Anton Hadar

Un punct de vedere asupra rezultatelor de la Bacalaureatul anului 2011

Dacă ne gândim la modernizarea învăţământului românesc, prin reforma acestuia, trebuie să pornim de la premiza că modernitatea se bazează pe tradiţie. Tradiţia este izvorul experienţei sociale, al înţelepciunii şi este furnizorul ideilor valoroase, care se contopesc armonios cu ideile inovatoare.

În România, încă din perioada interbelică, liceul era conceput ca şcoală de cultură generală, specializarea urmând să se facă la universitate sau în şcoli speciale.
Ca examen, care se susţine la absolvirea liceului, promovarea Bacalaureatului înseamnă încheierea unui ciclu de pregătire şi este necesară, în primul rând, pentru admiterea în învăţământul superior.

Istoric vorbind, examenul de Bacalaureat a fost introdus pentru modernizarea învăţământului din Franţa, la data de 17 martie 1801, printr-un decret dat de Napoleon Bonaparte.

Ȋn Germania există un echivalent al Bacalaureatului, numit Abitur, care reprezintă examenul final, organizat pentru tinerii adulţi, la încheierea studiilor secundare, de obicei după 12 sau 13 ani de şcolarizare. Ȋn Belgia şi în Suedia nu există această formă de examen şi niciun echivalent al acestuia.

Ȋn România, în anul 1925, s-a introdus Bacalaureatul de către Dr. Constantin Angelescu, în calitatea sa de Ministru al Instrucţiunii Publice. În acea vreme, considerată ca fiind cea mai înfloritoare din istoria ţării, pentru a se încuraja Educaţia, se alocau fonduri care, în comparaţie cu cele de azi, par uriaşe. Bugetul Educaţiei era de 12%, iar în anumite perioade urca la 16%. În perioada interbelică, investiţia în Educaţie era o chestiune esenţială. Şcoala trebuia să formeze elitele administrative pe care Statul le considera necesare.

În epocă, liceul era foarte dificil de absolvit, Bacalaureatul fiind cu adevărat un examen de maturitate. Examenele aveau loc în aceeaşi zi, absolventul trecea prin faţa mai multor profesori, fiind evaluat cu adevărat. Bacalaureatul era un moment important din viaţa cuiva.

Profesorul era foarte respectat în perioada interbelică, acest fapt fiind reflectat şi în salarii. De altfel, un profesor bun putea să predea atât la liceu, cât şi la facultate. A fi profesor la un liceu însemna ceva, căci un profesor câştiga în jur de 8.000 de lei pe lună, în timp ce un mecanic câştiga 2.500 de lei. Un profesor universitar titular ajungea să câştige şi 26.000 de lei pe lună, cât câştiga şi un prim-ministru. Pe vremea aceea, era foarte bine să fi profesor, aveai o poziţie socială recunoscută, erai o persoană respectată. Un învăţător câştiga cam 4.000 – 5.000 de lei şi avea foarte multe avantaje. Chiar şi în perioada comunistă, în universităţi dar şi în învăţământul preuniversitar veneau vârfurile promoţiilor de absolvenţi.

Revenind în zilele noastre, rezultatele Bacalaureatului din anul 2011, reflectate în efectivul foarte redus de promovaţi, arată existenţa unor disfuncţionalităţi grave, care sunt determinate de demotivarea cadrelor didactice şi a elevilor, de lipsa de încredere şi de orizont ce s-a răspândit în învăţământul românesc actual şi în întreaga societate românească.

Este sigur că, la o sumară analiză, vom găsi cauze circumstanţiale ale rezultatelor mediocre ale acestui Bacalaureat, cum ar fi:
– Implicarea superficială a unui număr semnificativ de elevi în procesul de educaţie;
– Pierderea legăturii dintre părinţi şi şcoală, acutizată în special în ultimii ani;
– Existenţa unui corp profesoral eterogen din punct de vedere al performanţelor;
– Promovarea unei programe şcolare extrem de încărcate, plină de informaţii redundante;
– Subiectele neechilibrate, generatoare de confuzii, alcătuite cu scopul de a verifica mai degrabă cunoaşterea unor noţiuni înguste din conţinutul disciplinelor, decât gradul de înţelegere a noţiunilor fundamentale, a fenomenelor şi proceselor;
– Lipsa investiţiilor necesare;
– Diferenţele semnificative dintre învăţământul urban şi cel rural;
– Politizarea şcolilor româneşti;
– Factorii de stress induşi prin existenţa camerelor de luat vederi.

O asemenea listă ar putea continua, dacă nu ne-am da seama că asistăm la un proces mai de fond.

Scăderea drastică a fondurilor alocate educaţiei, desfiinţarea unor şcoli şi instabilitatea sistemului educaţional au indus în rândul populaţiei sentimentul nesiguranţei şi al lipsei de perspectivă.

Veniturile părinţilor au scăzut, aceştia sunt apăsaţi de grija zilei de mâine, sau sunt plecaţi în străinătate pentru un loc de muncă, în timp ce bunicii supravieţuiesc cu pensii diminuate, iar fraţii mai mari au grijă de cei mici.

Pe acest fond, rolul educativ al familiei s-a diminuat, familia nu a mai colaborat cu şcoala, ceea ce a determinat o tulburare puternică a mentalităţii elevului, care nu mai are o motivaţie certă privind drumul în viaţă şi care nu mai este dornic să aloce toată energia şi timpul pentru învăţare şi pentru performanţă. Pseudo-modelele oferite de societate, substituţia exagerată şi fără discernământ a actului pedagogic cu tehnologia internet-ului, lipsa unei oferte atractive şi educative de petrecere a timpului liber, lipsa unei viziuni asupra căilor de dezvoltare viitoare a ţării – generatoare de perspective privind alegerea unui drum în viaţă, au contribuit şi acestea la perturbarea dorinţei de a învăţa.

Prin multiplele reduceri salariale şi de venituri ale cadrelor didactice, în şcolile româneşti nu se mai stimulează performanţa, ceea ce, coroborat cu lipsa mijloacelor didactice moderne şi a investiţiilor necesare, a condus la debusolarea întregului corp didactic, ”cârpit” de multe ori cu personal fără vocaţie şi fără capacitate profesională adecvată.
Acestea sunt unele dintre cauzele profunde care au condus la rezultatele dezastruoase ale Bacalaureatului din anul 2011, rezultate care pot fi şi mai rele la anul, dacă nu vom lua în seamă fenomenele grave care se petrec la ora actuală în educaţie.

Cu maximă prioritate, dincolo de angajamentele politice, trebuie să plecăm de la premiza că trebuie să definim o nouă viziune, clară şi de perspectivă, asupra educaţiei, care să fie capabilă să scoată ţara din procesul de degradare continuă în care a intrat, pe seama unei tranziţii, care nu a fost serios şi la timp fundamentată – din perspectiva intereselor româneşti.

Singura sursă de scoatere a României din dezastrul economico – social în care se află este educaţia – generatorul dezvoltării.

Problema care trebuie abordată în întreaga societatea românească este restructurarea relaţiilor dintre societatea civilă, cultură, educaţie, ştiinţă şi administraţia publică. Actualul cadru al acestor relaţii este puternic perturbat şi are efecte negative asupra comunităţii culturale, academice, ştiinţifice şi a societăţii civile, cu impact de mare risc asupra dezvoltării societăţii româneşti în ansamblul ei. Soluţionarea acestei probleme se poate face
numai cu aportul educaţiei şi cu cel al societăţii civile, ţinând cont de dezideratele acestora şi anume, consolidarea democraţiei şi participarea la circulaţia ideilor, în beneficiul dezvoltării pe termen lung a României.

În contextul tranziţiei către capitalismul democratic, societăţii româneşti nu i-a fost încă propusă o viziune integratoare şi de perspectivă implicând dezvoltarea prin educaţie, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat, care să facă obiectul unui ”acord social al educaţiei şi ştiinţei”, elaborat după consultarea societăţii civile.

Existenţa acordului va asigura un tratament privilegiat educaţiei de către întrega societate românească.

Pe seama ideologiei guvernamentale şi a fondurilor drastic diminuate ale educaţiei şi ştiinţei, constatăm că educaţia nu este considerată un bun productiv.

O caracteristică majoră a acordului social al educaţiei şi ştiinţei ar fi existenţa mecanismelor speciale care să asigure echilibrul responsabilităţilor dintre guvern şi educaţie. Acest echilibru are în vedere atât valorile responsabilităţii guvernamentale, cât şi pe cele ale autonomiei asociate unei comunităţi profesorale independente.

Semnificaţia acordului social descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor de profesori. Pe această dimensiune, acordul social al educaţiei şi ştiinţei ar putea fi perceput şi ca un acord în cadrul căruia profesorii şi cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite, în producţia educaţiei şi a cunoaşterii, reguli cum sunt: acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, respectarea axiologiei, recunoaşterea ideilor altora etc. Astfel, apartenenţa la comunitatea educaţiei îl lasă pe fiecare liber, dar îl obligă în acelaşi timp, la devoţiunea idealurilor muncii educative şi ştiinţifice.

Nerezolvarea acestei probleme strategice va conduce la lipsa unei viziuni de ansamblu necesare fundamentării politice a dezvoltării prin educaţie şi ştiinţă, la dereglarea procesului democratic, la dezvoltarea dezechilibrelor în educaţie, ştiinţă şi în administraţia publică, la scăderea în continuare a competitivităţii educaţiei şi a cercetării ştiinţifice, cu efecte pe termen lung, catastrofale asupra dezvoltării economice şi sociale a României.

Mai mult ca oricând, avem nevoie de o investiţie masivă în educaţie, de circa 10 – 12 % din PIB şi de o perioadă de 15 – 20 de ani pentru a pune în practică şi pentru a obţine beneficiile noii viziuni propuse.

Fără educaţie prin ştiinţă, inovare şi antreprenoriat nici nu putem concepe sau spera un viitor optimist al dezvoltării economico – sociale a României.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Un punct de vedere asupra rezultatelor de la Bacalaureatul anului 2011

  1. cornel

    Dl. anton hadar, ramane exclusiv ancorat in conditia de lider semnificativ al sindicatelor din invatamant. Aceasta conduce din perspectiva domniei sale, la o deformare a aspectelor multiple din sistem. Ma opresc numai la discrepantele de aptitundine, dedicare, profesionalism, moralitate, samd, ale corpului profesoral de toate gradele. Fara un program articulat, cu una din componente tintind si aici poti sa aloci intreg pib national invatamantului, cu accent major pe salarizare, si va asigur, ca diferentele fata de actuala stare vor fi nesemnificative. Aceasta nu inseamna deloc ca personal nu recunosc, ca ce sa facut cu salarizarea/veniturile este inacceptabil si de netolerat.

    Reply
  2. Claudiu

    Domnule Hadar si dumneavoastra aveti o mare parte de vina ca lider de sindicat.Chiar nu aveti cunostinta ca la toate examenele (capacitate,bacalaureat,licienta,doctorat,titularizare si mai ales gradele din invatamant) din ultimii ani se copia sau se faceau din nou alte lucrari.
    De ce acum cand domnul ministru Funeriu a stopat acest fenomen mizerabil,toti ,,analistii” arunca cu ce apuca in acest ministru care pana in prezent este cel mai corect si drept ministru din toate timpurile, sau dansii fac parte din acea categorie care au primit bani sau alte foloase calcand in picioare munca acelor elevi care invatau.Dar despre BAC-ul de la Liceul din Podu-Turcului,jud:Bacau de anul trecut a-ti auzit domnule Hadar si despre sumele pe care la strangea directorul TOPA DUMITRU (MITICA) cu directoarea adjuncta ANTOHI DOINA,sume care cred ca ajungeau si pe la inspectorul sef FUIOAGA.
    Rusine domnule Haqdar ca inca din scoala elevii invata cum sa fure si sa cumpere notele iar unii profesori gradele si posturile.
    CLAUDIU

    Reply
  3. hadar

    Domnule Claudiu, indradevar, este o mare rusine sa furi, sa fraudezi examene, sa incalci legile etc. Personal, de un an si ceva de cand am devenit Presedinte la invatamintul superior m-am zbatut pentru normalitate, mai ales pentru corectitudine. Nu am cum sa stiu si nici cum sa aflu ce se intimpla in fiecare universitate, mai ales in licee, scoli. O atitudine constructiva si benefica educatiei voi avea insa mereu.

    Reply
  4. Mircea Olaru

    Domnule: traditie… in a copia si frauda…? Avem, altceva…

    investitia … pai bani nu sunt sau daca sunt sunt furati de cei care ii numara.. deci investitia parca este legata tot de educatie…

    disfunctionalitati grave = in toate tarile din lume profesorii au salariile cele mai mici dar Statul le-a dat posibilitatea de a avea si o a 2-a specializare, asta da, trebuie si poate fi remediat…

    regret ca nu mai am rabdare sa citesc justificarile dv. dar sunt aberante, nu in sine ci prin omisiune = oare elevii, parintii, familia nu pot fi evocati ca ar avea ceva de dat socoata..?

    Eu va spun ca suntei indoctrinat de lupta contra actualei puteri si sa va fie rusine ca tocmai dv., dascal faceti asa compromisuri in detrimentul adevarului: educatia se face si prin BICI, adica prin acea parte a pricipiului pedagogic numir rasplata si pedepse iar in cazul nostru, ca nu suntem barbari, eu va invit sa cereti actualei puteri de la buc. sa aduca in fiecare sala de examen cate un POLITIST + acele webcam care trebuie, de fapt, sa existe 24/24 ore 365 zile…; in cazul nostru, atipic, in materie de educatie, normele morale dulci si lascive si pline de venin contra celor care conduc sunt condamnabile…. singura metoda de educatie este amenintarea cu pedepasa ori asta poate s-o faca doar un politist in misiune; a cerceta profesori partasi la frauda este iara o aberatie – cine pe cine cerceteaza…? iata ca este iarasi nevoie de POLITIE.

    inchei protestul meu fata de materialul dv. si va strig inca odata; rusine ca nu tineti cu victimele ci cu asurpitorul acestora, rusine

    Reply
  5. Hadar

    Domnule Olaru,

    Inainte de a critica ar fi fost bine sa cititi pina la capat articolul. Nu este o lucrare impotriva actualei puteri.Consider ca elevii, parintii, profesorii, camerele de luat vederi, ministerul, noi toti, avem datoria de a ne lupta pentru corectitudine si dreptate. Eu asta fac! Este atit de usor sa aruncati cuvinte jignitoare!

    Reply
  6. naiv

    corectati-ma va rog. Am inteles din articolul Dvs: A. ca si in 2007-2008 cand economia duduia profesorii si elevii traiau in nesiguranta [elevii din 2008 sunt cei ce au dat bac anul acesta] B. ca inainte de 1990 nu era nesiguranta si ca invatmantul era perfect C. ca romanii au devenit de CINCI ORI mai destepti [aveam 130 000 studenti in 1990 si 700 000 in 2010] D. ca mentinerea in invatamant a celor cu note la titularizare de 1, 2 etc este acceptabila. Asta inteleg eu din articolul Dvs

    Reply
  7. Dan C. Badea

    Domnul Prim Ministru iar ne-a anuntat ca vom avea crestere economica la anul ! Daca ne gandim pe termen mediu sau lung, putem avea crestere economica fara educatie ? Evident ca raspunsul este negativ. De aceea dau dreptate domnului profesor Hadar, deoarece investitia in educatie trebuie privita ca o investitie intr-un sector productiv, care se regaseste in calificarea inalta a fortei de munca si in cresterea PIB-ului. Alta cale de dezvoltare a Romaniei nu exista, in afara educatiei, stiintei, inovarii si antreprenoriatului.

    Reply
  8. george

    dece sa bagat camere ca sa vada cat picam la bac sa fie sanatosi ca ar sa pice multii pana nu se scot camerele nu se mai promoveaza bacul

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *