În doar câteva zile, Sorin Grindeanu și George Simion, împreună cu partidele lor, PSD și AUR, au reușit o triplă ”performanță”: să dea jos Guvernul Bolojan, să prăbușească valoarea leului în raport cu euro și să dinamiteze valoarea acțiunilor companiei canadiene care vrea să extragă aurul din Apuseni, de la Rovina (Euro Sun Mining, pe scurt ESM).
Despre moțiunea de cenzură și cursul leu – euro a relatat, pe larg, mai toată presa. Prăbușirea ESM la Bursa din Toronto a trecut neobservată. Cine să-și mai bată capul cu speculatorii care au pariat pe ESM, după ce Grindeanu și alți lideri PSD le-au promis că accelerează legea prin care cetățenii români vor fi scoși din casele și de pe pământurile lor ca să-și umfle ei conturile? Și ca să pară promisiunea făcută corporației canadiene cât mai credibilă, pe lângă 65 de semnături de la parlamentarii PSD, Grindeanu a pus pe masa Senatului, pe propunerea legislativă de expropriere a cetățenilor români în interesul companiilor private, și 17 semnături de la AUR, în frunte cu cea a lui George Simion.
La doar câteva zile după depunerea Legii Grindeanu în Parlament, acțiunile ESM au explodat la bursă, ajungând la 0,4 dolari canadieni/”bucata”. Semn că s-au găsit destui fraieri care să creadă articolele de PR plasate în presa economică globală, potrivit cărora proiectul de exploatare a aurului și cuprului de la Rovina n-ar avea opoziție în România.

Articol de PR, semnat de Robert Saudelli, despre proiectul Euro Sun Mining, apărut în publicații economice globale, în care minimalizează opoziția față de proiectul de la Rovina. Robert Saudelli se prezintă, pe LinkedIn, ca fiind investitor și a publicat mai multe articole asemănătoare în presa financiară, favorabile proiectului ESM
”Opoziția față de proiect pare a fi relativ redusă și se înregistrează mai puține campanii din partea organizațiilor de mediu în comparație cu inițiativele anterioare”, arată unul dintre autorii mai multor astfel de articole de PR pro ESM, Robert Saudelli, în noiembrie 2025. După mai bine de jumătate de an, afirmația se dovedește a fi mai mult decât hazardată. La fel și cea potrivit căreia proiectul ar avea un sprijin larg din partea populației locale.
De ce ar fi nevoie de exproprieri dacă proiectul minier are sprijinul populației?
Mai întâi, dacă ar exista un sprijin atât de larg, cu siguranță n-ar fi nevoie de o lege care să prevadă atât un drept de preempțiune pentru corporația canadiană, cât și o expropriere a cetățenilor români care au proprietăți în zona proiectului în interesul companiei. Dacă susțin proiectul, de ce ar vrea cei din zonă să vândă altor persoane și de ce n-ar vrea să vândă?
Mai apoi, cât de ”relativ redusă” e opoziția s-a văzut în ultimele săptămâni. În ciuda faptul că Legea Grindeanu a avut, inițial, semnăturile a 117 parlamentari (pe lângă PSD și AUR, de la mai toate partidele și grupurile parlamentare), când s-a ajuns la votul din Senat, luni seara, a mai rămas doar un vot în favoarea legii, unul de abținere și 109 voturi pentru respingere. Chiar și senatori semnatari ai Legii Grindeanu au ajuns să voteze pentru respingerea ei! Iar acest lucru se datorează opoziției civice și (scuzați lipsa de modestie) investigațiilor pe care le-am publicat pe România Curată și în newsletter-ul Verde Curat, despre întâlnirea de semi-taină și promisiunile făcute de Sorin Grindeanu și alți lideri PSD reprezentanților ESM cu privire la accelerarea legii.
Chiar dacă decizională e Camera Deputaților (unde, teoretic, se mai pot schimba lucrurile), fraierii de la bursă pare să se fi dezmeticit și nu mai știu cum să scape de acțiuni. Ieri, ședințele de tranzacționare s-au încheiat la Bursa din Toronto cu o valoare de 0,145 dolari canadieni pentru o acțiune ESM, adică de aproape trei ori (2,75) mai mică decât în momentul depunerii legii (cea mai mică din acest an). Și, atenție, de 12 ori mai mică decât valoarea acțiunilor ESM din 2018 (de 1,74 dolari canadieni/acțiune, maximul istoric) când Guvernul Dăncilă a adoptat acte favorabile proiectului.

Respingerea Legii Grindeanu, într-o manieră fără echivoc, luni, în Senatul României, a prăbușit, marți, acțiunile ESM la Bursa din Toronto la minimul acestui an. Maximul anului, fusese atins după depunerea Legii Grindeanu în Senat
Eșecul proiectului Gabriel Resources de la Roșia Montană pare să nu le fi fost învățătură de minte speculatorilor de la Bursă. Atenție, termenul de ”investitor” e unul impropriu, pentru că în faza de autorizare nu se investește în proiect în sine (mai mult sunt cheltuieli de PR, de lobby și salarii și venituri de sute de mii și chiar milioane de dolari, anual, pentru directori), ci se pariază pe autorizarea lui – moment în care speculatorii vând către investitori reali. În fine, nu le plâng de milă celor care și-au luat țeapă, crezând în promisiunile lui Grindeanu (cum și-au luat alții țeapă pe baza promisiunilor lui Ponta sau Dăncilă). Și, sunt convins, că mai sunt alți fraieri care stau la coadă să-și încerce norocul pe mâna PSD și a aliaților lor de acum, de la AUR.
Motiv pentru care, pe România Curată și Verde Curat, vom continua investigațiile despre acest proiect, interesele din spatele lor, lobby-ul care îl promovează și vom monitoriza propunerile și proiectele legislative și executive cu dedicație.











