Lucian Davidescu

Cenzura de orice fel este interzisă! (cu câteva excepții: Ghiță, Maior, Vlădescu, Ponta)

„Cenzura de orice fel este interzisă”

– Constituția României, art. 30 alin. (2)

Oare?

Constituția e categorică, dar Codul Civil pare ceva mai ambiguu:

Art. 253
(1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).

Din alin. (2) pare că nu mai e interzisă cenzura chiar de orice fel: cea preliminară clar, cea ulterioară… înțelege cine ce vrea.

Am ridicat azi două excepții față de art. 253 – una de neconstituționalitate și una de neconvenționlitate – la prima înfățișare din apel, în procesul prin care Tribunalul ne ceruse să ștergem de pe fața pământului articole despre aventurile politico-financiare ale d-lor George Maior, Sebastian Ghiță, Sebastian Vlădescu și Victor Ponta.

Barem la final o să știm o treabă!


(…)

Excepție de neconstituționalitate

față de art. 253 Cod Civil prin raportare la art. 1 alin. (5) respectiv la art. 30 alin. (2) din Constituția României:
Art. 253
(1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
Prin care solicit Curții Constituționale să constate că art. 253 este neconstituțional din cauza lipsei caracterului clar, precis și predictibil al textului legal consacrat prin art.1 alin. (5) din Constituție, coroborat cu art. 30 alin. (2) – „Cenzura de orice fel este interzisă” – în măsura în care textul de lege nu extinde în mod explicit protecția legală și împotriva cenzurii ulterioare, pe lângă cea preliminară.
Astfel, prin art. 30 alin. (2) din Constituția României, legiuitorul constituțional a statutat printr-o exprimare largă și categorică interdicția asupra cenzurii de orice fel, indicând astfel fără echivoc faptul că se referă atât la cenzura preliminară cât și la cea ulterioară.
Cenzura preliminară presupune trecerea printr-un filtru administrativ sau prin constrângeri legale a textelor care urmează să fie publicate, pe când cenzura ulterioară presupune fie confiscarea sau distrugerea operelor odată publicate, fie obligarea autorilor la suprimarea acestora. Din punctul de vedere al rezultatului final, ambele au același efect: încălcarea libertății de exprimare și a dreptului publicului la informare.
Cu titlu de exemple: fie că o carte este oprită de la tipărire, fie că este arsă apoi în piața publică; fie că un tiraj de ziar este sistat în tipografie sau confiscat din tren; fie că un articol publicat pe internet este oprit înainte de publicare sau restricționat după – toate sunt cazuri de cenzură de orice fel, împotriva căreia legiuitorul constituțional a înțeles să ofere o garanție absolută de la nivelul legii fundamentale.
Exercitarea dreptului la liberă exprimare nu poate fi limitată în nici o situație, cu excepția duratei stării de urgență sau de asediu, cu încuviințarea Parlamentului.
Art. 253 alin. (2) surprinde în mod corect, dar numai parțial, această garanție constituțională și încearcă să o reglementeze după cum urmează:
Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
Astfel, se statutează în mod direct faptul că măsura de la punctul a), „interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă” nu poate fi aplicată, fiind astfel satisfăcute parțial rigorile constituționale în ceea ce privește interdicția asupra cenzurii de tip preliminar. Din formulare ar putea fi subînțeleasă și o consecință secundară, respectiv că nici după exercitarea dreptului la liberă exprimare, remediul față de o presupusă faptă ilicită nu poate fi suprimarea informației publicate. Însă în lipsa unei detalieri explicite, rămâne la latitudinea instanțelor să recunoască sau nu un drept care subzistă în Constituție.
În cele ce urmează, alin. (1) lit. b) – „încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă” – suferă la rândul său de ambiguitate, făcând posbilă interpretarea că, deși organul judiciar nu poate interveni să prevină publicarea iminentă, ar avea posibilitatea să suprime informația imediat după, lucru contrar Constituției și, după toate aparențele, intenției legiuitorului.
În acest caz, intenția probabilă a legiuitorului a fost aceea de a da instanțelor instrumente pentru a dispune încetarea unor campanii susținute de hărțuire, sub sancțiunile admise de lege și de Constituție, dar printre care cenzura nu se numără. Însă această intenție nu este evidentă din formulare, încălcându-se astfel în mod direct rigorile art. 1 alin. (5) din Constituție și devenind astfel posibilă în practica judiciară încălcarea art. 30 alin. (2) din Constituție.
Astfel, articolul 253 alin. 2 este susceptibil de neconstituționalitate ca urmare a protecției insuficiente pe care o instituie față de dreptul la liberă exprimare, întrucât nu își atinge scopul pentru care a fost reglementat.
Din aceste motive, solicit Curții Constituționale să constate că art. 253 Cod Civil este neconstituțional în măsura în care nu statutează în mod explicit protecția libertății de exprimare față de cenzura de orice fel – atât preliminară cât și ulterioară.


