La Şcoala de vară România Curată s-a pus întrebarea „Ce facem cu rezultatele monitorizării?”, adică la ce ne ajută să ştim ce fac instituţiile statului şi cum putem lua atitudine atunci când se observă un abuz? Procesul de monitorizare implică acces la informaţii de interes public, pe care instituţiile sunt obligate prin lege să le ofere ba din oficiu, ba la cerere. În cadrul discuţiei, Mihai Goţiu a evidenţiat că informaţiile de interes public ar trebui să fie toate publice din oficiu, iar cazurile în care acestea lipsesc şi trebuie cerute în baza legii 544/2001 să fie excepţii.Cu toate acestea, cele mai multe autorităţi publice nu au informaţiile de interes public disponibile din oficiu pe site-ul instituţiei, iar multe dintre acestea nu le oferă nici la cerere. În asemenea situaţii, legea oferă puţine soluţii care nu implică instanţa, motiv pentru care este adesea nevoie de litigaţii pentru ca legea să fie aplicată. Aşadar, la această şedinţă au vorbit despre urmările monitorizării doi dintre cei mai activi membri ai societăţii civile în ceea ce priveşte litigaţiile cu autorităţile: Nicuşor Dan şi Peter Eckstein-Kovacs. Nicuşor a prezentat activitatea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul şi câteva dintre litigaţiile deschise şi câştigate contra Primăriei Generale pentru abuzuri în ceea ce priveşte construcţia sau demolarea de clădiri sau alte nereguli semnalate asociaţiei de către cetăţeni. Pentru consultări online, există acum şi portalul Jurist Urban, unde se pot semnala nereguli şi cere sfaturi de la experţi în domeniu.
Sesiunea fiind dedicată studiilor de caz, Peter a prezentat câteva litigaţii rezultate în urma unor abuzuri ale autorităţilor. Cazul Andrei Schwartz, de exemplu, a devenit celebru în anii ’90 pentru brutalitatea cu care un cineast a fost bătut de organele de poliţie pentru „tupeul” de a realiza un documentar despre locuitorii din Pata Rât, deja cunoscuta groapă de gunoi a Clujului. De remarcat că cineastul a reclamat acest abuz justiţiei abia după trei săptămâni, timp în care şi-a terminat filmul. Morala este simplă: Ţi-o poţi lua pe coajă confruntând autorităţile şi atunci când ai dreptate. Tocmai din acest motiv, activişti ulteriori precum gaşca din spatele acţiunii Occupy Conti, tot de la Cluj, din noiembrie 2011, care a întrebat foarte concret ce poate face şi ce nu poate face în cadrul protestului, mergând până la a întreba dacă faptul de a pune muzică se poate interpreta ca încălcare a drepturilor de autor. Prima etapă în rezolvarea oricărei probleme este să ştii de ea. Din acest motiv, monitorizarea este necesară pentru a identifica acele cazuri în care se comite vreun abuz. Însă nu numai autorităţile pot abuza de poziţia lor. Cazul Dan se referă la un cetăţean care a fost deconectat de la grila de curent pentru neplata facturii timp de o lună şi jumătate. Problema a apărut în momentul în care acesta a solicitat reconectarea la grilă, în sensul că i s-a cerut, pe lânga taxa de reconectare, să depună o cerere ca să poată plăti voluntar o garanţie furnizorului, altfel nu urma să fie reconectat. În acest caz, furnizorul a profitat de poziţia sa pe piaţă pentru a pune condiţii situate în afara legii.
Apare, deci, întrebarea „ce facem când constatăm nereguli?”, iar răspunsul depinde de la caz la caz. Pe lângă Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, se mai poate merge la Avocatul Poporului, acolo unde există suspiciuni de abuz instituţional. Deşi prerogativele funcţiei limitează ceea ce poate face Avocatul Poporului (iar rolul său în sesizarea Curţii Constituţionale vis-a-vis de ordonanţe de urgenţă îl face susceptibil presiunilor politice), acesta poate juca totuşi un rol în protejarea drepturilor cetăţeneşti. Ca exemplu a fost dat Ombudsmanul din alte ţări, care poate fi sesizat inclusiv pentru chestiuni care ţin de liberul acces la informaţii de interes public. Ar fi parcă prea mult să cerem şi noi această practică, nu-i aşa?
În monitorizarea instituţiilor din România apar probleme de la refuzul de a se furniza anumite date, din diverse motive, la ignorarea pur şi simplu a cererii de informaţii. De aceea s-a pus în discuţie posibilitatea ca Avocatul Poporului să poată ataca în instanţă un anume tip de răspuns, care să nu mai poată fi, apoi, oferit în locul informaţiilor solicitate. Spre exemplu, acolo unde sunt disponibile pe portal.just.ro informaţii despre persoanele cu care instituţii publice se judecă, nu ar fi normal să ni se comunice(tocmai de la Ministerul Justiţiei, care finanţează portalul) că nu ni se pot oferi acele informaţii ca răspuns la cerere pe motiv că s-ar încălca dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, mai ales din moment ce SAR este acreditată să proceseze astfel de date. De asemenea, termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru a primi un răspuns la o solicitare este foarte rar respectat, mergându-se pe ideea că se poate trimite orice răspuns în termen de 30 de zile (prevăzut legal numai pentru cazuri speciale şi numai cu înştiinţare prealabilă). În ambele situaţii (nerespectarea termenului de 10 zile şi refuzul nejustificat de informaţii) se poate merge în instanţă, precum şi pentru cazul în care un răspuns la o interpelare orală nu este oferit pe loc, aşa cum cere şi legea 544/2001. Deşi L544/2001 este bună pe hârtie (peste cea a Ungariei de exemplu, unde autorităţile pot să refuze oferirea unui răspuns sau pot pune tarife prohibitive la copierea unor documente), este totuşi nevoie de amendamente care să înăsprească sancţiunile şi de norme de aplicare mai clare, care să specifice, de exemplu, că poţi face poze în loc de copii unor documente sau că nu este nevoie să faci dovada unui interes legitim pentru a avea acces la informaţii. În situaţia de faţă, dacă legea nu permite în mod expres, înseamnă că e interzis.
