Radu Paul Ghe

Revolutie si pomana

Dacă aş avea vreo trecere la Ion Iliescu, l-aş sfătui să îşi modifice titlul faimoasei sale cărţi în Revoluţie şi pomană. Fiindcă în asta s-a transformat eroicul moment din decembrie 1989: într-un motiv de cerşetorie al unor revoluţionari cu certificat.

Nu ştiu cum se face, dar românii reuşesc să îşi mînjească şi cele mai eroice şi emoţionante momente din istorie. Şi din viaţa lor.

Asta reuşesc acum revoluţionarii… îmi cer scuze, un grup de revoluţionari cu patalama din Timişoara. Au ieşit în stradă, chipurile ca să comemoreze 23 de ani de la începutul revoluţiei. De fapt ca să ceară iar pomană. Să li se întregească indemnizaţia. Că au ieşit să protesteze şi cînd le-o tăiase Boc şi uite că s-a putut. Acum să le dea banii înapoi. Că ei au luptat la revoluţie. Si luptă, si dă-i, vorba lui Agamiţă Dandanache. Că, dacă nu era rost de bani, de ce să mai fi făcut revoluţie?

„Noi nu am cerut această lege, dar ştiţi cum e, dacă dai unui copil o jucărie, e mai greu să o iei după aia. Oamenii şi-au făcut planuri, iar acum sunt exterminaţi”, a declarat unul din liderii revoluţionarilor din Timişoara (sursa: www.tion.ro).

Faţă de guvernul Boc am avut o atitudine ambiguă. Am fost de acord cu unele măsuri, altele m-au revoltat. Dar tăierea indemnizaţiilor revoluţionarilor a fost una pe care am susţinut-o fără rezerve. Nu pentru că revoluţionarii n-ar fi meritat recunoaşterea meritelor lor, ci pentru că povestea cu indemnizaţia seamănă foarte bine a pomană. N-am auzit ca în decembrie 1989 revoluţionarii să fi strigat: “Vrem o rentă de la stat!” Parcă altele erau idealurile acelor oameni frumoşi şi curajoşi – care nu sînt, nu pot să fie aceiaşi cu cei care urlau în ianuarie şi urlă şi acum să li se dea bani, bani, bani. Că de-aia au murit ei la revoluţie.

Nu sînt eu potrivit să judec dacă o asemenea indemnizaţie li se cuvenea sau nu celor care au luptat în revoluţie. Dar ştiu că sînt sute de oameni care au luptat pe front, în al Doilea Război Mondial, riscînd să fie ucişi în fiecare minut, vreme de doi-trei-patru ani, şi primesc mult mai puţini bani, şi au mult mai puţine avantaje decît revoluţionarii de trei pînă la şapte zile.

Mai mult, există oameni care au luptat cu arma în mînă împotriva comunismului în anii ’50, în munţi. Nu mai sînt foarte mulţi, au cam murit, dar cei care mai trăiesc nu au avantajele revoluţionarilor cu patalama din decembrie 1989. Şi se mai pot spune multe.

De exemplu, se poate spune că în Timişoara, între 15 şi 22 decembrie 1989, cît timp regimul Ceauşescu era încă la putere, pe străzile oraşului manifestau şi se organizau să înfrunte regimul cel puţin 100.000 de oameni. O sută de mii. Toţi aceştia ar trebui să fie luptători cu merite deosebite – oricum, mai deosebite decît cele ale lui Vasile Blaga, ale regretatului (nu de mine) Adrian Păunescu şi ale altor şmecheri care au pus mîna pe certificatul de luptător în anii ’90, cînd s-au luptat cu pile şi relaţii ca să devină şi ei, retroactiv, luptători.

Dar Timişoara nu are 100.000 de revoluţionari cu acte. Nu are 100.000 de cerşetori de indemnizaţii. Revoluţionarii au făcut ce au crezut ei că trebuiau să facă: au ieşit în stradă, au manifestat, au rezistat. Unii au murit – prea mulţi. Iar cei care au scăpat s-au întors la treburile lor şi au încercat să înceapă o viaţă nouă, în libertate. Fiindcă pentru asta au luptat atunci.

Au mai fost însă şi alţii care au mirosit oportunitatea. Cei pentru care revoluţia a fost o sursă de venit. Unii au fost revoluţionari, alţii au dat jos în 23 decembrie portretul lui Ceauşescu la primăria din Coada Mîţei – şi au devenit beneficiarii ajutorului de la stat. Acum au parte de o indemnizaţie ce li se pare prea mică. Şi de dispreţul meu – care nu contează.


Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Revolutie si pomana”

  1. Nick Sava

    “POMANA PORCULUI” – sportul national al romanilor. Cu cit soricul e mai gros pe obraz, cu atit participarea la Pomana este mai apreciata.

    Reply ↓
  2. Constantin

    abonati pe viata la vistieria statului!?

    Desi Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea si eternizarea memoriei celor care si-au jertfit viata, a stabilit o indemnizatie reparatorie numai pentru: 1) urmasii Eroilor-martiri si 2) mutilati si raniti gr.I, II, si III de invaliditate , cu Legea nr. 341/2004, modificata si completata de Legea nr 347/2006, in categoria ”Luptator pentru victoria Revolutiei, s-a inclus si titlul ”remarcat prin fapte deosebite”. Cutia Pandorei a fost deschisa pentru inca 16600 de pretinsi revolutionari, pe langa cei 2059 urmasi eroi-martiri si 2397 raniti. In total 21056 revolutionari Deci, indemnizatia reparatorie stabilita initial numai pentru urmasi Eroi-martiri si raniti, ulterior s-a extins, si pentru unii dintre cei multi care, probabil, au manifestat simplu in strada. Dupa 15 ani de la Revolutie (Legea nr 341/2004) s-a creat, chipurile, categoria luptatorilor, remarcati prin fapte deosebite (!?). Suna bine ! numai ca acestia nu s-au remarcat cu nimic, in plus fata de multimea care a iesit in strada, si nici de fapte deosebite nu poate fi vorba. Pentru ce reparatorie ? pe langa revolutionarii autentici, s-a creat o categorie a parvenitilor. Printre acestia, culmea, chiar si cadre din structurile militare, care au stat in cazarma, sau colaboratori ai securitatii.
    Indemnizatia reparatorie vehiculata in mass media de 2000 lei nu este reala. Iata modul de calcul si valorile acestora, pe categorii de pseudo- revolutionari si revolutionari:
    2328 lei pentru cei fara grad de invaliditate, adica falsi revolutionari ( 2117 x 1,1) 2646 lei pentru raniti de gradul III ; ( 2117 x 1,25 )
    3175 lei pentru raniti de gradul II ; (2117 x 1,50 )
    3705 lei pentru raniti de gradul I ; (2117 x 1,75 )
    4234 lei pentru mutilati. (2117 x 2,00 )
    Calculul se efectueaza in functie de venitul mediu brut pe economie (de 2117 lei in anul 2012) multiplicat cu coeficientii arbitrari 1,1; 1,25; 1,50; 1,75 sau 2, prevazuti de Legea nr. 341/2004, dar fara respectarea Legii nr 24/2000 ( Norme de tehnica elaborarii actelor normative, pe baza de calcule, cu evaluare si fundamentare intemeiata). Si astfel s-au stabilit discretionar si arbitrar, sume exorbitante, majorate an de an, prin actualizare/indexare ( ceea ce nu se face pentru salariati si pensionari) in functie de venitul mediu brut anual pe economie, si fara impozitare.
    Deoarece Legea nr.341/2004 reglementase ca revolutionarii fara grad de invaliditate care au alte venituri, mai mari decat venitul mediu brut/ economie, sa nu primeasca indemnizatie, Legea nr. 347/2006 i-a salvat, cu o definitie noua, si ciudata a venitului: La art. 4 se introduce al.(6) ”Prin notiunea de venit … se intelege venitul brut lunar realizat din salarii si asimilat, potrivit prevederilor Codului fiscal” Astfel ca revolutionarii care au pensii speciale mari, cat si cei cu venituri substantiale, obtinute din afaceri si alte surse, decat din s

    Reply ↓
  3. CONSTANTIN

    II/URMARE
    Astfel ca revolutionarii care au pensii speciale mari, cat si cei cu venituri substantiale, obtinute din afaceri si alte surse, decat din salariu, indiferent de valoare, sa fie exceptati si, ca atare, au primit indemnizatie de revolutionar.(!?) Numai aranjamente !
    Convins ca un revolutionar ranit nu se poate compara cu un invalid de razboi, care dupa ani de infern, departe de casa, permanent pe campul de lupta, in chinuri si permanent in stare de pericol iminent pentru viata, nu-mi explic de ce, paradoxal, are o indemnizatie mult mai mica, chiar si fata de “revolutionarul” fara grad de invaliditate. Altfel spus, daca unui ranit de razboi mutilat cu grad III -I de invalididate i se acorda o indemnizatie, de baza, de numai 112 -148, cat ar trebui sa primeasca un revolutionar cu aceeasi invaliditate ? Veteranii si vaduvele de razboi ( tot urmase ale eroilor-martiri adevarati) se “bucura”de numai 92 lei. La aceste indemnizatii se mai adauga unele sporuri nesemnificative, incat indemnizatia cea mai mare ajunge in jurul sumei de 200 lei. Si fara a beneficia de celelalte 23 privilegii( acordate revolutionarilor pe etape) numai unu’si unu’, cu consistente efecte materiale. (aprobari de imobiliare , alte acordari sau atribuiri gratuite, scutiri de multe taxe si impozite, accese gratuite, diverse prioritati s.a.)
    Tot prin compartatie, cat ar trebui sa primeasca un detinut politic, care a suferit ani de detentie cumplita, fata de “revolutionarul” care sustine ca a ”patimit” cateva ore, una sau doua zile, retinut la autoritatile statului?
    De mentionat ca unele privilegii nici nu sunt constitutionale. Cum sa se acorde astfel de drepturi/avantaje , cand Constitutia la art 16 prevede: (1)Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii, fara discriminari si (2)Nimeni nu este mai presus de lege, iar la art. 56-Cetatenii au obligatia sa contribuie prin impozite si taxe la cheltuielile publice. Orice sarman plateste statului taxe si impozite si, din nefericire, o parte ajung chiar la aceasti super-privilegiati, care nu numai ca profita, cu varf si indesat, dar mai sunt si mai sunt si scutiti de obligatii constitutionale.
    Culmea-culmilor este ca unii militari si civili din postura de asasini, in Bucuresti, Sibiu, Timisoara si in alte orase, care s-au umplut de sange prin masacrarea, unor oameni fara nici o vina, nu numai ca n-au raspuns pentru crimele savarsite, dar au devenit revolutionari si beneficiaza de toate aceste enorme privilegii, discriminatorii si neconstitutionale.
    Inca cu speranta in dreptate,

    Reply ↓

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *