D-nule Dragnea, înțelegeți ce înseamnă peste 110.000 de semnături, strânse în doar două zile, pentru demiterea lui Victor Ciorbea?

Au trecut doar câteva zile de când, foarte siguri pe el și (aparent) convins de ceea ce spune, Liviu Dragnea susținea că dacă nu l-ar fi desemnat pe Sorin Grindeanu ca premier, ar fi trecut la suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Mai mult, dădea de înțeles, că ar fi reușit cu greu să țină în frâu dorințele celor care ar fi dorit să iasă în stradă împotriva președintelui. Am arătat și atunci, că Liviu Dragnea fie că n-a înțeles nimic din dinamica civică a ultimilor ani, fie blufa. De fapt, am scris, am atenționat, am spus inclusiv în stradă, încă din toamna lui 2014, că cetățenii – cea mai mare parte a lor – au ieșit la proteste nu împotriva lui Ponta, nu pentru Iohannis, ci împotriva unui abuz și pentru respectarea unui drept. Klaus Iohannis și liberalii au fost primii care n-au înțeles că n-au primit un cec în alb și, drept dovadă, sancțiunea a venit cât se poate de drastică în acest an.

La fel nu par să înțeleagă nici Liviu Dragnea, și nici Călin Popescu Tăriceanu că n-au obținut scorul pe care l-au obținut de dragi ce le sunt românilor. Și se îmbată cu zăpada care a căzut în ultimele zile peste țară, dacă chiar cred ceea afirmă – cum că românii i-ar fi votat pentru că ar fi văzut în ei niște victime ale sistemului!!! Să fim serioși. Aproape 4 milioane de cetățeni români care au votat în turul al II-lea al alegerilor din 2014, n-au votat acum la parlamentare. Klaus Iohannis n-a reușit să transfere această energie a revoltei către liberali nici în toamna lui 2014, și cu atât mai puțin ulterior. Dar nici Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, PSD și ALDE, n-au capitalizat, ci doar au profitat de dezamăgirea civică.

Reacția la impertinența lui Victor Ciorbea de a ataca la CCR legea care îi spune STOP lui Dragnea către funcția de premier e dovada calculelor greșite pe care și le fac șefii PSD și ALDE. Cele peste 110.000 de semnături pentru ”concedierea” lui Ciorbea de la șefia Avocatului Poporului strânse în mai puțin de două zile, dovedesc că victoria PSD + ALDE nu e e chiar așa mare pe cât și-ar dori șefii lor. Că cetățenii au rămas la fel de sensibili în fața abuzurilor și la fel de deciși să acționeze, cum au făcut-o în ultimii ani, când sub presiunea străzii au căzut două Guverne (Boc și Ponta), s-a destrămat o mare alianță (USL) și s-a schimbat radical opțiunea pentru președintele României. Eu zic că nu e puțin lucru, iar dacă d-mnii Dragnea și Tăriceanu vor să-și ducă la bun sfârșit guvernarea ar fi cazul să renunțe la provocările pe care le aruncă bunului simț și regulilor elementare ale democrației.

Deageaba se străduie domnii Dragnea și Tăriceanu să-i convingă pe români că din cauza Opoziției, a lui Cioloș ori a lui Iohannis s-ar fi amânat formarea Guvernului. Cine are ochi să vadă și neuron să înțeleagă își dă seama de ce PSD și ALDE au venit în ședința în plen a Senatului de joi (5 ianuarie) cu liste de senatori care să-i înlocuiască în comisiile de specialitate (ca membri sau în conducerea acestora) pe cei care au ajuns în Guvern miercuri. Păi dacă PSD și ALDE chiar vroiau să aibă Guvern înainte de Anul Nou, ar fi avut deja pregătită lista de miniștri și secretari de stat încă de pe atunci și n-am fi ajuns în situația ca înainte de Anul Nou să votăm șefi de comisii și membri ai acestora din partea PSD și ALDE pe care să-i schimbăm la doar câteva zile după Anul Nou! La fel cum degeaba se străduie să ne convingă că Florin Iordache (noul ministru al Justiției) ar avea sprijinul societății civile (a celei care l-a contestat până acum inclusiv în stradă?!) pentru legile amnistiei și grațierii marilor corupți. Să fim serioși. Și liniștiți în același timp. Că nu se supără nimeni dacă își bat singuri cuie în talpă.

***

Notă: Mihai Goțiu este prieten al României Curate, senator USR și vice-președinte al Senatului României


Recomandări

24 thoughts on “D-nule Dragnea, înțelegeți ce înseamnă peste 110.000 de semnături, strânse în doar două zile, pentru demiterea lui Victor Ciorbea?

  1. Petru

    Acum 4 luni petiția avea doar 100 de semnături.
    _ _

    O rugăminte România Curată, scrieți vă rog sub poza, la fiecare articol, Senator USR. Nu ne putem amesteca așa… vorbim de vice-președintele senatului totuși.

    Reply
    • Cri

      Vai, cum de-si permite Ciorbea sa ceara verificarea constitutionalitatii unei legi care-l afecteaza pe Dragnea ?
      Nu stie Ciorbea de directiva inteleptului si echidistantului nostru Presedinte: “jos PSD” ?

      Reply
  2. Andrei

    E de bine, cu “doctorul” Florin, cu startul dat la spalarea banilor…in rest pe avocatul Victor nu il intereseaza. Are dreptate. Prin favorizarea infractorului va elimina o discriminare, nu-i asa? Chiar daca asta inseamna ca pentru a nu discrimina un infractor faci 20.000.000 de infractori. In acelasi mod DNA si SRI sunt atrase in mocirle prin declaratiile altui infractor, fugar, care emitea ilegal, aparea in transmisiuni gata fugit, si totul pentru a-si salva pielea si a scapa grupul infractional organizat de dusmanul cel mai de temut: legea, pentru a o impune apoi pe cea invatata de “doctorul” Florin in tarile libere de libertate….

    Reply
  3. Dumitru

    Pentru demiterea lui Basescu au votat in 2012 exact 7,403,836 romani. Si nu s-a intamplat fix nimic.

    Reply
    • Roman anti-PSD

      Atat a numarat Dragnea…

      (Habar n-aveam ca si in conditiile astea…tot exista persoane zombificate ce repeta doar ” 7,4…7,4…7,4…”)

      Reply
      • Dumitru

        Ce sa spun. De parca cei 110000 (127000 acum, se pare, cf. RL) sunt numarati mai bine. O parte din romanii anti-PSD (de fapt cam cei care sunt pro-binom) ati cam fost invatati ca votul alorlalti conteaza mai putin. Se descurca serviciile sa-l dea la cos. Nu spun ca nu exista probleme si-n partea cealalta (e.g. aia cu reducerea numarului de parlamentari). Dar parca-s mai putine.

        Reply
    • brudariu

      a fost protectia U.E. si SUA. plus protectia binomului,
      Victoria Nuland, negarea principiului majoritatii etc

      ati uitat ?

      Reply
  4. Cristi C

    Dle Goțiu, ce aveți dv și cei o sută de mii de semnatari ai petiției împotriva verificării la CCR a unei legi? Ați prefera mai degrabă o lege strâmbă decât o democrație veritabilă în care funcționează instituția reabilității penale?
    Când veți constata că opțiunea politică proprie vă împinge către abuzuri?

    Reply
  5. Unu

    Inseamna o laie. Hartie igienica, asta inseamna. Petitiile online sunt bune doar ca sa ne periem egourile ca am facut ceva bine. Nu, de fapt n-am facut nimic. N-au nici macar valoare legala.

    Reply
  6. alin

    Poporul nu i-a votat pe astia ca i-a crezut ca-s victime politice, ci i-au votat ca sa primeasca ceva in plus in buzunar, asa cum s-au laudat ei in campanie ca li se va da. Cata vreme poporul primeste favoruri, ii va tine pe astia pe piedestal, indiferent de cazier.

    Reply
  7. Anisoara Cretul

    Urmaresc si eu ca toata lumea (aproape ca toata lumea),stirile, interpretarile declaratiilor politicienilor in functie de interesul fiecarui mogul sau senator penal de a elibera sau de a obtine o reducere a vreunui penal fie ca face parte din familia lui fie ca este coleg de partid.Panza de paianjen tesuta de tarantulele aflate la putere tesuta cu atata finete incat este aproape imposibil de distrus. Si pentru ca reactiile politicienilor straini lipsesc(obedienti sunt si ei) iar opinia societatii romanesti hiberneaza, limbricii se inmultesc hranidu-se din poporul romanesc aflat acasa sau prin strainatate. Ma intreb de multa ori cum ar fi aratat Romania acum dupa 27 de ani de la” revolutie” daca in politica nu ar fi existat cateva nume incepand cu Ion Iliescu,Stolojan, Petre Roman, Tariceanu, Videanu, Zgonea, Udrea,(si altele ca ea), Basescu(Basescu trebuia cu majuscule) si alte cateva nume.Cum at fi aratat Romania? Cum era ca toti cei patru milioane de romani plecati sa fi ramas acasa, sa lucreze in tara, sa contribuim cu totii la PIB-ul romanesc nu la cel al altor natii dupa care sa fi si denigrat si numit venetic si migrant si desconsiderat in timp ce copiii lasati acasa se sinucid de dorul parintilor lor? Cum ar fi aratat Romania cu autostrazi, cu locuri de munca, cu agricultura infloritoare(daca nu s-ar fi vandut pamanturile in nestire)platindu-i pe tarani cu-n pumn de banuti? Cu paduri virgine in care sa salasluiasca cocosul de munte si rasi si alte lighioane pe care le-am ucis ca sa-i inbogatim pe austrieci? Cum ar fi aratat Romania? Cum ar fi fost ca politicienii sa aiba bunul simt sa-si dea demisia ca oriunde in lumea asta atunci cand au dat-o in bara? Sau cum era sa respecte CONSTITUTIA? Aliniem Constitutia dupa codul penal, asa dupa cum ne convine si nu codul penal dupa Constitutie? Iar noi poporul murim dormind.Se dau legi peste legi pe tacute, pe interese(aici nu mai sunt diferente de interesul partidului, este unitate de interes de clan impotriva poporului).Asist la ultima declaratie a lui Iohannis de la CCR. si recunosc ca asta aveam si eu in cap PENALI! (m-a reprezentat asa cum am sperat.Am simtit ca este alesul meu, pentru asta l-am votat ca sa ma reprezinte. Interpretarile limbricilor din presa, a celor care se hranesc cu confortul psihic al romanilor au fost jalnice in incercarile disperate de a-i mentine in functie pe acesti penali sperand ca-si vor castiga in continuare cozonacul.Penalii nu au nevoie sa fie aparati, ei se apara singuri prin tupeul pe care-l au si prin lipsa constiintei.Ei nu au constiinta! Lipsa constiintei ii determina sa lupte cu toate armele pentru a obtine puterea calcand nu pe cadavre ci pe copiii ramasi singuri, pe saracia poporului pe psihozele dobandite de natia romaneasca umilita atat in tara cat si in exil

    Reply
  8. Laura

    Hm. Eu cred ca USL ar trebui sa decida repede ce fel de politica vrea sa faca: politica-scandal, sau o politica mai strategica, orientata pe buna guvernare. Ambele optiuni sunt legitime: modelul scandal (demisia lui X, Dragnea Tariceanu si PSD-ul sunt toti niste ticalosi si corupti si de fapt nu au castigat nimic, sa vezi cand vin cei 4 milioane extra la vot, etc), are utilitatea lui, fidelizeaza un hard-core electoral in jurul USL-ului, ceea ce e important pt un partid nou. Dar nu prea vad cum se diferentiaza USL de PNL prin metoda asta, PNL facand acelasi tip de scandal, si avand in plus infrastructura in teritoriu.

    O optiune mai buna, dupa parerea mea, ar fi ca USL sa vina cu raspunsuri mai inteligente, de politici publice, la ceea ce se intampla. Hai sa luam cazul de fata: Avocatul Poporului trimite parlamentului in fiecare an, la sfarsitul lui Ianuarie, un raport anual. Ultimul raport (pe 2015) a fost destul de detaliat ~ 500 de pagini, si contine cateva recomandari decente. Acest raport a fost ingropat in parlament, nu l-a dezbatut nimeni, nu a existat nici un fel de raspuns, da sau nu, la recomandarile din raport, etc. Si asa se intampla de ani buni incoace. USL-ul ar putea, de exemplu, sa convinga parlamentul sa ia in serios si sa dezbata, pe bune, raportul din 2016, si eventual sa trimita un raspuns catre AP, cu raspuns la recomandari si sugestii proprii pentru activitatea pe 2017

    Tipul asta de dialog creaza un stat modern, nu scandal de tip sa-l dam jos pe X

    Reply
    • Andrei

      Desre ce USL vorbiti? Sunteti nostalgica?
      Este foarte bine ce face USR, se numeste opozitie!
      Cat despre Ciorbea si rapoartele lui, nu cred ca trebuie bagate in seama. El este avocatul PSD si ALDE nu al poporului.

      Reply
  9. george

    Chiar mi se pare manipulare pe fata. Chiorul ala nu a spus ca Dragnea are sau nu voie. Doar a cerut CCR sa se pronunte. Si aia pot zice da sau nu. Nici sa te adresezi justitiei nu mai e voie in tara asta? Pai daca poti scoate asa ceva din tasta, nu e nicio diferenta intre tine si pesedei.

    Reply
  10. Mihai

    PSD a ajuns la putere pentru ca sustin tinerii homofobi ai Romaniei si familia traditionala. De parca problema Romaniei cea mare e ca doi homosexuali, poate o sa vrea sa se casatoreasca si nu ca oameni cu zile mor in spitale, educatia e cum e si multe multe alte. O lovitura strategica deosebita a zeului Dragnea…

    Reply
  11. Victor

    Da cand mai multi cercetatori si istorici am fost si am manifestat in fata sediului AP si am fost in audienta la d. Ciorbea cu legea zisa “amti-legionara” unde erau astia cu semnaturile ? Sau e punerea lui Eliade, Noica, Tutea la index mai putin importanta ?

    Reply
  12. DanBruma

    Amaratul de Ciorbea e avocatul lui Drangnea si nu al Poporului. Ar fi bine sa-si dea demisia si sa nu-l mai vedem prin politica si in nici o administratie. La munca la deszapezit.

    Reply
  13. petrolache

    Eiiiii !!!! 110 000 mi de semnaturi in doua zile …….. la demiterea lui Basescu au fost 7 milioane pentru si nu s-a intamplat nimic ,,,,,, acum cu 110000 mi vreti sa cada Ciorba

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *