În Raportul privind starea învățământului preuniversitar din România din perspectiva elevilor, Consiliul Național al Elevilor demonstrează nu doar o necunoaștere a legislației în domeniu, care să aibă drept efect în teritoriu gratuitatea pentru transportul elevilor navetiști, ci și o distanță enormă între pozițiile exprimate de structura de la nivel național și nevoile elevilor.
De ce spunem asta? De la predarea mandatelor, zeci de elevi navetiști au protestat, au reclamat, au solicitat rezolvarea problemei transportului, deoarece aceștia erau veșnic țepuiți de operatorii de transport, privații fiind cei care au monopol pe rutele frecventate de elevii navetiști pentru a ajunge la liceele din mediul urban/urban mic de la sate. În mandatul CNE 2019-2020, Biroul executiv al Consiliului Național al Elevilor a susținut, în comisiile de specialitate din Parlament, adoptarea Legii 226/2020.
Dovada o face articolul acesta, în care structura își asumă o poziție fermă în favoarea gratuității pentru toate tipurile de transport, astfel încât nu ar mai exista discriminare între elevii navetiști și cei care locuiesc în mediul urban, unde se află liceele cu platforme competitive.
Înainte de a intra în vigoare, proiectul legislativ a trecut de dezbaterea parlamentară, urmând procedurile aferente. A trecut de comisia de învățământ din Camera Deputaților, prezidată la acea vreme de actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, care o numește acum „bâlbâială legislativă”. A trecut de comisia de învățământ din Senat, unde astăzi-reacționarii puteau depune amendamente, dacă își dădeau interesul. Însă, cel mai important: Președintele României a promulgat această lege, care prevede gratuitate, nu decont (așa cum vrea actuala conducere a Ministerului Educației, iar Consiliul Național al Elevilor aplaudă).
El e cel care și-a asumat rolul de inițiator al proiectului de reformă educațională România Educată; un „proiect de țară” aruncat în curtea unui Guvern dezbinat, ca pe o cârpă care nu mai strălucește, nu mai are nicio miză. Îi puteți recunoaște pe consilierii președintelui, întrucât aceștia sunt cei care nu pot emite nici măcar o poziție cu privire la sistemul de învățământ românesc pentru a bifa includerea pomposului „echitate”.
În raportul de față, CNE alocă o singură pagină problemei transportului elevilor, cu mult mai puțin decât o problemă atât de complexă necesită. Textul începe cu un copy-paste al discursului politicianistic promovat de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și anume că Legea nr. 226/2020 ar fi crea un vid legislativ, iar Ministerul Educației este presupusul salvator al elevilor:
„De-a lungul anilor, Consiliul Național al Elevilor a atras atenția asupra accesului la educație pentru peste 430.000 de elevi navetiști din România, care, în mod regulat, sunt privați de dreptul la transport gratuit, în condițiile în care prevederile legale nu reglementează explicit modul în care autoritățile centrale și locale se implică în asigurarea transportului gratuit pentru elevii navetiști. Astfel, sfera legislativă din domeniul transportului elevilor este una incoerentă, fapt care naște interpretări eronate atât din partea autorităților centrale, cât și din partea autorităților locale.
Cauza principală a acestei lacune era reprezentată de un vid legislativ care era, în speță, o serie de prevederi contradictorii în ceea ce privește finanțarea mecanismulului de decontare a navetei elevilor, prezente în Legea educației naționale nr. 1/2011.”
Nu împărtășim opinia Consiliului Național al Elevilor referitor la această iluzie a unui vid legislativ, din motive lesne de înțeles la o simplă lecturare a legii:
„Articolul 84
Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.”
Prin modificarea art. 84, Legea nr. 226/2020 a introdus în premieră gratuitatea la transportul județean și interjudețean care, până la acel moment existând doar reduceri de 50% pentru elevi. Mai mult decât atât, legea explică și modalitatea prin care este asigurată gratuitatea:
„(1^1) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.
(1^2) Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.”
Astfel, procedeul este unul simplu: elevul își ia abonamentul/biletul direct de la firmele de transport în mod gratuit. Ulterior, operatorul de transport își primește banii înapoi de la consiliul județean. Acest lucru se întâmplă ca urmare a încheierii unui contract de serviciu public între consiliile județene și operatori. Obligația de a încheia aceste contracte există încă din anul 2001 și a existat fără întrerupere, cu excepția anilor 2019-2020, când OUG nr. 51/2019 a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice.
Legiuitorul, știind că încă există județe unde contractele de serviciu public nu au fost încheiate și, deci, scenariul de mai sus referitor la compensații nu se poate aplica, a prevăzut o soluție ca elevii să nu fie nevoiți să plătească transportul până la școală:
„(1^3) Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.”
Astfel, acolo unde elevii nu și-ar fi putut cumpăra bilete/abonamente în mod gratuit, aceștia aveau dreptul de a primii banii înapoi de la școlile lor. Acești bani ajungeau la școli prin intermediul finanțării de bază, de la Ministerul Educației.
Toate aceste mecanisme erau stabilite în mod clar prin Legea nr. 226/2020, singurul pas pe care autoritățile trebuiau să îl facă era să aloce banii necesari în buget.
În schimb, Guvernul a ales să ignore voința Parlamentului și să adopte o Ordonanță de Urgență prin care a modificat Legea educației (din nou) și a plafonat decontarea navetei elevilor. Acest mecanism de plafonare a fost criticat de-a lungul timpului atât de reprezentanții elevilor și ai părinților, cât și de reprezentanții transportatorilor, el fiind pus în aplicare și de guvernul Ponta în anul 2013.
Concret, Guvernul a ales să facă economii pe spatele accesului elevilor la educație, într-un mod care nu poate să arate decât nepăsare. Aceasta este abordarea pe care Consiliul Național al Elevilor, prin ceea ce nu poate fi interpretat decât ca ignoranță, a ales-o în problema transportului elevilor. CNE nu a contestat ordonanța de urgență, ba, din contră, a precizat că aceasta ar fi trebuit să vină mai devreme, astfel bătându-și joc de viitorul a mii de copii din România care nu pot ajunge la școală.
Poziționarea CNE nu face altceva decât să legitimeze atitudinea nepăsătoare a Guvernului și să destabilizeze lupta elevilor pentru transport gratuit. Ne-am aștepta ca în acest context Consiliul Elevilor să vină cu solicitări concrete pentru rezolvarea problemei. În schimb, aceștia tratează problema superficial și nu vin cu nicio soluție, rezumându-se într-un mod clișeic la a cere „măsuri urgente”.
„De aceea, Consiliul Național al Elevilor solicită ferm ca Guvernul României și autoritățile locale să ia măsuri urgente pentru ca elevii navetiști să nu fie prejudiciați în niciun fel.”
Ne întrebăm când a ajuns structura națională de reprezentare a elevilor o portavoce a pozițiilor Ministerului Educației și care sunt motivele pentru care aceștia stau departe de nucleul luptei pentru drepturile elevilor. Între timp, cel puțin există voci care luptă vehement pentru a apăra elevii, o luptă materializată prin proteste, acțiuni penale și toate instrumentele pe care asociațiile de elevi le pot utiliza ca să determine autoritățile să respecte drepturile elevilor.
