Mihai Goțiu

Dle Klaus Iohannis, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu consilier sau chiar șef al cancelariei d-voastră ar fi un uriaș pas înapoi

Domnule președinte ales Klaus Iohannis, circulă prin presă informația că Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) ar urma să ajungă consilier la Cotroceni, ba chiar șef al cancelariei. Știu că în ultimele zile, dacă am aduna toate numele vehiculate prin mass-media de viitori consilieri prezidențiali, am putea împăduri un munte. Dar în cazul lui MRU, care declară că ”ține aproape” de d-voastră, sunt nevoit să suflu și în iaurt. Pentru că, prin ceea ce a făcut, în scurta lui carieră de prim-ministru, are partea lui de responsabilitate la creșterea indignării publice care a dus la explozia socială din toamna anului trecut, care, la rândul ei, a fost unul dintre factorii determinanți ai mobilizării civice de la aceste alegeri.

Puțin mai jos aveți una dintre declarațiile care l-au făcut ”celebru” pe MRU printre cei care apără Roșia Montană, făcută în primăvara anului 2012, pe când era premier. Pentru că atunci nu doar că a anunțat că proiectul de la Roșia Montană este ”o prioritate” pentru guvernul pe care îl conducea, ci a și multiplicat în spațiul public mesajele propagandistice ale RMGC (iluzia cu locurile de muncă, așa-zisa sărăcie a zonei, ori poluarea istorică a localității). Dacă doriți, pot să vă prezint oricând aveți timp, d-voastră și consilierilor d-voastră, de ce fiecare dintre afirmațiile făcute de MRU sunt minciuni (și acest lucru îl pot face mulți alți membri ai societății civile). E greu de crezut că va putea exista un dialog onest și credibil între societatea civilă și consilierii d-voastră atâta timp cât unul dintre ei (chiar șef al cancelariei d-voastră, după cum lasă să se înțeleagă unii colegi jurnaliști) susține proiectul minier de la Roșia Montană pe baza argumentelor livrate de fosta sa purtătoare de cuvânt, Corina Vințan, în prezent șefa agenției de lobby a RMGC, Links Associates.

”Roșia Montană este o prioritate, înseamnă locuri de muncă. Nu sunt ecologistul de vârstă nouă, care brusc și-a reinventat identitatea politică. Mă interesează locurile de muncă, investițiile străine. Sunt dispus să merg de mână cu orice ecologist, să vadă cum arată Roșia Montană. Nu am văzut lume mai săracă, mai pipernicită decât acolo, nu am văzut apă mai otrăvită decât acolo. O să lăsăm o comunitate să moară numai pentru că ne gândim la ce s-ar putea întâmpla?”

Mihai Răzvan Ungureanu, la B1 TV, aprilie 2012

Un dialog onest al societății civile cu MRU este imposibil și în problema exploatării prin fracturare hidraulică a gazelor de șist. La fel ca și în cazul Roșia Montană, domnia sa este un susținător declarat al acestei tehnologii mai mult decât controversate, dar, ce este mai grav, una e să prezinți argumente mai mult sau mai puțin atacabile, și alta e să proliferezi manipulări propagandistice. ”Cine se împotriveşte exploatării gazelor de şist face, voit sau nevoit, jocul Federaţiei Ruse, inclusiv pe teritoriul României”, a declarat MRU, în primăvara acestui an la Digi 24. Acest ”argument” nu are nicio legătură cu nocivitatea (sau lipsa de nocivitate) a fracturării hidraulice, ci este o acuzație denigratoare și un atac la adresa societății civile din România (din seria nemuritoare a ”amestecului agenturilor străine”), mereu repetată în spațiul public de către adepții fracking-ului, dar niciodată dovedită. La fel ca și în cazul șefului SRI, George Maior (alt promotor al teoriei), ca fost șef al SIE, MRU ar trebui să aducă și dovezi în sprijinul unor asemenea declarații. Faptul că atât șeful SRI, cât și un fost șef al SIE nu pot proba niște afirmații care țin de competența serviciilor secrete, e o dovadă fie de incompetență (și nu aveți nevoie de incompetenți pe lângă d-voastră), fie de rea-credință. Faptul că în această toamnă au existat proteste de amploare în Vestul țării împotriva fracturării hidraulice (detalii aici), unde deține licențe subsidiara sârbă a Gazprom, demonstrează lipsa de credibilitate a teoriei ”intereselor Rusiei”, dar și reaua-credință (sau incompetența) celor care aduc astfel de acuzații societății civile.

Modul în care domnul MRU s-a raportat în situațiile de mai sus la societatea civilă, jignirile și acuzațiile nefondate pe care le-a adus membrilor acesteia, îl fac total incompatibil cu o funcție care presupune și dialogul cu societatea civilă. Numirea lui MRU în funcția de consilier sau chiar șef al cancelariei d-voastră ar fi un uriaș pas înapoi,  către o perioadă în care societatea civilă activistă era privită de politicieni cu un uriaș dispreț și etichetată cu apelativele ”ciumpalaci” sau ”mahalale inepte”.

Îmi cer scuze dacă numirea lui MRU ca șef al cancelariei d-voastră a fost doar o interpretare exagerată a presei, bazată pe declarațiile ambigue ale acestuia. Dar când e vorba de MRU, cum spuneam, prefer să suflu și în iaurt. Am convingerea că printre colaboratorii d-voastră se găsesc, totuși, și persoane care nu au slujit la mai multe ”porți” (porți străine de interesele legitime ale națiunii române), persoane care să vă poată oferi sfaturi competente și oneste (nu culese din mapele și agendele agențiilor de lobby), persoane care să aibă credibilitatea necesară pentru a purta un dialog real cu societatea civilă.

În încheiere, îmi permit să vă mai rețin atenția cu trei lucruri:

1. Aici (click) găsiți o listă cu politicieni care au în CV o concentrație de cianură mult peste limita admisă de societatea civilă;

2. Vreau să vă reamintesc că primarul PNL din Certeju de Sus ignoră legea în continuare, refuzând să facă publice autorizațiile de construire pe baza cărora au început lucrările preliminare la mina de aur din localitate (detalii aici);

3. Ca să înțelegeți care este opinia societății civile activiste despre domnul MRU, vă prezint unul dintre afișele care au fost virale pe Facebook în primăvara anului 2012 și un fragment din comunicatul MindBomb, care a însoțit acest afiș.

”MindBomb atrage atenția opiniei publice asupra poziției iresponsabile și scandaloase a Primului Ministru Ungureanu în cazul Roșia Montană. Premierul Ungureanu face lobby pentru o companie privată alături de Președintele Traian Băsescu, face declarații politice menite să-i crească acesteia cota pe piața bursei pentru proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană, proiect ce contravine flagrant Declaraţiei Drepturilor Omului şi încalcă drepturi constituţionale a localnicilor. A declara că proiectul minier este o prioritate în programul de guvernare cu ignorarea studiilor şi recomandărilor Academiei Române și a forurilor internaționale de specialitate, denotă o agendă de lucru străină intereselor poporului român.”

ungureanu frate cu canadianu

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

54 thoughts on “Dle Klaus Iohannis, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu consilier sau chiar șef al cancelariei d-voastră ar fi un uriaș pas înapoi

  1. AlinaP

    Intelg obiectiunea dumneavoastra impotriva numirii domnului Mihai Razvan Ungureanu drept consilier al presedentiei. Dupa cum stiti, cealalta propunere pentru aceaisi pozitie a domnului Dan Mihalache nu e mai potrivita.
    Poate ar fi mai util sa apara in presa o lista cu cei a caror CV este potrivit pentru aceasta importanta functie.

    Reply
    • didi

      cred ca saracu iohannis o sa se apuce cu mainile de cap… a castigat alegerile si acuma, daca s-ar lua dupa toti activistii si scriitorii de pe net, nu are pe cine sa puna consilier, unul s-a luat de ani, deci nu e bun, altul vrea rmgc, iar nu e bun, altul fumeaza, altul traverseaza pe rosu, altul nu ajuta babele sa treaca strada. voi ati innebunit de tot???? chiar credeti ca e in tara asta sau in lumea asta un politician imaculat si pur? nu e. atunci hai macar sa gasim unul capabil, de acord, mru e o martoaga politica, e un fost utc-ist uns cu toate alifiile, dan mihalache e un fost pesedist, consilier al lui nastase, l-a injurat d=pe feorgescu de la ani (dar a si castigat un porces cu ani), a jignit o jurnalista, dar ar putea fi un bun consilier, ca nu degeaba l-a consiliat si pe nastase.

      consilierii in general ar trebui sa fie niste buni profesionisti, nu neaparat ideologi. iar protestetle anti fracking au fost sponsorizate, cel putin discret, de grupuri de interese din rusia, asta e clar. nu am nimic in mod special cu mihalache sau cu mru, dar as prefera sa vad niste consilieri care nu au dosare de coruptie alaturi de noul presedinte. decat videanu sau blaga sau vosganian, mai bine mihalache si mru.

      iar de etichete de genul „basist”, „macoveist” sau „frate cu canadianu” credeam ca se ocupa doar babunii de la antene…

      mihai gotiu, adresa de mail pe care am dat-o e reala, daca vrei sa imi spui ceva, astept cu interes mesajul tau.

      Reply
      • Mihai Gotiu

        @ didi:
        prin ce și-a demonstrat profesionalismul MRU? prin faptul că a fost șef al SIE și afirmă că protestele antifracking ar reprezenta ”interesele rușilor” dar nu e în stare să prezinte nicio dovadă în acest sens? păi dacă un șef al SIE nu poate demonstra așa ceva există doar două posibilități: 1) dacă, într-adevăr, au existat ”sponsorizări rusești”, atunci faptul că SIE nu poate face proba e dovadă de incompetență pentru șeful SIE 2) dacă nu au existat astfel de ”sponsorizări”, dar un fost șef al SIE dă de înțeles că ar fi existat, e vorba de rea-credință

        Reply
        • Paul

          MRU trebuie sa aiba decenta de a nu se pronunta in probleme care cer o anumita competenta tehnica,nu de analisti politici.Sper ca noul presedinte ales de o majoritate categorica,nu se va lasa convins de niste pisoi lingusitori,care torc frumos si nici de recomandarile perverse ale lui Traian Basescu,specialist in cumetrii dubioase.Dl.Klaus Iohannis va trebui sa se inconjoare de specialisti cu pregatire temeinica si economica verificate in economia tarii sau in exterior.Exista atata cultura,cata matematica se cunoaste,spunea Rene Descartes.Politologii,poetii si filosofii pot fi invitati la receptii,cu ocazia zilelor festive.

          Reply
  2. dan

    si-a taiat craca de sub picioare daca unguent ajunge seful cancelariei. in mai putin de un an ajunge la acelasi nivel de incredere cu ponta si basescu.

    mafia Chevron a inceput iar campania de diversiune pentru gazele de sist si am inteles ca prima vizita a lui Iohannis e la inalta poarta a maretului licurici de la washington. Daca o ia si asta la fel ca ponta si intoarce foaia din vorbe dracu-l ia cu proteste in strada in doar citeva luni. Sper sa nu inceapa prost dar… nu vad cu ochi buni ce face… mihalache-unguent, chevron

    Reply
      • dan

        mi-e aproape imposibil sa cred lucrul asta. Am un deja-vu cu ponta care dupa vizita la inalta poarta a devenit brusc cel mai mare sustinator al gazelor de sist plus determinarea absoluta pentru mafia RMGC. Absolut nimic bun pentru romani nu poate veni dintr-o vizita facuta la inalta poarta. Eu unul sint lamurit cu Uniunea Sovietica Ailalta si nu sint singurul.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ dan: am fost și voi rămâne critic la adresa lobby-ului incorect pe care îl fac companiile americane prin intermediul politicienilor lor; dar asta nu înseamnă că diabolizez America

          Reply
          • dan

            n-am nici o problema cu americanii, eu diabolizez interesele meschine ale „guvernului” corporatist american in Romania: bechtel, F16 de la gunoi, chevron-exxon cu pumnul securitatii in gura amaritilor, fmi… un alt fel de interventie ruseasca in alt registru al manipularii, fondul hotiei ramine in schimb acelasi

    • licurici

      mai intai intereseaza-te despre cum lucreaza chevron si apoi comenteaza. iti sugerez sa mergi in new guinea si sa verifici singur cum arata explorarile facute de chevron si apoi sa le compari cu cele facute in montana si cu cele din fosta URSS. nu mai dezinforma cetatenii.

      Reply
        • Adrian

          @dan: F16 – de la gunoi? Dar sub protectia art. 5 din NATO te simti bine, tinand cont ca in alianta respectiva nu aducem nimic la masa in afara de glorioasa noastra pozitie geografica. Crezi ca aliantele acestea nu inseamna compromisuri ale statului? Ii blamam pe americani pentru fiecare contract pagubos incheiat de statul roman, dar la prima adiere de pericol ne ascundem in spatele parteneriatului strategic cu Statele Unite, in spatele scutului antiracheta si in spatele art. 5. Pacat, am putea realiza mult mai mult daca ne-am concentra atentia spre alte activitati, dar din pacate avem capul plin de ipocrizie si nu mai e loc pentru altceva. Tipic romaneste.

          Reply
  3. OvidiuB

    Exact ce speram sa nu se intample… „factiunea Facebook” incepe sa-si aroge dreptul de a opune un veto oricarei decizii a presedintelui Iohannis. Foarte decent si rezonabil, ce pot sa zic. Eu propun sa nici nu mai ia dansul vreo decizie (ca doar nu de-aia l-am votat!), ci sa porneasca un poll si sa votam noi ce si cum.

    Sper, domnule Gotiu, ca faceti un experiment cu acest articol (care vine fix dupa cel cu impactul Facebook asupra alegerii presedintelui Iohannis). Altfel, tocmai pentru ca va stiu un om rezonabil, sper ca va dati seama ca iesiti din campul rezonabilitatii cu aceste cereri. Dl. Iohannis a declarat negru pe alb ca nu este de acord cu proiectul Rosia Montana – acum, sa-i cereti sa nu mai lucreze cu nimeni care a sustinut proiectul RM anterior este excesiv si inseamna ca-i puneti la indoiala buna-credinta cand afirma ca este impotriva acestui proiect.

    Politica din Romania este asa cum este si pe domnul Iohannis l-au sprijinit nu doar oamenii de pe facebook, ci si oamenii din politica romaneasca, asa cum sunt ei. Haideti sa nu devenim mai primadone decat e cazul.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ OvidiuB: e dreptul oricui să-și susțină punctul de vedere; problema cu MRU nu e că a susținut proiectul de la RM sau fracturarea hidraulică, ci faptul că a făcut-o oneros, pe baza unor argumente false; consider că am tot dreptul să nu-mi doresc un consilier al președintelui care dă de înțeles (fără nicio dovadă) că societatea civilă activistă ”face jocul Rusiei” sau care a repetat și multiplicat mizeriile propagandistice ale RMGC din postura de premier;
      decizia alegerii consilierilor îi aparține d-nului Klaus Iohannis, sunt destui cei care îi prezintă calitățile lui MRU, eu mă număr printre cei care îl informează pe domnul Iohannis că MRU este unul dintre politicienii din cauza cărora au ajuns zeci de mii de oameni să scandeze în stradă ”toate partidele, aceeași mizerie” ori ”clasa politică e sub orice critică” – e vreo problemă că decizia pe care o va lua, o va lua cunoscând și acest aspect?

      Reply
      • Bibi

        De acord M. Gotiu ! Distinctia intre a sustine RMGC si a minti pt RMGC scapa multora… La fel si cu gazele de sist.

        Reply
      • cititor nedumerit

        Daca venii vorba de dovezi, care/unde este dovada pt afirmatia aceasta: „ci faptul că a făcut-o oneros”. Sau necesitatea dovezilor functioneaza unilateral ?
        Da bine sa zgomotim pe ecologie, insa mai trebuie totusi presarat si cu argumente pertinente, or astea lipsesc din manifest/protest.

        Btw. Cred ca pretentia de a vorbi in numele FB, e un pic exagerata

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ cititor nedumerit: în baza paginii este un link către o carte – ”Afacerea Roșia Montană” – unde sunt prezentate zeci de dovezi – nu am cum să le sintetizez în câteva rânduri, în calitate de premier, MRU putea și trebuia să le cunoască, și nu e vorba doar de dovezile prezentate în carte, ci de numeroasele poziții ale Academiei Române, OAR, UAR, ASE, ICOMOS, Ad-Astra etc. prezentate public până în primăvara lui 2012 – nu există absolut nicio scuză ca un premier, în 2012, să nu cunoască aceste argumente, dovezi, studii etc.

          Reply
      • Marian T.

        aveti dreptate…. dar la afirmatia domniei voastre cu dreptul sustinerii punctului dv. de vedere i-mi aduce aminte de o foarte interesanta zicala nemteasca; „binecuvinteaza-i Doamne pe aceia care cu toate ca nu au habar nu sar imediat sa-si dea cu parerea”
        Iar ca MRU a fost sef SIE asta nu poate decit sa-i aduca foarte mari avantaje intr-o viitoare munca de Consulting; vezi trecutul lui Putin si rezultatele acestuia in readucerea rusiei la nivelul unei puteri mondiale!

        Reply
    • dan

      @OvidiuB, daca Iohannis o sa-l propuna pe viorica ponta drept seful cancelariei o sa sari in sus zece metri. Democratia inseamna sa participi la decizii nu doar sa dai credit neconditionat comandantului suprem pe o perioada de cinci ani. Abia acum societatea romaneasca incepe sa inteleaga ca trebuie sa participe activ in luarea deciziilor ce pot influenta viitorul natiei.

      Reply
  4. ionas

    Toata presa romaneasca ( in afara de Romania Curata) este indragostita de gazele de sist, de Chevron, partial de RMGC si oricare alte firme ce polueaza.
    Este normal doar au platit muzica si ai nostril se angajeaza sa faca dansul.
    Este foarte greu sa gasesti politicieni cinstiti, este o conradictie in termini. Politicianul isi satisaice prioritar interesul personal si doar apoi binele general. La fel si pe MRU nu il bantuia mediul natural de aiurea ci de sforile legate de fotoliul sau. Nu va faceti iluzii

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ ionas: mulțumim de încredere, dar nu doar RC este critică la adresa cianurării și a fracking-ului, mai sunt și alte instituții media (e drept, nu prea multe)

      Reply
  5. silicon_v

    Asta e ghinionul lui Iohannis. Nemultumirile fata de PSD si Ponta au fost profunde. Ele cautau o cale de rezolvare, spre eliminarea frustarii profunde.

    Iohannis a fost exact calea asta.

    Partea proasta e ca au fost N fractiuni care l-au „utilizat” pe Iohannis pentru rezolvarea acestei frustari: liberali cu state vechi, hipsteri, diaspora, uniti savam, biciclisti, facebookisti iubitori de pisici si nemti, anti-rosia, dar si macovisti vechi, justitiari, intectuali a la revista 22 si asa mai departe.

    Acum, fiecare fractiune isi inchipuie ca ea l-a facut presedinte pe Iohannis si actioneaza in consecinta. Atata energie pusa pe selectia unor consilieri, de zici ca se alege guvernul, cel putin.

    Si, lucru-dracu’, trebuie sa faci o intersectie de simpatii, ca sa ii multumesti pe toti.

    E foarte posibil ca intersectia aia sa dea multima vida, ca sa ma exprim matematic. Adica, cel mai bine pentru Iohannis ar fi sa nu isi mai ia niciun consilier. Sa isi aleaga si el un bucatar si un sofer bun. Si toata lumea ar fi multumita,

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ silicon_v: nu-i plânge, te rog, de milă președintelui ales Klaus Iohannis; consider că e o persoană cât se poate de matură și atunci când și-a asumat candidatura și-a asumat faptul că dacă câștigă trebuie să fie președintele tuturor cetățenilor români – al tuturor facțiunilor care, într-un fel sau altul, dintr-un motiv sau altul, l-au susținut, dar și a celor care au votat cu contracandidatul său sau care nu au votat;
      știu, e o misiune și sarcină teribilă, dar, repet, și-a asumat-o, zic eu, în cunoștință de cauză

      Reply
      • Adrian

        @Mihai Gotiu: Exact, presedintele tuturor romanilor, nu doar persoanelor care sunt pe FB sau care sunt anti RMGC sau Chevron. Nu uitati ca si pe Ponta l-au votat totusi 5mil de oameni. Oricum, lasand la o parte mica parenteza, domnul Iohannis inca nu a facut publica lista consilierilor si deja viitorul lui politic are 2 „necrologuri”(Dan Mihalache, MRU). Cred ca ar trebui sa ii dam putin credit (doar l-am votat 6 mil de oameni) inainte de ai canta prohodul. Nu credeti?

        Reply
  6. alinaMP

    In cartea lui KJ, Pas cu pas, omul povesteste cum a selectat sute de oameni ca inspector general si cum la Primarie a inlocuit pe toti care nu ii dadeau rezultate – fara sa dea pe nimeni afara- calm. Asa ca, in chestia asta cu consilierii, care incepe sa semene cu bancul de la Radio Erevan ‘Se poate face dragoste cu fereastra deschisa? de putut se poate, dar toata lumea va da sfaturi’ eu propun sa facem asa
    1. sa avem incredere ca am ales un om bun, care va face tot ce poate, si chiar daca ia pe unii in prpa o sa ii inlocuiasca daca nu sunt ok si
    2. sa ramaneti vigilenti si sa il informati pe noul sef al statului, sa semnalati pe cine a fost pe lista neagra sau ar fi trebuit sa fie (mihalache o avea alte pacate dar NU e traseist, ApR s-a desprins din PSD oficial si tot oficial a fuzionat cu PNL), aplicam insa tot vechile criteria si nu actionam pe baza de antipatii ad-hoc

    Reply
    • dan

      – Mihalache are un handicap urias, aroganta majora

      – Iohannis a facut o mare prostie cu „vizita privata” in USA, parca e un deja-vu cu ponta-basescu si slujul in fata coproratiilor aflate sub cupola inaltei porti

      Reply
      • Codruta

        Nu e prima „vizita privata” pe care o face in SUA – si, in fond, nici nu este inca Presedinte in functie. FOARTE bine ca o face, de ce n-ar face-o? cu atat mai mult cu cat o face ACUM ;)

        Reply
  7. gianina rata

    va multumesc pentru pertinenta afirmatiilor si obiectivitatea afirmatiilor ! nu l-am votat pe Iohannis dar este Presedintele meu ! daca se inconjoara de toate mizeriile pdl-iste , atunci votul meu nu a fost gresit!

    Reply
  8. Codruta

    Mihai, a aparut un articol (prost, de altfel) in NYT, tradus si aici (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18717319-new-york-times-bani-rusesti-suspectati-afla-spatele-protestelor-anti-fracking-pungesti.htm) in care Maior (la sfarsit) afirma ca „nu este dovedit ca ar exista un element rusesc” in protestele antifracking.

    Cat despre MRU… atitudinea lui in cazul protestelor, fie! o fi cum o fi, poate sa se razgandeasca in timp sau poate nu (a nu se intelege din ce scriu aici ca as considera-o „scuzabila”). Problema insa este EL insusi! Acest personaj, vag dezgustator, e un fel de mare NIMENI!! Ca prim ministru a fost PROST si oricum, NU a reusit sa obtina decat cateva voturi, cu partiduletzul acela al lui de doua parale – in schimb, in campania electorala, a tooot aparut pe langa KJ, enervand astfel o gramada de lume (in asemenea masura incat ar fi putut sa „alunge” multe voturi). Acum, acest sulicã, e pus pe tapet de parca EL ar fi castigat alegerile (nu de parca ar fi putut sa-l faca pe KJ sa le piarda de-a dreptul!!)!! Ma tot intreb: CE tot cauta, de fapt, acest sulicã pe langa KJ? si de ce si cine il tot baga acolo, in fatza?

    Reply
  9. Bogdan Nitu

    Daca si MRU e o problema sa devina consilier, ati luat-o razna, ma scuzati. Eu chiar sper sa-l puna sef pe MRU! Bravo, Iohannis!
    MRU a fost un foarte bun ministru de externe si chiar si un prim ministru bun, atat cat a fost. Cata carcoteala…
    Vad comments cu ‘unguent’, deci clar fani latrina3…

    Reply
    • STAHANOV

      Membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, deci ultralustrabilul de “dreapta” MRU, odată cu investirea ca ministru de externe în decembrie 2004 şi-a declarat susţinerea pentru montarea portretului teroristei antebelice şi a distrugătoarei României postbelice Ana Pauker Rabinsohn, chiar în sediul ministerului de externe român. Reprezentanţii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici i-au cerut în public ministrului de externe Ungureanu să îndepărteze tabloul Anei Pauker, însă acesta a refuzat, recunoscând însă fără jenă că iniţiativa afişării tabloului îi aparţine şi o susţine în continuare !!!
      Pt. cei ce nu ştiu tovarăşa Ana Pauker a fost nr.1 în România sovietizată, cetăţean sovietic şi agent de calibru greu al NKVD, căreia cu titlul de înaltă consideraţie pt. distrugerea şi comunizarea României, Stalin i-a conferit gradul de colonel.

      In ton cu perversitatea politică tip Brucan ce-l poartă de 35ani de la comunism la sionism, UTECILĂ MRU, Hopa Mitică al Ocultei Mondiale, deşi evident abulic/nedorit ne este împins din nou pe gât pt a desăvârşi TRĂDAREA executată la foc automat în primavara lui 2012 vizavi de bogăţiile României, în deplin acord cu axioma lapidara eructată de glasul sau intelectual la B1TV anul trecut : ”principala problemă în cazul exploatărilor de la Roșia Montană este TERGIVERSAREA”. Deci nu Jaful Colosal/Distrugerile catastrofale sunt problema Roşiei Montane ci …TERGIVERSAREA !

      Ce atribuţii are un şef de cancelarie prezidenţială la Cotroceni ? Printre altele cea mai importanta : FILTREAZĂ TOATE INFORMAŢIILE/SINTEZE CE PLEACĂ ŞI AJUNG LA PREŞEDINTE ! Adică ştie tot ce ştie preşedintele, ba chiar mai mult decât atât !!! De aceea MRU este mai periculos pt. România din această funcţie decât de pe poziţia de şef al SIE, de unde, cu eforturi enorme ocultate publicului a fost „promovat” prim-ministru cu greu spre uşurarea inteligensului veritabil românesc, condus mai bine de 2 ani de aceasta cârtiţă intangibilă !

      Reply
  10. Bibi

    Tare Mihai!

    Eu am vazut in direct declaratia de pe B1 TV cu „lumea pipernicita” si nu pot s-o uit. As mai vrea sa zic si ca individul asta imi pare asa o imitatie evidenta de A. Plesu cu adjectivele astea, dar nu mai zic nimic.

    In aceeasi ordine de idei, sper sa n-avem ocazia sa discutam despre afirmatia lui Emil Hurezeanu, cam tot din vremurile alea, pe care, iar, am avut ghinionul s-o vad in direct „rosia montana nu vrei, gaze de sist nu vrei, pe cate degete iti numeri sansele in aceasta tara?”

    Reply
  11. Emil

    Dintre toţi candidaţii la postul e preşedinte, doar Monica Macovei şi-a exprimat clar punctul d vedere pe timpul campaniei în problematica Rpşia Montana & gaze de şist. Ceilalţi, inclusiv Johannis, au mers pe burtă…. Din păcate.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Emil: s-a exprimat și Iohannis, și pe Roșia Montană (inclusiv în confruntarea directă cu Ponta), și pe gaze de șist; s-a mai exprimat chiar și Elena Udrea, care susține că a devenit mare ecologistă :)

      Reply
  12. adrian ionescu

    @Bogdan Nitu. Chiar crezi ca mai exista un alt sef de serviciu secret in lume care sa fi luat de la OMV in timpul mandatului un cadou de o suta de mii de euro? De ce nu o intrebi pe Macovei ce crede despre MRU, cetateanul din Pipera.

    Reply
  13. nae77

    pt cei nemultumiti de vizita in sua:cand o sa intelegeti ca noi,prin pozitia geografica si chiar prin bogatia subsolului,nu o sa putem fi niciodata neutri?pt asta ar trebui o clasa politica superinteligenta si mai ales patriota,ceea ce nu exista la noi.asadar,ori sua,ori rusia.pt cei nemultumiti de consilieri:suntem 20 de mil,probabil toti avem antipatii,asa ca astept cu nerabdare propunerea nr19.765.435 referitoare la unul pe care nu-l suport eu,ca sa trimit si eu contestatia pe facebook.tara guvernata de 20 mil de oameni nu s-a inventat.devenim penibili.P.S.ideea cu lista e buna si decenta.

    Reply
  14. marga malaca

    Am cam ametit incercand sa pricep ce e bine si ce e rau la Rosia Montana, si marturisesc ca mi-am dat interesul. Concluzia mea este ca depinde de cine prezinta situatia.
    La toate problemele atat de controversate se poate gandi un mod de rezolvare unitar: o comisie foarte mare cu specialisti, politicieni, academicieni, localmici etc… care sa intocmeasca in comun o lucrare care sa raspunda la toate intrebarile posibile, cu plusuri si minusuri; apoi discutie pubica , in final cu un sistem bine gandit de vot (prin numerosi reprezentanti, ca alegerile din SUA). Minoritatea se supune majoritatii. Nu este simplu, dar nici problema nu este simpla.
    Mihalache este insuportabil de arogant si nu pot crede ca poate lua cele mai bune decizii.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ marga malaca: specialiștii și-au spus cuvântul (și e vorba de sute de specialiști, de la cei din Academia Română, la cadre universitare și cercetători din toate domeniile de la UBB, ASE, Ion Mincu, ICOMOS, Oxford, Ad-Astra etc.) ; concluziile sunt cât se poate de clare și au fost prezentate public;
      doar bugetul de publicitate și de lobby de zeci de milioane de dolari al companiei mai întreține iluzia că ar exista ”o controversă”

      Reply
      • Emil

        Pentru tine exista ceva pe lumea asta NECLAR? Sau asupra caruia ai ceva INDOIELI?
        PS Despre sprijinul Rusiei, vad ca iar iti este CLAR: nu exista.
        Ce fericit este unul ca tine.

        Reply
  15. Dumiru Vasile

    Nu pot să uit cum MRU, de profesie istoric, atunci când a fost numit prim ministru, încerca la TV să ne aducă argumente tehnice ca să ne convingă ce bun şi performant este proiectul RMGC de exploatare a aurului de la Rosia Montana, după ce atâţia specialişti cu competenţe în domeniu au adus argumente pertinente că acest proiect este o catastrofă pentru România.
    Cred că toti politicienii care se grăbesc să distrugă Muntii Apuseni prin concesionarea atâtor perimetre aurifere sub pretextul creării de locuri de muncă, pot fi suspectati ori de prostie, ori de necinste. A permite exploatarea aurului cu preţul distrugerii naturii şi a viitorului copiilor şi nepoţilor noştri, care vor plăti toată laşitatea şi neghiobia noastră, este de neconceput şi nu trebuie să permitem asta.
    Klaus Johanis, ales în funcţia de preşedinte de partea cea mai conştientă din populaţia României, s-a angajat la un lucru sisific: să facă din România o ţară normală, de aceea trebuie susţinut de societatea civilă, de toti cetăţenii care doresc să trăiască ei şi urmaşii lor într-o ţară nomală. Nu mă aştept să fie susţinut de politicieni, nici din PNL, nici din celelalte partide care, ne-am lămurit, fac politică de dragul ciolanului. Să ne gândim că Johanis putea să ducă o viaţă linistită şi să iasă la pensie din funcţia de primar al Sibiului. Chiar cred că Johanis vrea să facă ceva pentru România şi de aceea trebuie susţinut.

    Reply
  16. AlinaP

    E cazul sa judecam drept. Ne opunem la toate propunerile de consilieri ai presedentiei pentru un motiv sa altul ceia ce nu e constructive deloc. Se gaseste oare o persoana pe placul tuturora? Ma indoiesc.

    E foarte posibil ca domnul Ungureanu sa-si fi schimbat pozitia in legatura cu Rosia Montana intre timp. Poate domnul Ungureanu a inteles opozitia la acest proiect. Chiar daca a ramas la aceiasi parere, el singur nu poate implementa proiectul. Putem presupune inca multe dar un lucru e sigur, societatea civila are un cuvant de spus in orice proiect de acest fel.

    Prin urmare, faptul ca nu suntem de accord cu domnul Ungureanu in legatura cu un proiect nu este un motiv sufficient de serios sa ne opunem alegerii lui drept consilier al presedentiei.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ AlinaP:
      1. MRU a avut tot timpul să se documenteze și din alte surse despre proiectul de la RM și să-și expună punctul de vedere, nu l-am auzit;
      2. decizia îi aparține lui d-nului Klaus Iohannis; dacă președintele ales are încredere că MRU îi va prezenta informațiile onest e decizia lui, ținând cont de antecedente eu unul n-am niciun motiv să am încredere în onestitatea lui MRU – am prezentat în articol motivele: cineva care a fost șef al SIE și ocupa poziția de premier a încercat să înșele opinia publică (cetățenii) prezentând ca adevărate niște minciuni – asta e dovadă ori de incompetență, ori de rea-credință (că în calitate de fost șef al SIE și prim-ministru avea toată informația la dispoziție) ; nu mă refer la faptul că sunt sau nu de acord cu MRU, ci că ori a mințit, ori e incompetent

      Reply
    • Codruta

      Nu e vorba aici despre Rosia Montana – e vorba despre CAPACITATEA lui de a evalua corect o situatie, de a judeca si de a lua decizii si, nu in ultimul rand, despre CORUPTIBILITATEA lui!
      Si in fond si la urma-urmelor, chiar, DE CE l-ar numi? CINE este acest sulicã? Un luzar – ce sa faca Iohannis cu el? la CE i-ar folosi?

      Reply
  17. mircea

    Este al doilea articol in care ii cereti domnului Klaus Iohannis sa nu numeasca un anume consilier. Exista probleme cu aceste articole: 1) Intrebandu-ma „de unde stiti intentiile presedintelui (ales) inainte de a fi publice?” am putut raspunde fie ca reactionati la zvonuri, fie ca informatiile din cercul intim al domnului Iohannis ajung la dumneavoastra; nu prea e in regula nici intrun caz, nici in celalalt. 2) Poporul alegator i-a acordat increderea domnului Iohannis prin vot, aceasta insemnand si increderea in alegerile si deciziile sale. Acceptarea votului inseamna si acceptarea deciziilor celui votat. Cred ca putina rabdare nu ar strica. Va fi totusi presedintele tarii, nu e un copil de gradinita. 3) Sunt de acord din ce am citit despre ei – ca Dan Mihalache si MRU nu ar fi potriviti (probabil si altii) de consilieri, dar chiar daca ar fi numiti, avem timp 5 ani in care vom putea verifica capacitatea de conducator a domnului Klaus Iohannis.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ mircea:
      1) în cazul meu e primul articol :) alții știu mai multe despre Dan Mihalache, eu știu mai multe despre MRU
      2) am precizat sursa informațiilor în text și de ce nu le acord credit total;
      3) fiecare jurnalist are propriile surse, și asta e bine, că dacă s-ar baza doar pe informațiile oficiale, nu ar face altceva decât PR
      4) fiecare cetățean (fie că a votat cu cel care a câștigat, fie că a votat cu contracandidatul, fie că nu a votat) are legitimitate să-i solicite ce dorește președintelui (sau oricărui alt politician care îl reprezintă); e opțiunea respectivului președinte (și/sau politician) să țină cont de solicitările publice și informațiile care i se oferă

      Reply
  18. Mihail Georgescu

    MRU are 1 milion de pacate! Gata ! Ajunge! Pa! Poate aduci inapoi averea Gojdu de la Budapesta!

    Reply
  19. George.I.

    In urma citirii comentariilor insirate.referitor la MRU,as fi indemnat sa fac mai multe propuneri:
    evanghelie.ponta, dragne,sova si altii ca ei.Atat mi=a ramas dupa modul cum a fost descris MRU.
    Un ultim comentator a concluzionat scurt: are un milion de pacate. Cum e posibil asa ceva ? Sa tavalesti in
    mocirla mai rau ca pe infractorii care ne conduc tara la aceasta ora,nu e permis! Sa nu intelegeti acum
    ca MRU este {intr-un limbaj mai putin academic}cel mai tare din parcare,dar nutrebuie sa uitam ca el este
    un om cu multa prestanta,care nu te face de rusine in orice cancelarie oricat de elevata ar fi ea si care nici pe departe nu poate fi comparat cu lichelele care ne fac de ras pe unde duc. Apreciez cometariul Dlui Mircea,expus la ora 10.52.astazi. Cu sanatate !

    Reply
  20. andi

    dar ce iubire revarsa unii pe aici pentru baiatul azi utecist, maine sieist, ieri basist, azi iohannist, ce sa mai vorbim. un perfect lider liberal, toata viata din bani publici, singurii bani privati i-a luat de la OMV prin nevasta, e drept ca multishori

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *