Ada Galeş e o actriţă din tânăra generaţie. Are 25 de ani şi e o revoltată. O revoltă ce se întâmplă în teatrul unde joacă, în teatrul de astăzi, pe stradă, în politică.
De ce e aşa o tânără artistă? Crede că schimbă ceva? Da, crede. Crede că luând atitudine poate să împingă lucrurile înspre mai bine.
E un ”statement” venit din partea cuiva născut după ’90, care ar putea să ne pună pe gânduri. Sau doar să zâmbim. E însă sincer şi vulnerabil, aşa cum vede ea că trebuie să fie un actor. Are îndoieli, frici, confuzii.
Ada Galeș a devenit purtătorul de cuvânt al actorilor protestatari de la Teatrul din Braşov. Revolta lor a început anul trecut după ce Primăria lui George Scripcaru le închiria sala pentru tot felul de şuşe şi concursuri de miss. Au urmat – ceea ce au numit ei – concursuri aranjate pentru postul de manager al teatrului. Totul a culminat cu demisia lui Marius Dan Zarafescu după ce România Curată a dezvăluit că ameninţase una dintre comisiile de concurs. Nici acum actorii protestatari nu sunt mulţumiţi întrucât primăria a numit ca directoare interimară o actriţă, pe Viorica Geantă Chelbea, considerată o susţinătoare a lui Marius Zarafescu. Blocajul face însă ca actorii să nu joace de o lună şi publicul pierde. Actorii spun că vor doar un concurs transparent şi cinstit în urma căruia să vină un director hotărât să dezvolte şi să împingă teatrul spre ceva viu, prezent.
România Curată a încercat să afle ce e în spatele acestui conflict local, ce îi motivează pe actorii protestatari, ce împinge o tânără actriţă să fie revoltată.
În acest an, Ada Galeş a luat premiul pentru debut al UNITER cu rolul Denise din spectacolul “Copilul problemă” al Teatrului din Braşov.
România Curată: Spuneai într-un alt interviu că “ai nevoie de revoltă”. Nu m-aş fi gândit că o actriţă de 25 de ani ar spune aşa ceva, ci că are alte preocupări. De ce ai nevoie de revoltă?
Ada Galeş: Am un suflet de activist (râde). Mama m-a învăţat să ridic capul şi să vorbesc. Şi m-a învăţat să nu îmi fie frică. Nu aş putea altfel, nu m-aş putea uita peste ani în oglindă şi să spun: “Eu am ales să tac, să nu fac nimic!” Fiecare nemulţumire pe care o avem este suma lipsei noastre de acţiune.
Da, am nevoie să fiu revoltată. Nu văd cum altfel să se poată face ceva dacă nu alegi să acţionezi sau nu alegi să te opui unor lucruri în neregulă, să alegi să spui nu.
Poate că lucrurile nu or să se rezolve aşa cum aş vrea eu, dar dacă mai multă lume alege să vorbească, poate s-ar mai schimba lucruri. Dacă faptul că eu am ales să vorbesc va influenţa pe cineva să vorbească despre altă problemă la un moment dat, pentru mine e la fel de important.
Cum altfel să se întâmple ceva, cum altfel dacă în fiecare zi suntem ok cu tot felul de probleme, cum să ne aşteptăm vreodată ca cineva să le rezolve? Cine să le rezolve dacă eu nu îmi asum că pot să fac ceva atât cât pot, dacă eu nu mă străduiesc măcar să îmi exprim nemulţumirea, măcar să văd ce se întâmplă, să caut să aflu adevărul, măcar să am curaj să nu tac.
De ce am nevoie de asta? Nu ştiu…e singurul fel în care pot să fac ceva. Ne plângem că sistemul e prost, ne plângem că nu merg lucruri, ne plângem tot timpul la bere, ce greu ne e şi ce nasol ne e, dar de ce nu zici nimic, de ce nu faci nimic? În ceea ce îţi stă ţie în putere să faci.
Nu ne convine ce se întâmplă în teatru sau că salariile sunt mici sau că sunt aranjate concursurile. În acelaşi timp nu vorbeşte lumea despre asta. Uite, am vorbit noi despre asta, e bine să se vorbească despre asta, e nevoie să se vorbească despre asta (bate cu palma în masă) şi cred că doar aşa se poate întâmpla ceva.
Nu sunt locuri în teatre, dar am înţeles că s-au deblocat nişte posturi şi probabil că vor fi concursuri, însă probabil din 10, 5 vor fi aranjate. Păi de ce permitem să fie aranjate? Că de fapt despre asta e vorba, de cât de permisiv sunt eu! Am nişte valori, n-am nişte valori … dacă n-am îmi merit soarta!
În acelaşi timp, mi se pare că sunt arogantă, asta pentru că există ceva, o frică a mea, moştenită: “Nu fi arogantă, nu supăra oamenii!”
România Curată: Cu ce eşti arogantă?
Ada Galeş: Că am eu păreri, adică cine te crezi să ai o părere!? Dar cred că e foarte bine că mă pun la îndoială. Şi dacă am păreri proaste care e problema?
Contează mai tare că scopul meu nu e prost şi asta nu îmi poate reproşa nimeni, niciodată, că aş fi rău intenţionată.
România Curată: De 2 ani faci parte din trupa teatrului din Braşov. De un an, acolo este un protest şi spectacolele nu se joacă, cum se întâmplă acum. Nu crezi că această nevoie de revoltă a ta poate ar trebui să fie canalizată pe scenă, nu în proteste perpetue?
Ada Galeş: Nu văd cum aş putea să urc pe scenă şi să vin în faţa oamenilor să joc în piese care vorbesc despre dreptate, demnitate, curaj, ştiind că eu sunt un om fără coloană.
România Curată: Şi cum te împiedică noua directoare interimară pe tine să joci bine, să fi aşa cum vrei pe scenă?
Ada Galeş: Mă împiedică pentru că nu mă lasă să merg la Festivalul de teatru de la Piteşti cu spectacolul “Copilul Problemă” cu care am luat premiul pentru debut la UNITER, mă împiedică pentru că vrea să îi dea afară pe colegii mei care locuiesc în teatru, un coleg deja şi-a dat demisia, eu nu îl mai am coleg pe Claudiu Mihail, cel cu care joc în “Copilul problemă”, el şi-a dat demisia că nu a mai putut.
România Curată: Noua directoare contravine viziunii voastre despre cum se face teatru?
Ada Galeş: Da, pentru că este o conformistă.
România Curată: Ce înseamnă pentru tine conformism în teatru?
Ada Galeş: Înseamnă să nu mă supun niciunui risc, să fac ceva care cred că va prinde, ce cred eu că vrea publicul şi să livrez fix asta.
Pe mine nu mă interesează dacă e un spectacol perfect realizat, aşa …fără cusur, mă interesează să ridice o problemă, să plec din sală măcar cu o întrebare.
Eu am nevoie să insuflu oamenilor care vin să vadă un spectacol să gândească, să simtă lucruri şi să îşi pună întrebări.
România Curată: Cum poţi tu ca actor să faci asta?
Ada Galeş: Cred că doar fiind sincer, atât. Dincolo de talent, dincolo de muncă, contează foarte tare să fii prezent pe scenă. Cred că asta ne surprinde la teatru, indiferent la ce spectacol mergem sau indiferent în ce spectacol jucăm, e momentul ăla de ….wow, de adevăr pe scenă, care îţi dă un fior pe şira spinării.
România Curată: Tu ce vrei să vezi la un actor?
Ada Galeş: Nu mă interesează să văd un actor care e “perfect”, mă interesează să îl văd dincolo de rolul pe care îl face, să îl văd ca om. Să fie vulnerabil şi sincer. Să aibă o părere despre lume, care se reflectă în tot ceea ce face. De aceea spun că mi-e greu să intru pe scenă dacă eu sunt un om lipsit de demnitate, să vin în faţa oamenilor.
România Curată: Ce ar trebui să fie la Teatrul din Braşov ca să fii mulţumită?
Mi-aş dori să vină un om care să ridice puţin ştacheta. Cum? Habar n-am că e treaba lui. Eu aş încerca puţin să dezgheţ sufletele şi minţile oamenilor. Aş vrea să văd ce vor artiştii, ce vor să joace, ce îi interesează, ce vor braşovenii. Să vină regizori care să îi motiveze pe artişti, ok, să vină să facă şi spectacole convenţionale, dar să vină şi creatori dispuşi să rişte, dispuşi să facă un spectacol despre cum văd ei iubirea sau clasa politică sau mâncarea.
România Curată: Cum adică să rişte?
Ada Galeş: Să experimenteze, să faca ceva nou, să nu ştiu exact cum o să iasă şi ce o să iasă şi dacă o să iasă. Nu îţi imagina că vreau să vină cineva şi brusc să facă total altceva. Eu vreau experimental, dar poate restul nu vor neapărat asta, dar sigur vor să facă spectacole în care să creadă. Şi eu joc în spectacole conformiste, dar sunt ok, nu trebuie să nu mai existe aşa ceva, dar cred că poţi să le dai oamenilor şi alternative.
România Curată: Ce nu îţi place în teatrul actual, ce nu îţi place la felul cum se face teatru acum în România?
Ada Galeş: Că vrem să facem spectacole care arată bine şi au succes. Că vrem cu orice preţ să plăcem şi nu ştiu cui, cărui public. Că nu riscăm. Asta nu înseamnă că vreau (doar) experimental sau să şochez.
România Curată: Ce vrei tu de la teatrul de azi?
Ada Galeş: Aş vrea să fie promovate mai mult spectacole care ies din tipar, spectacole care nu vor fi un succes garantat. Ne confruntăm cu tipare, cu reţete care arată bine, care sunt frumoase, care ne plac, care ne distrează, dar cărora le lipseşte o raportare la real, la prezent, nu mă identific cu el în sală. De exemplu, Hamlet poate fi despre multe lucruri, dar mă interesează Hamletul acelor oameni care îl joacă. Aş vrea să văd că are legătură cu 2016, aş vrea să văd că are legătură cu mine, asta nu înseamnă că trebuie să fie totul cu telefoane mobile pe scenă.
România Curată: Ce înseamnă că să aibă legătură cu 2016?
Ada Galeş: Înseamnă să se raporteze la nişte probleme pe care le avem acum azi, fără clişee sau tipare. Mă plictiseşte convenţionalul, da, mă plictiseşte.
Dar atunci când eu vin la tine ca regizor şi îţi spun: “Băi eu nu cred că e aşa, tu imi zici: Nu, nu, execută!” Şi asta e prost. În facultate, studenţii nu prea au dreptul să se exprime. Dacă mă laşi să mă exprim şi îmi educi chestia asta nu trebuie să te supere că eu mă exprim.
Când eu ca actriţă vin la tine, regizor şi îţi spun nu cred că e aşa: “Uite eu îţi propun altceva”, să nu mă pui să mă limitez într-un chenar pentru că asta e fişa postului meu, că eu trebuie să execut nişte lucruri pe care tu le vezi.
România Curată: Păi tu eşti o actriţă, nu regizor…regizorii nu sunt dictatori?
Ada Galeş: Da, în teatrul românesc unii regizori sunt dictatori.
Eu sunt revoluţionară şi activistă şi uneori supăr lumea şi la repetiţii şi în afara repetiţiilor, nu tac din gură. Oamenii care mă felicită că mă lupt cu neregulile, cred că ar trebui să mă ajute să îmi spun părerile şi la repetiţii. Ceea ce mă face pe mine să fiu revoluţionară în timpul meu liber, mă face să îmi spun părerile şi la repetiţii sau în teatru.
România Curată: Eşti “Copilul problemă” şi la repetiţii şi în afară…
Ada Galeş: Vai, dacă spun asta şi scrie cineva asta, probabil nu o să mă mai ia nimeni.
România Curată: Ţi-e frică de asta?
Ada Galeş: Da, pentru că lumea o să mă catalogheze o protestatară de serviciu, o scandalagioaică. Ceea ce nu sunt. Sunt un artist care vorbeşte despre nişte probleme, care încearcă să schimbe ceva care e prost, abuziv şi corupt. Sunt un actor care are căutări, care vrea să joace mai mult decât orice şi care vrea să îşi facă cât mai bine treaba.
România Curată: De ce ai vrut să te faci actriţă?
Ada Galeş: În clasa a V-a … habar nu aveam. Cred că îmi plăcea atenţia atunci (râde). Acum cred că este cel mai bun fel de a mă exprima.
Am picat de două ori la facultate pentru că îmi era frică. Îmi dau seama că în momentul în care nu acţionez aşa cum simt eu, după valorile şi părerile mele, mă distruge în primul rând pe mine. Am picat pentru că voiam prea tare să intru, să fiu bine. Nu mai vreau să fiu bine acum, vreau să fiu aşa cum sunt şi habar nu am cum sunt.
România Curată: Nu te-ai gândit să te faci altceva?
Ada Galeş: Uneori vreau să mă fac altceva în fiecare săptămână, dacă mă uit la o emisiune de gătit, vreau să ma fac bucătar, acum vreau să mă fac preşedinte.
România Curată: Preşedinte de teatru.
Ada Galeş: Daaa (râde). Cred că de aia actoria mi se potriveşte cel mai bine pentru că pot să fiu tot felul de lucruri.
România Curată: Te-ai gândit să pleci din ţară?
Ada Galeş: Mai mult în ultima perioadă…Dacă iese Dragnea premier, I’m gonna go crazy…
România Curată: Dar ce treabă ai tu cu Dragnea? Ce treabă are un actor cu el?
Ada Galeş: Mă deranjează că e penal, că e peenall! Păi are legătură, are. Dacă ai impresia că nu te afectează cine e premier şi ce se întâmplă în clasa politică, te înşeli. Dacă e frig în casă la Braşov, te întrebi de ce l-ai votat pe Scripcaru primar.
România Curată: Ce te nemulţumeşte în afara teatrului?
Ada Galeş: Multe….de la gropi, fonduri … că nu se face nimic pentru copiii de pe stradă, că nu există programe care să susţină asta, că nu există transparenţă la nivel decizional.
Mă îngrozeşte Coaliţia pentru familie, Catedrala Mântuirii Neamului. Mă dor şi vreau să vorbesc despre asta cum pot. Că mă exprim într-un spectacol cum e “București, instalaţie urbană” de la ARCUB, că scriu o postare pe Facebook….
Asta trebuie să înţeleagă lumea! Că ne afectează! Dacă dau cu maşina într-o groapă: “Păi poate am tăcut din gură la momentul nepotrivit sau poate am votat prost sau poate nici măcar nu am votat!”
Ar trebui să ne trezim un pic şi să ne dăm seama că ţine de fiecare şi fiecare poate să facă ceva. Mi-am convins prietenii să iasă la vot. “Se poate, se poate!”
