Moise Guran

Stirile bune au oprit cresterea cursului

Euro încheie săptămâna în scădere după ce statistica oficială a reușit să furnizeze date mai bune decât așteptările. Nu se știe cum, și de fapt au și apărut primele contestații, economia României a reușit să crească pe ultimul trimestru din anul trecut. Asta creează o perspectivă ușor îmbunătățită, mai ales în condițiile în care în Zona Euro e jale și chiar Germania e pe minus.

Așa că, după mai multe zile în care a rătăcit pe la 4,4 lei, euro a scăzut spre 4,38. Teoretic tendința de acum rămâne de întoarcere, de scădere dar a apărut altă problemă. Vânzările furioase de valută ale jucătorilor străini s-au cam domolit. Au mai scăzut și dobânzile ce-i drept și, la drept vorbind nici nu văd de ce statul român s-ar împrumuta la dobânzi de patru ori mai mari decât cele din Europa. În acest joc cei de la BNR s-au mișcat din nou contra-timp, aducând lei în piață mai târziu decât ar fi fost necesar și ne reușind în final decât să întoarcă euro de la 4,3 lei la 4,4 lei. Cel mai probabil însă săptămâna viitoare euro va scădea din nou spre 4,35 de lei, sau poate chiar mai jos și doar mișcările mai mult sau mai puțin talentate ale BNR în piața banilor ar putea determina o altfel de evoluție.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *