În primul rînd politicienii. Intervenția
lor creează contrariul efectului scontat. În loc de compasiune, ei
provoacă iritare în rîndul publicului. Să-i luăm pe rînd.
Crin Antonescu declară că l-ar grația și ne cheamă ”la solidaritate”. Îl anunțăm pe liderul liberal că sîntem într-o situație delicată! Dacă
ne declarăm, acum, solidari cu Gică Popescu sîntem, prin
tranzitivitate, solidari cu Ioan Becali, Cristi Borcea, George Copos și
cu ceilalți condamnați.
De ce? Pentru că Popescu a fost solidar cu partenerii de afaceri din lotul condamnat! Vreme de 6 ani cît a durat procesul, el a susținut permanent ceea ce au
spus și ei. Au dat aceleași explicații mincinoase, din perspectiva
judecătorilor. Au spus că nu sînt vinovați. Curtea de Apel a considerat
asta drept o matrice infracțională de spălare de bani și evaziune
fiscală. Un model repetat, cu mici diferențe, în fiecare dintre cele 12
transferuri.
Îl mai citez o dată pe ziaristul Biro Attila de la
Gândul.info. În ciuda a ceea ce se strigă la televizor, Popescu nu și-a
recunoscut vina. Putea, dar n-a făcut-o.
Al doilea politician cu o declarație aiuritoare este Valeriu Zgonea.
Pesedistul din conducerea Camerei Deputaților spune că l-ar grația pe
loc pe Popescu și că ”regret că justiția nu are o componentă socială”. Zgonea face proba analfabetismului la materia democrației! E taman invers! Justiția e despre social, nu despre un codex de legi.
Totul
în justiție e social, de la rolul educativ și preventiv al pedepselor
pînă la încrederea în justiție, care, apropo, a crescut enorm în
momentul finalizării acestui caz.
Mai vine și Victor Ponta,
cu dedublarea lui clasică pentru a confuza și irita și mai mult. Ca
premier nu se pronunță, ca om l-ar grația. Votați omul, nu premierul!
Vot pe caz de simpatie, grațiere pe caz de simpatie, vorba lui Vlad Petreanu!
Avocații
publici ai grațierii lui Gică Popescu îi fac rău. Mult rău. Pentru că,
la două zile după sentință, în subtext ei susțin că ”Închisoarea nu e pentru un om ca Gică Popescu”. Ăsta e mesajul lor autentic, chiar dacă nu-l rostesc atît de clar.
Altceva, de fapt, nici nu pot spune. Sau, și mai neinspirat, susțin că
trebuie grațiat pentru că e nevinovat. Antena 3 a
început o tentativă de rectificare a procesului, optînd pentru Versiunea
Aproape Nevinovăției lui Popescu. Noroc că a fost Dumitru Graur acolo
că le-a mai povestit cîte o faptă petrecută în dosar!
Fiind
o decizie a executivului dintr-o țară, grațierea nu pune în discuție
vinovăția, ci duritatea pedepsei. E o nuanță pe care merită discutat.
Dar
să fluturi acum steagul grațierii lui Popescu e total contraproductiv!
Campania nu face nici un serviciu fostului mare fotbalist. Grațierea nu înseamnă a elibera un nevinovat, ci a fi blînd cu un vinovat. Mie
nu îmi e rușine să spun că-l admir în continuare pe Popescu și că nu
s-au șters contururile acestui sentiment. Ca om, ca jurnalist, ca
microbist, ca tată, nu voi uita niciodată ce au însemnat Gică Popescu și
colegii săi de generație pentru copilăria și pentru adolescența
mea. Inclusiv de la ei am învățat să nu mă tem chiar și cînd ceilalți
par mult mai tari. Asta sună acum ca o ironie.
Esența cazului a
fost foarte bine surprinsă de un cititor la un articol al lui Ovidiu
Ioanițoaia. Apropo, sînt mîndru că lucrez la un ziar unde există
dezbatere și puncte diferite de vedere, mai ales că acest ziar a dus
campania Dosarului Transferurilor, vreme de opt ani.
Ascultați-l pe cititor: ”Gică
Popescu va fi un dublu simbol. Cel al marelui sportiv și cel al unei
justiții corecte și egale pentru toți! Este important sa ni-l amintim
așa”.
Într-adevăr, grațierea e parte a legii. Și apare,
potrivit literaturii de specialitate, tocmai pentru că omul nu are
pretenția că a creat un sistem legal perfect. Grațierea e o pavăză în
fața posibilei cruzimi exagerate a legii. Dar, dacă grațierea apare
oamenilor drept o ingerință a politicului în justiție pe motiv de
populism sau de celebritate, ea își pierde chiar natura intimă.
Fără
voia sa, Popescu intră din nou în istorie, aducînd pentru prima oară în
România tema grațierii în dezbatere publică serioasă. La Năstase părea o glumă amară, la Popescu e pe bune.
Am
senzația că mulți dintre cei care ne-am dori ca Popescu să nu fie
strivit de închisoare, că pînă la urmă nu ăsta e scopul unei pedepse,
sîntem stînjeniți în acest moment de campania grațierii! Campania
pripită ne pune să alegem între ideea de justiție și un om.
Iar alegerea nu poate fi decît una. Pentru că disprețul pentru munca
procurorilor DNA și pentru autoritatea instanței plus degradarea
încrederii în puterea legii ar fi incalculabile în cazul unei grațieri
în acest moment!
Dacă vă pasă cu adevărat de Popescu, greșiți forțînd în continuare!
A
susține eliberarea unui om care nu și-a recunoscut vina, practic
înainte de a simți ce a făcut, pe principiul că e prea mare pentru o
celulă atît de mică, mi se pare că diminuează șansele unei posibile
grațieri realiste și că-l jignește, într-un anume sens, chiar pe
condamnat.
Orice s-ar spune, Gică Popescu este un om puternic. A
făcut-o, o trage. De aici poate începe discuția. Dar nu acum și nu cu
politicieni pe post de avocați publici.
draga Tolo
daca si asta e fel de a intra in istorie!
Dupa logica celor care cer gratzierea lui Gh. Popescu, atunci si Iuda Iscarioteanul trebuie trecut in randul sfintzilor, fiindca si el a,, retituit’ cei treizeci de argintzi primitzi pentru vanzarea lui Iisus si chiar ,, a plans cu amar „”. Francois Villon a fost si a rarmas un mare poet in literatura franceza. Nimebi insa nu ascunde ca a fpst puscarias, vagabond. Pentru ce a facut ca fotbalist si-a primit recompemsa si merita tot respectul, pentru ce a facut, incriminat de lege, isi merita deasemeni pedeapsa. Scurt si cuprinzator.Dar pentru o vaduva cu cinci copii. cum zice marele Zgonea, cine face cerere de gratziere ? Aud ???
Evazionistii sa stea la puscarie, ce mai atata vorba!
Interesant ar fi daca aceasta condamnare a afacerilor din fotbal ar fi si un început al luptei împotriva evazionismului fiscal care se ridica cu siguranta la zeci de miliarde de euro.