Tineretul. Mize (III). Vocea tinerilor. Resursele pentru tineret

Când eram președintele asociației studențești din facultatea mea (ASPSE București), a trebuit să fac un raport referitor la proiectele organizate în anul anterior. Am ales ca unitate de măsură o participare. Pentru un program de formare de 2 zile la care participau 20 de oameni am calculat 40 de participări (20 participanți x 2 zile). În anul universitar 2008 – 2009 aveam, la toate evenimentele organizației, un total de 2.759 de participări, din care cel puțin 1.864 la evenimente de formare (training-uri, workshop-uri), plus 65 de stagii de practică obținute pentru studenți în diferite companii și instituții de profil. Dacă studenții ar fi plătit pentru aceste oportunități la prețul pieței ar fi scos din buzunare peste 40.000 de euro. Asociația implementase și un proiect internațional finanțat prin programul Tineret în Acțiune (actualmente Erasmus+), de vreo 20.000 Euro. Nu primisem niciun ban nici de la primărie, nici de la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret (echivalent al actualului Minister al Tineretului și Sportului) sau Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București… și nici nu ne-a întrebat nimeni cum credem că ar trebui alocați – semn că de la lege (care spune că trebuie susținute activități de tineret și consultate organizațiile în modul de cheltuire a banilor) la practică este, uneori, cale lungă.

Dar hai să vedem ce spune legea.

Structurile neguvernamentale de/pentru tineret

Legea Tinerilor, cea aflată încă în vigoare, vorbește și despre structuri(le) neguvernamentale de și pentru tineret (art. 11 – 16 din Lege).

A. ONG-urile

Organizațiile (și federațiile) pentru tineret sunt cele care au scop și obiective adresate în special tinerilor. Organizațiile de tineret sunt cele care respectă condițiile anterioare și cel puțin 2/3 din numărul total al membrilor sunt tineri (în cazul federațiilor, 2/3 din numărul persoanelor fizice din structurile constitutive membre).

Definiția pare bună, la o primă privire. Dar unele organizații care se ocupă în mod evident preponderent de tineri (de ex. organizațiile studențești sau de elevi) sunt considerate neeligibile pentru acces la finanțările pentru proiecte de tineret sau participare la diferite consultări făcute în baza Legii Tinerilor pentru că nu au cuvântul „tineri” în statut. Și uite așa apar formulări de tipul „scopul asociației este de a reprezenta studenții și tinerii din Universitatea X”. De altfel, proiectele studențești și cele de tineret au linii de finanțare diferite în bugetul Ministerului Tineretului și Sportului și al direcțiilor sale județene, respectiv a Municipiului București. În cazul autorităților locale, e pe bază de „cum ți-i norocul”.

Mai merită spus aici că în toate guvernele politice pe care le-am prins de când sunt activ în structuri de reprezentare la nivel național (din 2010, când am intrat în Biroul de Conducere ANOSR) s-au pus presiuni politice pentru accesul la finanțare și, pentru că nu le-am acceptat și am continuat să fim critici, am avut tot felul de probleme (întârzieri în accesarea unor finanțări, finanțări mai mici decât „competiția”, nu ne-a băgat niciun minister parteneri în vreun proiect european, cum se mai poartă, iar un proiect a fost efectiv întrerupt în timpul implementării de statul finanțator, că, vorba aia, așa e-n tenis și deveniserăm prea gălăgioși…).

B. Fundațiile județene pentru tineret și a Municipiului București și Fundația Națională pentru Tineret

Fundațiile județene pentru tineret au fost înființate în baza unui decret-lege din 1990, fiind constituite din reprezentanți delegați ai organizațiilor de tineret înființate după Revoluție din județ, respectiv din Municipiul București și au avut ca scop preluarea în proprietate și administrarea patrimoniului care a aparținut Uniunii Tineretului Comunist (fiind vorba de un patrimoniu asimilabil celui privat, distinct de cel al statului, trebuia trecut în proprietatea unor structuri private cu scop similar). Legea Tinerilor (re)instituie ca for principal de decizie Adunarea Generală formată din reprezentanți delegați de organizațiile de tineret, după ce Năstase încercase o naționalizare mascată a lor prin OUG 166/2002 – prin care organul principal de decizie urma să devină (dacă se adoptau și norme de aplicare, ceea ce din fericire nu s-a întâmplat) un Consiliul de Conducere format din 2 reprezentanți ai organizațiilor de tineret (o minoritate), respectiv 3 reprezentanți (o majoritate) ai Consiliului Județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz.

Deși declarate de utilitate publică (fapt care ar trebui să le faciliteze finanțarea, astfel încât patrimoniul moștenit să fie folosit pentru activități de tineret), fundațiile nu sunt eligibile pentru concursurile de proiecte gestionate de Ministerul Tineretului și Sportului și direcțiile sale județene și, cu rarisime excepții, nu sunt susținute nici de primării/ consilii județene, fiind nevoite să se autofinanțeze din chirii. De ce? Pentru că poate-poate dau faliment, li se execută silit clădirile și sunt ulterior vândute unor „investitori” – în interesul tinerilor, bineînțeles… O situație care a mai fost întâlnită și se încearcă și acum, efectiv, în unele județe. Cu o detaliere mult mai amplă a situației fundațiilor și a fostului patrimoniu al UTC voi reveni ulterior.

C. Consiliul Național al Tineretului

Consiliul Național al Tineretului este cea mai „simpatică” apariție din Legea Tinerilor. După ce în 2006, înainte de adoptarea legii, Consiliul Tineretului din România a dobândit personalitate juridică în baza OG 26/2000 (legea asociațiilor și fundațiilor), organizațiile de tineret ale partidelor politice s-au supărat că nu pot participa ca membri cu drept de vot fără să dobândească o personalitate juridică proprie (și deci independență față de partidul „mamă”) și au făcut ce au făcut și a apărut această nouă structură, în lege. Merită reținut că inițial secțiunea era menită să asigure recunoașterea CTR (sau a altei/ altor structuri cu reprezentativitate comparabilă), mai degrabă decât să creeze altceva, dar, în condițiile menționate, planul „s-a schimbat”.

În 2014, Consiliul Tineretului din România (cel autonom, nu cel din lege) a obținut statutul de membru cu drepturi depline în Forumul European al Tineretului (European Youth Forum) și în 2015 și în Organizația Mondială a Tineretului (World Assembly of Youth), structurile de reprezentare internaționale ale tinerilor și organizațiilor de tineret. În ambele poate fi afiliată o singură structură de acest tip pe țară. Afilierea s-a produs în pofida atacurilor formulate de câteva structuri care își doresc recunoaștere internațională însă au fost respinse (fie pentru că nu sunt eligibile, fie pentru că s-a considerat că nu sunt independente politic).

Odată cu definitivarea procesului de recunoaștere internațională a CTR, structurile care au înțeles că nu mai pot obține aceeași recunoaștere ele însele au pornit, cu avânt renăscut, o nouă campanie pentru nașterea acestui CNT(R), sperând că ce nu pot obține prin ele însele le va face statul cadou prin lege. Reacția structurilor independente politic, inclusiv a reprezentanților cu recunoaștere internațională a elevilor, studenților și tinerilor, o puteți consulta aici.

Legea Tinerilor trebuie modificată și va fi modificată, pentru a răspunde mai bine nevoilor tinerilor din România. De altfel, o propunere a Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) este deja în consultare publică. Despre mizele, bunele, relele, propunerile noastre suplimentare față de varianta MTS și eforturile făcute până acum, în articolele viitoare. :-)

***

Citește și:

Tineretul. Mize (I). Noi tinerii

Tineretul. Mize (II). Legea noastră, așa cum arată ea astăzi


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *