Dorin Tudoran

Dizidentul Dorin Tudoran despre scandalul Blandiana-Dinescu-Liiceanu

Kilometrul Zero

Timp de zece ani, motto-ul pe care l-am folosit pentru blogul Certocrația a fost: “În România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie.“ Unele întâmplări polemice, sângeros-interesante, ale zile îmi dau dreptate.

Se lipesc – cu talent după puteri – etichete. Se spun vorbe de toate felurile. Se înoată în mări de cuvinte spumoase, dar nu se spune nimic despre kilometrul zero. În cazul zilei, iată-l:

Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Roland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu.” (Ana Blandiana, Soră lume, Editura Humanitas, 2020)

Doar doi dintre invitați erau “opozanți cunoscuți ai vechiului regim”. Și Ana Blandiana nu era unul dintre ei. Scriitoare remarcabilă, Ana Blandiana a devenit opozantă a vechiului regim abia după ce acesta se prăbușise.

Contribuția postcomunistă a poetei întru neuitarea victimelor comunismului și a rezistenței – Muzeul de la Sighet, administrat de Fundația Academia Civică și altele – este demnă de tot respectul și nu are nevoie de a fi echivalată fraudulos cu opoziția față de vechiul regim.

Cine a făcut-o “cunoscută” pe “opozanta” Ana Blandiana, după căderea vechiului regim?

Noile regimuri ale mistificărilor naționale cu extinderi internaționale. Numai că în cartea publicată la Humanitas, Ana Blandiana face un pas periculos alăturându-se mistificatorilor: își atribuie de una singură o ipostază pe care nu a cunoscut-o – cunoscută opozantă a vechiului regim.

Rezistența prin cultură a mai fost cum a mai fost – pentru mulți, rezistență numai prin cultură – dar rezistența prin motanul Arpagic a devenit în postcomunism de un eroism ridicol-epopeic. Despre celelalte câteva poezii, cu adevărat remarcabile, care au stârnit o temporară încruntare a fostului regim la adresa Anei Blandiana, se pare că poeta a vorbit cândva cu sinceritate.

Înțeleg că într-un episod din Dreptul la adevăr, ciclu realizat de TVR, Ana Blandiana mărturisea că poeziile respective apăruseră dintr-o întâmplare și nu din cine știe ce dorință de protest sau conspirație anticeaușistă. De altfel, supărarea oficială a trecut repede și s-a încheiat cu un masiv volum al poetei publicat în colecția Biblioteca pentru toți.

Deși nu a găsit puterea să devină opozantă a vechiului regim, Ana Blandiana a fost un om demn de respect în acea perioadă. Poeta și-ar fi făcut un mare bine dacă în anii postcomunismului ar fi refuzat public merite ce i s-au atribuit fără motiv. Și pentru asta nu ar fi avut nevoie de puterea pe care nu a găsit-o spre a fi opozantă a vechiului regim.

Într-o expoziție organizată la Cotroceni în 2019 – Rezistenții. Amintire și recunoștință – despre Ana Blandiana se puteau citi lucruri cutremurătoare, dar care nu s-au întâmplat niciodată: Ana Blandiana decidea să protesteze public față de nerespectarea drepturilor omului de către regimul comunist.”/…/ “Ana Blandiana a continuat să dea interviuri unor publicații străine și postului de radio Europa liberă unde a vorbit despre situația extrem de grea din România.” Aiuritor.

În 2018, Ana Blandiana era invitata Târgului de Carte de la Bogotá, Columbia. O prezentare a poetei vorbea despre Ana Blandiana ca despre un Havel al României. La un festival de literatură desfășurat la Copenhaga se vorbea despre Simbolul disidenței în România – Ana Blandiana. În Spania, mistificării Blandiana – un Havel al României i se adăuga încă una: Blandiana – o Ana Ahmatova a României. Ș.a.m.d.

Un caz asemănător este cel al redutabilei prozatoare Gabriela Adameșteanu. În aprilie 2013, André Clavel semnează în L’Express un portret al autoarei intitulat, márquezian, L’Amour au temps de la Securitate. Din recomandarea revistei aflată deasupra textului lui Clavel, cititorul află că prozatoarea a fost “portdrapelul disidenței românești”!?!

Disidență, opoziție și rezistență au devenit cuvinte-umbrelă atât de încăpătoare, încât sub protecția lor își găsesc loc și asemenea mistificări.

Când excelenta editoare Georgeta Dimisianu era dată afară de poliția de partid de la Editura Cartea Românească pentru felul în care apăra cărțile ”cu probleme” și pentru legăturile pe față cu oameni intrați în opoziție/disidență, printr-o surprinzătoare, pentru mine, solidaritate câțiva potențiali înlocuitori au evitat să accepte postul rămas liber prin înlăturarea Georgetei Dimisianu, unul sau doi dintre ei nevând în acel moment un loc de muncă.

Cea care a acceptat cu entuziasm postul, deși avea unul echivalent la o altă editură, a fost ”portdrapelul disidenței românești”. Nicio mirare, căci ”portdrapelul” refuza să semneze până și unele din cele mai plăpânde scrisori de nemulțumire/protest semnate de alți scriitori.

Până când nu vom avea tăria să ne întoarcem la kilometrul zero, efectul tuturor dezbaterilor sau polemicilor va fi, în cel mai bun caz, zero. În cazul de față, kilometrul zero trebuie căutat pornind de la niște întrebări.

Cine a băgat sub nasul lui Roland Dumas o listă de patru invitați dintre care doar doi erau ”cunoscuți opozanți ai vechiului regim”, în vreme ce ceilalți doi erau o poetă remarcabilă și un actor minunat? Cine continuă să intoxice mijloacele de informare în masă – străine și autohtone – cu mistificări de proporții?

Resetarea kilometrului zero, dacă mai e cumva posibilă, este un efort care ar trebui inițiat tocmai de beneficiarii și beneficiarele unor mitologii frauduloase. Altfel, vom continua să citim, din când în când, pamflete – unele excepționale, altele foarte bune, cele mai multe între mediocre și slăbuțe. Toate inutile după zece minute de la citirea lor. Războaie de futilitate publică.


via Liviu Antonesei


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Dizidentul Dorin Tudoran despre scandalul Blandiana-Dinescu-Liiceanu

  1. Adrian

    Ca de obicei un articol exceptional. La obiect, fara divagatii inutile, citand fapte concrete care pot fi verificate si mai cu seama fara sa ridice in slavi autorul articolului.
    Bravo Dorin Tudoran.

    Reply
  2. Radu

    Ei, da; dar ce părere aveți despre celălalt mare anticomunist (doar după 1990) Gabriel Liiceanu? Câtă nedreptate, totuși, i-a făcut regimul și cât de neprietenos s-a purtat cu el Securitatea, deși era un intelectual atât de prețios! Cum de se plimba el fără șofer între Berlin, Paris și Păltiniș? (pentru cei mai tineri, Păltiniș era o stațiune de brazi unde își petrecea bătrânețile unul dintre cei mai celebri filozofi ai vremii, C. Noica, publicat asiduu de regim și prizat cu ardoare de ideologii oficiali ai ceaușismului). Și cum de nu a fost el lăsat să rămână definitiv la Paris în ciuda insistențelor dușmanilor regimului, Monica Lovinescu și Virgil Iernuca, cu care se întâlnea nestingherit și la care dormea fără griji? Pentru un tragician atât de îngrijorat trebuie să fi fost sfâșiitor…

    Reply
  3. AVP

    Și deci cine zici că erau cei doi „opozanți”, nu „dizidenți”, DT ? Sau, dacă-mi permiți o glumă, oarecum congruentă cu titlul acestui articol (și parafrazând totodată un panseu goethean): știe oare un „dizident”, oricât de barosan, cum i-ar veni unui „oponent” d-antan ?:) Lăsând gluma la o parte, uită-te, please, la ce reply i-am dat unui pretin comun (bine, omu’ e mult mai pretin cu tine, dar și cu mine a fost rumân bun, până la un punctum), carele, tot așa, pare să fi aflat abia la 30 de ani după ce „revoluția” Estului comunist se va terminat, dacă o fi existat vreodat, draq, că una e să te fi rdicat contra unui potentat sau altuia de pe roșul nat, și cu totul alta să spui „NU!” răspicat și să te ridici din capul locului contra ideologiei Comunizmului, a Lagărului Socialist „real”, a monstrului social-politic de altădat, ce-a transformat automat Utopia în Distopie de cct armat , indiferent cine va fi fost în capul Lagărului la un moment dat (la noi sau oriîncotrova), fiindcă, acolo, aloo, în ideologia comunistă și-n schelăria infernală a Castelului Comunist / Postcomunist e, înainte de toate, Muma Buba, așa cum s-ar dovedi inclusiv în New Oceania progresistă ce-ar putea veni într-o nefelixită zi, ițindu-se din correct politically-ul cloud or sfum, sau cum să-ți mai spun… ? Mai bine citește, rogu-te, ce-i spun pretinului comun, sine ira et studio, păi altfel cum… ?

    https://www.facebook.com/ViorelPadina/posts/3715185765196308A

    Reply
  4. AVP

    Reiau comentariul, cu linkul rectificat, scuze :

    Și deci cine zici că erau cei doi „opozanți”, nu „dizidenți”, DT ? Sau, dacă-mi permiți o glumă, oarecum congruentă cu titlul acestui articol (și parafrazând totodată un panseu goethean): știe oare un „dizident”, oricât de barosan, cum i-ar veni unui „oponent” d-antan ?:) Lăsând gluma la o parte, uită-te, please, la ce reply i-am dat unui pretin comun (bine, omu’ e mult mai pretin cu tine, dar și cu mine a fost rumân bun, până la un punctum), carele, tot așa, pare să fi aflat abia la 30 de ani după ce „revoluția” Estului comunist se va terminat, dacă o fi existat vreodat, draq, că una e să te fi rdicat contra unui potentat sau altuia de pe roșul nat, și cu totul alta să spui „NU!” răspicat și să te ridici din capul locului contra ideologiei Comunizmului, a Lagărului Socialist „real”, a monstrului social-politic de altădat, ce-a transformat automat Utopia în Distopie de cct armat , indiferent cine va fi fost în capul Lagărului la un moment dat (la noi sau oriîncotrova), fiindcă, acolo, aloo, în ideologia comunistă și-n schelăria infernală a Castelului Comunist / Postcomunist e, înainte de toate, Muma Buba, așa cum s-ar dovedi inclusiv în New Oceania progresistă ce-ar putea veni într-o nefelixită zi, ițindu-se din correct politically-ul cloud or sfum, sau cum să-ți mai spun… ? Mai bine citește, rogu-te, ce-i spun pretinului comun, sine ira et studio, păi altfel cum… ?

    https://www.facebook.com/ViorelPadina/posts/3707492119299006

    Reply
  5. Vio

    Domnule Tudoran,
    În preajma Revolutiei circulau tot felul de „samizdate” inclusiv cu operele mai „opozitionale” ale doamnei Ana Blandiana. Mi-amintesc doua versuri care pot explica de ce domnia sa nu a putut deveni oponenta a regimului Ceausescu. Citez: ” Eu cred ca suntem un popor vegetal. Cine-a mai vazut vreodata un copac revoltându-se?”. Cam asta-i.

    Reply
    • Ciobanul Bucur

      Motanul Arpagic a fost ucigator pentru imaginea lui NC, de zece ori mai puternic decat interviul dat de Mircea ziarului Liberation. Iar despre „poporul vegetal”, ce sa mai spunem! Sa ne fie rusine, asta sa spunem.

      Reply
  6. Codruta

    Moaaamaaa…!!! abia ACUM imi dau seama ca eu, acolo in „strachina” aia dintre munti unde lucram, am fost o adevarata revolutionara! Omu’ cat traieste invatza!
    Da’ daca nu m-a dus mintea, sa ma bag si eu in fatza, post-89… :P
    Cat despre Caramitru – nu l-am uitat NICIODATA cu CAT patos si cat de expresiv recita poezele in care erau laudati „partidul”, „patria socialista” si „conducatoru”! NU o data!! >:

    Reply
  7. Armando Dima

    Nu am fost nici scriitor, nici revolutionar, nici disident. La sedinta de excludere din partid, mi s-a spus ca am dezertat de pe frontul de lupta al comunistior!? Aveam o cerere de casatorie cu o finlandeza si asteptam aprobare de la Consiliul de Stat, asta a fost motivul excluderii. Mi s-a dat cuvantul si am raspuns scurt la acuze:-„traiasca PCR, dar fara mine !”
    La fel ca Dinescu, am fost dat afara de la locul de munca (Turbomecanica Buc.) si viata s-a schimbat. Am mers la ziarul „Munca” sa intreb oameni mai cititi ce rau am facut. Abia am expus subiectul si persoana care ma primise, a sarit ca ars si-a chemat un coleg si m-a rugat sa repet povestea. Am plecat de la Casa Scanteii, fara sa fii luat lumina.
    Mergeam des la biroul de audiente al Consiliului de Stat si nu am fost asa norocos ca Dorin Tudoran sa mi se rezolve cererea intr-un an. Am asteptat aproape 4 ani.
    Dupa ce am primit raspunsuri negative la cererea mea de la „nasul pingelica”, am trimis prima scrisoare la Europa Libera. Am ascultat cand s-a citit scrisoarea si am primit cateva telefoane, cu mesaje diferite. Unele incurajatoare, „suntem cu tine”, „mergi inainte”, altele la modul:-„venim peste tine, fii pregatit”.
    Am primit invitatie sa merg la Biroul Pasapoarte in str. Nicolae Iorga. Acolo m-a intampinat un functionar in halat albastru, cu mansete negre de scrib si m-a invitat in biroul unui „barosan”. Barosanu cu o palarie de trei ori mai mica decat capul, se rasteste la mine si ma intreaba, cum am trimis scrisoarea la Europa Libera. I-am raspuns ca am ales orificiul din cutia postala unde era scris, „pentru alte localitati”. Barosanul il sfasie cu privirea pe scrib, la care scribul, da din maini ca pinguinul si spune: „-o fii scapat tov. colonel. „Nelu” si mai nervos si racneste la mine: „-ba, cererea ta, nu o sa se rezolve niciodata si daca mai repeti figura, o sa-ti aduca tac-tu schimburi la arest !”.
    Ce era sa fac, sa-l astept pe Dinescu sa fluture tricolorul !? Nu, am mai trimis si a doua scrisoare. Mi-am amintit ca invatasem eu ceva la scoala de unul care a devenit celebru, abia dupa a treia scrisoare…
    Din ’85 cand am depus cererea la Consiliul de Stat si pana in august ’89, am avut de asteptat. Ca sa nu fiu bagat la „parazitism”, m-am angajat la Policolor Buc. Am pictat lozinci partidului, dar nu a ajutat. Intr-o zi, am auzit ca nichipercea face vizita in zona si multi angajati de la Policolor iesisera in strada, la curatenie. M-am gandit sa ies si eu, dar nu la curatenie ci cu memoriu in fata sefului de stat. Am luat startul cand am vazut comvoiul oficial si cu toate strigatele disperate ale unor civili, am sarit in fata masinii dictatorului. Soferul a vizat scurt, m-a ocolit si a marit apoi viteza. A doua si a treia masina au oprit. Din a doua masina, unul a dat ordin spre a treia masina sa ma salte. M-au dus la o circa de militie, undeva pe langa Romana. Masina a treia a cerut permisiunea prin statia radio, sa se desprinda din coloana. „N.priceputul, mergea sa vada centrul civic si Casa poporului. Era o zi de sambata, in epoca de aur, se practica…Am stat cateva ore nemancat, dar si daca ma lasau liber, pe praful din acea vreme, nu prea aveai ce sa cumperi. Am asteptat intr-o curte si imi amintesc ca erau niste boxe. Din interiorul uneia, cineva ma intreba daca am tigari. I-am spus ca m-am lasat de la varsta de 7 ani…
    In final, un baiat cu ochi albastri, imbracat la costum, mi-a spus sa ma prezint luni, la circa de militie din Balta Alba.
    Luni eram acolo. Un tablagiu de militie ma ia in primire si ma intreaba daca-l recunosc. Nu ma uit des la emisiunile cu muzica populara, asa ca m-am abtinut sa-i spun ca-i Dolanescu. M-a invitat sa cobor la subsol si firav cum eram la vremea respectiva, nu credeam ca ies viu.Am crezut ca fac casting pentru o noua serie cu BD. „Am cantat la pian”(m-au amprentat) si mi-au facut poze, fata si profil. Au fost ceva amenintari ca ma transfera la Balaceanca, bla, bla, bla…
    Eram disperat, daca ma dau afara si de la policolor. Mai disperat era activistul de partid Bobarna. Zicea ca nu a mai avut pana atunci un pictor de lozinci ca mine.
    In ’89 am avut sansa sa vorbesc cu un var din NY si prin el, am trimis scrisoare la Vocea Americii, declarand greva foamei.
    La cateva zile, mama s-a dus la Consiliul de Stat la audienta si acolo i s-a spus ca am primit aprobarea si sa incetez greva foamei.
    Nu i-am mai asteptat pe Iliescu, Caramitru si Dinescu.
    Daca in ’89 cei de la pasapoarte se rasteau la mine, in ’90 cand am mers sa-mi iau o noua viza pentru pasaportul „socialist” pe care-l aveam, ma rugau sa le trimit medicamente straine.
    Imi place sa gatesc din cand, in cand, dar nu in silul revolutionar al lui Dinescu.

    Reply
    • Dumitru

      Frumoasa poveste. Daca ar fi publicata (as cum merita) am putea fi si mai siguri ca e reala. Altfel, e doar mitologie, iar problema aici este exact faptul ca unii isi inventeaza o mitologie nebazata pe fapte reale.

      Reply
      • Armando Dima

        Te asigur ca e traita de mine si nu este inventata. N-am avut inspiratia sa public povestea mea la ziarul Scanteia sau Scanteia tineretului. Am publicat in „epoca de aur” doar caricaturi, la Informatia Buc. Urzica si Tribuna Romaniei. Dupa ce am depus dosarul de casatorie cu finlandeza, mi-a fost interzis sa mai public.

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *