Peste 400 de suceveni au protestat sâmbătă în Parcul Central şi au mărşăluit prin oraş, relatează newsbucovina.ro. Ei şi-au scandat nemulţumirea împotriva defrişărilor ilegale. “Trădarea de ţară în lemne se măsoară”, “DNA, asta e ancheta ta”, “Vrem ape şi păduri, nu cioate şi bonusuri”, “Uniţi salvăm pădurile României”, “Jos corupţia”, “Corupţilor, ghinion, ţara s-a trezit din somn” sau “Dacă vă pasă, ieşiţi din casă” au strigat manifestanţii.
Oamenii au mers în marş până la Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic, unde au huiduit şi unde au lăsat un sicriu din lemn, o coroană funerară şi un braţ de lemne.

















