Catalin Tolontan

Calificare modestă și importantă

Aveam nevoie de Euro 2016 și întrebarea care se pune acum e dacă FRF va gîndi în viitor sau va rămîne fixată pe ”interesul național”

(…)

Prezența la Euro 2016 vine la fix ca să asigure o retrezire a interesului publicului nostru pentru marile competiții, ca o încălzire pentru Euro 2020, cînd Bucureștiul va găzdui patru meciuri.
A fost o campanie mai degrabă modestă.

Nici vorbă de o nouă echipă sau de cîștiguri importante pe posturile grele. Dacă FRF va opta pentru conservarea selecționerului, și acesta pare „interesul național” al unei federații atente la politică, să fie păstrat Iordănescu, nici nu ne putem aștepta la o împrospătare de stil pînă în vară.

Asta cu selecționerul ar fi o discuție de făcut, chiar dacă proptelele antrenorului sînt puternice și fanfara locală care s-a auzit în tribunele de la Torshavn, ca la Vaslui pe vremuri, tocmai asta vestea: Iordănescu rămîne pentru că funcția bate gradul.

Ca să urce el într-o postură onorifică și să accepte lîngă, pe bancă, un antrenor din noul val, dar nu un experiment, ci unul din categoria Petrescu sau Olăroiu, Iordănescu ar trebui să dea dovadă de o înțelepciune generoasă.

Ar fi finalul admirabil și neașteptat al unei cariere unice în fotbalul nostru.

***

Citește comentariul integral pe Tolo.ro


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *