Silvia Vrinceanu

“Investiţi în cultură”. Protest în ploaie la Galaţi pentru înfiinţarea unui cinematograf

În ciuda vremii capricioase, în jur de 40 de gălăţeni au ieşit vineri seară în stradă, pentru a cere într-un mod neobişnuit autorităţilor susţinere pentru înfiinţarea unui cinematograf în Galaţi. Într-o atmosferă degajată şi prietenoasă, cinefilii din oraş au venit cu scaune de acasă şi au simulat o sală de cinema în aer liber, în parcul din fața fostului Cinematograf Țiglina, care are un lacăt mare pe uşă.

DSCF3885

Pe lângă nemulţumirile faţă de multele probleme ale oraşului, cetăţenii prezenţi la protest au discutat despre perioada în care filmele puteau fi văzute pe alese în oraş, inclusiv la matineu.”Vrem cinematograf în Galaţi”, “Investiţi în cultură”, “Cinematograf = Normalitate” sau Cultură = Normalitate” se putea citi pe pancartele celor prezenţi. Unii chiar au venit cu popcorn şi băuturi răcoritoare, pentru a arăta că mai lipseşte doar sala pentru a urmări filmele atât de dorite. Protestul din faţa fostului cinematograf Ţiglina, care stă închis de şapte ani, a fost iniţiat de Asociația “Galați, orașul meu”, care a demarat anul trecut campania publică “VREM CINEMATOGRAF ÎN GALAȚI!”.

protest cinema Galati 628_n

“Vizionarea unui film este un act cultural”

Bogdan Brânzan, președintele “Asociației Galați, orașul meu”, şi-a propus ca prin acest demers să sensibilizeze autorităţile pentru a satisface această nevoie culturală a oraşului, cu atât mai mult cu cât Galaţiul este singurul dintre marile oraşe ale ţării care nu are o sală de cinematograf funcţională. “Mulți nu știau că Galațiul a rămas fără niciun cinematograf dar cu ajutorul presei s-a făcut cunoscută această problemă la nivel naţional şi sper să fim ajutaţi pentru a ne îndeplini obiectivul. Chiar regizorul Tudor Giurgiu, care va aduce vinerea viitoare la Galaţi filmul “De ce eu?”, ne-a acordat tot sprijinul și ne-a felicitat pentru această acțiune. Sperăm că în perioada următoare lucrurile se vor schimba, dacă nu la nivelul autorităților locale, poate ne aude măcar un investitor privat care să rezolve această necesitate culturală a oraşului. Pentru că cerere iată că există”, ne-a declarat Brânzan.

protest cinema galati 637799_n

La manifestaţie a fost prezent şi Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcției pentru Cultură Galați, care s-a declarat mâhnit că gălățenii sunt nevoiți să meargă la Brăila pentru a vedea un film. „Ar fi bine să le oferim gălățenilor o oportunitate, pentru a-și petrece timpul liber în orașul nostru. Vizionarea unui film este până la urmă un act cultural, este educativ și înainte de toate trebuie să reînvățăm să mergem la cinematograf, să reînvățăm ce înseamnă de fapt sala de cinema”, a declarat Marius Mitrof.

Şapte ani de la ultimul film pe ecran mare

La protest au participat persoane de toate vârstele, care şi-au amintit cu nostalgie de vremurile în care cinematograful Ţiglina, care are 800 de locuri, era înţesat de spectatori. Ultimul film a rulat aici în urmă cu şapte ani, după cum au rememorat participanţii la protest. Cum edilii le-au transmis că pot vedea filme şi pe laptop, cei prezenţi spun că acesta este un surogat pe care nu şi-l doresc.

DSCF3882

“A-i spune unui cinefil să vadă un film pe laptop este ca și cum i-ai spune unui pictor să-și printeze o fotografie cu Renoir, de exemplu. Noi nu ne-am adunat aici să cerem construcția unui cinema, este economie de piață și funcționează raportul cerere-ofertă. Ei bine, cererea există și ea se vede în cifra de afaceri a Cinema City Brăila și poate acest lucru îl vor vedea investitorii… Galațiul nu stă foarte rău la numărul de teatre, de librării – noi avem șase librării, Constanța nu are decât două! – însă e inacceptabil să nu avem nici măcar un cinema”, a spus un alt protestatar, Doru Căstăian, citat de portalul www.presagalatibraila.com. La finalul protestului, care a durat aproape o oră, participanții au aplaudat, demonstrând astfel să se poate demonstra paşnic, pentru cultură, şi la Galați.

Săli şi filme există

Patru din cele opt săli de cinema din Galaţi, Flacăra, Ţiglina, Dacia şi Grădina de Vară Central, aparţin Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) “România Film” Bucureşti, şi ar putea fi reamenajate dacă ar fi voinţă adminstrativă şi ceva bani. Anul trecut Primăria Galaţi a preluat în concesiune Grădina de vară, dar Consiliul Local nu a alocat deocamdată bani pentru amenajarea spaţiului. Potrivit directorului RADET, Marius Cristian Iuraşcu, modernizarea şi digitalizarea unei săli de cinema ar costa în jur de 600.000 de euro. Potrivit acestuia, suma a fost cheltuită pentru ameneajarea cinematografului “Florin Piersic” de la Cluj, fostul “Republica”, cea mai mare sală de cinema din Ardeal. Din cele 685 de săli de cinema pe care România le avea la începutul anilor ’90 mai funcţionează doar 23, restul fiind vândute, închiriate sau aflate “în conservare”, ca să nu spunem paragină.


Articole recente

Recomandări

2 thoughts on ““Investiţi în cultură”. Protest în ploaie la Galaţi pentru înfiinţarea unui cinematograf

  1. MOISI PETRUTA

    Felicitari ” Asociatiei Galati, orasul meu” si participantilor la protest! Regret ca nu am stiut din timp, am fi dat si noi o mana de ajutor la o mai mare mobilizare, si as fi venit si eu cu familia si prietenii si partenerii in proiecte. Avem nevoie de multe alte proiecte sa fie puse la punct pentru a avea pretentia ca ne preocupa cultura, mediul, si altele. Am putea incepe cu strangerea gunoaielor care se gasesc de-alungul drumurilor de acces in si dinspre oras: cale ferata, spre Barbosi, spre Garboavele, sau chiar in pragul caselor noastre. Parca nicicand altcandva orasul nostru nu arata mai parasit de toti cei care locuim in el.

    felicitari pentru demersul vostru, totusi!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *