Andrei Macsut

Poate cercetarea duce la democraţie în China?

China a depăşit Statele Unite ca număr de articole ştiinţifice publicate ŞI ca impact al acestor articole. Cifrele trebuie văzute cu nişte scepticism, pentru că este posibil ca impactul (măsurat în număr de citări) să fie crescut artificial dacă, de exemplu, cercetătorii chinezi se citează între ei deşi lucrările nu au neapărat valoare.
 
Chiar şi aşa, China este un gigant al cercetării globale, investind masiv în inteligenţă artificială, sau eforturi de a trimite oameni pe Lună de exemplu, imitând modelul de cercetare sponsorizată de stat aplicat de SUA în timpul Războiului Rece. Un motiv al succesului chinez ţine de regulile de etică laxe sau inexistente – cazul embrionilor umani cu gene editate de He Jiankui a şocat lumea în 2018, de exemplu, iar China abia recent (2022) s-a lansat în efortul de a îmbunătăţi etica din cercetare. Experimente sau studii care nu ar fi aprobate în Vest pot, deci, să fie făcute în China, cel puţin pentru moment. Un alt motiv al succesului ţine de numărul mare de studenţi trimişi cu burse la studii în Vest, care au pus bazele unor universităţi şi instituţii de cercetare chiar perfomante la revenirea în ţară. Mai mult, China a importat cercetători, antreprenori şi alte talente direct din Vest, adesea lucrând (contra-cost, desigur, dar banii nu sunt o problemă pentru Beijing) direct cu instituţii de cercetare din Vest, precum şi cu departamente private de cercetare şi inovare.

Centrul Comun de Cercetare și Academia Chineză de Științe semnează un acord-cadru de cercetare în 2017. Sursa imaginii: UE

China ştie că pentru a fi cea mai mare putere trebuie să fie leader tehnologic. Însă în goana după excelenţă, regimul din China se prea poate să planteze seminţele propriei decăderi. Un articol din Harvard Business Review rezumă excelent problema: „The freedom to pursue ideas wherever they may lead is a precondition for innovation in universities”. Adică nu poţi avea cercetare de ultimă generaţie fără libertate de gândire. Iar China suprimă libertatea de gândire mai mult decât aproape orice alt stat. Xi Jinping chiar a cerut în 2012 să existe mai multă supraveghere politică a universităţilor.
 
Teama lui Xi pare întemeiată, din moment ce ameninţarea cea mai mare pentru regimul de la Beijing a venit de la studenţi în 1989, iar universităţile (intelectualii mai pe larg) au o lungă istorie de a răsturna regimuri şi conduceri. Ideea este că cercetarea are nevoie de gândire liberă iar gândirea liberă devine rapid critică regimului politic. Într-o democraţie, critica regimului este sănătoasă – există canale prin care puterea poate fi sancţionată fără vărsare de sânge şi poate fi recăpătată după ce a fost pierdută. Într-o dictatură cum este China, critica regimului este o ameninţare existenţială. Aşadar, China se află într-o poziţie ingrată: vrea beneficiile tehnologice ale gândirii libere însă fără efectele sale politice. Ştiinţa nu ţine cont de ideologii politice sau de dogme – însă oamenii de ştiinţă da. Efortul de a controla spaţiul virtual, informaţia, comportamentul şi chiar gândirea propriei populaţii vine şi din această cauză. Aşadar China vrea să se dezvolte, asigurându-se că cei care conduc dezvoltarea nu se întorc împotriva regimului.
 
În „The Descent of Icarus: Science and the Transformation of Contemporary Democracy”, Yaron Ezrahi argumentează că tocmai cercetarea şi dorinţa de progres ştiinţific au stat la baza democratizării Vestului. Revoluţia ştiinţifică şi curentul iluminist au generat forţele sociale (dezbaterea argumentată, tragerea la răspundere, obiectivitatea, cererea pentru decizii bazate pe raţiune şi argumente etc.) care au mişcat roţile revoluţiilor începând cu 1789. Dacă este aşa, cu cât China devine mai avansată tehnologic cu atât cresc şansele unei democratizări. Creşterea numărului de intelectuali poate duce, în timp, la formarea unei mase critice de oameni care gândesc liber şi care aproape cert vor cere înlocuirea regimului autoritar corupt cu un regim democratic în care există stat de drept, respect pentru proprietatea privată şi pluralism.
 
Dacă vrea să se dezvolte, China trebuie să se democratizeze sau să forţeze o deschidere selectivă a minţii (de fapt o închidere selectivă – a gândurilor că regimul trebuie schimbat). Traseul ales pare să fie al doilea – narativa Beijingului este că numai Partidul Comunist Chinez poate să asigure prosperitate şi dezvoltare. O bună parte a societăţii din China chiar crede această narativă. Rămâne deci de văzut dacă cercetarea şi dictatura pot într-adevăr să coexiste.

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Poate cercetarea duce la democraţie în China?

  1. laptopul lui biden hunter

    Si in spatele cercetarii chineze cine e, Fauci&partners cumva?!!! Macar sa stim si noi cu subiect si predicat atacul militar de tip Covid trait in ultimii doi ani!!!!
    Vorba aia, transferul de tehnologie din USA si Europa in China au lasat Occidentul in Woke-ul gol acum.

    Reply
  2. Ghita Bizonu'

    Domule Macsut,

    dumneavoastra si multi altii ca dumneavoastra, se pare ca nu intelegeti despre ce vorbiti cand ne predicati noua, neiluminatilor, despre multiculturalism….

    Sa va zic un „mic secret” – China are alta cultura decat cea europeana. Adica, China este altfel.
    Asa ca este aboslut normal ca dumneavoastra , crescut si educat in cultura europeana sa vi se para ca regulile chinezesti de etică laxe sau inexistente in unele domenii de cercetare.
    De exemplu in domeniul cerceatrilor genetice in ce priveste omul. Europenii , adica cei crescuti in cultura europeana, sunt , in general, socati de astfel de cercetari. Asta din cauza culturii europene cu fundamente crestine . Pentru cultura europeana asta este mai rau ca erezia, este incalcarea unui domeniu privilegiat al Creatorului … un mare „pacat”ba chiar cel luciferic.
    Chinezul insa .. in mod traditional nu are o religie comparabila cu religiile abrahamice , adica in locul unui Zeu gelos (ravnitor) chinezii au .. o armata de zei (ba poate un grup de armate!!) carora li se acroda un relativ respect. Relativ. Caci chinezul spera ca uneori zeii dorm ( mai alesa atunci cand el comite ce noi numim „pacat”).; Chinezul … la moartea tatalui sau arde multa hartie , fiindca zeii vor confunda fumul de la hartia banala cu cel de la moneda hartie. Asa ca in China niste cercetari genetice si editari de gene umane …. nu sunt „pacatul” de a te crede egalul Creatorului ci pur si simplu imbunatesti un design al unor creatiori care mai dorm, mai uita .. mai . A! Sa nu mai zic ca unii dintre zei sunt chiar stramosii tai !!!!

    Ei bine .. cam la fel si cu democratia.
    De acord ca China nu este si nu a fost „democratica” … insa .. insa are alta cultura, alta istorie. In mare parte cultura chineza este produsl uneio cocietai a agriculturii orezului de apa. Adica a despotismului hidraulic . Nu poti anula milenii de istorie scrisa cu cativa ani de ….. studii la CEU! Mai ales cand vorbim de unica cultura continua care foloseste si azi un dictioanr de rime de acum vreo 2400 de ani!!
    Deci democratia , daca va fi vreodata, in China ar arata altfel….

    In fine progresul tehico-stiintific nu prea le are cu domenii de genul „libertailor de gandire” la moda azi (in cultura europeana). Marcuse si alti „semizei” ai 68 ului nu au avut nici un rol in stinta si tehnica. Dimpotriva as zice .
    In schimb aceste …. risca sa ne duca pe noi la a copia pe chinezi! (eja avem cam prea multe camere de suprevghere! Mai lipseste sa cumpram de la sinezi softul si ne trezim in „1984” lui Orwel)

    Reply
  3. AlinaMP

    Nu trebuie privite cu ‘niste rezerve’, ci cu toate rezervele. Chinezii usnt superbi cind ajung in universitati din Vest (sau Hong Kong, Australia) dar comunitatea chineza e precum cea romana, probabil mai rau. Plagiat, reviste fantoma, chiar sisteme de indexare fantoma, fur intelectual pe scara larga si promovare pe criterii politice. Din pacate nationalismul e mare si chinezii plecati adesea actioneaza ca agenti ai Chinei si nu ca alternativa la PC Chinez, care e luat ca un dat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *