(…)
Procurorii și ofițerii judiciari au avut timp să stea de vorbă cu zeci de funcționari din MDRT.
DNA susține că toată suma de 2 milioane de euro reprezintă prejudiciu și totuși mulți șefi de direcții sau funcționari fără funcții de răspundere au fost scoși în afara cercului de suspecți. Printre ei se regăsesc și cei care au semnat note de oportunitate sau alte documente ale achiziției publice.
Ceea ce indică faptul că, dacă tu te-ai opus în mod repetat, ți-ai argumentat opinia și totuși ai semnat în final, procurorii vor merge către cei pe care ei îi consideră adevărații responsabili, nu către carnea de tun din ministere.
Acesta ar fi și primul sfat.
1. Vorbiți!
Nu după, ci înainte. Vorbiți pentru că, în ciuda temerii normale pe care o aveți, șefii nu au ce să vă facă în cazul în care ei pregătesc un abuz pe bani publici. În astfel de momente, n-au nevoie de scandal, vă vor lăsa în plata Domnului!
Există, în dosarul Gala Bute, povestea unei ședințe nocturne de la minister. Se făcuse două noaptea. Elena Udrea era în capul mesei. Gala Bute trebuia organizată și le era clar tuturor că nimic nu îi va sta în cale ministrului. Tocmai venise vorba despre cum vor fi banii decontați de la UE.
Aerul condiționat duduia. La un moment dat, Gabriela Bostănescu, care lucra în Direcția de Fonduri Europene, a exclamat: ”Niciodată nu vor deconta europenii acești bani!”. Și a început să plîngă.”Niciodată! Vă spun eu asta!”. S-a lăsat o liniște care a spus tot. Au lăsat-o în pace pe Bostănescu.
Mai tîrziu, banii au fost ceruți totuși la decontare. MDRT a fost mînă în mînă cu Autoritatea de Management, ”directorul Friptu era chemat direct la Elena Udrea în birou”, și Autoritatea a aprobat decontarea.
Dar, în urma investigației jurnalistice, s-a lansat controlul DLAF care a blocat automat decontarea. Ministrul s-a ales cu acuzații de încercare de decontare prin înscrisuri false a fondurilor europene.
Nici Gabriela Bostănescu și nici alții, care au lucrat practic la întocmirea documentelor false, nu sînt urmăriți penal. Prin mărturii încrucișate, DNA a stabilit că oamenii se opuseseră fățiș, se exprimaseră în ședințe și semnalaseră riscurile superiorilor ierarhici sau chiar ministrului. Mai departe acționează o prevedere a legii care te absolvă dacă, deși ți-ai exprimat dezacordul, poziția ta profesională nu te-a putut apăra și te-ai simțit silit să faci ceva în dezacord cu propria conștiință.
Avocații Elenei Udrea numesc asta o vînătoare exclusivă a fostului ministru. Alții îi spun discernămînt din partea procurorilor.
2. Amenințați cu demisia și, dacă nu funcționează, chiar demisionați!
Nu e ușor să te gîndești să renunți, dar așa au procedat mai mulți oameni din MDRT. Nu-ți vine să spui stop jobului la stat, chiar dacă salariul e modest. Ți-ai risca și cariera de funcționar, că tot partidul ar trebui să te recomande în alt minister. Dar, de cele mai multe ori, e suficient să ameninți, fără să pleci.
Bărbații și femeile din MDRT spun că Elena Udrea sau cei delegați de ea, Răzvan Murgeanu și Gheorghe Nastasia, îi presau să finanțeze gala de box profesionist. ”Atunci mulți oameni au amenințat că pleacă”. Ei povestesc că ”de fiecare dată ne rugam să fie ultima ședință, dar mai apărea una”. Aceasta era atmosfera din minister în primăvara lui 2011, cu cîteva luni înainte de gală.
Unii au căutat un cod de identificare a finanțării și, pentru că nu l-au găsit, au spus că nu semnează nimic și s-au retras pur și simplu în biroul lor, fiind săriți de la ședințele ulterioare.
Cei care n-au putut ocoli subiectul, pentru că aveau funcții mari și erau direct vizați, s-au cărat pur și simplu. Asta a făcut Paul Mărășoiu. Cînd, după mai multe proteste, el a văzut că și pe nota de oportunitate se insistă cu miciuna că ”FRB organizează gala de box”, directorul a tăiat și a scris de mînă că nu FRB, ci o firmă privată face gala. Și a demisionat. Nici n-a mai stat s-o întîlnească pe Elena Udrea. I-a trimis demisia pe mail.
Omul nu face pe eroul, recunoaște că a invocat motive medicale. Nu popularitatea l-a interesat, ci să nu ajungă inculpat într-un dosar. Și el, și ceilalți, care doar au amenințat cu demisia, și-au îndeplinit scopul.
Citește mai multe despre sfaturile 3 și 4 pe tolo.ro
Extrem de interesant și de edificator! Mulțumiri domnule Tolontan
Da, dle Tolontan ! Asa vom face! Vom demisiona. Si-apoi , cu constiinta curata, ma voi duce acasa la copilasii mei si le voi spune : “Tatal vostru are o constiinta asa curata ca si frigiderul! Si spuneti-i dnei diriginte ca fondul clasei poate sa mai astepte.”
Sau poate gasim alta solutie , dle Tolontan. Ce spuneti? N-ar fi mai normal sa militam ptr independenta totala a functionarilor publici fata de sefii numiti politic? V-ati interesat , ati incercat sa aflati cum se fac promovarile in grad, in functii, in posturi-cheie din ministere?
Dvs cereti unui functionar , cu varsta de peste 45 de ani de exemplu, sa-si dea demisia si sa o ia de la capat??
Intr-o tara in care protectia sociala este zero barat…
Ceea ce oferiti dvs nu sunt solutii ci lozinci, dle Tolontan.
Domnu’ Nosferatu,
mai sunt si alte variante:
1. Nu demisionati. Lasati-i pe ei sa va demita.
2. Nu demisionati.
2. Achitati fondul clasei. Veti lipsi de acasa cativa ani, dar macar datoriile vor fi achitate. Copii se vor descurca intr-un fel sau altul in absenta dumneavoastra.
Domnul Tolontan va da acele sfaturi ce sunt valabile pana cand se va statua independenta functionarilor publici.
foarte adevarat
correct…