Zilele acestea are loc la Lisabona a două ediție a Summitului European al Râurilor.
Câteva dintre subiectele care sunt discutate sunt: Schimbările Climatice, Impactul asupra Apelor Dulci; Subvențiile Publice Perverse pentru Producția de Energie Electrică; Măsurile de Protecție și Renaturare a Râurilor, Eliminarea Barajelor și Justiția de Mediu. Prima ediție a avut loc la Sarajevo în 2018. Am scris despre ea aici.
A doua ediție trebuia să aibă loc la Lisabona în 19-21 noiembrie 2020, dar s-a amânat din cauza pandemiei, și are loc acum, în perioada 18-20 noiembrie.
Locația este foarte adecvată, în Portugalia a avut loc recent o mare crimă de mediu, distrugerea râului Tua. O emoționantă campanie împotriva acestei crime a fost declanșată în 2016, dar degeaba.
Lipsa de rațiune a învins, monstrul de beton a fost finalizat și superba vale inundată. Totuși, în Portugalia nu vedem această ostilitate totală a autorităților de mediu față de societatea civilă și specialiștii care cer protejarea râurilor. Vedem că participă la Summit și Inês dos Santos Costa, secretar de stat.
Avem nevoie de acest summit, într-o Europa care a ramas coruptă și primitivă, în pofida aerelor ei de promotoare a protecției mediului. În SUA nu se mai construiesc hidrocentrale de peste 30 de ani, nimeni nu mai este dispus să accepte impactul lor devastator asupra râurilor și văilor. La Comisia Europeană însă, se aude mai mult vocea lobby-ului industriei măcelăririi râurilor, decât vocile care cer nimic altceva decât stat de drept, respectarea Directivei Cadru privind Apa.
Dar dezastru ca în România, în privința administrării corpurilor de apă, nu este nicăieri în Europa, comunitară sau extracomunitară. La noi, deși avem sute de cursuri de apă secate complet aval de captările deținute de Hidroelectrica, Apele Române, în dispreț total față de principiul precauției din legislația de mediu, continuă să emită autorizații de gospodărirea apelor pentru același titular certat cu legea, chiar și în parcuri naționale! A emis recent autorizația nr. 91/19.10.2021, cu locația:
După tovarășii de la Apele Române, satul Cerna Sat, din Gorj, este în bazinul Nerei. Cum ar putea niște indivizi care nu au nici măcar noțiuni elementare de geografie, să aibă grijă de râurile noastre??
Summitul transcede cadrul european, fiind prezentați și eroi ai luptei pentru râuri precum Robert Kugonza din Uganda, Philip Fearnside de la Institutul Național pentru Cercetare în Amazonia și David Blake, care prezintă fluvicidul comis pe Mekong de industria hidroenergetică.
Revenin la noi, mă bucur că încep să apară și din partea comunităților locale, abuzate până la amorțire pe acest palier, al distrugerii mediului înconjurător prin secarea/bararea cursurilor râurilor, semne de trezire, de revoltă. Când Deutsche Welle a prezentat cazul secării Jiețului, în 2020, nu am văzut nicio reacție în județul Hunedoara.
Acum localnicii încep să se trezească, să se sature de crima de mediu care are loc continuu pe Jieț, din anii ′70. Practic, râul le este furat hunedorenilor (de câtre Hidroelectrica) și dus pe sub munte în Vâlcea, fără ca localnicilor să li se asigure niciun fel de compensații. Și la primul Summit European al Râurilor, în 2019, se cerea Comisiei Europene și Parlamentului European:
”Să asigure faptul că statele membre UE și statele candidate îndeplinesc recuperarea totală a costurilor legate de mediu și de resurse cauzate de proiectele hidroenergetice și includ aceste costuri în măsurile legate de prețuri pentru activitățile hiroenergetice, din planurile de management bazinale.”
La noi în continuare industria hidroenergetică nu plătește deloc costuri de mediu și de resurse, localnicii nu sunt deloc despăgubiți pentru oportunitățile pierdute din cauza distrugerii văilor, pentru scăderea calității vieții. Iar apoi ne trezim că se laudă că hidroenergia este cea mai ieftină. Ca și cum un tâlhar s-ar lăuda ce ieftin a obținut bunurile luate de la victime.