Romania Curată

Avocatul Poporului a invocat trunchiat Regulamentul de acces în instituție, acuză inițiatorii petiției pentru demisia lui Victor Ciorbea

Activiștii de la de-clic.ro, cei care au inițiat și depus marți petiția pentru demisia Avocatului Poporului, acuză instituția că a invocat un articol trunchiat din regulamentul de acces în sediu pentru a le interzice să intre cu telefoanele mobile la discuția cu Victor Ciorbea.

Un grup de activiști a mers, marți, la sediul Avocatului Poporului, pentru a depune petiția și semnăturile la registratura instituției. Victor Ciorbea a anunțat că este de acord să stea de vorbă cu inițiatorii petiției, dar le-a cerut să nu filmeze în direct, pentru că va face declarații la sfârșitul dialogului. Au existat și lungi parlamentări cu privire la numărul de persoane care pot să intre în clădire, reprezentanții Avocatului Poporului susținând inițial că nu este permis accesul a mai mult de cinci persoane. Chestionați cu privire la legea care prevede așa ceva, reprezentanții instituției au acceptat, până la urmă, să intre toți cei 12 activiști prezenți pentru depunerea petiției.

Întrucât ONG-iștii nu au fost de acord cu interdicția de a transmite în direct întâlnirea, spunând că tot ceea ce se discută este de interes cel puțin pentru toți semnatarii petiției, reprezentanții Avocatului Poporului au afirmat că nu este permis accesul cu dispozitive de înregistrare audio-video. Inițiatorii petiției au replicat că în regulamentul afișat a avizierul instituției nu există o astfel de prevedere și au făcut o cerere scrisă de a li sepermite accesul cu aparatele de filmat.

ce-spune-legea-2După circa două ore, le-a fost prezentat un document în care se preciza că „Accesul în sediul instituției Avocatul Poporului a persoanelor și vizitatorilor care dețin (…) aparate de fotografiat, filmat, înregistrat audio-video, dispozitive de stocare, date informatice sau de comunicare la distanță (…) este interzis”. În același document se mai afirma că jurnaliștii acreditați pot filma doar în sala de protocol.

Doar că, integral, articolul invocat spune: „Accesul în sediul instituției Avocatul Poporului a persoanelor și vizitatorilor care dețin armament, muniție, substanțe toxice și explozive, aparate de fotografiat, filmat, înregistrat audio-video, dispozitive de stocare date informatice sau de comunicare la distanță, în locurile în care se gestionează informații clasificate secrete de stat sau care ar pune în pericol securitatea sediului și personalului (cu excepția celor legal deținătoare) este interzis”.

Dar, arată activiștii de-clic.ro, sala de protocol, unde urma să aibă loc întâlnirea, nu este un spațiu în care să fie gestionate informații clasificate. Astfel, „refuzul Avocatului Poporului de a permite accesul petiționarilor cu mijloace de înregistrare în sala de audiență este o restrângere neprevăzută de regulament, prin urmare abuzivă. Acest lucru este o îngrădire a dreptului oricărui cetățean de a beneficia de audiență, o îngrădire a unui drept prevăzut de lege”, încheie petiționarii.

Citește și: Petiția și semnăturile care cer demisia lui Victor Ciorbea au fost depuse la sediul Avocatului Poporului

D-nule Dragnea, înțelegeți ce înseamnă peste 110.000 de semnături, strânse în doar două zile, pentru demiterea lui Victor Ciorbea?

Peste 125.000 de semnături pentru petiția prin care se cere demisia lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, după ce acesta a atacat la CCR legea ce interzice condamnaților penal accesul în Guvern


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Avocatul Poporului a invocat trunchiat Regulamentul de acces în instituție, acuză inițiatorii petiției pentru demisia lui Victor Ciorbea

  1. Cris

    Drepturile garantate ale cetatenilor

    Voi atrage atentia asupra celor doua drepturi care au nevoie in mod evident de sprijin urgent, prin implicare, din partea statului:
    – Dreptul la integritate psihica
    – Dreptul de petitionare

    Desi nu vorbeste nimeni despre asta, este bine stiut faptul ca daca incerci sa obtii ceva de la stat prin petitii argumentate, fiecare cum poate mai bine, obtii doar firmituri sau junk sau nimic. Intr-un final poate vor ajunge la tine niste vorbe ‘de duh’ – vezi sa nu o iei razna!
    Faptul ca insisti la o petitie cu o alta nu face decit sa acumulezi picatura dupa picatura care se vor transforma usor-usor intr-o tort-ura chinezeasca.

    Ce vreau sa spun: exista cazuri in care nu trebuie sa fii doctor in stiinte exacte pentru a vedea ca raspunsul primit de la institutiile statului este incoerent!
    Pina la urma niste notiuni de matematica elementara pot demonstra ca un document contabil prezentat ca si tabel nu este corect.
    Unele afirmatii emise ‘sub semnatura publica’ sint evident eronate si in contradictie cu legile existente.
    Unele institutii sint obligate prin lege, statut international sa prezinte informatii publice si refuza acest lucru.
    Atita timp cit un director de institutie „de stat” nu este controlat de nimeni si semneaza „ca directorul” (ce chestie) orice-i tuna cetateanului fara sa-i pese de consecinte ce valoare mai are „Dreptul de petitionare”?

    In aceste conditii cum asigura statul „Dreptul la integritate psihica”? O sa spuneti ca prin Avocatul Poporului?

    Ce au facut pina acum:
    Casa Nationala de Asigurari va deconta, începând cu 1 iunie 2014, unele servicii psihologice pentru … persoanele care îsi platesc contributia la asigurarile de sanatate.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *