Ceea ce ne face fragili este faptul că instituţiile nu pot avea aceleaşi virtuţi (onestitate, onoare, curaj, loialitate, perseverenţă) ca indivizii – Nassim Nicholas Taleb.
„În timpul procedurii a intervenit un eveniment neaşteptat. Continuarea procedurii în sensul rezolvării problemei dumneavoastră depăşeşte nivelul asigurării dumneavoastră. Dacă doriţi continuarea procedurii apăsaţi tasta 1, dacă nu …”
Această scenă pare desprinsă dintr-o comedie neagră, dar nu este imposibil să se petreacă în viitor, în funcţie de ce formă concretă va lua legea asigurărilor private de sănătate. Dacă „evenimentul neaşteptat” din scena de mai sus este doar un dinte rupt, nu e nicio nenorocire – poţi apăsa pe „tasta 1”, sau poţi trăi destul de bine şi cu un dinte rupt. Dacă însă au fost perforate varicele esofagiene în timpul endoscopiei sau se produce un infarct în timpul coronaroplastiei transcutanate ne aflăm în plină tragedie.
Asigurările au fost inventate de italieni în evul mediu. Rostul lor era de împărţire, şi deci de diminuare, a riscurilor. Dacă un negustor făcea negoţ pe mare era expus riscului pierderii preţioasei încărcături fie în furtună, fie pe mâna piraţilor. De aceea el îşi lua mai mulţi asociaţi care îşi împărţeau între ei atât beneficiile cât şi riscurile. În plus, îşi făceau şi o asigurare la o bancă prin care diminuau şi mai mult riscurile. În schimbul unei prime, banca se obliga să le plătească o sumă convenită dacă se întâmpla nenorocirea. Dacă nava ajungea cu bine în port banca rămânea cu banii de primă. Deci fie toţi câştigau câte ceva, fie toţi pierdeau câte ceva.
După acest scurt excurs istoric să revenim la cazul asigurărilor medicale moderne. Întrebarea care se pune este: în ce constă împărţirea riscurilor între asigurat şi asigurator în acest caz? Dacă pacientul rămâne cu o infirmitate, el nu o împarte cu nimeni. Doctorul, la rândul lui, se alege cu reputaţia profesională ruinată şi nicio societate de asigurări nu i-o poate repara. Pacientul încasează contravaloarea asigurării, iar societatea de asigurări dă medicul în judecată şi-şi recuperează suma. Primele plătite de pacient în contul asigurării rămân în proprietatea societăţii de asigurări. Deci avem în final un pacient infirm, un doctor ruinat şi o societate de asigurări prosperă! Este un progres spectaculos faţă de evul mediu.
Îmi veţi putea replica, pe bună dreptate, că acesta este un caz particular, destul de improbabil. Din păcate nu este aşa, iar societăţile de asigurări au tendinţa constantă de a transfera toate riscurile pe umerii celor implicaţi. În cazul asigurărilor de sănătate acest mecanism este pachetul minim de servicii medicale asigurat. Ca să vă lămuriţi am să vă dau exemplul stomatologiei. Când au început asigurările obligatorii de sănătate în urmă cu unsprezece ani, serviciile stomatologice erau acoperite de asigurarea generală. În stomatologie ai avantajul că poţi foarte uşor cuantifica în bani manoperele şi materialele folosite. Asiguratorul, în acest caz statul, şi-a dat seama câţi bani se duc pe asistenţa stomatologică şi, pentru că aici nu sunt probleme de viaţă şi de moarte, a început să taie din fonduri fără să se teamă de reacţia pacienţilor. Mecanismul a fost pachetul minim de servicii stomatologice care s-a tot micşorat până a ajuns să cuprindă doar un control preventiv pe an şi rezolvarea urgenţelor. În aceste condiţii, medicii stomatologi au refuzat să mai facă contracte cu casa de asigurări şi taxează direct şi integral pacientul. Statul s-a retras din afacere, dar a rămas cu banii. Stomatologii nu au dat faliment, dar a crescut numărul edentaţilor bătrâni sau săraci din România. Cine are bani are dinţi, cine nu, nu!
Eu cred că acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul asistenţei medicale generale. Pachetul minim de servicii medicale din asigurarea generală obligatorie va fi micşorat treptat şi, în consecinţă, asigurarea privată va trebui să preia aceste servicii însa desigur la un cost mult mai mare pentru asigurat. Că se urmăreşte asta ne dovedeşte un „act omis”, cum ar spune Freud, şi care constă în neincluderea pachetului minimal în textul legii. Pachetul minimal de servicii se stabileşte anual prin ordonanţă de guvern. La început va fi, probabil, relativ decent pentru a nu trezi rezistenţa populaţiei. Oricum, legea intră în vigoare după alegerile de anul viitor. Apoi va începe micşorarea lui treptată în funcţie de reacţiile populaţiei şi de capacitatea ei de plată. În acelaşi timp vor creşte primele pentru asigurarea privată. Serviciul medical prestat rămâne acelaşi, doar costul creşte în beneficiul asigurătorului. Acest lucru se întâmplă deja la multe clinici medicale private. Plăteşti o sumă considerabilă ca să te opereze acelaşi chirurg celebru care te-ar fi operat şi în spitalul public, făcând aceleaşi manopere şi cu acelaşi risc pentru tine ca pacient. Chirurgul nu este mult mai bine plătit, iar diferenţa de bani nu se duce în covorul roşu de la intrare sau în internetul de la capul patului, ci în profit pentru proprietarul clinicii.
Problema, de fapt, asta este: îngrijirea sănătăţii trebuie făcută pentru profit? Piaţa şi profitul trebuie să guverneze toate aspectele vieţii private şi sociale? La aceste întrebări trebuie să răspundă fiecare în parte şi apoi să acţioneze la nivel social pe baza propriei convingeri.
Inainte de a încheia mai am o scurtă observaţie inspirată de motto-ul din debutul articolului. O ştire de presă din preajma sărbătorilor anunţa că zece manageri de la un mare spital bucureştean, printre ei nu era niciun medic, au fost puşi sub acuzare pentru un prejudiciu de aproape un milion de dolari făcut în doi ani. Deci, dacă legea nouă a fost propusă tocmai din cauza prostului management actual, aş vrea să ne răspundă autorii ei la următoarea întrebare: de unde vor aduce manageri competenţi şi cinstiţi?
scopul asigurarilor private de sanatate este obtinerea de profit pentru firmele de asigurari private, in defavoarea sanatatii poporului roman.
Cand vine vorba de sanatate si salvarea de vieti omenesti nu trebuie sa gandim in termeni de profit. E pacat sa mergem in directia sistemului medical din SUA cand comparatiile cu alte tari il arata atat de ineficient (scump si cu oameni lasati de izbeliste)!
1. si medicul este asigurat, asa ca nu este ruinat;
2. credeti ca ar fi viabil un sistem fara asigurari? vedeti ca si UE merge pe asigurari.
@OvidiuR, oameni buni, orice costa, inclusiv “sanatatea” costa. Ideea ca nu trebuie vorbit in termeni financiari despre sanatate vine de la comunisti (vreti sa ne intoarcem inapoi?!). Si in UE exista asigurari medicale, si acolo se pune problema de eficienta a unui tratament (se renteaza sau nu o actiune medicala?).
Nu trebuie mers in extrema americana, cred ca variantele europene sunt suficient de bune.
P.S. La postarea anterioara, cand spuneam ca si “medicul are asigurare” ma gandeam la cea pt malpraxis.
Am vazut recent filmul documentar Sicko facut de Michael Moore care analizeaza sistemul de snatate american si face cateva comparatii din care rezulta ca pana si cel cubanez este mai bun. Modelul american este un dezastru si se bazeaza exclusiv pe asigurarile medicale private. M-a ingrozit ca nu doar cei saraci raman sa moara in tacere pentru ca nu primesc asistenta medicala pentru ca nu au bani, dar si cei care platesc asigurari sunt refuzati pentru ca se cauta orice chichita in contracte ca firmele de asigurari sa nu deconteze serviciile. Au fost cazuri cand au murit oameni din cauza asta. Pana si cei care au fost voluntari dupa 9/11 si s-au ales cu tot felul de boli. Prin comparatie sistemul canadian, englez si francez sunt mai bune pentru ca au asitenta medicala universala asigurata de stat. In Franta sunt medici multumiti de salarii si pacienti care primesc vizite medicale la domiciuliu.In Anglia pacientii trec pe la casieria spitalului sa primeasca bani de transport. Nu am citit proiectul legii care se propune la noi, recunosc, dar cred ca statul trebuie sa se ocupe de sanatatea cetatenilor ca acestia sa fie la adapost, ca sanatatea lor sa nu devina o marfa din care unii sa faca profit si atat. Nu orice trebuie privatizat. Mai ales sanatatea oamenilor.Altfel o sa ajungem ca pe vremea cand Dimitrie Gusti facea studii in satele romanesti si starea sanatatii populatiei era dezastruoasa.
Dle doctor, citeva pbservatii. In primul rind, si acum am tot doua butoabe de apasat: am bani, apas tasta 1, nu am… Banii sa ii bag direct in buzunarul doctorului, bineinteles Si al asistentelor, si a celorlalti doctori participind la operatie… Mai multi decit as plati la o clinica particulara? Posibil. Diferenta este ca o clinica particulara CHIAR are “covor rosu”…
Al doilea aspect: in afara de dr Ciomu, mai puteti sa ne dati un exemplu d emedic roman care “si-a pierdut reputatia”? Din ultimele birfe, dr Ciomu e gata sa reintre in sistem…
Traiesc in Canada, care are un sistem nici ca in Tarile Scandinave, nici ca in Statele Unite. Exista presiuni sa se introduca un sistem two-tiers – care insa nu multumeste pe nimeni. Dar oamenii sunt mai asigurati decit in State, avind servixii mai “civilizate”. Totusi, nu ca in Siedia, de ex – refuzind sa plateasca impozitele pe care le platesc sudezii. Deci, pina la urma, sistemul Sanatatii de[onde direct de banii pe care ii are Bugetul. PLatim putin, avem putin. Si atunci de geaba ne intrebam cine isi poate permite asigurari private. Din cite stiu eu, traim (totusi) in lumea asta, materiala, nu in Rai. Chiar si acolo, ne asigura Biblia, exista “capitani de cetate si capitani de zece mii de cetati”.
Evident, cei care vorbesc din afara despre sistemele in diferite tari, vorbesc dinafara. Pina la coada, detaliile fac diferenta. In primul rind, Moore este uin fel de “ciutac” al Americii, care critica TOT, pornind de la particularitati. Chiar si el nu mai are pic de credibilitate prin State… NU SE MOAREdaca nu esti asigurat. Spitalele municipale tocmai asta fac: se ocupa de “boschetari”. Dar, e drept, nu ai acces la clinici private…
In schimb, in Canada sunt multe, MULTE aspecte negative. Un Moore canadian ar putea face si el filme… Cum ar putea face unul englez, francez, siedez. Ati fi de acord, de ex, sa fiti spitalizati o zi, cel mult doua, si tirmisi acasa cu perfuzia dupa voi – asa cum se intimpla in Canada? Cum se intimpla de fapt mai peste tot. Nu va intrebati de ce Romania are cele mai multe paturi de spital si cele mai multe zile de spitalizare in UE?
Un sistem spitalicest presupune multe lucruri: in primul rind, sa fie eficient. Romania are cea mai numeroasa si stufoasa administratie. Prcatic, sunt spitale in care birocratii sunt mai numerosi decit personalul medical. In viata mea nu am vazut un medic facind atita hirtogarie: practic, doctorii din clinica in care am fost internat (in Romania( petreceau peste 6 ore scriind! Stiu ca e greu sa ai cite un computer in fiecare clinica – desi prin birouri sunt mult prea multe. De fiecare data, doctorii se apubca sa intocmeasca fise – cind majoritatea datelor ar trebui sa fie pe computer undeva, usor de accesat, updatat,,, Din pacatae, nici in clinicile private nu se intimpla acest lucru, tot hirtoagele, saracele. Sistemul are o inertie fantastica. Banuiesc ca orice reforma se va impotmoli undeva pe drum,