MRU considera incheiat subiectul prezentei sotiei in boardul Petromed Solutions, subsidiara a OMV Petrom

Premierul Ungureanu susţine în continuare că prezenţa soţiei sale în consiliul de administraţie al unei firme care se ocupă de “aspectele sociale” ale activităţii Petrom nu reprezintă conflict de interese faţă de poziţia sa de prim-ministru, arătând că o astfel de judecată a devenit tendenţioasă.

“Suntem în situaţia în care pornim de la o supoziţie şi facem un proces de intenţie. Nu este vorba altceva decât de un om, soţia mea, care este un medic foarte bun şi care a reuşit să îşi facă o carieră în lumea medicală, dincolo de toate impedimentele pe care le pune traiul cu un om a cărui prezenţă publică este de natura celei despre care discutăm. Cred că nu există moment în care cariera soţiei mele să nu fi fost expusă, începând cu prezenţa ei în Consiliul de Administraţie al Petromed, lucru care a apărut într-un HG în 2008, şi terminând cu completarea riguroasă a declaraţiilor de avere şi de interese”, a spus Ungureanu, la un post de televiziune.

Premierul a susţinut că soţia sa este unul dintre oamenii pe care Petrom i-a convocat pentru a participa, fără remuneraţie, într-un consiliu de administraţie la o companie care se ocupă de “aspectele sociale” ale activităţii Petrom.

“Este o firmă al cărei obiect de activitate se dirijează perfect către nevoile omului simplu, care nu îşi poate acoperi costurile tratamentului medical complex. Board-ul acestei firme este compus şi din medici, iar soţia mea este acolo, fără a fi remunerată. Ea este remunerată pe baza unei consultanţe medicale făcute direct cu OMV Viena”, a spus Ungureanu.

El a arătat că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis, în urma unei investigaţii din oficiu, un răspuns negativ privind un eventual conflict de interese în acest caz, încă din perioada în care conducea Serviciul Român de Informaţii.

“Mi se pare că judecata a devenit deja tendenţioasă. Din punctul meu de vedere, situaţia este rezolvată”, a spus Ungureanu.

Soţia premierului, Daniela Ungureanu, a fost numită la 18 decembrie 2007, prin hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor a companiei Petromed Solutions, ca membru al Consiliului de Administraţie. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial în iunie 2008.

Petromed este subsidiară a OMV Petrom, fiind furnizorul tuturor serviciilor medicale pentru compania petrolieră.

Ultima declaraţie de avere semnată de şeful Guvernului, la sfârşitul săptămânii trecute, relevă că soţia sa a încasat 84.000 euro din servicii de consultanţă medicală pentru OMV AG Viena.

Grupul de Investigaţii Politice, condus de Mugur Ciuvică, a sesizat, în luna februarie, Parchetul ICCJ în legătură cu conflictul de interese în care s-ar fi aflat fostul director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, din cauza contractului soţiei acestuia cu firma austriacă OMV AG.

Grupul arată că firma austriacă OMV AG face parte din zona de interes a SIE deoarece este proprietara Petrom, fiind una dintre firmele străine cu cele mai importante interese în România, cu rol strategic în domeniul energiei.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *