Mihai Goțiu

Mărginimea Sibiului, sub asaltul lobby-ului minier. Ce document (și cu câte minciuni) a ajuns pe masa primarilor din zonă

PATROMIN, organizația de lobby a industriei miniere din România, a contactat primăriile din Mărginimea Sibiului pentru susținerea proiectului de exploatare și procesare a magneziului pe care vrea să-l dezvolte compania MPI, se arată într-un document ajuns în posesia Verde Curat/ România Curată.

Proiectul MPI prevede deschiderea unei mine în carieră deschisă într-un perimetru de exploatare uriaș, de peste 915 hectare, la Rășinari, și o uzină chimică de procesare a minereului pentru extragerea magneziului, într-o altă localitate din zonă (prima vizată fiind Săliște, unde Consiliul local a votat, însă, respingerea solicitării de concesionare a unei suprafețe de 100.000 mp).

Minciunile din documentul de lobby

”Având în vedere toate concluziile din prezentul document de poziție, vă solicităm să sprijiniți, conform legii și având în vedere faptul că Statul Român, prin emiterea licenței de exploatare, a aprobat implementarea Proiectului MPI (s.n.), să efectuați toate demersurile legale necesare susținerii implementării acestui proiect atât de important pentru România”, se arată, în mod mincinos, la finalul documentului.

În realitate, emiterea licenței de exploatare nu înseamnă, nici pe departe, aprobarea implementării proiectului MPI de către statul român. Pe de o parte, eliberarea licenței de exploatare (nota bene: pentru o carieră de piatră de construcții, nu pentru extragerea și procesarea chimică a magneziului) este contestată, după faza procedurii prealabile, urmând procesele de anulare a acesteia.

Pe de altă parte, obținerea licenței de exploatare este doar un prim pas al procedurilor de autorizare. Mai mult, în condițiile unui rezultat nefavorabil la referendumul local care va fi organizat, pe 8 noiembrie, la Rășinari, pentru companie va fi extrem de dificil să obțină autorizarea proiectului, în condițiile în care va avea nevoie de modificări ale Planului Urbanistic General (PUG) și Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care trebuie adoptate de Consiliul local, nu de la nivel central.

Mai mult, cu un vot de respingere, MPI va avea mari dificultăți pentru obținerea finanțării proiectului, suma pe care a anunțat-o fiind de 400 de milioane de euro – o sumă pe care specialiștii consultați de Verde Curat/ România Curată o consideră mult subevaluată pentru ca exploatarea și, mai ales, procesarea să poată fi realizate cu reducerea semnificativă a riscurilor pentru mediu și sănătatea umană (în condițiile în care, după cum a recunoscut chiar MPI, încă nu au realizat toate studiile care să identifice toate riscurile, în special cele cu potențial cancerigen!).

De altfel, probabilitatea ca MPI să obțină finanțări europene s-a redus drastic după ce proiectul n-a fost inclus, nici luna trecută, în runda de completare de către Comisia Europeană a listei care ar urma să beneficieze de facilitățile Regulamentului european CRMA (Critical Raw Materials Act). Acest lucru a fost recunoscut, implicit, chiar de MPI, care și-a eliminat de pe site mențiunea potrivit căreia proiectul ar fi susținut de Directiva CRMA, înlocuind-o cu una legată de o finanțare primită pentru programul de cercetare, care e cu totul altceva, o sumă considerabil mai mică și deja utilizată.

Faptul că MPI nu se află pe lista europeană a CRMA și până și MPI a recunoscut asta, nu îi împiedică însă, pe cei de la PATROMIN să invoce, pe mai multe pagini din documentul intrat în posesia Verde Curat/ România Curată, Regulamentul CRMA și să prezinte ca sigură suma de 400 de milioane de euro. Deși vorbește de locuri de muncă și salarii atractive, în document nu se menționează nici numărul acestora și nici valoarea lor.

Cine conduce și pe cine reprezintă PATROMIN

Dar toate acestea sunt ”detalii” pe care cei din asociația de lobby PATROMIN le ignoră. Lucru care, de altfel, n-ar trebui să ne surprindă dacă nu uităm cine conduce organizația neguvernamentală amintită, despre care am mai scris când făcea lobby pentru legea de expropriere a cetățenilor români în beneficiul companiilor miniere private.

Președintele PATROMIN, Constantin Cosmin  Trufelea, are un lung istoric de controverse. Acesta a ajuns membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO), în martie 2023, după moartea a trei mineri. Citând surse locale, Libertatea a relatat că Trufelea a fost propus de PNL fiind un apropiat al deputatului PNL Ion Iordache, chiar dacă, anterior, acesta a a condus exploatarea Roșia (din cadrul CE Oltenia), unde, în 2020, respectiv 2021, muriseră alți doi muncitori. Ulterior, în august 2024, Ion Iordache s-a dezis, însă, de Constantin Trufelea, în urma altui accident tehnologic la CEO, anunțând excluderea lui din PNL.

Conducerea PATROMIN. Sursa: site-ul PATROMIN

Conducerea PATROMIN. Sursa: site-ul PATROMIN

Numele lui Cosmin Trufelea apare și în scandalul pierderii de către România a sute de milioane de euro din PNRR din cauza problemelor cu selecțiile unor membri din conducerea marilor companii de stat din România. Astfel, alături de un alt fost membru al Directoratului CE Oltenia, Dan Iulius Plaveti, Trufelea e acuzat că a fost implicat direct în procedura de achiziție a firmei care, ulterior, a organizat selecția prin care au fost numiți în conducerea CEO (alte detalii aici). La începutul acestui an, AMEPIP a declanșat un control legat de numirile lui Trufelea și Plaveti. Acest lucru nu l-a împiedecat, însă, pe Dan Iulius Plaveti să devină director general al Hidroelectrica, în timp ce Constantin Trufelea a preluat președinția Directoratului CE Oltenia.

În conducerea PATROMIN îl regăsim și pe Dan Constantin Dobrea, directorul general al SALROM. Acesta este nașul primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte PSD. România Curată a relatat pe larg despre modul în care Dobrea a ajuns director general al SALROM, în doar doi ani, pornind ca inspector la Primăria Lehliu Gară. Bogdan Ivan, fostul ministru al Economiei în Guvernul Ciolacu, apoi ministru al Energiei în Guvernul Bolojan, l-a apărat vehement în timpul scandalului declanșat de dezastrul prăbușirii Salinei Praid, urmat de crima de mediu de pe râul Târnava Mică, dând vina pe castori și pe activiștii de mediu.

Nu în ultimul rând, vicepreședinte al PATROMIN este Nicolae Suciu, directorul Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), subsidiara din România a Gabriel Resources, compania canadiană care a dat în judecată statul român, solicitând daune de miliarde de euro, în Afacerea Roșia Montană. Provizoriu, Nicolae Suciu a devenit și director general al Gabriel Resources, după retragerea lui Dragoș Tănase, în acest an. După cum am arătat pe Verde Curat/ România Curată, atât Nicolae Suciu, cât și Dragoș Tănase figurează în conducerea MPI.

EXCLUSIV: Directorii Afacerii Roșia Montană se implică într-un nou proiect minier din România, cu investiții promise de sute de milioane de euro. Un fost condamnat penal e în spatele combinației

Conducerea executivă a PATROMIN e asigurată de Răzvan Rotaru, fost deputat al Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD) și care, anul trecut, a apărut în videoclipurile de promovare a lui George Simion în campania pentru funcția de președinte al României, fiind menționat, tot în mod fals, ca reprezentant al sindicatelor miniere, în condițiile în care, de fapt, el e reprezentant al organizației de lobby a patronatelor din domeniu.

Răzvan Rotaru (PATROMIN), Adriana Petcu (ANRMPSG), Elena Sava, Nicolae Suciu (RMGC, Gabriel Resources și MPI)

Răzvan Rotaru (directorul executiv al PATROMIN, în stânga), Adriana Petcu (președinta ANRMPSG, autoritatea care a eliberat controversata licență de exploatare a ”rocilor pentru construcții” de la Rășinari), Elena Sava, Nicolae Suciu (director RMGC și Gabriel Resources, vicepreședinte PATROMIN, asociat minoritar și membru în conducerea MPI): Sursa: site-ul PATROMIN

Documentul de lobby de mai jos a fost transmis de către PATROMIN către Primăria Orlea. Conform surselor Verde Curat/ România Curată, acesta a fost transmis și către alte primării din Mărginimea Sibiului, după ce Consiliul local Săliște a refuzat concesionarea a 100.000 mp pentru uzina chimică a MPI.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Pe același subiect:

Pe culmile din Rășinari. Soarta localității făcută celebră în Europa de Cioran se decide zilele următoare, prin referendum (foto și video)

Afacerea Rășinari. Compania MPI recunoaște prezența metalelor grele și riscurile pentru sănătate. Cât de independenți (nu) sunt experții care susțin proiectul și ce au ”uitat” să spună

Secretul Afacerii Rășinari: metalele grele despre care nu se vorbește. Și concluzia unui expert: ”Zăcământul conține crisotil, deci azbest. Cât? Urmează să determinăm”

Citește pe România Curată:

Ce au în comun blana doamnei Docuz Ciolacu și restaurația Nataliei Intotero de la Mediu

Natură sănătoasă în orașe = oameni sănătoși, un nou proiect al Rețelei pentru Natură Urbană și al Asociației Societatea Organizată Sustenabil


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *