Silvia Vrînceanu Nichita lucrează în presa scrisă din anul 1997 şi a parcurs în timp toate etapele profesiei de jurnalist, de la simplu reporter până la redactor şef şi formator de noi jurnaliști. De 11 ani conduce echipa de jurnalişti a Ziarului de Vrancea, cotidian care apare la Focşani și care a rezistat cu greu încercărilor de desființare din partea puterii politice locale, în anii 2002- 2003, în timpul guvernării Adrian Năstase.
„Ziarul de Vrancea” a fost singura publicație locală din România mentionată în raportul pe 2002 al Departamentului de Stat al SUA cu privire la agresiunile politice împotriva jurnaliştilor. Raportul a condamnat abuzurile şi a precizat că ziarul a fost victima „unor forme diferite de presiune şi hărţuire de orchestrarea cărora este acuzat preşedintele Consiliului Județean Vrancea, membru al partidului PSD, aflat la guvernare”.
De-a lungul carierei a câştigat mai multe premii profesionale, la categoria reportaj şi investigatie de presă, care au ajutat-o să-și clădească o imunitate profesională într-un județ nu foarte prietenos cu jurnalismul onest și responsabil, pus în slujba interesului public. În 2007 a câștigat unicul premiu național la competiția “EU Journalist Award Together against discrimination!”, organizat de Comisia Europeană, cu reportajul „Ulița seropozitivilor”, material în care a scris despre accidentul epidemiologic care a infectat cu HIV zeci de copii din orașul Mărășești din județul Vrancea, în perioada comunistă.
În 2006 a obținut Marele Premiu la concursul Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Social, oferit de Fundația Freedom House România pentru articolul «Martirii din Vadu Roșca» publicat în Evenimentul Zilei. Articolul spune povestea tragică a unui sat acoperit de ape la inundaţiile devastatoare din vara anului 2005, unde a avut loc ultima răscoală anticomunistă din Vrancea, reprimată sângeros de Securitate în seara zilei de 4 decembrie 1957, când s-a tras la ordinul personal al viitorului dictator Nicolae Ceaușescu. La jumătate de secol de atunci, au murit înghiţiţi de apele Siretului cei care au scăpat de gloanţele comuniştilor pentru că nu au vrut să-şi dea pământul la CAP.
Silvia Vrînceanu Nichita este licenţiată în psihologie, iar în 2012 a absolvit un program de master în domeniul Științelor Comunicării.
Cea mai importantă realizare a sa ca jurnalist, pe lângă performanţa de a menţine Ziarul de Vrancea o publicaţie etalon în Vrancea, credem că este seria de articole reunite sub numele „Policlinica ruşinii”. Timp de trei săptămâni Silvia a scris zi de zi după ce a petrecut nopţile alături de bolnavii care aşteptau la policlinica celui mai mare spital din Vrancea, într-un ger cumplit, bonurile de ordine fără de care nu puteau intra la medic, fără să plătească. Puţini ştiau dramele care se consumau în acel octombrie geros la uşa încuiată a spitalului. În urma acestei serii de articole, care a ajuns până la ministrul Sănătăţii de atunci, autorităţile sanitare au fost forțate să amenajeze un spaţiu decent de aşteptare pentru bolnavii care se aşezau la coadă chiar cu 20 de ore înainte de consultaţie, în faţa unei uşi încuiate cu un lacăt mare. Articolul final s-a intitulat „Lacătul policlinicii a fost descuitat cu o peniţă”. Era de altfel, cel mai inutil lacăt pus la intrarea într-o instituţie a statului. A fost un exemplu concret că jurnaliştii pot schimba ceva în comunitate dacă identifică o problemă şi scriu până epuizează subiectul.
În opinia Silviei Vrînceanu Nichita, în România problema presei vine din golirea conceptului de libertate de exprimare, de la faptul că există pârghii subterane de control a jurnalismului. Finanţarea arbitrară, din bani publici, a ziarelor şi televiziunilor creează presă extrem de dependentă și cuminte. S-a creat așa numitul fenomen de „dirijism” al finanţării media, iar politicienii, grupurile de interese și chiar furnizorii privaţi de publicitate ajung să influențeze și chiar să controleze conținutul editorial. „Cred că succesul acestor “demersuri” depinde şi de reacţia publicului, care de multe ori lipseşte, pentru că la nivel local noi ţinem adesea loc şi de societate civilă şi de opoziţie. Dacă nu există presă liberă, societate civilă activă, intelectuali cu simţ civic, într-un cuvânt reacție publică, vom rămâne și pe mai departe doar o masă amorfă, fără glas, o populaţie … nişte locuitori uşor de condus prin cele mai arbitra redecizii politice. Căci, în demagogia lui, politicianul va pretinde mereu că vorbeşte în numele poporului”, acesta este crezul Silviei Vrînceanu Nichita.
