Afrodita Iorgulescu

Revizuirea Constitutiei si interesul national: sa fie impartita productia sau sa fie concesionare?

Constituţia
actuală spune, la Art. 135, că statul trebuie
să asigure
protejarea intereselor naţionale în
activitatea economică, financiară şi valutară şi exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional. Iar la Art.
136, spune că bogăţiile de interes public ale subsolului, resursele naturale
ale zonei economice şi ale platoului continental etc. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, iar bunurile proprietate public ă sunt inalienabile şi pot fi concesionate. Deci, Constituţia actuală se referă la „concesionare” ca singura modalitate
de contractare
între stat şi o companie română sau străină a resurselor naturale ale subsolului (aur,
argint, cupru, petrol, gaze naturale etc.) (Anexa 1).


În consecinţă, legea Minelor 85/2003 (care se referă la aur, argint, cupru
etc.) spune că resursele minerale se pun în valoare prin
activităţi miniere care se concesionează, în schimbul unei redevenţe miniere cuvenită
bugetului de stat, care se stabileşte la
o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere (acum cota este de
4% la aur, argint, cupru etc.), titularul licenţei de concesionare pentru
exploatare având dreptul să dispună asupra cantităţilor de produse
miniere realizate (Anexa 1).

La fel, legea Petrolului 238/2004 (care se referă la petrol şi la gaze naturale convenţionale, nu şi la gazele
de şist, care sunt neconvenţionale !), spune că operaţiunile petroliere se concesionează, în schimbul unei redevenţe petroliere către bugetul de
stat, stabilită la o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase, titularul acordului petrolier având dreptul să dispună asupra cantităţilor de
petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului petrolier, inclusiv să le exporte (Anexa 1).

Sunt însă exploatate resursele naturale (minerale şi petroliere)
în interes naţional prin concesionare? Categoric nu
. Voi ilustra cu două exemple.

Exemplul 1. Să presupunem, prin absurd, că ar fi aprobat proiectul gigantic şi distructiv
al companiei mixte Roşia Montană Gold Corporation S.A. – RMGC pe scurt (RMGC
este un mariaj în trei între Gabriel Resources (Jersey) şi statul român (Minvest), „terţul interesat” fiind Gabriel Resources
(Canada), compania cotată nu se ştie cum la bursă în 1996 pe seama aurului de la Roşia Montana; Gabriel (Jersey) este subsidiara în proporţie de
100% a lui Gabriel (Canada) din 1997) www.ase.ro/rosia_montana/index.asp.
RMGC are o licenţă de concesiune pentru exploatare a minereurilor
auro-argentifere la Roşia Montană, obţinută prin transfer de la Minvest. Statul român deţine teoretic 19,31 % din acţiunile RMGC (practic doar 0,02 % din acţiuni, până ce statul nu
achită datoria de 40.069.332,49 USD la
Gabriel (Jersey)), pentru împrumutul
luat ca să facă faţă majorărilor de
capital din 2004 şi 2009 ale RMGC), iar Gabriel (Jersey) deţine teoretic 80,69 %
din acţiuni. Numai pentru construcţia minei ar trebui circa un miliard euro,
din care statul ar trebui să achite 19,31 %. Presupunând că Gabriel (Canada)
ar reuşi să atragă aceste fonduri, ar fi
nevoie de noi majorări de capital la RMGC, prin care să fie încorporate
aceste fonduri. Deci statul român ar
trebui să se împrumute din nou la Gabriel (Jersey). Şi de la producţia
primului gram de aur până la obţinerea de dividende de către statul român, ar mai trece 12 ani (pay back-ul pentru România calculat de noi)
şi, din primele dividende, Minvest ar trebui să achite mai întâi datoriile pe
care le are deja şi le-ar face pe viitor
la Gabriel (Jersey) şi abia apoi ar putea să-şi achite datoriile pe care le are
şi le-ar mai acumula la stat; şi abia după aceea ar putea vorbi de profit. Gabriel (Jersey) (sau cine ar deţine atunci licenţa de exploatare) va putea să dispună de toată cantitatea de
aur ce i-ar reveni (teoretic 80,69% din totalul extras). Deci, practic,
tot aurul extras la Roşia Montană ar
părăsi România, noi alegându-ne cu cianurile ce ar rămâne în locul lui. Deci,
un stat cu resurse minerale, pe care vrea să le exploateze, dar care nu are bani, cum este cazul
României acum, nu se poate angaja să
concesioneze într-o societate mixtă, cum
este RMGC, şi într-un proiect gigantic
,
pentru că nu poate face faţă cheltuielilor.


Exemplul 2. Să presupunem, tot prin absurd, că Chevron ar ajunge să
exploateze gaze de şist în Dobrogea de
sud, unde a primit trei acorduri petroliere de concesionare (cu toate că legea
Petrolului 238/2004 nu permite acest
lucru, ea nefăcând referire la gazele de şist). Chevron ar
dispune atunci prin lege de toată
cantitatea de gaze de
şist obţinută de el, pe care va putea să o exporte. Deci, tot gazul de şist
extras ar părăsi România, noi alegându-ne cu dezastrul ecologic ce ar rămâne în
urma lui. Romania ar obţine, deci, în urma concesionării, ceva bani (sub formă de redevenţă petrolieră şi alte taxe), dar „zero” gaze de şist şi dezastru ecologic în
zonă; statul român ar putea cumpăra de
la Chevron gaze neconvenţionale (de şist)
româneşti (dacă Chevron ne-ar vinde), în
loc să cumpere din altă parte gaze convenţionale. Aşa îşi va câştiga România
independenţa energetică ? Este aceasta o
afacere în interesul naţional? Evident,
nu este.

Soluţia nu este deci “concesionarea”, ci “împărţirea
producţiei”, cum a propus Academia Română.

Contractul de împărţire a producţiei (Production
Sharing Agreement
, PSA pe scurt) a fost introdus în Indonezia în 1966 pentru
petrol. În PSA, după modelul arendei din agricultură,
contractorul “operează pe riscul şi cheltuiala sa, şi
primeşte o cotă specificată din producţie ca recompensă. Astfel, diferenţa
principală faţă de concesiune este proprietatea resursei minerale. Dacă sub concesiune tot petrolul brut
produs aparţine contractorului, sub PSA el este în proprietatea guvernului
gazdă, şi cota din producţie alocată contractorului poate fi privită ca plată
sau compensaţie pentru riscul asumat şi pentru serviciile oferite.”

(Production-Sharing
Agreements: An Economic Analysis
”, de Kirsten Bindemann, de la Oxford Institute for Energy Studies, Octombrie 1999, pag. 9, 10

http://www.oxfordenergy.org/wpcms/wp-content/uploads/2010/11/WPM25-ProductionSharingAgreementsAnEconomicAnalysis-KBindemann-1999.pdf)(Anexa 2)


Să observăm că în
perioada 1990-1995, în România, regimul juridic de punere în
valoare a petrolului a fost împărţirea
producţiei, nu concesionarea (a se vedea
de exempluContractul de explorare şi împărţire a producţiei” (87 pagini) încheiat la 6 august 1992 (H.G. 570/1992) între Rompetrol S.A. (‘COMPANIA’) şi companiile Enterprise Oil Exploration Limited şi Canadianoxy (Romania) Ltd. (‘CONTRACTORUL’) – actualmente între ANRM. şi Sterling Resources
Ltd. – contract desecretizat în
2009 şi aflat pe site-ul ANRM ( www.namr.ro ). Din acest contract, vedem că la împărţirea
producţiei de ţiţei brut statul avea 45
% şi companiile străine aveau 55 % (Art. XII, pag. 28).

După 1995, legile petrolului (din 1995, 2004) şi
minelor (din 1998, 2003) au înlocuit împărţirea producţiei cu concesionarea, şi
au fost concepute în spiritul politicii “porţilor deschise” (deplină egalitate de tratament între
capitalurile străine şi cel naţional), fiind din ce în ce mai defavorabile statului român: legea petrolului nr. 134/1995 prevedea concesionarea, cu redevenţă variabilă, în natură, pentru ca în legea petrolului nr. 238/2004,
redevenţa petrolieră să devină fixă, în bani, nu în natură, de maximum 13,5 % pentru zăcăminte care produc peste
100.000 tone/trimestru la ţiţei/condensat şi de maximum 13% pentru zăcăminte
care produc peste 200 milioane m.c./trimestru la gaze naturale.

De ce oare a fost legiferat regimul unic al concesiunilor, excluzându-se astfel împărţirea producţiei încă în Constituţia din
1991? Se ştie doar că pentru o ţară săracă (cum este
şi România) este avantajoasă împărţirea producţiei, nu concesionarea. Cineva de la ANRM a spus că din cauză că în ţările Uniunii Europene se foloseşte concesionarea; dar
Malta şi Cipru sunt în Uniunea Europeană (din 2004) şi folosesc împărţirea producţiei. Sau poate pentru că SUA foloseşte concesionarea? Am
observat că Ucraina şi Rusia, din Europa, folosesc împărţirea producţiei; din cauza lor o fi?

George
Friedman (Stratfor) ne-a spus recent în faţă nişte adevăruri care ar trebui să ne trezească la realitate, ca un
duş rece: pe scurt, că nu există ţări
prietene, ci doar interese economice; că să ne bucurăm că nu am
intrat în zona euro; să nu mai umblăm să
facem pe placul Uniunii Europene sau SUA, să ne vedem
de interesul naţional şi să ne ridicăm
prin propriile puteri. Sună cunoscut, nu? Ne aminteşte de “politica prin noi înşine”, promovată de
liberali în perioada interbelică.

Având în vedere cele de mai sus, consider că este în interesul naţional ca în Constituţia revizuită (sau în noua
Constituţie !) să nu mai apară concesionarea ca singura modalitate de
contractare
(fie este adăugată şi
împărţirea producţiei lângă concesionare
(necesară poate în unele cazuri), fie nu
se precizează nimic, lăsând noile legi
ale minelor şi petrolului să facă
aceste precizări).

——————————————————————————————————————————————————————————————————

Anexa 1 (Constituţia, Legea
minelor şi Legea petrolului)

  • Constituţia:

Art. 135:

(1)
Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera initiaţivă şi
concurenţă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale,
crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de
producţie;

b) protejarea
intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară
;

d) exploatarea
resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional
;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea
echilibrului ecologic;

f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea
calitatii vietii;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în
concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.

Art. 136:

(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este
garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale.

(3) Bogăţiile
de interes public ale subsolului
, spatiul aerian, apele cu potential
energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala,
resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si
alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurileproprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot
fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot
fi concesionate
ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă
gratuită instituţiilor de utilitate publică….

  • Legea Minelor 85/2003 (care se referă la aur, argint, cupru etc.) spune:

– „Art. 13 Resursele minerale se pun în valoare prin
activităţi miniere care se concesioneazăpersoanelor juridice române sau străine
,
…”

Art. 3 – În înţelesul prezentei legi, termenii
folosiţi se definesc după cum urmează:

8. concesiune minieră – operaţiunea juridică prin care statul,
reprezentat de autoritatea competentă, în caliate de concedent, transmite
pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar,
dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi cheltuială proprii, activităţi
miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidenţa prezentei legi,
în schimbul unei redevenţe minierepentru exploatare şi al unei taxe pe activitatea de prospecţiune, explorare şi
exploatare a resurselor minerale
; …

Art. 45. – (1) Redevenţa
minieră
cuvenită bugetului de stat se stabileşte la o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere, după cum
urmează:

(este acum de 4% la aur, argint,
cupru etc.)

Art. 38.- Titularul licenţei/…
are următoarele drepturi: …

c) să dispună asupra
cantităţilor de produse miniere realizate
; … ”

· Legea Petrolului 238/2004 (care se referă la petrol şi gaze
naturale) spune:

– „Art. 27. – (1) Operaţiunile petroliere, inclusiv bunurile
necesare realizării acestor operaţiuni aflate în proprietate publică, se concesionează în condiţiile
prezentei legi de către autoritatea competentă. …

Art. 2. În înţelesul prezentei
legi, termenii şi expresiile folosite se definesc după cum urmează: …

7. concesiune petrolieră semnifică operaţiunea juridică prin care statul român, reprezentat de
autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite, pe o perioadă
determinată, unei persoane juridice române sau străine, în calitate de
concesionar, dreptul şi obligaţia de a efectua, pe risc şi cheltuială proprii,
operaţiuni petroliere ce cad sub incidenţa prezentei legi şi dreptul de a
utiliza buburile aflate în proprietate publică, necesare realizării
operaţiunilor petroliere, în schimbul unei redevenţe;

Art. 49. – (1) Titularii
acordurilor petroliere sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei redevenţe petroliere.

(2) Redevenţa petrolieră se
stabileşte astfel
:

a) o cotă procentuală din valoareaproducţiei brute extrase, …

Art. 47. – Titularul acordului petrolier are următoarele drepturi:…

e) să dispună asupra cantităţilor de petrol ce îi revin,
conform clauzelor acordului petrolier, inclusiv
să le exporte
; …”



Anexa 2 (Concesionare versus împărţirea producţiei şi alte tipuri de contract)

Citate din studiul “Production-Sharing Agreements: An Economic
Analysis
” (93 pagini) , scris de Kirsten Bindemann, de la Oxford
Institute for Energy Studies,
in Octombrie 1999 ( în traducerea
noastră):

Acordurile de împărţire
a producţiei (AIP) (Production-Sharing Agreements (PSAs)) sunt printre cele mai folosite
aranjamente contractuale pentru explorarea şi exploatarea petrolului. Sub un
AIP, statul ca proprietar al resurselor minerale angajează o companie de petrol străină
(CPS) drept contractor care va furniza
servicii financiare şi tehnice pentru operaţii de explorare şi exploatare. Statul este în mod tradiţional reprezentat de către guvern sau de una din
agenţiile sale ca fiind compania de petrol naţională (CPN).

CPS încheie un acord cu o anume cotă de împărţire a petrolului produs ca o recompensă pentru riscul asumat şi serviciul făcut.
Statul, însă, rămâne proprietarul petrolului produs …. Guvernul său (CPN-ul său) are de obicei opţiunea să participe în diferite moduri la procesul de explorare şi exploatare. (pag. 1)…

Distingem patru
tipuri de contracte de bază în domeniul
petrolului: concesiunile,

acordurile de împărţire
a producţiei (AIP) (Production-Sharing Agreements (PSAs)),

contractele de service şi joint
ventures.
Fiecare formă poate fi folosită pentru a realiza acelaşi scop. Diferenţele între
tipurile de contracte sunt de natură conceptuală în special în legătură cu nivelurile de control acordate contractorului
străin, aranjamentele privind compensaţiile şi nivelurile de implicare ale
companiei de petrol naţională (CPN).

1. Experienţa din Orientul Mijlociu cu concesiunile clasice (începând cu 1900
aproximativ) a fost caracterizată de
patru trăsături:

drepturile acordate companiilor străine acopereau arii vaste şi uneori o ţară

întreagă,

contractele erau semnate pentru perioade lungi de timp,

contractorul străin avea control deplin asupra programului şi modului în
care

rezervele minerale erau dezvoltate; nu exista obligaţia să producă,
de aceea, în timpurile în care preţul petrolului era scazut, firma putea reduce producţia fără a fi
penalizată,

guvernul gazdă nu avea nici un drept
în afara dreptului de a primi o plată funcţie

de producţie.

……………

În jurul anilor 1930,
contractul standard american de concesiune era foarte diferit de concesiunile din Orientul Mijlociu: concesiunile erau anulate dacă nu se făcea producţie după un număr
specificat de ani, redevenţa era de 1/8
din producţie. În anii 1950 multe concesiuni au fost renegociate.

Restructurarea sistemului
concesiunii a pus trei întrebări esenţiale …: Cât de mult control este dat
companiei străine ?
Cum este definită împărţirea venitului anual? Cum ar trebui să
se implice firma straină în ţară ?

2. În anii 1960 ( mai precis în 1966 n.n.), guvernul Indoneziei a
introdus acordurile de împărţire a producţiei ca răspuns la criticile crescânde şi
la ostilitatea faţă de sistemul concesiunilor existent. … caracteristicile de
bază ale AIP sunt: Petrolul este proprietatea statului, care aduce o companie
de petrol străină (CPS) să exploreze şi … să dezvolte resursa. CPS operează pe riscul şi cheltuiala sa, şi primeşte o
cotă specificată din producţie ca recompensă. Astfel, diferenţa principală faţă
de concesiune este proprietatea resursei
minerale. Dacă sub concesiune tot
petrolul crud produs aparţine lui CPS, sub AIP el este în proprietatea guvernului
gazdă, şi cota din producţie alocată lui CPS poate fi privită ca plată sau
compensaţie pentru riscul asumat şi pentru serviciile oferite.
(pag. 9, 10)

Cota de împărţire a producţiei între stat (CPN) şi CPS diferă funcţie
de producţie, putând ajunge la 80 la 20.
(pag. 21)”



Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Revizuirea Constitutiei si interesul national: sa fie impartita productia sau sa fie concesionare?

  1. neagoe constantin

    Faradelegea este lege in Romania!

    Ne vindem copii!

    cit mai dormim ca tontii..

    Constantin N

    Reply
  2. Calin

    de fapt, la Rosia Montana, este foarte clar ca participatia statului este participatie gratuita, adica nu contribuim la investitie, ci doar ceilalti! deci luam 20% din profituri, fara sa scoatem niciun leu de la buget! in plus mai avem si redeventa, care este cea mai mare redeventa din Europa (in Finlanda e zero, iar in Suedia e 2%), plus taxele si impozitele care intra la buget. specialistii au calculat ca luam peste jumatate din profituri la bugetul de stat, o rata de taxare efectiva de 56%.

    Reply
  3. Victor Olaru

    1.-Important este nu ce prevede constitutia, ci calitatea negociatorilor romani.
    2.-E avantajos sa lasam resursele naturale neexploatate, pana cand, fie vom avea functionari publici competenti si integri dpdv moral, fie vom fi capabili sa le exploatam “prin noi insine”. Altfel vom pati ce patesc tari africane, bogate in resurse naturale, dar cu populatie relativ saraca.
    3.-Elvetia nu dispune de resurse naturale, totusi speranta de viata este acolo de 80 ani, in timp ce in Romania este de 73 ani, ca sa nu mai vorbim de PIB/locuitor.

    Reply
  4. IDEOLOGUL

    Deoarece s-a dovedit ca in 23 de ani democratia originala ilesciana ne-a dus in balarii pt ca sistemul politic din Ro este format din grupari infractionale de crima organizata, se impune ca odata cu adoptarea noii CONSTITUTII si a regionalizarii sa se inceapa si DEMOCRATIZAREA STANDARD a Ro. Drept urmare Conducerile ADMINISTRATIVE ale tarii locale si centrale (si CELE regionale) trebuie formate din 33% oameni de afaceri fara implicari politice din zona respectiva, 33% membrii reprezentativi ai societatii civile apolitici si fara afaceri si 33% membrii ai partidelor politice din zona numai asa se poate emana cu o probabilitate mai mare DEMORATIE in loc de ANARHIE sau MAFIE damboviteana. Altfel regionalizarea va fi ratata ca orice constructie politica decisa in ultimii 23 de IMPOSTORII de politica romaneasca si care n-a rezistat mai mult de o legislatura – 4ani.

    Reply
  5. Tintea Victor

    In mod categoric impartirea productiei este mult mai buna decat concesionarea dar nu stiu cui ii propune R.C. solutia care in mod evident ii obliga pe guvernantii romani sa negocieze in interesul tarii si nu al lor.
    Bineinteles ca veti vorbii ca soacra:nu va va asculta nimeni.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *