Romania Curată

Victor Grigorescu, unul dintre băieții deștepți ai guvernului Cioloș, amendat penal pentru fals în declarații și înscrisuri

Grigorescu a fost protagonistul propriului episod în serialul Băieții deștepți ai Guvernului Cioloș, publicat în 2016 de România Curată.
Victor Vlad Grigorescu, fost ministru al Energiei în Guvernul Cioloş, a fost condamnat miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata unei amenzi penale de 48.000 de lei, într-un dosar în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţiile de avere, scrie Agerpres citată de Hotnews.
Grigorescu a fost cercetat penal de Parchetul General pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, însă el a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, scrie Agerpres. Acest acord a fost aprobat miercuri de judecătorii instanţei supreme, care au dispus aplicarea unei amenzi penale.
  • “(…) condamnă pe inculpatul Grigorescu Victor Vlad la 36.000 lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile-amendă înmulţite cu 300 lei pe zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
  • (….) condamnă pe inculpatul Grigorescu Victor Vlad la 36.000 lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile-amendă înmulţite cu 300 lei pe zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată.
  • Aplică inculpatului Grigorescu Victor Vlad pedeapsa cea mai grea de 36.000 lei amendă penală, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, şi anume 12.000 lei, în final urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 48.000 lei amendă penală”, se arată în decizia instanţei.
Acordul prin care fostul ministru şi-a recunoscut vinovăţia a fost trimis în instanţă în noiembrie 2021, fără ca Parchetul General să facă un anunţ public în acest sens.
Singura menţiune oficială cu privire la acest caz a fost un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale din 23 iunie 2021, în care se anunţa că preşedintele Klaus Iohannis a aprobat cererea Parchetului General de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru Victor Vlad Grigorescu.
Acest dosar a fost deschis ca urmare a unor verificări realizate de Agenţia Naţională de Integritate în anul 2016, în urma cărora au fost descoperite nereguli în declaraţiile de avere depuse de Victor Vlad Grigorescu în anii 2015 şi 2016, referitor la nedeclararea unui imobil.
La vremea respectivă au fost neclarităţi şi cu privire la o tranzacţie privind o platformă online (monitoreu.com) deţinută de Victor Vlad Grigorescu, dedicată analizei pe surse deschise a politicilor comerciale comune a Uniunii Europene prin care se agregau datele vizând aceste politici, inclusiv date statistice oferite de Eurostat.
Astfel, în octombrie 2016, Victor Vlad Grigorescu anunţa că, în perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2015, a cedat drepturile de folosinţă asupra platformei de internet pentru suma de 792.000 de lei, însă mai multe publicaţii l-au acuzat că refuză să precizeze cine a fost beneficiarul tranzacţiei.
Fostul ministru declara că site-ul respectiv nu era destinat publicului larg şi era mai degrabă o aplicaţie software şi un instrument de filtrare a informaţiilor publice.
Victor Grigorescu (45 ani) a venit, în noiembrie 2015, în Guvernul Cioloș ca ministru al Energiei, făcând parte la vremea respectivă din Consiliul de Administratie al Electrica, functie pe care o ocupa de circa un an. În perioada 2007-2011, a ocupat poziția de secretar II în cadrul reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, sectia comercială, cu responsabilitati în domeniul politicii comerciale comune a UE.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *