Teoretic, anul școlar începe după program, pe 14 septembrie. Există și o propunere de norme, destul de riguroasă față de bazaconiile de care am avut parte până acum, dar a cărei valoare vine în principal din faptul că există.
Practic, propunerea se bazează pe trei scenarii – totul (participare la clasă cu niște reguli noi), nimic (cursuri online cum au mai fost) sau ceva între (prezență prin rotație, adică o aiureală care doar cumulează dezavantajele primelor două pentru minimum de câștig).
Teoretic, alegerea scenariului depinde de numărul de cazuri depistat în fiecare unitate administrativă.
Practic, nu va putea fi în cele din urmă decât tot o decizie politică bazată pe oportunitate.
Nu poți să ții școala deschisă dacă apare chiar și un singur caz cu minimă legătură. Tot așa cum, dacă ajungi să le închizi pe toate sau pe cele mai multe, ajungi să răspunzi în fața părinților nemulțumiți.
În cele din urmă, în funcție de decizia politică, vom avea o majoritate clară a școlilor fie în scenariul 1 (deschise) fie în scenariul 3 (închise).
Cand a apărut pandemia, spin-doctorii politici au găsit repede rezolvarea de manual: responsabilitatea a fost pasată rapid „poporului”. A funcționat atunci, dar acum nu se mai poate. Întâi pentru că poporul așteaptă acum răsplata pentru sacrificiile făcute. Apoi pentru că odată ce ai preferat să întreții panica nu poți să vii brusc și să zici că nu mai e cazul. Și, poate cel mai important, pentru că e de porc să dai vina pe copii.
Iar încercarea de a da vina pe părinți, printr-o nouă „declarație pe propria răspundere” deja a stârnit destulă repulsie încât foarte probabil că se va renunța la ea.
E un moment teribil pentru orice guvernare: să știi că orice ai face pică prost și tot în capul tău se sparge. Așa că nu-i exclus ca în curând să fie tentați să voteze moțiunea opoziției și să plece în concediu măcar o lună-două, până trece nebunia.