Romania Curată

Un milion de stele aprinse pentru săracii României, în 54 de localităţi. Semnează şi tu petiţia „DA Servicii Sociale!”

Vineri 16 octombrie 2015, ora 18.00, în București (Parcul Herăstrău, Intrarea Charles de Gaulle) și în alte 53 de localități din România, organizațiile Caritas susținute de partenerii lor fac apel către Guvernul României să crească valoarea finanțării de la bugetul de stat pentru dezvoltarea serviciilor sociale, ajutând astfel pe cei 40% din cetățenii României care se află în risc de sărăcie și excluziune socială să trăiască o viață demnă.

stea caritas

Cel mai amplu gest de solidaritate cu persoanele aflate în dificultate – Un Milion de Stele – 2015 (www.unmiliondestele.ro) a ajuns la ediția a șasea în România. Anul acesta, evenimentul de advocacy aduce în prim plan importanța serviciilor sociale și impactul pozitiv pe care acestea îl au la integrarea profesională și socială a persoanelor vulnerabile.

Vineri, 16 octombrie, la ora 18.00, în 54 de localități din România se vor aprinde candele ale solidarității, se va face cunoscută petiția inițiată de Confederația Caritas România „DA Servicii Sociale!” și se vor strânge semnături care vor crea baza de susținere pentru a convinge Guvernul să crească cu 0,3% pe an din PIB, până în 2020, bugetul pentru servicii sociale. Petiția poate fi semnată și online AICI.

Prin evenimentul de advocacy Un Milion de Stele, Confederația Caritas România susține cauza persoanelor nevoiașe și a grupurilor marginalizate din punct de vedere social, de a avea acces la servicii sociale pentru a depăși situația de dificultate în care se află. Acțiunea face apel și către publicul larg, mass-media, autoritățiile centrale și locale să susțină un sistem de asistență socială transparent și sustenabilitatea finanțării și furnizării serviciilor sociale.

Prin organizarea evenimentului Un Milion de Stele, Confederația Caritas România s-a asociat încă din anul 2009, acțiunilor similare organizate în Europa.

Afis_A3_UMS_Caritas_Bucuresti

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Un milion de stele aprinse pentru săracii României, în 54 de localităţi. Semnează şi tu petiţia „DA Servicii Sociale!”

  1. alex

    – Militati pentru scaderea taxelor uriase de pe spatele saracilor, suntem tara cu cele mai mari, multe si cumplite taxe si impozite pe saracie.
    – Militati pentru revocarea noului cod fiscal pentru ca ne trezim cu alte sute de mii de saraci lipiti pamantului din cauza distrugerii in totalitate a micilor afaceri.
    – Militati pentru dreptul amaratilor de la sate care inca mai supravietuiesc acolo sa-si poata vinde produsele lrgal fara birocratia si taxele aferente deschiderii unui PFA sau IMM in pietele din orase distruse de monopolul hypermarketurilor si a mafiei primariilor.
    – Militati pentru oprirea furtului din buzunarul oamenilor prin intermediul monopolurilor de la utilitati gen ApaNova, Enel, gigacalorie pentru ca in momentul asta majoritatea populatiei traieste mai rau ca pe vremea lui ceausescu in frig, fara apa calda, fara curent electric, fara gaze din cauza preturilor prohibitive la care au ajuns utilitatile curente.
    – Militati pentru salarii decente din partea corporatiilor tip monopol (monopolul hypermarketurilor spre exemplu) care fac profituri uriase de zeci de ori mai mari decat in tarile occidentale dar platesc si trateaza forta de lucru ca pe ultimii sclavi de pe pamant cu salarii mizere de lumea sau chiar sub lumea a treia.

    Asta inseamna lupta impotriva saraciei, nu lumanari ce mie imi dau impresia ca ne inmormantam singuri. Sunt saraci, nu morti ca sa le aprindem lumanari pentru a cere bani de la bugetul gestionat de hoti.

    Reply
    • Confederatia Caritas Romania

      Complet de acord cu toate sugestiile pe care le-ati enumerat. Toate aceste nemultumiri trebuie si vor ajunge pe masa guvernantiilor, responsabili pentru situatia in care se afla sistemul social si nu numai. Evenimentul Un Milion de Stele a fost asociat in acest an cu petitia DA Servicii Sociale! si demersul sau – de a creste finantarea serviciilor sociale adresate celor care au cu adevarat nevoie de ele. Un Milion de Stele (www.unmiliondestele.ro) este doar o modalitate de aduce publicul in strada, de a le da dreptul la replica in fata Guvernantilor, de atrage presa alaturi de societatea civila si a atrage atentia politicienilor ca trebuie sa munceasca si sa asculte cetatenii.

      Reply
  2. Calin Dejeu

    Cum sa fie bani pentru servicii sociale, sanatate, invatamant, cand banii trebuie sa mearga pe lucrari fara rost, chiar nocive, ca apoi firmele ce castiga licitatiile sa cotizeze la corupti si la partide?! Chiar acum se pune de un HG prin care 900 de milioane RON din Fondul de Mediu se aloca pentru distrugerea naturii prin regularizari comunistoide, invazive, sinistre si ineficiente, chiar anti-eficiente in privinta scopului propagandistic declarat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *