Libertatea presei, această fraudă națională (I)

A fost sau nu Klaus Johannis la Grivco în 2009, cum îl acuză adversarii săi, sau nu a fost, cum susține el (că la vila Dante să se întîlnească cu Băsescu s-a dovedit deja că NU a fost)? Chestiunea în sine nu prezintă mare importanță (până și Traian Băsescu a trebuit să recurgă la ajutorul lui Dan Voiculescu în 2005), decît ca test de verificare a sincerității candidatului. Publicul iartă aproape orice în politică, dar nu minciuna. Cei 30.000 de manifestanți de toamna trecută au ieșit nu doar pentru Roșia Montană, ci și pentru scandaloasa minciună pe față a lui Victor Ponta din campanie că nu va susține proiectul Gold, aproape imediat dezmințită cînd a ajuns la putere.

Iau acest exemplu din zilele astea ca să explic de ce chestiunea presei din România nu privește doar pe analiștii de presă, ci e importantă pentru fiecare cetățean. Că oamenii au nevoie să se lămurească. Au pentru prima dată un candidat care e nou în politică, Klaus Johannis, puțină lume știe ceva despre el și e principalul contracandidat al lui Victor Ponta, care pare aproape ales, deci oamenii care nu îl vor pe d-nul Ponta sînt obligați să afle ceva despre d-nul Johannis, ceva care să justifice dacă îl votează sau nu. Cum ar putea afla dacă e sincer sau nu? Din presă. Și presa cum verifică ea chestia asta cu GRIVCO? Căutând dovezi: filme, fotografii, martori independenți. Dar ce face presa?

Luăm studiul nostru de caz de la început. Presa e două feluri. Pontistă și băsistă. Presa pontistă se grăbește să confirme că a fost. Nu se preocupă de vreo dovadă. Avînd în vedere că deja spun despre el zilnic că a furat șase case, trafichează copii și e un mutulică în general, nu se sinchisește de dovezi. Kompromatul la ei e pe față și cotidian. Ce face presa băsistă? Primește un email (pe vremuri era un denunț prin poștă), care zice așa: ”Johannis minte. Am fost de față când s-a întâlnit cu Voiculescu la GRIVCO. Voiculescu e un om puternic. Nu l-ar fi numit premier al coaliției GRIVCO dacă nu-l vedea și nu avea garanții”. Un email care îl laudă pe Voiculescu nu ar trebui să se bucure de trecere la băsiști, dar nu e așa. Autorul, un condamnat penal și mâna dreaptă a celui poreclit de băsiști ”varanul” e imediat intervievat chiar de proprietarul Evenimentului Zilei, Dan Andronic. Destul de profesionist. Din întrebările pe care le pune se vede imediat că Codruț Sereș nu a fost de fapt de față. Partea neprofesionistă este să dai drumul la o asemenea știre dintr-o singură sursă dubioasă, care mai și admite că nu a fost de față (aici). (. Dar interviul e un pretext ca să decoleze titlul, cu ”martor ocular”. Știrea începe să zboare, mai întâi la B1TV, unde proprietar, pe lîngă DacAir, prin Olferryboat SA, este George Constantin Paunescu, tatăl lui George Marius Paunescu, asociatul lui Dan Andronic la Evenimentul Zilei.  Aici se dă în titlu cuvântul ”dezvăluiri”, care se asociază știrii și ea crește mai departe în lanțul trofic de publicații înrudite și cu clienți politici similari, cu epitete noi, ”incredibil” și ”devastator” fiind cele mai moderate din ele. Numai vreo două situri online, care trăiesc  comentând ce e la TV adaugă și cine e sursa dezvăluirii, mâna dreaptă a lui Voiculescu – e poate relevant? Ceilalți nu mai menționează nici cine e, nici condamnarea lui, în știrile mai târzii deja se spune că a fost de față (vezi aici).

De ce ar lovi însă presa de dreapta în Johannis? Poate pentru că nu există presă de dreapta, ci doar presă care are anumiți clienți? De exemplu, dacă printre clienții firmelor de consultanță politică ale lui d-lui Andronic s-ar număra Elena Udrea (și Gold), direct sau prin asociații lor (firme de PR care lucrează direct pentru ei), și dacă ziarul ar fi falit, firmele de publicitate fiind de fapt cele prin care intră banii și sînt plătiți oamenii (de exemplu Marius Ghilezan, cronicarul entuziast al cianurii, fără să fie reputat ca vreo minte strălucită cred că îl putem totuși absolvi de păcatul de a iubi dezinteresat cianura). Or, ziarul e oficial în insolvență, iar clienții sunt cine sunt (d-nul Andronic e un băiat transparent și susține presa curată, așa că nu are de ce să facă un secret din ceea ce știe toată lumea).

În mod evident, d-nul Johannis poate schimba situația dacă la rîndul lui cumpără serviciile oricărora dintre acești întreprinzători, mai ales că televiziunile falimentare vând pe tronsoane orare, la ora șase pot servi pe d-na Udrea, la șapte pe Ioan Niculaie, la opt se dau știri bunicele, pentru credibilitate și să ne păstrăm audiența, iar de la nouă așteptăm clienți. Sașilor, e cunoscut, le cade greu fisa, de asta le mai arătăm din când în când pisica, să priceapă că nu e nimic pe gratis. Asta e economia politică a presei cândva libere. Cine nu are grup de interese va fi ”demascat” și vânat până se va afilia unuia sau îi va plăti pe toți. Și cum d-nul Johannis e un accident, cules că arăta bine în sondaje, într-un moment de amenințare existențială pentru liberali, fără legături nici cu Voiculeștii, nici cu Păuneștii, nici cu calibanii lor cu ziua sau sezonul, de la Ciuvică la Cristoiu, și nici cu lobbyștii care au strâns semnături pentru Cătălin Predoiu cu un an înainte de alegeri (desigur, fără a aștepta nimic în schimb), nu îl văd bine. Publicul nu va afla din presă cine e și ce vrea, pentru că aceia care dețin presa nu mai informează demult pe gratis. Conținutul presei politice a ajuns să urmez fidel finanțarea, iari presa scrie de bine sau de rău, după cum e cazul.

Recitiți Iluziile pierdute de Balzac sau Bel Ami de Maupassant și veți regăsi modelul presei de șantaj, cum era la începuturile ei, în secolul al nouăsprezecelea, aici a ajuns după 25 de ani de tranziție și erori strategice ale ONG-urilor de media, care în loc să ruineze publicațiile cele mai murdare dându-le în judecată în civil a promovat o libertate a presei prost înțeleasă. Monica Macovei, care mă sfătuia să nu dau pe nimeni în judecată cînd ”presa” scria zilnic că sînt agent CIA sau al Budapestei, că mă țin cu adolescenți, ba de fapt sînt lesbiană, și-a schimbat părerea după 15 ani, cînd a trebuit să dea în judecată Antena 3 că au spus că ancheta de partea minerilor, cînd de fapt ea îi ancheta pe mineri și pe cei din servicii care i-au ajutat.

Cine nu mă crede din publicul presei de dreapta să își pună două întrebări.

De ce există un site de bârfe politice (știri pe surse, ăia pe care i-am prins cu 4.772 de likes la toate articolele, între timp au fost mai atenți), care trimite deopotrivă la Evenimentul Zilei (dreapta) și la Obiectiv.info (stânga). Greu de crezut că se împarte conținut la orientări așa de diferite (altfel a devenit frecvent cine are același client să publice același material, neschimbat, pe 3-4 siteuri), dacă nu știi că sursa zero a propagandei de stînga (Bogdan Teodorescu) a fost multă vreme asociat în aceeași formă de consultanță politică cu sursa zero de dreapta (Dan Andronic). Pe vremea aceea patronii lor erau d-nii Hrebenciuc și Mihăilescu (Micky). Producția viza mai ales sondaje la care nu era nimeni întrebat, pervertind foști studenți de ai mei și cheltuind sume generoase de la secretariatul general al guvernului. Azi au împărțit piața mai discret, dar imaginați-vă că oamenii care se ocupă sînt toți ca frații, mai au juma de normă aici sau pe dincolo, în zilele de exit poll țin sfat ce să spunem și poporului, și așa mai departe. Care luptă între Palada și Lăzăroiu? Băieții sunt ca frații.

Nu e singura întrebare. Cum se face că cele două televiziuni amarnic angajate în bătălie, liderul de piață, agresiva Antenă 3, și bătăioasa B1 (poate nu mai știți cine sînt Păuneștii, Bancorex și DacAir, ar trebui, că ați plătit toți din buzunar găurile date de ei la bugetul statului) au în comun pe d-nul Sorin Oancea, multă vreme asociat al lui Dan Voiculescu la Antena 3 și Radio Zu, azi acționar cu 50% la B1 și manager? Cum se face oare că această măreață bătălie pare că se dă între niște furnizori ai lui Hrebenciuc și niște asociați ai lui Voiculescu, de ieri sau de azi, completați cu niște devalizatori ai statului de primă generație, Păuneștii? Reprezintă într-adevăr taberele astea valori și ideologii diferite, un stil de presă diferit, și așa mai departe, cum ar fi logic? (că veni vorba, unul din băieții foști la secția de șantaj a lui Sereș de la Antene, unul Negrea, se agită de vreo cîteva zile, nu știam de unde i-am auzit numele, el e semnatarul articolului de kompromat despre Raed Arafat din anul 2012, ținut pe site-urile unde firma de comunicații a lui Andronic avea spațiu mult timp după ce Arafat cîștigase bătălia și Băsescu o pierduse, dar de, probabil se facturase în avans). O nouă dovadă ce limitate sunt resursele umane, chiar la capitolul carne de tun – aceiași sunt trecuți dintr-o parte în alta, ocupîndu-se pe față cu Kompromatul (adică șantajul de presă, scrii negativ despre unul până îți dă bani, după aia scrii pozitiv, PR-ul poate fi alb sau negru). Bun, între timp justiția a agățat pe familia Voiculescu și noul lor director executiv, unul Alexandrescu, ba în înțelepciunea ei și-a amintit și de Dan Diaconescu, iarăși în campania electorală, că de aceea e oarbă (justiția), dar măcar se recunoaște în sfârșit că nu nu ne mai ocupăm cu presa, ci cu șantajul. Și șantajul exercitat prin presă e penal ca orice șantaj.

Așa arată presa la acest început de campanie și sfârșit de epocă băsistă, datorită unor vizionari care s-au chitit acum vreo vreo patru ani că nu te poți lupta cu Voiculescu decît cu armele lui, și au înrolat oameni ca el sau direct de la el, dar ca să îi facă de fapt concurență. Acesta e produsul final al anilor portocalii, față de începutul de epocă Băsescu, cînd dușmanii îl atacau, dar partea liberă din presă îl apăra fără bani și respectând regulile meseriei doar atunci când merita apărat însă. Dacă vreți să aflați cine e Johannis mergeți la Sibiu sau vizitați siteurile lui de campanie că din presa de kompromat nu o să aflați nimic de valoare. Ea se împarte în securiștii ideologici dedicați, care o fac pe față, și în securiștii mercenari, care merg după cine dă mai mult și sunt într-un fel de piață de PR. Simplific, dar nu mult.

În episodul următor despre rezultatele Coaliției pentru o presă curată (surse de finanțare, insolvențe, probleme penale) și ce (mai) putem face.