Si mass-media au o vina in accidentul de avion

Cred că Alina Mungiu Pippidi este prima persoană care aduce în spaţiul public, fie şi tangenţial, un nou vinovat în problema catastrofei aviatice: MASS-MEDIA! Datorită lungimii comentariului prefer să postez propriul meu comentariu referitor la această problemă, completând mareea de opinii deja exprimate.

1. Pe scurt, mă întreb cine ar fi decis să ridice un elicopter militar, pe ceaţă, după ce elicopterul SMURD se retrăsese din aceleaşi motive, CÂND PRESA ANUNŢA DIN ORĂ ÎN ORĂ (de 3 ori în total) că victimele AU FOST GĂSITE IAR SALVATORII SE GĂSESC LA FAŢA LOCULUI!! Opinia mea este că mişcările înainte, înapoi, la stânga, la dreapta, cu Salvamont, fără Salvamont, cu OFF ROAD, fără, cu localnici sau fără ei, etc, s-au datorat tocmai acestei brambureli GENERATE DE MEDIA! Jurnaliştii noştrii nu se bazează pe două surse verificate de ei ci, în regia de emisie, stau producătorii cu toate canalele concurente deschise. La aceasta se mai adaugă şi obiceiul TOXIC al persoanelor aflate în exerciţiul misiunii lor de salvare, care înţeleg să “se dea la televizor” cu declaraţii, pe toate canalele, în loc să-şi facă meseria. O asemenea isterie generală nu am mai văzut de la revoluţia televizată, atunci când parţial voluntar, parţial involuntar, masmedia a fost folosită pentru a manipula o ţară întreagă. Oamenii aceştia trebuie să răspundă cumva! Nu mă aştept să fie băgat cineva la puşcărie, nu o asemenea măsură îmi va da satisfacţie, însă lipsa de responsabilitate trebuie cumva sancţionată prin lege. Eu cred că o televiziune care preia ştirea falsă a unei alte televiziuni – fără a menţiona – producând astfel prejudicii – ar trebui sancţionată măcar acolo unde îi doare – amendă materială consistentă sau chiar suspendarea emisiei pentru o oră, două , o zi, etc. Aceea nu mai este televiziune, este un mijloc de dezinformare!

2. O a doua idee care merită analizată – şi am convingerea că va fi făcută de Parchet, aşa cum am convingerea că va fi îngropată de acelaşi Parchet, este respectarea unor proceduri stricte în probleme de viaţă şi de moarte. Nu cred că în programul de transplant (nu am văzut nimic scris) este prevăzut că o echipă ad-hoc de medici şi studenţi pot să să suie într-un taxi (fie el şi aerian) să preleveze organe. Ce rol a jucat fiecare membru al echipei de prelevare, cine i-a numit, cine şi-a asumat responsabilitatea prezenţei lor în avion sau în sala de operaţie de la Oradea – unde nu au mai ajuns? Care este procedura de urmat pe viitor?

Datorită acestei improvizaţii cronice, decizia şi răspunderea pentru viaţa acestor kamikaze medicali a fost trecută în mâinile unui terţ – pilotul avionului, care, la rândul său, se pare că avea nevoie de fiecare cursă pentru a supravieţui financiar! Aşa ceva nu este admisibil! Personal, am trecut printr-o asemenea improvizaţie în anul 1988, când fiind stagiar într-o maternitate – şi linia a doua a gărzii, am primit o pacientă gravidă în luna a 9-a care se prăbușise cu un balcon şubrezit de zăpadă căzută. Pacienta fiind în inconştienţă ca urmare a traumatismului cranian – şeful gărzii a luat decizia să luăm medicii neonatologi şi să ne transbordăm la spitalul

Bagdasar pentru a face cezariană de urgenţă sub supravegherea medicilor de acolo, în special a anestezistului obişnuit cu pacienţi de astfel de leziuni craniene. Cortegiul celor 3 salvări prin noaptea de februarie cu nămeţi cât casa nu-l voi uita nici odată! Cum nu voi putea uita stresul formidabil sub care a trebuit să îl asist pe şeful gărzii în calitate de mâna a doua – fiind “ajutaţi” de şeful secţiei de AŢI – şi el de gardă la Bagdasar, beat pulbere, care ne-a înjurat violent, că la uşa cortului, în fiecare secundă din cele 13 minute cât a durat operaţia în total, având în jurul nostru în sala de operaţie tot personalul de gardă din spitalul cu pricina – gură cască la ceea ce nu mai văzuseră până atunci – o cezariană la neurochirurgie. O astfel de situaţie de urgenţă a fost o anomalie, un caz de forţă majoră.

Plimbarea cu taxiul improvizat la recoltarea de organe nu este o întâmplare, era deja o rutină!! ÎN OPINIA MEA, TREBUIE SĂ EXISTE UN ORDIN DE MINISTRU CARE SĂ DELEGE RESPONSABILITATEA APROBĂRII DEPLASĂRII ŞI A PERSONALULUI ÎN ASEMENEA SITUAŢII. Dacă un astfel de ordin nu există – Ministerul Sănătăţii poartă o mare responsabilitate – morală dacă nu chiar penală!

3. Îmi pare rău de viaţă risipită a AUREI ION. Culmea este însă că şi-a pierdut viaţa şi pentru că a încălcat grav regulamentele în vigoare. AURA ION era ofiţer MAN – în mod normal sublocotenent, fiind studentă în anul 5 la Facultatea de Medicină Militară (aşa cum am fost şi eu). Părăsirea garnizoanei s-a făcut în repetate rânduri (de 4 ori) fără a avea aprobarea legală! Am convingerea că a făcut acest lucru fără să ştie, iar o aprobare în plus nu i-ar fi schimbat soarta. Dacă însă ar fi cerut aprobarea să se suie în acel avion am convingerea că ar fi fost refuzată! Cineva în plus, ar fi trebuit să-şi asume răspunderea pentru viaţa ei! Nu s-a întâmplat să fie aşa!

4. Am văzut cu bucurie că doctorul Calu, pe care îl cunosc şi îl stimez, a fost adus la Bucureşti! Mă bucur pentru însănătoşirea lui şi am înţeles că în afară de şocul prăbuşirii avionului, principalele leziuni au fost minore, contuzii, câteva coaste rupte, etc. Aducerea sa la Bucureşti s-a făcut cu elicopterul SMURD! Aici însă intrăm în domeniul altor proceduri şi mai ales a lipsei de proceduri. Care au fost argumentele pentru care un pacient, a fost externat şi transportat la DOMICILIU, folosindu-se un elicopter? Colegial şi uman înţeleg decizia. Legal, procedural, îmi este clar că s-a ajuns în situaţia în care am creat un serviciu care funcţionează discreţionar – nu după reguli stricte ci după decizia şefului!

5. Încet, prea încet, ajungem şi la “acarul Păun”. Dincolo de demisii, solicitări de demisii, rivalităţi politice, etc, eu, ca spectator la această dramă vreau să văd, cu nume şi prenume, pe cel care a refuzat să utilizeze informaţia oferită de victime referitoare la poziţionarea lor geografică. Cineva a spus, ceva cam aşa “lasă, domnule, ce spun ăia, că nu sunt de meserie. Facem cum ne pricepem noi!” Omul acesta trebuie să capete un chip, să-l vedem şi noi şi părinţii fetei moarte de frig pe un munte din Apuseni!

6. O ultimă remarcă. Îl apreciez şi chiar invidiez pe doctorul Arafat, care şi-a creat o misiune în viaţă şi care a lăsat deja ceva important în urma sa pentru toţi românii! Aprecierea pe care i-o datorăm a început să umbrească luciditatea celor din jur. În cazul accidentului aviatic, domnia sa nu a avut nicio responsabilitate – şi deşi plecat din ţară, a înţeles să se implice total în salvarea vieţilor victimelor, aşa cum a putut, telefonic. Este drept, în moleculele de criză create adhoc, nu am mai văzut un alt reprezentant al MS să se fi implicat – ministru, secretar de stat, director, etc, absenţa subsecretarului de stat lăsându-ne complet descoperiţi. Aşa ceva nu este normal! De altfel, chiar premierul Ponta, în intervenţiile ulterioare accidentului, nu a menţionat niciodată public Ministerul Sănătăţii ci a pus semnul egal cu persoana secretarului de stat Arafat.

Ceea ce m-a şocat este faptul că acum au ieşit la iveală acte oficiale în care comisii cu rol similar (catastrofe naturale) îl aveau desemnat nominal pe doctorul ARAFAT (nu prin funcţia sa ci cu nume şi prenume) ca reprezentant al MS în timp ce restu
l reprezentanţilor erau nenominal. Numirea sa în cadrul noului departament de urgenţe de la MAI este o recunoaştere a capacităţii sale profesionale însă este în fapt – departamentul ARAFAT. Astfel de oameni trebuie să aibă dubluri, oricât de greu ar fi. SMURD-UL şi asistența de urgenţă trebuie să existe şi să supravieţuiască şi după ce promotorul şi conducătorul actual se va ocupa de altceva.

Apelez din nou la o experienţă anterioară. În 1996, mă aflam în Germania, în vizită la echivalentul ministrului sănătăţii dintr-un land. Era singurul reprezentant al opoziţiei din guvernul local şi fusese lăsat pe poziţie pentru că făcea bine ceea ce făcea. De ce l-am schimbat pe ministrul Arafat? Coaliţia sughiţa dacă împărţeala se făcea cu un post mai puţin, dar spre binele populaţiei? Poate este deja prea târziu!

În loc de concluzii, dincolo de anchetele publice sau mai oculte, românii trebuie să câştige ceva din sacrificiul inutil al celor două victime. Mâine poate ne vom afla noi într-un avion de linie, poate vom fi prinşi de o avalanşă, poate ne vom afla sub un maldăr de cărămizi în urma unui cutremur sau încarceraţi într-o maşină în miezul nopţii pe un drum necirculat. Vrea să ştiu că vieţile noastre, oricât de neînsemnate ar fi ele, vor fi salvate ca urmare a măsurilor şi învăţămintelor trase în urma acestui accident aviatic.

PS: Personal, deşi am fost invitat la televiziuni să-mi exprim un punct de vedere în această problemă, am preferat să refuz deoarece nu am nicio competenţă în această privinţă, și mai ales, pentru că nu pot să mă alătur unui vinovat colectiv suplimentar în acest caz, MASS-MEDIA.