Romania Curată

Ascensiunea, averea și ”faptele de arme” ale noului ministru al Apărării, Angel Tîlvar. Fiu de securist și traseist, a votat împotriva înființării DNA și a inițiat legi anti-mediu

Noul ministru al Apărării, Angel Tîlvar, proaspăt numit în locul demisionarului Vasile Dâncu, este o ”cunoștință” veche a României Curate, figurând, în mod constant, pe listele candidaților cu probleme de integritate realizate de ARC începând cu anul 2004.

Traseism și nepotism

De altfel, Angel Tîlvar este parlamentar încă din anul 2004, fiind ales pe listele PSD. Dar asta doar după ce ”și-a încercat norocul” în mai multe formațiuni politice (sursa aici). Și-a început cariera în FSN, dar pentru că avansarea venea greu, din 1997 până în 2000 a trecut la APR. Apoi s-a mutat la PD, unde a și fost unul dintre organizatorii campaniei electorale din Vrancea în anul 2000. Dar cum răsplata s-a lăsat așteptată, în 2004 a trecut în barca lui Marian Oprișan și a PSD, care l-au pus pe un loc eligibil la Senat. Iar de atunci n-a mai părăsit Parlamentul.

Ce nu e clar e dacă apropierea de Oprișan i s-a datorat cumnatului său, Traian Negulescu, ori ascensiunea lui Tîlvar a adus-o și pe cea a neamurilor. Cert e că, în 2016, Daniela Negulescu, sora lui Tîlvar, era consilier superior în Consiliul Județean Vrancea, iar Traian Negulescu, soțul acesteia, director executiv al Directiei Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național, dar și fost consilier al lui Marian Oprișan, președintele CJ Vrancea. Asta nu l-a împiedecat, însă, pe Angel Tîlvar să-l părăsească pe Oprișan și să i se alăture lui Marcel Ciolacu, când a bătut vântul schimbării de linii în PSD (detalii aici).

Din nou o alegere ”de succes”: tatăl său, fostul colonel de Securitate (ofițer de contra-informații în cadrul Inspectoratului Ministerului de Interne al județului Vrancea), Radu Petre Tîlvar, ar fi fost mândru să apuce să-și vadă fiul nu doar parlamentar, ci ditamai ministrul Apărării, într-un moment în care avem război la granițe.

Avere

În 2008, Tilvar deținea împreună cu soția lui, profesor la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Focșani, un apartament, două autoturisme și active financiare la câteva bănci. În anul următor, soția deputatului devine unic asociat al firmei proaspăt înființate Matirol Ag SRL din Mărășești, iar Tîlvar Angel achiziționează o barcă de pescuit Laguna. Tot în 2009, familia Tîlvar cumpără un teren extravilan cu 20.000 euro, îl vinde cu doar 400 lei, dar în 2010 deputatul precizează că a achiziționat terenul cu 5.600 euro și a greșit când a declarat o valoare mai mare.

În declarația de avere din 2011, soții Tîlvar nu au apartament, casă de locuit sau terenuri, dețin doar două autoturisme, barca și active financiare. Venitul familiei constă in indemnizația de deputat plus cei 213 lei al lui Tîlvar Angel, proveniți din activitatea de cadru didactic la Universitatea “Gheorghe Barițiu”, la care se adaugă salariul de profesor al soției.

Din 2014, Tîlvar Anca devine inspector la Consiliul Concurenței din Focșani și continuă să predea la Colegiul „Gheorghe Asachi”. În 2015, Tîlvar nu deține în proprietate casă de locuit, apartament sau teren, îi rămîn în posesie cele două mașini, barca Laguna și activele. Soția sa este tot inspector la Consiliul Concurenței, dar în București, iar la colegiul din Focșani are doar activități didactice.

Firma Matirol AG SRL din Mărășești, înființată în 2009, nu este menționată în nicio declarație de avere sau de interese ale soției deputatului, deși Tîlvar Angel precizează că Tîlvar Anca este asociat unic.

În cea mai recentă declarație de avere, din iunie 2022, Angel Tîlvar continuă să figureze fără bunuri imobiliare, dar cu două mașini și o barcă. Împreună cu soția, au în conturi aproximativ 110.000 de lei și 35.000 de euro. În 2021, Angel Tîlvar a încasat 141.636 de lei din indemnizația de senator, iar soția sa 72.845 de lei de la Consiliul Concurenței și 7.462 de lei de la Colegiul Național ”Gheorghe Asachi”.

Fapte de arme”

Chiar dacă are 18 ani de activitate parlamentară, Angel Tîlvar nu a prea ținut prima pagină a ziarelor și nici foarte des n-a fost văzut pe la televiziuni. Totuși, societatea civilă îl ține minte pentru câteva momente memorabile.

Primul, în 2005, când s-a numărat printre cei care au votat împotriva transformării Parchetului Național Anticorupție (PNA), o instituție total ineficientă și cu rol pur decorativ, în Departamentul Națională Anticorupție (devenită, un an mai târziu, Direcția Națională Anticorupție – DNA).

Apoi, în 2009, Angel Tîlvar a făcut parte și din așa-zisa comisie de anchetă parlamentară, care l-a albit pe fostul ministru PSD al Mediului, de atunci, Nicolae Nemirschi (PSD), cercetat pentru modul în care a încredințat fără licitație un contract de 500.000 de euro.

În 2015, Angel Tîlvar i-a supărat și pe activiștii de mediu, fiind inițiator (Ioan Chelaru, Bogdan Ciucă, Florin Iordache, Kelemen Attila, Ion Mocioacă, Florin Pâslaru, Ion Rotaru, Aurel Vlădoiu şi Gabriel Vlase) al unei controversate modificări a Legii Vânătorii, prin care se mărea sezonul de împușcare a 18 specii de păsări, inclusiv în perioada de împerechere și de creștere a puilor. În semn de protest, activiștii au lansat și un joc online, în care se deschidea sezonul la… vânat senatori și deputați (jocul se poate testa și acum, pe vânează.ro). Angel Tîlvar figura printre parlamentarii remarcați pe ”Panoul de OROARE”.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Ascensiunea, averea și ”faptele de arme” ale noului ministru al Apărării, Angel Tîlvar. Fiu de securist și traseist, a votat împotriva înființării DNA și a inițiat legi anti-mediu

  1. SOCRATE

    DE 33 DE ANI CLASA POLITICA, APARATUL GUVERNAMENTAL SI CEL ADMINISTRATIV AL STATULUI nu SUNT ALCATUITE si nu functioneaza in baza MERITOCRATIEI .
    IN COMPONENTA ACESTOR STRUCTURI AU FOST „SELECTATI” , ASIMILATI NONVALORI, NULITATI UMANE, TRADATORI, MAFIOTI, HOTI, BANDITI ETC. cu diplome si studii cumparate, FARA CARACTER SI FARA FRICA DE DUMNEZEU.
    Datorita lor ROMANIA SE AFA IN PRAPASTIE PE CALEA IREVOCABILA A PIEIRII DE PE HARTA LUMIII…………

    Reply
  2. Victor

    a fost si este decizia puterilor occidentale in frunte cu serviciile secrete americane si britanice care in decembrie 89 au hotarit sa nu destructureze Securitatea ci sa si sa si-o supuna in totalitate. Stim ce a facut Securitatea in ultimii 33 de sub stricta bagheta a occidentului!!! Sintem in colaps!

    Reply
    • @Victor

      DA ai dreptate , LOVITURA DE STAT DIN DEC. 1989 A FOST CONDUSA DE trupele de scuritate tradatoare (EXTERNE cele aflate la VIENA -246 si cele interne)

      Reply
    • Codruta

      Absolut! :P
      „Puterile occidentale” (nuuuu alea „din Est”, never EVER) sunt de vina pentru totul… impreuna cu bubulii, LGBT, nazistii, reptilienii, francmasoneria, Greta Thunberg si evreii – noi? nuuuu…. niciodata, noi nuuuu… :P

      Reply
  3. CMC

    Va place cum ajung angajati ca Consiliul Concurentei persoane cu legatutri cu politicieni seckuristi….Asta ca sa stiti de ce e jefuita Romania cu protectie tocmai de la institutiile care trebuiau sa faca sa nu se intample asa ceva…
    Pe de alta parte, crede cineva ca Johannis ar fi numit pe cineva fara legaturi cu seckuritii?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *