Persoana propusă de Liviu Dragnea pentru funcția de premier, Sevil Shhaideh, pe când era secretar de stat în Guvernul Ponta, a menționat în declarația de avere că împreună cu soțul ei (aici și aici) l-au împrumutat cu 40.000 euro pe sirianul Chhide Bachir. Afaceristul din Siria împrumutat de viitorul premier al României, și-a cedat în 2010 firma Camfor SRL către un ”egiptean fantomă”, Mohamed Mahmoud Ahmed El Batrik.
Fantomaticul egiptean El Batrik face parte dintr-un grup de ”afaceriști de paie”, adică cetățeni africani și arabi răsăriți de nicăieri, care au fost implicați în preluarea de societăți pe bandă rulantă, La aceste personaje au apelat inclusiv membrii grupării celebrului Attila Racz, considerat lider în domeniul evaziunii fiscale din traficul cu motorină, unii din cei mai mari evazioniști din importurile de legume fructe, precum și un grup de afaceriști apropiați de șefi din SRI. Către același El Batrik și-a cedat partea sa din firma Camfor SRL și sirianul Wissam Shhideh, care avea reședința în aceeași vilă cu soțul premierului desemnat, la o adresă din apropierea de Gara de Nord.
Firme de import legume-fructe cu afaceri de zeci de milioane și profituri zero
De asemenea, pe numele lui Mohamed Mahmoud Ahmed El Batrik și a încă unui conațional la fel de fantomatic a fost trecută și societatea Piruze Com SRL din Voluntari, cea mai importantă firmă fantomă din domeniul importurilor de legume-fructe, cu o cifră de afaceri de 1,35 miliarde lei (320 milioane euro) într-un singur an (2009), sumă realizată cu zero angajați (aici). La aceleași coordonate telefonice cu ale firmei Piruze Com SRL (0213117085), România Curată a găsit un turc care a înființat și firma de import legume-fructe RPD Activ SRL, firmă cu comportament similar celor evazioniste (a funcționat doar în 2008, având o cifră de afaceri de 22 milioane euro și un profit de doar 0,16%) înainte de a fi pasată în ianuarie 2010 pe numele altor doi egipteni, Sameh Neamat Alla Ali Moursi și Soubhi Salem Salem Shaarawi. Cei doi egipteni au fost implicați și în alte preluări de firme evazioniste (ex. Narchissos International SRL: aici) înainte de a părăsi teritoriul României în 3 iunie 2010.
Tot la același grup de preluare de societăți a apelat și partenerul evazionist al patronilor grupului de firme MIRA Telecom, companii în care instituții din securitatea națională și-au pus încrederea pentru realizarea unor infrastructuri critice, cum e de exemplu implementarea Sistemului Informatic Integrat (SII), prin care SRI poate avea acces la datele personale ale românilor.
În 5 mai 2011, patronii MIRA Telecom au pasat o firmă către un arab toxic, dar s-au extras la timp, înainte ca respectivul arab să fie săltat pentru evaziune fiscală (citește povestea completă aici). Mai exact, Dragoș Băsmăluță și Ilie Stelian (prin intermediul fratelui său Sandu Stelian, pus în CA-ul Telecomunicații CFR SA în ultimul an al Guvernării Ponta), au cedat firma Integrated Systems Technologies SRL către egipteanul Dahwa Moustafa Moustafa Youssef, membru într-o rețea de evaziune fiscală specializată în trecerea firmelor de pe numele patronilor lor reali pe numele unor persoane din țări îndepărtate, care nu pot fi găsiți și trași la răspundere de autoritățile fiscale române.
Egipteanul apare în diverse firme folosind diverse combinații ale numelui său: Dahwa Moustafa Moustafa Youssef, Dahwa Youssef, Moustafa Youssef și două CNP-uri diferite, unul de rezident și celălalt de cetățean român. În preluarea de firme, egipteanul s-a întovărășit o vreme și cu Ionela Târteață, ex-consiliera parlamentară a vicepreședintelui Senatului României din mandatul 2012-2016, Florin Constantinescu (aici). Parlamentarul s-a dezis de orice legătură cu Târteață, declarând că n-a avut habar de preocupările consilierei sale (citește mai multe despre legăturile lui Youssef cu consiliera vicepreședintelui Senatului aici)
În 2016, Dahwa Moustafa Moustafa Youssef a și fost arestat, fiind acuzat de un prejudiciu din evaziune fiscală de 5,7 milioane lei (aici și aici).Curios este că autoritățile judiciare s-au focusat doar pe faptele comise de egiptean în intervalul 2013-2014, procurorii ratând (nu știm dacă în mod voit sau nu), momentul preluării firmei patronilor MIRA Telecom, în 2011. Nu se știe motivul pentru care ancheta penală nu a fostă extinsă și pentru perioada de dinainte de 2010, în ciuda faptului că încă de la finalul anilor 2000 egipteanul preluase și pasase mai departe societăți către o rețea de evaziune fiscală, cu ramificații înspre gruparea cunoscută că ”Al Dulaimi” de trafic de persoane, inclusiv teroriști (aici)
Doi egipteni ”fantomă”
În septembrie 2010, Dahwa Youssef, partenerul de business al patronilor MIRA Telecom, a cedat firma ACC Forward SRL către doi ”egipteni fantomă”, unul dintre ei fiind Mohamed Mahmoud Ahmed El Batrik, același către care și-a pasat firma și debitorul viitorului premier al României. Al doilea egiptean care a preluat ACC Forward SRL se numește Ahmed El Sayed Mohamed Radi și a fost implicat și în preluarea în august 2010 de la Corneliu Harasim a firmei Oil Impex International Intermed SRL. Corneliu Harasim a fost acuzat în decembrie 2011 de complicitate la evaziune fiscală în unul din dosarele unui celebru traficant de motorină, Peter Attila Racz (aici). Corneliu Harasim a fost interceptat inclusiv când dialoga cu Stelian Livadariu, unul din membrii rețelei, despre Sorin Blejnar, pe atunci șeful ANAF. Blejnar a fost acuzat la rându-i de DNA, că împreună cu aghiotantul lui Codruț Marta, proteja rețeaua evazionistă a lui Attila Racz (aici și aici). Dă click aici să citești câteva fragmente din stenogramele în care apare Cornel Harasim.
Dahwa Youssef, evazionistul care a cedat firma ACC Forward SRL către egipteanul El Batrik (pe numele căruia și-a trecut firma și sirianul care s-a împrumuat la viitorul prim ministru), apare totodată și ca fondator și asociat până în 2007 al firmei ACC International Group SRL, ale cărei părți sociale au fost preluate în 2015 de Mihai Zlate (partener în mai multe afaceri cu Youssef) și Ioana Andreea Roșculeț (Oțel). Aceasta este o colaboratoare a avocatei Nicoleta Marilena Bucur, ambele fiind chestionate de procurori, conform Rise Project, în legătură cu alte personaje cercetate pentru evaziune (aici). E vorba de iraniano-suedezul Kianzad Behrang și irakianul Morad W. Ahmed. Oțel și Bucur au fost întrebate în cadrul anchetei penale și despre cea mai puternică rețea de evaziune fiscală din domeniul importurilor de legume-fructe.
În încheierea articolului, România Curată atenționează cititorii că deși cuplul Shhaideh l-a împrumutat pe Chhide Bachir cu 40.000 euro, nu avem dovezi că viitorul premier știa de transferul cu 2 ani mai devreme de către Chhide Bachir a unui SRL pe numele unor membri ai rețelelor arabo-africane de preluare de societăți și evaziune fiscală.
Pentru cititorii interesați, precizăm că România Curată a publicat în acest an două investigații despre companiile din jurul contractelor cu SRI de contopire a bazelor de date cu caracter personal, articole în care se explică in extenso și transferurile de firme spre rețelele de cetățeni africani sau arabi (aici și aici).
primul lucru pe care v-a venit sa-l faceti a fost sa aruncati un val de aluzii asupra premierului propus. doar-doar s-o intampla ceva si o minune va face ca dragnea sa nu fie lasat sa-si valorifice o victorie reala. chiar daca femeia aia pare a fi capabila, chiar daca guvernul are o legitimitate absoluta. doar sa nu conduca psd. asa intelegeti sa faceti opozitie: stricand si ceea ce nu e neaparat rau. nici o secunda nu va trece prin cap ca, acum ca lucrurile sunt clare sa sprijinit, in favoarea românilor, o guvernare. eu nu am votat si nu sunt fan psd dar atacurile astea fara sens ma dezgusta. si, culmea, nu de psd!
Tocmai a aunutat presedintele ca oficial se mai gandeste.
Mihaela, primul lucru a fost sa ne intrebam de ce a tinut Dragnea secret numele premierului propus. Primul raspuns a fost ca nu a vrut sa existe timp de cercetare INAINTE de a ajunge in functie ! Ghinion ca unii cerceteaza rapid, probabil ca informatii „utile” au fost lasate pe piata instantaneu. Ca a lucrat pe langa banii furati de Nicusor Constantinescu si Mazare, ca a lucrat pe langa TELDRUM-ul lui Dragnea, dar bomboana de pe coliv….pardon, de pe tort este informatia ca sotul doamnei este cel putin simpatizant Bashar al-Assad !!! Pe bune, va imaginati un prim-ministru dormind in pat cu un simpatizant al regimului Bashar ?
Presedintele trebuie sa respinga propunerea psd pentru functia de premier.
Mina dreapta a mega infractorului Nicusor Constantinescu nu poate sa fie straina de matrapazlicurile sefului sau.
Daca nu a fost complice cu Nicusor Constantinescu, propunerea psd pentru functia de premier a avut in mod sigur calitatea de tainuitor.
Presedintele trebuie sa explice parlamentului ca nu este admisibil ca in forul suprem al democratiei unei tari sa patrunda persoane condamnate sau trimise in judecata, nu este admisibil ca in fruntea celor doua camere sa fie alese persoane condamnate sau trimise in judecata.
Presedintele trebue sa roage parlamentul sa reia votul privind validarea noilor alesi, sa respunga pe cei condamnati si sa amine validarea celor trimisi in judecata, pina la achiarea definitiva a acestora.
Presedintele trebue sa roage parlamentul sa reia votul privind alegerea sefilor celor doua camere si sa aleaga persoane integre, care nu au probleme in justitie.
Asta nu inseamna ca se amesteca in treburile legislativului, ci ca isi indeplineste prerogativele de garant al bunei functionari a statului de drept.
Cum așa, doar președintele B tocmai ce-a constatat el că e totul în regulă.
Din textul dvs reiese clar o singura idee (restul sunt balmajeli si abureli): doamna Sevil Shhaideh si sotul sau au impreumutat pe cine nu trebuia! Aha, ȘI??? Stati putin si nu manati asa repede. Nu de alta, dar nu faceti decat sa va compromiteti ”obiectivitatea” in care vreti sa credem cu articole de tabloid.
Anca, dna Sevil ”a împrumutat pe cine nu trebuia”, apoi a ”lucrat pentru cine nu trebuia la nivel local”, fiind om de încredere al lui Nicușor Constantinescu, cu mai multe dosare grele de corupție la activ” și apoi a ”lucrat pentru cine nu trebuia la nivel central”, adică Liviu Dragnea, condamnat deja cu suspendare într-un dosar și trimis în judecată într-un al doilea dosar. Dacă doar a ”împrumutat pe cine nu trebuia”, cum spui, nu e nimic. N-a știut ce hram poartă debitorul ei. Dar dacă a știut și a făcut-o, atunci înseamnă că e riscul să o facă (sub alte forme) și când va fi în cea mai de putere funcție a statului român. Deja explicațiile lui Dragnea, care sugerează că el va avea controlul de facto al Guvernului, arată că ea e doar o păpușă. În schimb, despre dna Sevil toată lumea spune că e pricepută în meseria ei și că e harnică. Astea ar fi plusurile.
Spuneti ca „a lucrat PENTRU cine nu trebuia” la nivel local si central. Cum adica PENTRU? Un functionar public lucreaza pur si simplu sau… nu. Un functionar public (dar chiar si unul din sfera privata) nu-si alege sefii. Important ar fi fost sa spuneti, daca ati fi avut ce, daca doamna Shhaideh a facut vreun abuz, vreo ilegalitate in acele functii. De asemenea, emiteti o ipoteza cu totul subiectiva, neverificabila si, prin urmare, cu voia dvs, de substantiala rea credinta cand spuneti „Dar DACA a stiut si a facut-o, atunci înseamnă că e riscul să o facă (sub alte forme) și când va fi în cea mai de putere funcție a statului român”, dupa care sugerati ca, oricat ar fi ea de corecta, tot o „papusa” a lui Dragnea va fi. Adica, e rau si condamnabil ab initio ca un premier propus de un PARTID sa urmeze programul partidului. WHAT??? Adica CE program sa urmeze? Pe cel al opozitiei? Ng, ng!
Anca, faptele sunt fapte. Cititi cine este Bachir Chhide, cel imprumutat de dna Sevil:
Chaddir Bachir este actionar principal la Camfor SRL. În această firmă, sirianul împrumutat de dna. Sevil a fost asociat, în 2010, cu egiptenii, Mohamend Mahmoud Ahmed Mohamed El Batrik și Gamal Abdel Shafy Mohamed Elmansy.
El Batrik, este un paravan, domiciliat în deşertul Sahara, în satul Ghribia, folosit de interlopi din Mafia legumelor, iar Gamal Elmansy, al doilea asociat al partenerului dnei. Sevil a vrut să fugă din România ilegal. Insusi Bachir Chhide se pare ca este un paravan, el neputind fi contactat niciodata.
http://cetateanul.net/investigatii/ministrul-dezvoltarii-sevil-shhaideh-a-dat-40-000-de-euro-unui-sirian-partener-al-mafiei-legumelor/
Ramificatiile legaturilor dintre dna Sevil si cetateni sirieni, egipteni, kurzi, etc., sint extrem de complicate, ceea ce face ca dna propusa ca prim-ministru sa nu fie chiar asa de fara pata pe cit doreste Dragnea sa o prezinte.
Vedeti legaturile aici
http://www.napocanews.ro/2016/12/familie-de-cetateni-turci-ar-conduce-mafia-kurda-din-romania-unul-dintre-membrii-grupului-are-o-apropiere-ciudata-de-familia-lui-sevil-shhaideh.html
si aici
http://adevarul.ro/news/societate/mafia-kurda-terorism-financiar-romania-1_50acddba7c42d5a6638ad6d8/index.html
Nu inteleg,in tot psd-ul ala,cat e de mare,nu se gaseste o persoana capabila si priceputa,dar curata,fara legaturi cu afacerile dubioase si hotia,pentru functia de premier?!!
Bineinteles ca nu se gaseste.
psd-ul este partidul hotilor, coruptilor, infractorilor, plagiatorilor, escrocilor, evazionistilor, incompatibililor, incompetentilor, puscariasilor, falsilor revolutionari, pensionarilor cu pensii nesimtite si nemeritate, falsilor academicieni.
Va inscrieti la capitolul asa zis a „deontologilor” din presa. Interesant este ca foarte rapid „sistemul” v-a livrat (si nu numai d-vostra. ci si altor site-uri) informatii pe care nu le detin decat institutiile statului care monitorizeaza riscurile de siguranta nationala. Ce este grav este ca desi institutiile statului detin informatii privind infractiuni, nu stim nimic de masurile legale luate impotriva lor. Stim doar ca se fura , adica suntetm informati, ceea ce inseamna ca am luat la cunostinta (cum spunea de curind presedintele).
VEDETI CARE ERA GRABA MAFIOTULUI DRAGNEA. EVIL ,ARE MULTE BUBE IN CAP,IMPREUNA CU BARBATUL EI.CRED CA MULTI BANI AU MERS LA RETELELE DE CRIMA ORGANIZATA ALE CRIMINALULUI ,BASAR AL ASAD,