E absolut incredibil cât de lipsiți de viziune și rupți de realitate au fost sfetnicii lui Iohannis, cu el în frunte, în gestionarea grevei profesorilor. Iohannis pur și simplu a uitat (dacă a înțeles vreun moment) că a ajuns președinte nu pentru că a fost vreun geniu politic, ci pentru că oamenii s-au radicalizat împotriva aroganței și minciunilor lui Ponta, care, doar în doi ani (2012-2014), a reușit să radicalizeze tot ce era parte activă a societății de la noi (că n-a făcut nimic, dar nimic, din Carta Albă a Bunei Guvernări, pe care și-a asumat-o după protestele de la începutul lui 2012, a vrut să dinamiteze și să cianureze Roșia Montană, a încălcat înțelegerea cu Crin Antonescu, și-a bătut joc de cetățenii din Diaspora, a corespondat pe ascuns cu Schweighofer și le-a promis că-i va servi, după ce trec alegerile, cu câte păduri românești poftesc, l-a ținut în dreapta, ca înlocuitor de rezervă, pe Gabriel Oprea, până și-a pierdut viața un om, a lăsat alegerea primarilor într-un singur tur ș.a.m.d.).
De la începutul grevei (încă din momentul în care a fost anunțată) tot ce au făcut Klaus Iohannis și Guvernul a fost să-i provoace și să-i radicalizeze nu doar pe profesori, ci și pe părinți și elevi (pe care au încercat să-i divizeze și să-i întoarcă unii împotriva altora). Asta după ce 9 (nouă!) ani a ținut-o langa cu ”România Educată”, proiectul cu care ar fi vrut să intre în istorie și, iată, că reușește să facă istorie, provocând, după aproape două decenii, o grevă generală a profesorilor.
Sunt antologice: mizeria de la Digi 24 (fie că a fost comandată, fie doar o dovadă a obedienței voluntare exemplare, nici nu mai contează), cu profesorii care ar face jocurile Rusiei; tâmpenia cu voucherele (chiar ca Ceaușescu în decembrie 89, când a promis o sută de lei oamenilor revoltați); lipsa de la negocierile Guvernului cu sindicatele a liderilor cu putere de decizie (Ciucă, Ciolacu), delegația fiind coordonată/condusă taman de un fost condamnat penal definitiv pentru probleme de integritate (cum să-i iei în seamă eventualele promisiuni!?), în vreme ce Ciucă și Ciolacu negociau, la aceeași oră, funcții ministeriale pentru nomenclaturiștii din propriile partide; faptul că nu au oferit nicio variantă de saving face profesorilor pentru a pune punct ori măcar pentru a suspenda greva până în toamnă.
Colac peste pupăză, au dat-o în bară și cu rotativa, iar greva profesorilor nu e cauza amânării schimbării Guvernului, ci doar un pretext pentru a justifica public faptul că nu s-au înțeles pe ciolanele ministeriale. Cum era previzibil, cea mai mare parte a opiniei publice nu a plecat ”pe fentă”, nu s-a întors împotriva profesorilor, dimpotrivă (petiția de pe Declic a strâns deja în jur de 85.000 de semnături pentru susținerea profesorilor), iar acest lucru a făcut ca și alte categorii profesionale/sociale să înțeleagă că e un moment bun pentru a acționa, inclusiv în stradă.
Până la urmă e legitim ca în asemenea momente, în care guvernarea e slabă/vulnerabilă să încerce să obțină niște lucruri cât se poate de decente și mereu uitații și mereu amăgiții de la noi, nu doar cei care sunt în zona de decizie (mai ales cei cu epoleți).
Mă uitam pe graficul publicat de Libertatea, cu fluctuația procentelor din PIB pentru educație, din 1995 până acum – vârfurile sunt, în special, în ani pre-electorali și/sau electorali, cu greve și/sau proteste majore: în 1996, an electoral, după marea grevă studențească din noiembrie-decembrie 1995; în 2006, după ultima mare grevă a profesorilor din 2005, în 2008, an electoral, cu proteste masive ale profesorilor în toamnă, chiar în pre-campania pentru parlamentare, în 2016 și 2020, ani electorali; singurul vârf atipic e 2011, care e, de fapt, o revenire după prăbușirea din criza financiară. Pe de altă parte, în anii electorali importanți în care procentul din PIB pentru educație a fost în groapă, cei de la Putere în acel moment au fost spulberați (2000, 2004, 2012). Desigur, sunt și alte explicații pentru rezultatele electorale din anii respectivi, dar e destul de clar că problema educației, că-i viza pe elevi/studenți ori pe profesori (sau și pe unii, și pe alții), a avut contribuții importante.
Și, astfel, se conturează furtuna perfectă: o problemă reală (salariul profesorilor, mai ales al debutanților și un sistem sub-finanțat în ansamblu), o categorie socială (încă) foarte influentă, că nu e vorba doar de ei, ci și de părinți, elevi, rudele lor etc.; un moment critic cu un Guvern vulnerabil (de fapt, fără Guvern, că mandatul inițial al lui Ciucă a expirat, iar Ciolacu nu vrea să-l preia); un mediator/negociator-șef lipsit de empatie care se plimbă pe la școli să-i cânte copiii ”O lume minunată…” (!), rupt de realitate și cu niște sfetnici cu epoleți cu studii copy paste, care în loc de soluții doar toarnă benzină pe foc, o opoziție ultra-populistă (AUR) care oferă doar ”tribunale ale poporului” și o altă opoziție pentru care cota unică e ”sfântă” (USR, partidulețul lui Orban și PMP). Că da, și asta e o problemă: nu doar pensiile speciale, sinecurile neamurilor și a lipitorilor de afișe de partid, privilegiile unor angajați din diferite sectoare (da, tovarăși din servicii secrete, despre voi e vorba, în primul rând) ori contractele cu dedicație sunt problema, ci și lipsa încasărilor la buget. Că din impozitul de 10% nu poți face armăsar, cum n-o fac cvasi-majoritatea țărilor europene care au renunțat de ceva vreme la cota unică (vezi aici).
Că dacă ”vrem o țară ca afară, dar o vrem la noi în țară”, atunci hai s-o vrem până la capăt. După ce tăiem ce e de tăiat (nota bene: pensiile speciale, sinecurile etc., nu pădurile), să mai și strângem să avem ce împărți. Și să împărțim, începând, da, cu educația și sănătatea.
PS: În ceasul al 13-lea, după proteste cu zeci de mii de oameni în Piața Victoriei și la Cotroceni, Iohannis a ieșit să promită că ar fi dispus să garanteze un acord politic care să satisfacă revendicările profesorilor. Chiar și în condițiile în care nu e clar ce ar conține un astfel de acord politic, e gestul care ar fi fost de așteptat de la Iohannis cel puțin de acum două săptămâni. Acum, e destul de probabil că vor fi foarte mulți să-l creadă. Și nu fără măsuri concrete, inclusiv cu indicarea surselor bugetare.
***
Citește și:
Alina Mungiu-Pippidi: Soluția cererilor din stradă este revenirea la cota progresivă
Mihai Goțiu: Cum se face, cu adevărat, jocul Rusiei, demonizând și sfidând profesorii. Ăsta chiar e moment de protest!
Alina Mungiu-Pippidi: Ce lipsește grevei profesorilor
Iată că după o săptămână una din propunerile guvernului este
https://edu.ro/consultare_publica_proiect_ordin_ministru_ROFUIP_34_2023
cu formulări precum „numărul este de două” ori pline de virgule aiurea.
Spre deosebire de ordinul inițial.
La prima vedere sunt în „demisie silențioasă” și angajații din minister și a venit „servit” textul. Chiar e de știut cine l-a scris.
Plus problema „de fond” ridicată de cineva pe o altă platformă: dacă există deja mai mult de două note, de ce n-ar putea beneficiarul să aleagă două dintre acelea prin analogie de fapt cu stabilirea pensiilor necontributive.