(…)

Excepție de neconvenționalitate

prin care solicit înlăturarea aplicării articolului 253. alin. (1) lit. b Cod Civil în cazul de față, întrucât în interpretarea dată de Instanța de fond articolul contravine dreptului comunitar statutat prin art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrat prin hotărârile ulterioare ale Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel că se impune aplicarea principiului priorității dreptului UE față de normele de drept intern.
Articolul 10
Libertatea de exprimare
1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Legislația și instanțele se află într-o provocare permanentă în scopul de a găsi echilibrul între valorile protejate, în acest caz libertatea de exprimare respectiv reputația sau drepturile altora. Cazuistica existentă în jurisprudența CEDO arată însă cu mare precizie unde și cum sunt trasate limitele, inclusiv în cazuri foarte similare cu cel care face obiectul prezentului apel, după cum urmează:

Mouvement raëlien Suisse v. Elveția [2012]
„Autoritățile trebuie, atunci când decid să restrângă drepturi fundamentale, să aleagă mijloacele care provoacă cel mai mic prejudiciu posibil dreptului în cauză.”
În speța dedusă judecății, instanța de fond a ales o soluție și o interpretare maximalistă și excesivă a dreptului intern, dispunând suprimarea în integralitate a unor articole care puneau în discuție subiecte de interes general și personalități ale vieții publice, excedând astfel cu mult prejudiciile clamate și încălcând astfel în mod manifest prevederile dreptului comunitar.

Mosley v. Marea Britanie [2011]
„Amenințarea cu sancțiuni penale sau amenzi punitive ar crea un efect de descurajare care ar fi simțit în sferele jurnalismului politic și de investigație, care atrag ambele un nivel înalt de protecție în cadrul Convenției.”
Curtea statutează un principiu adesea repetat în deciziile sale, pe lângă acela că jurnalismul este protejat de Convenție, respectiv că, în mod special, „jurnalismul politic și de investigație atrag ambele un nivel înalt de protecție în cadrul Convenției”. În cazul dedus judecății, obiectul litigiului fiind o serie de articole cu componentă exclusiv politică și investigativă, instanța de fond ar fi trebuit – chiar și exclusiv pentru acest motiv – să evite un remediu de natură să descurajeze mass-media de la abordarea acestui tip de subiecte.

Lingens v. Austria [1986]
„Articolele în dispută fuseseră la momentul respectiv diseminate pe larg, astfel că deși sancțiunea impusă autorului nu l-a împiedicat în sensul strict să se exprime liber, a echivalat cu toate acestea cu un tip de cenzură, care este foarte probabil să facă în viitor critici de același tip.”
„În contextul dezbaterii politice, o astfel de decizie este foarte probabil să descurajeze jurnaliștii de la a contribui la discuția publică a chestiunilor care afectează viața comunității. În aceeași măsură, o astfel de sancțiune riscă să obstrucționeze presa în efectuarea misiunii de furnizor de informație și câine de pază public.”
Decizia CEDO punctează în acest caz faptul că importanța dreptului la liberă exprimare excede chiar dreptului individual, fiind esențială pentru protejarea valorii generale pe care o reprezintă misiunea mass-media. În deplină contradicție cu valoarea protejată de Convenție, instanța de fond a interpretat art. 253 Cod Civil într-un mod de natură să conducă la o autocenzură excesivă la nivelul întregii prese, situație incompatibilă cu valorile unei societăți democratice.

Thoma v. Luxemburg [2001]
„Pedepsirea unui jurnalist pentru că a asistat în diseminarea unor afirmații făcute de o altă persoană … ar împiedica serios contribuția presei la discutarea subiectelor de interes public și nu ar trebui luată în considerare decât dacă există motive deosebit de puternice pentru a o face.”
„O cerință generală ca jurnaliștii să se distanțeze sistematic și formal de conținutul unui citat care i-ar putea insulta sau provoca pe alții sau le-ar dăuna reputației nu este reconciliabil cu rolul presei de a furniza informații despre evenimentele, opiniile și ideile curente.”
„În lumina faptelor expuse mai sus, temeiurile pentru a-l face pe aplicant răspunzător nu sunt suficiente pentru a satisface Curtea că interferența în exercițiul dreptului la liberă exprimare a fost «necesară într-o societate democratică». În mod particular, mijloacele dispuse au fost disproporționate în raport cu scopul urmărit, anume «protecția reputației și drepturilor altora»”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului statutează în acest caz răspunderea limitată a jurnalistului față de afirmațiile făcute de terți și apreciază că dreptul publicului de a fi informat asupra subiectelor de interes public prevalează asupra protecției reputației și drepturilor altora. În cazul de față, instanța de fond nu a ținut cont de distincția clară de conținut dintre informația primară citată respectiv punerea în context care aparține autorului articolelor.

Węgrzynowski and Smolczewski v. Polonia [2013]
„Arhivele de internet se încadrează în limitele protecției acordate de Articolul 10. Curtea a accentuat contribuția substanțială adusă de arhivele de internet la păstrarea și punerea la dispoziție a știrilor și informațiilor. Aceste arhive constituie o sursă importantă pentru educație și cercetare istorică, în mod particular pentru că sunt accesibile publicului larg și sunt în general gratuite. Chiar dacă funcția primară a presei într-o democrație este cea de câine de pază, aceasta are și un rol secundar valoros în păstrarea și punerea la dispoziția publicului a arhivelor care conțin știri care au fost publicate în trecut. Păstrarea arhivelor de internet reprezintă un aspect esențial al acestui rol.”
„Curtea acceptă că nu este rolul autorităților judecătorești să se implice în rescrierea istoriei prin obligarea la eliminarea din domeniul public a tuturor urmelor publicărilor care au fost identificate, prin decizii judecătorești definitive, ca reprezentând atacuri nejustificate la reputația indivizilor. Mai mult, este relevant pentru evaluarea acestui caz faptul că interesul legitim al publicului de a avea acces la arhivele de internet publice ale presei este protejat prin Articolul 10 al Convenției.”
„Curtea este de părere că presupusele încălcări ale drepturilor protejate de Articolul 8 al Convenției ar trebui remediate prim măsuri adecvate disponibile în legea națională. Din acest punct de vedere, este important de punctat faptul că în cazul de față Curtea de Apel din Varșovia a remarcat că ar fi de dorit să fie adăugat un comentariu la articolul de pe site care să informeze publicul despre rezultatul procedurilor civile în cadrul cărora instanțele admiseseră pretenția reclamanților de a le fi protejate drepturile personale.”
În acest caz, practic identic cu cel dedus prezentei judecăți din punctul de vedere al remediului solicitat, CEDO a statutat în mod manifest și explicit faptul că pretenția ca anumite articole să fie șterse de pe internet contravine articolului 10 din Declarația Europeană a Drepturilor Omului, întrucât prejudiciază interesul legitim al publicului de a avea acces la arhivele de internet publice ale presei.

Astfel, măsura extremă a „retragerii” articolelor de pe internet este considerată inadmisibilă în dreptul comunitar, iar încuviințarea ei în cauza prezentă a fost posibilă doar printr-o interpretare a legii naționale care contravine în mod flagrant cu Articolul 10 din Convenție, detaliat prin hotărârile ulterioare ale Curții.
În consecință, solicit instanței să constate că art. 253 Cod Civil a fost aplicat în mod defectuos în judecata de fond, în contradicție cu dreptul comunitar, astfel încât măsura „retragerii” în integralitate a analizelor, opiniilor și investigațiilor – chiar și atunci când persoanele menționate direct sau indirect se consideră lezate – este excesivă în raport cu valoarea protejată, în cazul de față presupusul prejudiciu reputațional. Drept pentru care solicit instanței de apel să dispună înlăturarea aplicării articolului 253. alin 1 lit. b Cod Civil așa cum a fost el interpretat de instanța de fond în cazul de față și, pe cale de consecință, să dispună anularea hotărârii.
Întrucât capătul de cerere principal al reclamantului intimat – respectiv „retragerea” articolelor – a fost legat în mod indisolubil chiar de domnia sa de solicitarea de despăgubiri (cf. notificării trimise prin casa de avocatură MDSS în data de 30.04.2018, anexată de reclamant la cererea inițială de chemare în judecată), eventuala admitere a acestei excepții face inutilă cercetarea în fond a cauzei, motiv pentru care solicit pronunțarea instanței asupra excepției înaintea judecății fondului, potrivit Art. 248 alin (1) din Codul de Procedură Civilă.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Cenzura de orice fel este interzisă! (cu câteva excepții: Ghiță, Maior, Vlădescu, Ponta)

  1. Emil

    In Romania sunt valabile doar articolele constitutionale interpretate si aprobate de judecatorii CCR prin vot majoritar.

    Reply
  2. GARCEA

    DA,DA Cenzura de orice fel este interzisă! cCu câteva excepții: puscariabilii Ghiță, Maior, Vlădescu, Ponta, etc

    Reply
  3. para

    expunerea articolelor susceptibil a fi cenzurate intr-un context in care replicile ar avea vizibilitate similara ar fi din punctul meu de vedere necesara si corecta. O autoriate nationala ar trebui sa evalueze impactul comparativ al articolelor-sursa si al replicilor si sa sanctioneze drastic abaterile. Orice platforma media care nu permite acest lucru ar trebui blocata din motivul cenzurarii dreptului la replica.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *