Romania Curată

O organizație de judecători și una de procurori cer împreună respingerea legilor justiției. Procurorul General: „Avem pârghii dar nu le anunțăm”

Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România cer, într-un comunicat comun, Parlamentului României să respingă pachetul care vizează modificarea legilor justiției.

„O astfel de pseudo-dezbatere parlamentară, fără un drept efectiv de susținere argumentată a amendamentelor, care ignoră punctul de vedere covârșitor majoritar al magistraturii și recomandările din Raportul Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, privind independența sistemului judiciar, nu se poate face (și nici nu poate fi îmbrăcată într-o aparență de legitimitate) prin prezența doar a unor asociații profesionale, cu reprezentativitate limitată, care nu țin cont de poziția fermă a corpului magistraților, exprimată inclusiv în sute de adunări generale”, argumentează comunicatul.

Modificările pe care cele două asociații le contestă ar viza „eliminarea principiului independenţei procurorului, înfiinţarea unor direcţii sau secţii având competenţă exclusivă în anchetarea magistraţilor, agravarea neconstituțională a răspunderii magistraţilor, diminuarea prin lege a atribuţiilor constituționale ale Consiliului Superior al Magistraturii, întărirea atribuţiilor ministrului justiţiei în ceea ce priveşte cariera magistraţilor, modificările ce se doresc a fi aduse funcţionării Inspecţiei Judiciare, sunt aspecte de natură să afecteze grav funcţionarea şi independenţa sistemului judiciar.”

„Tragem încă o dată un semnal de alarmă cu privire la graba nejustificată și neprocedurală de a promova acest pachet legislativ, fără a fi prezentate motivări serioase și credibile referitoare la modificările propuse, aspecte care încălcă flagrant recomandările Raportului Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, dat publicității la 15 noiembrie 2017 (…) Dezbaterea parlamentară asupra legilor justiției neputând avea legitimitate prin prezența unor asociații profesionale cu reprezentativitate limitată, care nu țin cont de poziția fermă a corpului magistraților, cele două asociații profesionale ale magistraților semnatare ale prezentului comunicat solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, dar și în virtutea principiului dialogului interinstituțional și al colaborării loiale între autoritățile statului, să adopte urgent o DECLARAȚIE – APEL în atenția puterii executive și puterii legislative pentru respectarea statului de drept și a recomandărilor Rapoartelor MCV.”

La rândul său, procurorul general Augustin Lazar a declarat vineri ca are pârghii pentru a încetini adoptarea modificărilor la legile justiției, dar că nu este încă momentul să le anunțe. „Consultarea Comisiei de la Veneția este obligatorie, fără niciun dubiu, cu certitudine trebuie consultată, dar nu există niciun interes din partea celor care vor să promoveze în grabă aceste legi fiindcă ar dura o perioadă de timp și le-ar strica planurile”, a spus Lazar citat de Digi 24.

Procurorul general a fost apoi întrebat dacă are pârghii pentru a încetini viteza cu care se lucrează la proiectul de modificare a legilor justiției. „Avem dar nu le anunțăm, toate la momentul potrivit. Le pregătim”, a răspuns Augustin Lazăr.

Săptămâna trecută, Departamentul de Stat al SUA a publicat la rândul său un comunicat prin care cere Parlamentului României să respingă pachetul de modificări la legile justiției.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “O organizație de judecători și una de procurori cer împreună respingerea legilor justiției. Procurorul General: „Avem pârghii dar nu le anunțăm”

  1. Alexandru Lazarescu

    Nesolicitarea avizului Comisiei de la Venetia dovedeste reaua credinta a PSD-ALDE-UDMR.
    Solicit asumarea raspunderii pentru acest abuz de catre ministrul Justitiei si demiterea sa. Acest lucru trebuie sa se intample imediat cat inca justitia din Romania mai poate fi considerata functionala, inainte de activarea MCV-ului. Dupa ce justitia din Romania va deveni nefunctionala nici o sentinta data in Romania nu va mai putea fi recunoscuta international !

    Reply
  2. Kross

    Impardonabila interventia Domnului Lazar in parlament.Vrem sa recunoastem,nu vrem,astia sant alesii tarii.Nu sa prezentat lumea la vot? Si aici este o discutie intreaga.Parerea mea este ca nu avem 18 miliane de alegatori,dar nimeni nu vrea sa recunoasca.Nu se poate jigni in acest fel,indiferent de situatie.Daca te vrei respectat trebuie sa respecti.Nu trebuie acceptati oameni de acest fel in varful institutiilor.Nu putem sa progresam ca tara daca promovam manelismul.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *