”Nu există să dai mai mulți bani la profesori, asistenți sanitari, ceferiști etc. – care toți au dreptate, că sectoarele lor sunt sub-investite – decât dacă crești impozitele. Nu există ‘taxă unică’ de 10 la sută și servicii care să funcționeze. Ori ridicăm nivelul taxei pe venit (și atunci profesorii debutanți ce iau cu o mână pierd cu alta), ori revenim la o taxă progresivă, unde rămâne 10 la sută numai pentru cine are venituri sub medie la ora asta, iar în rest mai facem 2-3 trepte”, arată politologul Alina Mungiu-Pippidi, într-un comentariu la analiza precedentă de pe România Curată, legat de escaladarea revendicărilor sociale din mai multe domenii, pe lângă cele ale profesorilor.
”Ideea populistă că iei bani din cheltuieli e infantilă: iei bani de la alții, vor face aceia grevă sau vor pleca din sistem (judecători etc). Îți trebuie pur și simplu mai mulți bani (e elementar). Să vină guvernul social democrat anunțat acum o săptămână și să își asume impozite mai mai mari și mai ales, diferențiate, nu există solidaritate cu profesorii tineri dacă le cerem să plătească la fel ca aceia cu salarii mari, nu or să aibă niciodată bani să își facă o familie, de exemplu. Soluția cererilor din stradă este revenirea la cota progresivă”, mai arată Alina Mungiu-Pippidi.
***
UPDATE:
(fragment dintr-o analiză mai veche, rămasă de actualitate)
Fiind printre cei care au promovat cota unică în 2003-2004 reamintesc că argumentul meu principal a fost mereu unul de simplificare, administrația noastră fiscală nu este capabilă să managerieze un sistem complicat cu deducții, cum inevitabil ar fi unul cu cota progresivă. Iar cînd spun că nu are capacitate, aceasta e o formă politicoasă de exprimare, mai exact ar fi să spun este cu totul incapabilă, deci e mai cost-effective să reduci costurile de administrare printr-o cotă unică sau orice sistem fără deducții.
Recent (2014 – n.RC), am comisionat unor graduate students de ai mei la politici publice o lucrare despre aceste lucruri, pe care o puteți citi publicată aici, la zece ani de aniversare a cotei unice. Ei au examinat peste o sută de țări pe patru ani încercând să vadă efectul simplificării fiscale (cu cota unică drept caz particular) asupra colectării taxelor și a economiei. Nu au găsit date despre toate țările cu cotă unică, dar în cele zece la care sunt date nu s-a înregistrat progres nici la una, nici la alta, în vreme ce pe eșantionul mare există o asociație foarte strînsă, arătînd că simplificarea fiscală conduce la reducerea economiei informale (implicit și a evaziunii fiscale).
Concluzia e clară (graficele 11-13): cota unică funcționează pentru a reduce evaziunea fiscală doar prin mecanismul de simplificare, dacă reușești să ai o cotă unică fără să simplifici impozitarea (România e una din cele trei țări care a reușit această contraperformanță, cu un număr enorm de zile în care se plătesc taxe) atunci ea nu produce nici un efect asupra economiei subterane. Reiese de aici că dacă faci o simplificare fiscală, indiferent ce tip de cotă ai, reduci evaziunea fiscală. Cu alte cuvinte, noi aproape am ratat efectul de simplificare al cotei unice, sau l-am diminuat (că, printr-o contrafactuală, sigur era si mai complicat dacă lăsam și deducții, pe lângă restul), și de asta nu am făcut o mare ispravă cu ea.
D-na profesor vede lucrurile din perspectiva unui patron care negociaza salariul unuia rasarit la interviu, dupa principiul “plata sariilor versus profitul firmei”. In realitate salarizarea nu reprezinta decat unul dintre multele aspecte care aduc oamenii intr-o companie (in Germania ponderea interesului pentru salariu e cam 1/3 din pachetul beneficiilor ofertate de firme, in care intra zilele libere, conditiile de munca, diverse asigurari pentru care o firma plateste mai putin decat un angajat de capul lui, atmosfera din firma etc).
Problema de fond in sectorul public e injustitia repartitiei fondurilor intre sectoare !
Sa aiba educatia 6% ca in “testamentul” lui Funeriu si din banii astia s-ar stabili cat e anvelopa salariala si cat ramane pentru investitii in sistem. E ca la armata – au 2,5 % din care trebuie sa isi asigure si soldele si echipamentele si participarile internationale. Daca guvernul le permite sa traga pe turta lor resurse din alte sectoare pe pretext de “drepturi speciale” sau “forta majora” atunci sa fie clar din banii cui anume primesc unii mai mult, si cine trebuie sa faca sacrificii pentru jeepurile celor carora nu le-a suierat niciodata in viata un glont pe la ureche dar primesc suplimente pentru marete sacrificii facute pentru tara. Pentru scoli functionale, pentru echitatea sistemului sanitar, pentru identitate culturala, pentru siguranta publica – oare nu trebuie sa se sacrifice intreaga societate in aceeasi masura ?
Odata de ponderea dintre sectoare e clar stabilita se poate discuta si depre cati bani trebuie bagati in matrita asta astfel incat sa fie functionala. Cu alte cuvine, fara pretentii de specialist in macro-economie, cred ca tipul si nivelul de impozitare se deduc din analiza cadrului de finantare si nu invers.
un leu 1 euro ar rezolva problema fara miscarea biciunei cifre din loc. de ce suntem pe crestere economica de zeci de ani si leul nu se intareste? cred ca raspunsul la mai multi bani este la Isarescu si legislatia fiscal-bancară
Pe termen scurt dezmembrarea armatei si serviciilor secrete, ba chiar si intreirea politiei si sistemului juridic (bineinteles cu despagubirea ulterioara a acestor speciali nazisti) si dat ce era a lor la invatamant si apoi pe termen lung transferarea tuturor functiilor statului la ONG-uri, adica asociationalismul lui Paul Hirst
Da, da, da!!! Dar e prea frumos ca să poată fi adevărat. Și chiar sunt naziști cel puțin din două motive: pun în față nazionalismul și constituie o castă hrăpăreță. Plus că sunt intoleranți cu orice altă forță politică, fiindcă ei sunt o forță politică (ce apare sub forma mai multor partide) și mai sunt și violenți, ceea ce face imposibilă o adevărată viață politică. Deci, bifă, bifă, bifă! Heil, Secu!
Totuși, greșesc dacă spun că, în perioada cunoscută în istoriografia oficială drept “atacul la justiție” (iar într-o alternativă ca perioada “Și cu ce dracu’ mă ajută asta pe mine, domnișoară?”), s-au mărit salariile profesorilor de la stat, s-au ultramărit salariile medicilor de la stat, s-au mărit pensiile și, în același timp, a scăzut impozitul pe venit de la 16 la 10 procente?
Sigur, acesta nu e un argument – nu e neapărat un argument, ca să fiu mai exact – dar e cu siguranță un fapt.
Revenim la un punct de vedere exprimat nu demult de doamna Mungiu…”dacă vrei să ai justiție adevărată cu magistrați incoruptibili…trebuie să fie bine plătiți”( la care subsemnatul nu subscrie pentru că e prea simplist)
De ce nu se poate aplica “principiul” acesta și în educație?
Despre sursele de finanțare…putem să considerăm cheltuielile astea “investiție” pe termen lung,pentru că educația este una dintre cele mai bune!
Bine punctat – viziune pe “termen lung”. Exact asta tine pe loc investitiile de orice natura in Romania. Succes au doar proiectele in care beneficiul imediat al partidelor e garantat, fie ca e vre-un parandarat sau de garantia linistii in mlastina gloatei emulate in parlament.
Pentru autostrazi au iesit oamenii in strada in toata tara si asa s-a format masa critica, ca “lobby-ul” antreprizelor de constructii n-a fost de ajuns sa deblocheze stampilele guvernului. Chiar si asa se construieste in Romania incomparabil mai scump fata de diferentele de impozit pe profit de prin vecini (https://tradingeconomics.com/country-list/corporate-tax-rate?continent=europe ) si cu mare dezinteres fata de problemele de mediu, care nu au facut niciodata agenda “boborului”. In aparare la fel, cu atat mai mult cu cat nu exista transparenta in contracte si e unanim acceptat ca fara cotizatii mascate la tarile care compenseaza incapacitatea Romaniei de a-si asigura pacea, establishmentul romanesc nu rezista (apropo de marile beneficii ale perioadei “atacul la justitie” – vezi corvetele spre ex.).
Interesul pentru perspective pe termen lung nu e specific tarilor in care elitele formeaza societati paralele, oricand pregatite sa rupa poarta cu clanurile lor cu tot spre tarile calde daca li se inchid perspectivele de profit in tara de bastina. Italia, UAE, Turcia… Asia de sud-est, America de Sud, sa nu zic de Rusia, sunt pline de “persecutatii” sistemelor care incearca sa se emancipeze.
Singura garantie a eficientei investitiei in educatie e constuctia pas cu pas a competitivitatii societatii in raport cu concurenta din UE, pentru mentinerea in tara a fortei de munca. Sunt departe de a fi vre-un fan al Poloniei, dar la chestia asta chiar sunt un exemplu exceptional – de cand i-au ajutat rusii cu avionul prezidential la Smolensk au tranformat toata inadaptarea si nesimtirea pe care o afiseaza in occident in combustibil pentru renastere nationala, revenirea fortei de munca plecate in vest chiar pe bani mai putini, acasa, fiind consecinta pozitiva pentru ei si extrem de costisitoare pentru d-al de Anglia si Germania.
Resurse de inadaptare si nesimtire… ar avea si romanii “cacalau, maria-ta”. Cu toate ca lumea vorbeste de marea oculta ivaneasca din administratia Romaniei, nu e exclus ca tocmai reperele democratiei noastre din Vest sa traga sfori, sa isi asigure pe termen lung fluxul de forta de munca de la noi, ieftina si fara problemele majore de integrare pe care le au cu musulmanii si cu ne-europenii in general.
Viziunea de termen lung nu poate fi impusa prin circ, prin proteste de strada, greve, urlete si behaieli in media. Ea e rezultatul selectiei elitelor prin mijloacele unei democratii educate sau dupa caz – ca in Polonia – a unui fericit concurs de imprejurari, in care strategiile competitorilor externi isi demonstraza limitele claritatii mentale (prosti ca noaptea rusii la faza cu Smolensk-ul).
Ar fi prea neaos pur si simplu sa speram la un asa un noroc precum al polonezilor – Iohanis si Ciuca si Bode si Ciolacu et co. sa ne vegheze de maine din Paradis si sa ne indrume pe “calea cea dreapta” e deja mai Disneyland decat greva profesorilor.
Alternativa e continuarea protestelor pana la punctul in care, sub presiunea anarhiei absolute, statul va garanta educatiei locul e logic intr-o societate capabila sa-si creasca nepotii.
P.S.Atunci cand oamenii ies in strada, revendicarile legitime si coerent structurate tind sa se caricaturizez sub presiunea gloatei, chiar daca e vb de intelectuali. De aia nu e bine, odata inceput un protest, sa mai umbli la pachetul de solicitari.
Vorbesti ca sa te afli in treaba.Cati profesori sunt in tara asta si cati judecatori ? Prin ce sita de selectie trec unii si altii ?Care aste durata studiilor si nivelul de exigenta? La ce tentatii sunt supusi unii sau altii ? Care e nivelul de implicare psiho-emotionala, de durata, in cele doua profesii ?
PS. Parintii mei au fost profesor, cu patru copii de crescut, stiu cu ce se mananca painea asta ! Totusi….
cota progresiva o sa se aplice in sens negativ salariatilor cu peste 4000 de lei pe luna, nu o sa aiba nici un fel de impact pozitiv asupra scoaterii din saracie a majoritatii romanilor.
Pe scurt, lucrurile cred ca arată așa:
Pe de o parte,
1. Prin L 153/2017 (inițiatori: PSD, ALDE și un independent), profesorii de la stat au fost introduși într-o grilă generală de salarizare, grilă la nivelul căreia trebuiau sa ajungă, prin măriri succesive, în 2020. Graficul de măriri a fost respectat de guvernele din perioada 2017-2019 (PSD-ALDE).
2. În 2020, ultima mărire nu s-a mai făcut: nici cele două guverne Orban (PNL; nov. 2019 – dec. 2020), nici guvernul Câțu (PNL-USR-PLUS-UDMR; dec. 2020 – nov. 2021) nu au mai respectat graficul.
3. Guvernul Ciucă (PNL-PSD-UDMR) a făcut niște măriri în 2022 și 2023, dar fără să le ducă până la capăt.
Pe de altă parte,
4. În proiectul de lege a învățământului preuniversitar (unul din cele două elemente legislative ale proiectului “România educată”), a apărut la un moment dat o prevedere care lega salariul profesorului debutant (și, implicit, tot sistemul de salarizare din domeniu) de salariul mediu pe economie.
5. Până ca textul să ajungă în Parlament, prevederea a dispărut. Inițiatorul proiectului (Guvernul) spune că eliminarea s-a făcut cu acordul sindicatelor din domeniu. Șeful unuia din cele trei sindicate spune că e prerogativa Guvernului să-și trimită proiectul cum vrea în Parlament, dar că el nu a fost de acord cu eliminarea.
6. În Parlament, s-au încercat niște amendamente care să reintroducă legătura respectivă (niște independenți, pe de o parte și USR, pe de alta; acesta din urmă, e de remarcat, reușește, cu aceasta ocazie, un amendament de o prostie rară).
7. Amendamentele nu au fost acceptate, iar legea a fost adoptată de Parlament pe 22 mai 2023.
8. Greva din învățământul preuniversitar a început pe 22 mai 2023.
9. USR – care a făcut parte dintr-unul din guvernele care le-au refuzat profesorilor dreptul lor legal, dar care n-au considerat că ăsta ar fi un motiv serios să rupă acea coaliție – jălesc cu lacrămi herbinți soarta preafesorilor care, evidente, le sunt atât de scumpi și dragi.
10. PSD și președintele Iohannis sunt – se pare și ca de obicei – de vină.
11. Soluția mea? Să boicotăm Austria și să-l amendăm pe Victor Ciutacu.
Impozitarea progresiva, accentuata pentru cei cu averi si venituri de milioane de euro? Ar fi morala, dar s-ar aplica unui segment nesemnificativ, fiindca banii sint i paradisuri, tot acolo sunt si resorturi de neimaginat. Ar fi tot o divetsiune/peticeala cu iz social-democrat. Solutia unica este cea radicala: reintroducerea legii ilicitului pentru averile si veniturile excesive nejustificat, dar cu prioritate a celor expatriate, care fac imposibila cresterea economica reala, investirea chiar cu gratiere i Romania. Masura cunoscuta, mereu ignorata… oare de ce???
Mai este si problema coruptiei – chiar presupunand ca banii sunt colectati, nu vor ajunge niciodata la profesori, ci la contracte cu dedicatie pentru firmele occidentale, pentru cele ale Securitatii, si pentru cele ale prietenilor de partid.
Iar legea licitului este neaplicabila, pentru simplul motiv ca *toate* averile post-1989 sunt ilicite. Cine vreti sa voteze legea, doar in parlament nu sunt saraci. Poate doar printr-o amnistie totala urmata de o monitorizare a tuturor fluxurilor monetare. Este si tendinta in Occident, unde guverne din ce in ce mai autoritare forteaza interzicerea tranzactiilor cash. Insa Romania nu are controlul bancilor (e mai degraba invers) si deci bancile vor putea continua sa ascunda frauda, daca le ies beneficii.
Da, Vlad, corect. Poporul a votat în 2016 programul Dragnea-Vâlcov contra lui Cioloș și a liberalilor, care au pierdut alegerile, un program cu mari cheltuieli și reduceri de taxe, dar care avea niște surse de finanțare desenate de Vâlcov, un original, în mare parte fanteziste. Guvernul și planurile lui de finanțare a cheltuieilor a căzut din cauza revoltei populare, și au rămas cheltuielile, pe care nu le-a anulat nimeni, și taxele mai mici, din care s-au mai ridicat nesemnificativ dividentele și redevențele. Iar poporul vrea tot înainte ce a vrut și atunci- să ia salarii mari de la stat să să plătească impozite mici. Numai că acum socialismul s-a generalizat, nu mai caracterizează doar electoratul PSD; ci pe toată lumea, e o orgie populistă de nu se poate. Oare lumea chiar crede că se pot acoperi de la buget asemenea chleluieli, eventual din floricele și dat afară o sută de secretari de stat. Parcă suntem Grecia înainte de faliment, sau Clujul sub Caritas, sau credem că Ciucă e Isus, să înmulțească trei pîini pentru cîteva mii de oameni. Din păcate, cei care gîndeasc așa, așa votează.
Impozitul ar trebui calculat conform formulei: Impozitul=(venitul-venitul mediu)x(venitul-venitul mediu)x0,9/venitul Cine cashtiga sub venitul mediu nu plateshte nimic; ceilaltzi conform formulei simplu shi clar !
Greu cu venitul asta mediu, ca atunci cind fiecare vrea sa fie crescut peste venitul mediu, ce sa vezi? Se schimba media. Ia de explica asta la protestatarii din toate categoriile pe care ii vedem zilele astea, din care doar politia de la penitenciare poate nu are facultate. Cine are facultate ar putea poate pricepe ca solidaritatea sociala nu se aplica doar peste media de venit, lasind pe altii (pe cine?) dedesupt, solidaritatea sociala e cea in care cine este peste accepta sa plateasca pentru cine este sub, cum spune dl Munteanu. Acuma, chiar nimic nu e OK, dupa parerea mea, si nu ne putem permite, ca piramida la noi are baza mare si virful ingust, deci sa ramina 10-15% sub, iar restul pina la 40%. SI fara examene blocate, ca avem marele avantaj sa traim in spatiul de munca european comun, cine vrea mai multi bani se poate duce oriunde fara nici un permis de munca, eu sunt un exemplu. Ca sa imi creasca salariul (sunt profesor) nu fac greva, ca nu pot lasa studentii nici o zi fara scrisori de recomandare, de exemplu, cariera lor poate depinde de asta, ci aduc o oferta din alta parte ca sa arat ca alta universitate ma pretuieste si imi da mai multi bani. Daca a mea nu ofera echivalentul (retention offer) ma duc la cine imi da mai mult. Pentru ca educatia nu e un bun public pur si deci nu are de ce intregul popor german sa ma finanteze oe mine, sau pe studentii mei, care putem oricind sa ne luam capitalul la noi sa il investim in alta firma, sau in alta economie din UE. Dar romanii sa ii dea inainte cu lozincile, poate creaza o alternativa la modelul scandinav, cine stie, una cu salarii mari si taxe mici, pe care restul lumii, in prostia ei, nu l-a descoperit inca…
Da, din păcate așa votează cei care gândesc așa, asta cred și eu, deși nu cred neapărat că “generalizarea socialismului” în România ar fi ceva chiar așa de rău (dacă ar fi adevărată, nu “orgia populistă” actuală pe care eu aș numi-o “userism”).
Sau poate că ar fi, nu știu… Ce e sigur e că în România de astăzi impozitul pe salariu este uniform și reprezintă, concret, 6,5% din salariul brut. Poate că procentul e într-adevăr prea mic și, mai cu seamă, poate că a venit vremea să renunțăm la uniformitate. E de văzut cu ce o înlocuim, ce și câte trepte stabilim, care e valoarea salariilor care fac trecerea de la o treaptă la alta și câți bani ne așteptăm să obținem din asta.
De asemenea, cred că o regulă generală ar trebui să fie ca omul să rămână cu minimum jumătate din salariul său după ce își plătește cele trei asigurări obligatorii pentru bătrânețe și sănătate, respectiv după ce își plătește impozitul. Azi, el rămâne cu 58,5%. Nu-i rău, tinde spre ideal, nu l-aș strica doar de dragul progresivității, așa cum nici n-aș ține mortiș să-l măresc doar din userism jalnic, dimpotrivă: cred că, pe măsură ce salariul crește, ar putea crește și impozitul. Poate că idealul (Mă arunc prea mult dacă propun 66%?…) ar trebui să-l atingă cei de la bază, iar vârful ar trebui să meargă spre minim. Dar asta nu doar de dragul ideologiei sau a urletului de satisfacție, ci de dragul unor rezultate concrete.
Apropo de urlet: se tot urlă la pensiile speciale. Foarte frumos (vorba vine…), dar iată o idee practică: de ce nu și-ar constitui fiecare minister și autoritate care produc pensionari speciali un fond în acest sens? De exemplu, un 5% din salariul lunar?
Personal, nu mă aștept ca dl Ciucă să înmulțească pâinile, deși recunosc că imaginea cu el brutar și cu dl Dragnea bucătar e remarcabilă (dacă acceptă și poetul Dinescu să contribuie cu Mambo Siria, eu zic că e perfect), dar cred că guvernul a făcut bine că a încercat să le ofere profesorilor ceva – care probabil că nu e cât ar merita, dar e totuși ceva real. Și nici nu cred că dl Iohannis a greșit chiar așa de mult când i-a atenționat că, poate, măcar bacalaureatul n-ar trebui amânat?…
Finalmente, am o poveste: tata ne spunea că, pe când era el tânăr procuror, un șef al lor care se pensionase a continuat ani după aceea să vină aproape zilnic la serviciu ca să “își ajute” colegii. Fără să se fi făcut avocat sau altceva, și fără să pretindă retribuție. Ce s-a întâmplat între timp de au ajuns să fugă la pensie ca turbații fix din ziua în care le-o permite legea?
Și chiar că finalmente: se spune că unii ies la pensie prea devreme, nu la 65 de ani, cum ar trebui. Aș pune-o invers: nu cumva 65 e cam târziu?
Cum se rezolvă cu adevărat, după părerea mea, problema pensiilor speciale? Păi, având în vedere că principalul reproș care li se aduce este încălcarea regulii contributivității, eu zic așa:
Toate funcțiile care tind să producă la pensionare speciali plătesc, ca toată lumea de altfel, 25% din brutul lunar cele două asigurări obligatorii de bătrânețe: 21,5% de stat și 3,5% la privat. Având în vedere tocmai existența acestui supliment special, nu cred că este nevoie ca acest tip de salariați să fie obligați la pensie privată (ei putând, desigur, să își facă pensii private facultative, dacă doresc), astfel că acele 3,5% ar trebui să înceteze să mai meargă la “pilonul 2” și să înceapă să se adune într-un “fond special dedicat pensiei de serviciu” la fiecare din ordonatorii respectivi (de exemplu, Externele pentru diplomați).
Astfel, vor avea și ei tot minimum două pensii ca toată lumea nu trei câte au azi (contributiva, suplimentul special și privata obligatorie), iar suplimentul special va fi așezat pe o bază contributivă care va închide, o dată pentru totdeauna, discuția despre ele. Altfel, nu doar că vor fi discuții în continuare, dar impozitarea progresivă numai a lor nu va avea succes – va fi anulată.
E timp în sesiunea de toamnă să se scrie legea pentru a se aplica din 2024. Într-o primă etapă (2024) ar trebui constituite fondurile: pe de o parte, prin prelevările lunare respective, pe de alta prin preluarea de la fondurile private a sumelor capitalizate corespunzătoare adunate până acum. Apoi, din 2025 ar începe și utilizarea fondurilor potrivit cu destinația lor.
Cred că, în condițiile unui raport echilibrat între angajați și pensionari, respectiv ale unei legi decente a impozitării progresive, o astfel de idee chiar are șanse să funcționeze.
Hai sa ne apucam , iar, sa inventam roata !
Deci, sa nu respectam o regula generala, de succes in (aproape) toata lumea, adica impozitul progresiv. Care – hai sa privim si la impactul social – ar mai atenua discrepantele atat de mari la noi. Dar a zis Heius de la ANAF ca la noi ….nu se poate !? Si-a plecat…. Duca-se !
Dupa cum se vede, in presa, retele si…in comentariile de aici, impotrivirea – mai ales de la liberali – este acerba. Asta in conditiile in care si organismele UE ne indica aceasta, de neeludat, solutie !
Am inteles, a fost o perioada cand firmele romanesti nou create se cereau capitalizate. Dar azi, dupa 33 de ani ?
Mai bine sa se prabuseasca tara decat sa le scada lor profiturile ?
Sa nu ne repezim direct la “impozite mai mari si diferentiate”; asta poate veni mai tarziu. Sa incepem cu o actiune de maxima severitate in colectare taxelor si impozitelor si in combaterea hotarata a muncii la negru, toate acestea fiind deosebit de infloritoare in Romania…sub ochii si protectia guvernului. Poate urma, dupa aceea si introducerea unui nou sistem de taxe si impozite. Deocamdata trebuie introdusa echitatea in colectarea celor deja statuate, chiar daca asta ar “cauza” la alegerile viitoare. PS: de curand am auzit un comentariu scurt si simplu al unui economist, care arata clar cat de multi bani se pierd – da, se pierd din sursele pt dezvoltarea societatii – prin tolerarea de catre guvern a muncii la negru, la gris si a tot felul de exceptii in plata taxelor si impozitelor.