Câteva fapte din România, după 22 de ani:
– se împlinesc 22 de ani de la prima Mineriadă – 13-15 iunie 1990 – când minerii au năvălit cu bâte și lămpașe în București, au plantat panseluțe și le-au băgat democrația în cap țărăniștilor, liberalilor, studenților și în general proto-hipsterilor care umblau atunci nebărbieriți prin Capitală.
– rezultatele votului popular din 10 iunie 2012 a consfințit o reconciliere greu de anticipat în urmă cu 22 de ani. Partidul care le-a mulțumit minerilor și-a dat mâna peste țară cu partidul celor caftiți de ortaci, și împreună au câștigat alegerile.
– de ciudă, parte din ăia care le-au pierdut au decis să renunțe și la funcțiile mai mici pe care le căpătaseră în urma scrutinului. Adepții lui totul sau nimic. Prefectul Atănăsoaie, care nu l-a putut învinge pe Vanghelie, dar a câștigat un loc de consilier la sectorul 5, a anunțat că renunță la locul în consiliu. La fel și Liviu Negoiță, care ar fi anunțat că nu dorește să mai rămână nici măcar consilier local la sectorul 3, de unde l-au dat afară ăia cărora li se urâse cu binele.
– printre câștigătorii de funcții de primar în București, întâiul oraș al patriei, se numără trei exponenți care au studiat îndelung liceul, reușind totuși să-l absolve de orice vină după 30 de ani: Robert Negoiță (ales primar la sectorul 3), Cristian Popescu Piedone (ales cu 80% la sectorul 4), și deja consacratul care este Vanghelie reales a patra oară la sectorul 5.
– o mână surprinzătoare de oameni parcă scoborâți din munți, după ani de rezistență prin cultura Internetului, a reușit să-l propulseze pe un onorant loc 3,4 între candidații la Primăria Capitalei, dar n-a reușit să-l bage și în Consiliul General, pe numitul Nicușor Dan, care la mineriade probabil rezolva integrale prin cine știe ce olimpiadă internațională de matematică. Așa s-a aflat că legea electorală a fost schimbată în așa fel în ăștia 22 de ani încât teoria mulțimilor de voturi e bătută de teoria listelor de partid.
– să nu uităm că totuși 10% dintre cei care au ieșit la vot au ales Partidul domnului Dan Diaconescu. Și asta e doar o încălzire pentru alegerile generale. Când poporul va lua definitiv puterea.
– în timp ce unii strigă că legea electorală e proastă, strâmbă și nedreaptă, politicienii se ceartă pe o altă lege, făcută în spiritul rezolvării conflictelor cu lămpașul. Constituția. Premierul cere binecuvântarea de la Parlament să meargă el la Bruxelles la Consiliul European. Băsescu zice că e dreptul lui, conform Constituției și tratatului de aderare la UE. Cum în Parlament e aceeași majoritatea care a câștigat alegerile, degeaba țipă Băsescu, că nu mai are trenurile pe mână ca să cheme și minerii.
– lumea virtuală s-a împărțit în două, care ține cu Constituția lui Băsescu, care cu a lui Ponta, iar parlamentul emite o hotărâre care tranșează definitiv dilemele: Curtea Constituțională nu se mai poate pronunța dacă hotărârile Parlamentului sunt legale au ba.
– se pregătește astfel a doua suspendare a președintelui. Dacă le iese, însă, o să se mai ducă dracu să-l voteze iar la referendum, pentru că nimeni nu va înțelege de ce există Consiliul European, Consiliul Europei și Consiliul Uniunii Europene, care e diferența dintre ele și de ce nu și le pot împărți Ponta și Băsescu fără să se certe? E atât de steril subiectul asta, că până și o discuție despre sexul îngerilor la un grătar la iarbă verde ar fi mai ușor de priceput de popor decât care-i diferența dintre instituțiile Europei.
– în disperare de cauză că domnește peste un popor prea prost, președintele României ne îndeamnă să citim tratatul de aderare al țării la UE ca să pricepem și noi după cinci ani măcar cu cine ne-am făcut frate și de ce. Așa ne trebuie dacă nu ne-a plăcut cartea la timp și nu l-am ales acum opt ani pe celălalt, pe Adrian Năstase în preajma căruia pur și simplu te simți mai deștept, după cum a declarat chiar azi unul dintre avocații lui care încearcă să-l scape astfel, elegant, de pârnaie.
– în timp ce unii se dau de ceasul morții pe Internet, despre abuzurile actualei puteri și se minunează cât de prost sunt făcute legile, cu care, apropos, suntem toți contemporani, jumătate din cele 18 milioane de români (creditați de INS cu drept de vot) continuă să trăiască, să iubească și să spere că cineva, cândva va veni și-i va salva. Nu va mai fi nevoie să votăm, pentru că oricum toți sunt la fel, hoți și corupți, dar vom face revoluție și vom aduce alții în loc, mai buni și mai puri, care vor face dreptate și va fi stabilitate.
E ceva ce am omis? A, da. În perspectiva viitoarelor alegeri, eu cred că ăia care au înțeles mai din timp că nu există mântuiri colective, ci doar individuale, și au plecat din țară, n-ar trebui să mai aibă drept de vot aici. Adică de ce să mai voteze? Există vreo soluție politică sau candidat care i-ar face să se întoarcă în țară dacă ar ieși? Nu, pentru că socoteala întoarcerii acasă nu ține de politică, ci doar de rațiuni personale, așa cum a fost și plecarea. Deci ce rost are să-i pui un far în ochi unui popor educat la lămpaș? Nu faci decât să-l orbești de furie.
