Nicușor Dan a declarat, într-un interviu la Adevărul Live, că l-a urmărit pe Marian Munteanu în cele două apariții TV după nominalizarea de către PNL drept candidat la Primăria Capitalei și i s-a părut ”inconsistent și fără un plan pentru București”.
Întrebat fiind dacă este încurcat de lansarea lui Marian Munteanu în cursa electorală, candidatul USB a răspuns că nu pentru că, la fel ca și Ludovic Orban, noul candidat reprezintă PNL și, mai mult, dacă va fi ales, acesta nu poate schimba modul în care s-a făcut politică până acum în București.
În ceea ce privește discuțiile cu PNL pentru o eventuală sprijinire de către acest partid a candidaturii sale, Dan a spus că am existat mai degrabă ”tatonări” cu oameni din eșalonul doi al partidului, dar nu a existat o ofertă concretă a liberalilor. Așa cum nu există o înțelegere nici cu candidatul PSD, Gabriela Firea, mai spune Dan.
”Noi avem ca scenarii pentru câștigarea alegerilor: o mobilizare foarte activă la vot pentru că, în general, publicul fidel al partidelor este bine definit, deci cu cât iese mai multă lume la vot cu atât procentul partidelor este mai mic și, de asemenea, ne-ar fi ajutat retragerea candidatului PNL pentru că sondajele spun că acel public, dacă nu are candidat, ne-ar fi votat pe noi.
În ceea ce privește construcția Catedralei Mânturii Neamului, Nicușor Dan spune că acesta se va face pe un teren al bisericii, deci este dreptul bisericii să o construiască, problema fiind însă dacă se alocă bani publici sau nu pentru acest lucru. Pe acest subiect, spune candidatul USB, ar trebui să aibă loc o largă dezbatere cu cetățenii.