Romania Curată

Subprefectul de Giurgiu a fost reținut pentru că a încredințat unei platforne online neautorizate sarcina încasării amenzilor rutiere

Laurențiu Țintea, subprefect de Giurgiu, a fost reținut miercuri seară de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB) pentru că ar fi încheiat un protocol cu o firmă pentru încasarea online a amenzilor aplicate la regimul rutier și pentru lipsa rovinietei, indiferent de domiciliul contravenientului. Platforma nu era însă autorizată și acreditată de instituțiile statului. Astfel s-ar fi încasat în perioada iunie 2015 — iulie 2016 peste 2,2 milioane de lei, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al PCAB, Magdalena Iuliana Olteanu, a declarat că în acest dosar a fost reținută și Marlena Hroniade, directorul Direcției de Taxe și Impozite Locale Giurgiu.

Procurorii PCAB și polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, miercuri, 14 percheziții în București și în județele Cluj și Giurgiu, la sediul unor instituții publice și societăți comerciale, precum și la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției cu consecințe deosebit de grave.

Percheziții au avut loc la sediul CNADNR, dar și la Direcția de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Giurgiu.

Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că funcționari din Prefectura Giurgiu ar fi încheiat cu reprezentanții unei firme un protocol având ca obiect încasarea online a contravalorii amenzilor aplicate la regimul rutier și pentru lipsa rovinietei, indiferent de domiciliul contravenientului, în numele și pe seama autorității administrativ-teritoriale, prin intermediul unei platforme online.

Platforma utilizată nu era însă acreditată și autorizată de către instituțiile abilitate pentru desfășurarea acestei activități, se arată într-un comunicatul al IGPR.

Potrivit sursei citate, ar fi fost încasați, în perioada iunie 2015 — iulie 2016, peste 2.270.000 de lei, reprezentând contravaloarea amenzilor de circulație achitate online, fiind vătămate drepturile și interesele unităților administrativ-teritoriale locale corespunzătoare domiciliului contravenientului sau locului de încasare, conform prevederilor legale în vigoare, mai scrie Agerpres.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Subprefectul de Giurgiu a fost reținut pentru că a încredințat unei platforne online neautorizate sarcina încasării amenzilor rutiere

  1. Dezideriu Dudas

    Daca banii incasati s-ar fi transmis integral statului si „platforma online neautorizata” si-ar fi retinut un comision rezonabil de administrare ( specific cazurile similare din sistemul institutional romanesc si international ), n-ar fi fost nicio problema. Mai mult, autorizarea ar fi trebuit data de o autoritate de reglementare nu de vreun minister strafulgerat de „dragostea de patrie” sau de „drepturile omului”…., notiuni care aproape ca au devenit antonimice, anti-sorosiste respectiv sorosiste. Tipul acesta maniheist de prezentare ne insulta inteligenta. Nu ca ne-a mai ramas mare lucru din ea in urma fluviilor de irationalism care vin ( pro- si anti- , intr-un „personalism global” ce l-ar face gelos si pe C.R. Motru, desi e vorba de aceasi „energie” de la „solenoid”….)…Dar pana si fluviile se varsa in mare, ca in Absurdistan….

    Nu sunt fluvii in lume cate mari si oceane le pot cuprinde…Mai mult, suprafata acestora din urma tot creste….Datorita paragrafului anterior, abia acum am inteles si de ce. Daca in 1996 – 2000 ceea ce am scris mai sus a fost legea, in 2000-2004, faradelegea, iar dupa 2005 a venit „duba Dreptatii si Adevarului”…. si acum fostul „sofer” canta slagarul international pentru „fraieri” ( locuitorii Absurdistanului ), „huța – duba”, demascandu-i intinarea nobilelor idealuri de cand era el la volan…. , macar acum poate ne revenim….Mizez pe inteligenta si empatia „Romaniei Curate”. Da’ nu prea mai am bani….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *