lunar cate 700 lei pentru o sedinta in care ei nu “produc” altceva decat vorbe goale. Nicaieri nu s-a vazut ceva concret sa se fi realizat de aceasta COMISIE. Au ajuns sa inventeze subiecte, doar ca se intalneasca, doar ca sa AIBA MOTIV sa incaseze IN MOD ABUZIV acesti banii. E corect? Cine sa ii stimuleze sa si lucreze productiv daca tot se intalnesc? Cine sa ii intrebe de sanatate, daca tot incaseaza MOCA bani publici?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *